Victor - 14.12.2007

Victor

L-am dorit din toata inima si l-am asteptat cu mult drag… dar nu am avut sansa de a-l putea tine in brate si de a-i spune cat de mult il iubim. Habar nu aveam ca asa ceva se poate intampla la 40 de saptamani, cand ai dus o sarcina pana la sfirsit…

O sarcina fara probleme, fara nici un semn ca ceva nu ar fi in regula. La ecografii totul era OK, nu s-a detectat nici o malformatie. Am aflat cu 4 zile inainte de termen ca inimioara nu mai bate. Realizasem ca bebe nu mai misca de doua zile, dar cum mi se spusese ca la sfarsit e normal sa miste mai putin neavand loc, nu eram speriata… Vroiam doar sa ma asigur ca e totul ok. SI NU ERA…

Victor s-a nascut pe 14 decembrie 2007, o zi care trebuia sa fie pentru noi cea mai fericita. Am nascut pe cale naturala, dupa cateva ore de durere cumplita, stiind ca totul e pierdut si ca nu-mi voi auzi copilul plangind. Nici nu stiu de unde am avut atata putere sa trec peste asta. Si acum mi se pare oarecum ireal. Cand am aflat vestea nu puteam sa cred, eram in stare de soc. Apoi a urmat durera, sentimentul de vinovatie si intrebarile… De ce ? De ce eu ? De ce noi ? Ce puteam face ca sa nu se ajunga aici ? A cui e vina ?

Moasa ne-a intrebat daca dorim sa il vedem. Primul nostru raspuns a fost "nu". Ne era frica… nu stiu de ce, poate de durerea de a-l vedea stiind ca e pentru ultima oara. Apoi ni s-a sugerat ca e mai bine, pentru ca daca nu il vedem s-ar putea sa regretam mai tarziu. Era frumos, cu ochisorii inchisi de parca dormea… Semana cu taticul lui. Nu am avut atunci puterea sa il iau in brate. Poate nu vroiam inca sa accept in momentele acelea ca baietelul nostru a murit. Nu cred ca regret, pentru ca daca l-as fi avut in brate n-as fi putut sa il las sa plece...

As avea un mesaj pentru prietenii parintilor care trec printr-o experienta atat de grea : nu le intoarceti spatele, nu ramaneti in umbra, aratati-le ca sunteti alaturi de ei si ascultati-i atunci cand au nevoie sa vorbeasca despre copilul pierdut. Nu va fie teama sa va apropiati, avem nevoie de un umar pecare sa plangem, de o mana intinsa care sa ne ajute sa ne ridicam. Si daca uneori sunt momente cand reactionam ciudat nu ne-o luati in nume de rau. Pe de o parte avem nevoie de prieteni, pe de alta parte simtim nevoia sa ne inchidem in noi, constient sau nu...

Pentru mine, cel putin, a fost si este important sa pot vorbi despre Victor, despre ce simt, sa imi exprim durerea. Am marele noroc de a avea alaturi un sot minunat si pe mama. Am impartit durerea la trei si ne-am sustinut unul pe altul. Am norocul de a fi inconjurata de cativa prieteni care au stiut sa ne fie alaturi. Si cred ca nu le-a fost usor nici lor, au suferit cate putin impreuna cu noi. Vorbind mai tarziu cu alte mamici care au trait aceeasi durere m-am simtit mai putin singura… Am citit mult pe net, pe forumuri, marturii ale altor mamici si m-am regasit cate putin in fiecare "poveste". Numai noi stim ca nimic nu va putea umple golul imens pecare il avem in suflet si cit de greu e sa auzi "lasa ca sunteti tineri si faceti altul…" .

Doliul unui copil nascut fara viata e cu atat mai cumplit, cu cat cei din jur nu ne inteleg suferinta. Pentru ei copii nostri nu au existat, deci n-avem de ce sa ii plangem. Comentarii de genul "bine ca nu a murit dupa nastere", credeti-ma, nu isi au rostul!!  Fie ca ne pierdem copiii in primele luni ale sarcinii sau la sfirsit, inainte sau dupa nastere, sunt copii nostri  si durerea e aceeasi ! Am pierdut pe cineva drag noua!

