Compasiune

Draga Bianca, desi nu am trecut prin o astfel de tragedie ca tine, incerc sa te inteleg! Inca nu sunt mamica, dar mi-as dori un bebelus in tot ceasul pentru ca iubesc copii foarte mult! Iti doresc ca Dumnezeu si fetita ta sa iti dea puterea, forta si rabdarea sa treci cat mai usor posibil peste acest moment greu! Imi pare nespus de rau pentru ce ti s-a intamplat, de aceea dupa emisiune "nasu", pe care am dat din intamplare cautand ceva care sa ma adoarma, si din care am prins foatre putin, m-am ridicat din pat, am deschis PC-ul si am intrat pe site. Am citit marturia ta, cu greu, caci lacrimile imi inundase fata si am ramas incremenita. De fiecare data cand vad cate un caz cu bebelusi cu probleme, de orice fel, mereu ma gandesc ca mi se poate intampla si mie,iar cosmarul tau ma cutremura si mai tare! Doamne fereste pe toate femeile de asemenea tragedie! Iti multumesc anticipat pentru rabdarea de a-mi citi mesajul si iti doresc multa sanatate si tot binele din lume alaturi de cei dragi! ANCA, BACAU

Dumnezeu sa-ti dea putere sa mergi mai deperte sa-ti cresti copilul (luca). sunt si eu mama si cred ca durerea tare este foarte mare.te admir pt taria si dorinta ta de a merge mai departe. Iti doresc sanatate si curaj in continuare.

sunt din sibiu...stiu nu conteaza, vreau doar sa spun ca sunt departe, nu te cunosc. Am citit ce ai scris mai sus si doar acum m-am oprit din plans ca sa pot sa iti scriu aceste cuvinte. E impresionant, ti-am simtit durerea desi nu sunt mama si nici nu am trecut printr-o durere similara. Imi pare rau ca ai trecut printr-o asemenea drama si cred ca faci foarte bine ca incerci sa iti dezchizi sufletul, sa vorbesti despre asta. Acorda-ti timp, durerea asta nu poate sa dispara usor si cred ca nici tu nu vrei asta. Vrei sa ii acorzi atentia necesara incat fetita ta de acolo de sus sa vada ca ai pretuit-o ca si cand ea s-ar fi nascut, ar fi trait in lumea asta, vrei sa vada ca iti este dor de ea si ITI PASA!Multa putere si nu ezita sa te bazezi pe cei care iti sunt aproape si mai ales bucura-te ca ai sansa sa fi mama pentru baieteleul tau. Nu te da batuta, durerea asta va trece pentru ca ai alinarea baietelului tau, a mamei tale, a partenerului de viata si a fratelui tau (restul nu conteaza).

Draga Bianca, te stiu de mult dar nu gandeam ca am sa-ti vorbesc vrodata. Te-am urmarit din cand in cand la tv si am simtit ca esti altfel. Cu toate ca activezi intr-un mediu "complicat" (pt mine) nu te-ai deformat.Ai ramas curata, sincera, inocenta poate. Experienta ta nu e o drama, e o lectie de viata, o mare lectie de iubire. Ai fost vizitata si va ramane pururi cu tine un spirit inalt, iubirea pura si acest lucru nu poate fi rasplatit decat cu recunostiinta, iubire si multumire. Iti dau o veste mare. Fetita ta traieste, e vie(mai vie ca multi altii dintre noi) doar ca e intr-o alta dimensiune in care cu siguranta si tu vei fi intr-o zi ca sa va continuati povestea de iubire. Sa ai aceasta convingere, sa o simti si sa te bucuri. Ea nu mai avea nevoie de noi experiente pe Pamant, este deja foarte evoluata. Tu ai nevoie de inca ceva. A venit pentru tine, sa te urneasca. Multumeste-i si acorda-i increderea si iubirea ta. Nu propaga tristetea. Elibereaza-te de tristete, de furie, de revolta si de orice alta negativitate. Nu folosesc nimanui, nici ei , nici tie, ba dimpotriva. Primeste in sufletul tau aceasta mare iubire si acest mare sacrificiu care a venit spre tine cu un scop. Acest scop va trebui sa-l gasesti singura si sa-l implinesti.Puterea e la tine si de acum e mai mare decat banuiesti. Descopera-te si daruieste: bucurie, incredere, speranta si multa iubire. Ca si calauza in drumul tau iti recomand de la Editura For You cartile Suzanei Ward: "Matei vorbeste-mi despre Rai" si pana la "Iluminari pentru o noua era". Succes! Cu multa iubire si binecuvantare, Dorina si Maria-Daria. In casa mea si a inimii mele vei gasi oricand o usa larg deschisa.

Draga Bianca, Te-am vazut la "Nasul" si inca nu reusesc sa imi revin. As fi vrut sa-mi fi ramas atata luciditate cat sa pot spune tot ce simt....E crunt... nedrept si dureros ce s-a intamplat.Stiu ca nu e nimic mai minunat decat un copil...asa ca imi pot doar imagina drama pe care o traiesti.IMI PARE SINCER RAU si mi-as fi dorit sa te pot imbratisa...poate gestul in sine ar fi fost mai explicit. Iti doresc din sufletul multa intelepciune, putere si curaj. Cu toata dragostea Carmen I. - Iasi

Draga Bianca, Am citit cu lacrimi in ochi ceea ce ai scris si.... nu stiu .. eu sunt mama, am o fica de 27 de ani, dar cu 9 ani in urma ,,am pierdut o sarcina' dupa cum le place medicilor sa ne spuna! Nimeni din sistemul sanitar nu ne spune ca, am pierdut un copil! Este traumatizant! Dar cine ne intelege?/ daca nu noi, cele care am trecut prin asta! Ceea ce ai facut tu draga mea este extraordinar! Daca asi fii facut eu, nu ar fii avut impactul pe care il are cind vine de la o persoana publica, o persoana cunoscuta! Iti multumesc pentru ceea ce ai facut si mai ales pentru curajul de care ai dat dovada! Stii draga mea.. eu sunt bolnava de cancer de 8 ani si de 5 ani ma lupt cu sistemul sanitar ma lupt pentru drepturile bolnavilor de cancer din Romania si , incerc sa fac cite putin pentru cei ce au nevboie de un sprijin chiar si psihologic....Sa ti dea Dumnezeu puterea de a merge mai departe si poate ca , asa a trebuit sa fie! Stii, viata este o necunoscuta si mai ales destinul este cel care cred eu ne conduce pasii... este greu sa ti dau un sfat! Nu stiu ce sfat sa pot sa ti dau , cind sufletul iti este macinat de o durere si stiu ca inima iti este parca bagata intr- o masina de tocat carne si durerea este imensa! Stiu sau cel putin imi dau seama prin ce treci! Iti doresc sa ai sanatate si ... Dumnezeu sa -ti dea puterea si mai ales intzelepciunea de a merge mai departe, de a zimbi.. de a ride si.. de a trai cu aceasta durere in suflet! Te imbratisez draga mea, si sa ti dea Dumnezeu sanatate si numai bucurii, corina din constanta

Buna seara, Ma numesc CARMEN si sunt din GALATI. Imi pare sincer rau de drama care te-a marcat atat pe tine,cat si pe familia ta.O astfel de drama cumplit de dureroasa a trait o colega de serviciu,care a nascut 3 copii si toti i-au murit,de fiecare data dupa 2 zile de la nastere.E un miracol(SAU NU) cum mai poate fi OM normal,dar cu siguranta numai sufletul ei stie acest lucru. Am venit in dormitor la baiatul meu care are 12 ani si pe care eram suparata si am realizat,de fapt,ce importanta este VIATA si ce lipsa de valoare au micile "suparari" pe care oricum un copil le va face si ce important este sa petrecem cat mai mult timp cu ei in armonie si fericire. Iti doresc sa ai puterea si taria sa poti suporta durerea care te va macina mult timp de-acum incolo.