Prietena mea, Ada, mi-a spus intr-o zi : "mie D-zeu mi-a creat un tipar in viata : mai intai imi ia, ca apoi sa primesc Bine si Fericire" (in casnicie am patit la fel, prima s-a terminat cu multe lacrimi…). Sper sa aiba dreptate de data asta, sa vina si ziua in care ne vom intoarce de la maternitate cu copilul atat de dorit in brate.

Au trecut 4 luni jumate (mai 2008), abia acum incepem sa ne gindim cu timiditate la viitor, in ciuda fricii ,  sa ne gindim la urmatorul, sa ii oferim lui Vic un fratior sau o surioara. Pentru ca Victor va ramane pentru totdeauna in sufletele noastre, este primul nostru copil, devenit ingeras prea devreme...

Precizari de natura medicala

Dragele mele, revin acum cu niste precizari de natura medicala... poate vor fi de folos cuiva intr-o zi...

Probabil am mai scris pe undeva ca ne-am dat acordul pentru autopsie pentru a cauta sa intelegem ce s-a intamplat. Avand in vedere ca eu nu am avut nici un semn ca Vic suferea, era foarte important sa gasim niste raspunsuri...
Rezultatul analizei anatomo-patologice a sosit dupa vreo doua luni. La Vic nu s-a gasit nici o malformatie care sa justifice decesul, doar ca avea dezvoltarea corespunzatoare unui bebe la 37 sapt cand el de fapt avea 40. Deci in ultimele 3 saptamani nu mai primea cum trebuie si ce trebuie... Acelasi raport descria si compozitia si dimensiunile placentei: hipotrofica, mult mai mica decat greutatea medie si cu calcifieri (deci nici ca si textura nu era normala).

Mi s-a spus ca asta se intampla uneori la fumatori (nu e cazul meu, nu am fumat niciodata), la diabetul gestational (nici aici nu se punea problema), sau atunci cand mama are probleme de coagulare.
Am inceput sa facem o serie de analize de coagulare (antithrombine III, factor V, proteina C, proteina S, anticardiolipine - scuze daca le-am scris gresit... nu am acum analizele la indemana). Toate au iesit bine, deci nu am reusit sa gasim o cauza clara, o explicatie pentru ce s-a intamplat.
Mi s-a spus ca indiferent de rezultatul acestor analize, sarcina viitoare va fi urmarita mult mai serios, controale foarte dese, monitorizare saptamanala in ultimele 2 luni de sarcina, declansare mai devreme (prin saptamana 38) - si - tratament cu aspirina in doze foarte mici pe parcursul primelor 2 trimestre (asta pentru a fluidifica sangele pentru ca placenta sa se formeze bine).

Ramanea sa mai asteptam analizele neuropatologice ale lui Vic si cariotipul genetic.
Acum doua saptamani au sosit intr-un final... La partea legata de sistemul nervos - nici o malformatie, iar cariotipul nu s-a putut face (se intampla foarte des). Insa medicii spun ca, daca Vic nu avea nici o malformatie, e foarte putin probabil sa fi avut vreo anomalie genetica.
Deci pe scurt - placenta a fost de vina.

Si unde vroiam sa ajung... asta inseamna ca niste controale mai serioase in ultimele saptamani de sarcina ar fi putut POATE (sigur, nu voi sti niciodata...) sa schimbe ceva.
La ecograf ar fi putut detecta incepand din saptamana 38-39 ca transferul nu se mai facea bine si s-ar fi putut declansa nasterea mai devreme.
Din pacate, la spitalul unde am nascut eu dupa ecografia "oficiala" de 7 luni, controalele se fac doar o data pe luna si de multe ori fara ecograf atunci cand "se presupune"c a nu sint complicatii.

Insistati sa vi se faca controale mai dese in ultimele 2 luni de sarcina (chiar saptamanal in ultima luna)!! O mare parte din accidentele care survin pe "ultima 100 de metri" sint din cauza unor probleme de placenta sau cordon, iar copii ar putea fi salvati.
Am un mare regret ca nu am stiut asta dinainte, ca nu am avut nici un semn si ca nu am insistat sau nu am mers la un alt cabinet pentru un control mai serios.

Imi doresc sa foloseasca cuiva intr-o zi tot ce am scris aici...

Va imbratisez cu drag,
Cami

Povestea pe forumul E.M.M.A.

Dedicatii pentru Victor


sageata Înapoi la"Ingerasii Nostri"

 

sg sus Mergi sus