Bianca, imi pare rau pt pierderea suferita, o pierdere....IMENSA!Sunt o graviduta de 27 de ani insarcinata in 32 de saptamani si sincer mi se rupe sufletul numai gandindu-ma ca s-ar putea intampla ceva ingerasului meu,'maza'de la mazarica ii zicem noi, de fapt toata familia. Normal ca am ales un nume pt baietelul nostru dar deocamdata il alintam in toate felurile. Din luna a 5-a sunt in concediu pt ca mocofanul s-a aratat a fi grabit si am incercat si fac tot posibilul sa duc sarcina la termen cu bine. Am foarte mari emotii dar sper si vreau sa cred ca va fi totul bine. Nimic nu-ti poate alina durerea....dar iti doresc sa te ajute Dumnezeu sa-ti fie bine. Drama ta poate salva suflete!Bafta in tot ceea ce ai inceput!

Sunt doar o femeie care isi doreste de 8 ani sa devina mama.O femeie care a facut tot ce era omeneste posibil pentru a deveni mama. NU CRED CA POATE EXISTA O DURERE MAI MARE PE LUME DECAT SUPRAVITUIREA UNEI MAME DUPA MORTEA PROPRIULUI COPIL.Nu cred ca pot exista cuvinte care sa exprime o astfel de durere sau cuvinte de consolare, draga Bianca. Iti multumesc. mirela

Buna, Bianca, Recunosc ca nu voi citi multe din cele scrise aici. Si nici filmuletele nu le-am putut urmari mai mult de 10 secunde. Nu am nascut niciodata, nu am fost niciodata insarcinata si poate multi din cei care nu ma cunosc spun ca nu inteleg. Te rog, insa, daca poti, citeste link-ul acesta. Este povestea mea, de data asta. Coincidenta: povestea a aparut pe Desprecopii si Cristi s-a nascut tot cu o malformatie la inima si daca ar fi sa am o fetita vreodata, in mod sigur Nicole o va chema. Acesta este link-ul: http://www.desprecopii.com/info.asp?id=Cristi. Dormi in pace, Nicole! Adelina si Cristi

buna,desi nu sunt nici casatorita si nici nu am fost mama,pt ca sunt inca prea tanara,m-a intristat foarte tare povestea d-voastra.imi pare sincer nespus de rau. nu imi plac momentele in care pierzi pe cineva,mai ales o fiintza nevinovata,careia u ii dai viatza...chiar dak intervin si momente rele... fiintza aceea era nevinovata,era un suflet curat,un ingeras nevinovat,care insa n-a apucat sa vada lumina d afara,dar cu sigurantza a vazut si a simtit lumina si caldura Cerului. Este foarte trist sa pierzi pe cineva... am fost foarte miscata de aceasta poveste..inca o data imi pare rau. din pacate oamenii au zilnic alte preocupari,neacordand suficienta importantza celor dragi si risca sa ii neglijeze,dar este f.important sa simti pe cienva ca ai langa tine,in asemenea momente sa simti ca esti iubit,si cineva te incurajeaza,iti este alaturi si al bine si la rau..imi pare rau si pentru prietenele care nu v-au fost alaturi... nu este neaparat sa treci prin asa ceva ca sa intelegi,poti sa fii miscat si prin intamplarea cuiva.. de aceea cred ca puteau sa va fie alaturi. inca o data imi pare rau... ma si gandeam acum pe viitor cand voi fi si eu mama... parca mi-e si frica.. :( am un caine,care e sufletzelul meu si is foarte speriata cand vad ca nu se simte bine,daramite cu un copil? mi-ar fi frica sa nu i se intampla ceva.. va admir pt curajul pe care l-ati avut pt a face publica aceasta trista intamplare care v-a marcat viata. multa sanatate lui luca si familiei! si mai ales d-voastra!

buna BIANCA, Dana sabau ma numesc si sunt de-a dreptul socata. am urmarit emisiunea lui nasu in care erai invitata si tu iar de atunci nu ma pot opri din plans,mai ales ca am citit toata povestea de pe site iar poza cu micuta EMMA m-a determinat sa-ti impartasesc povestioara mea; am 25 ani si un baietel de 2 ani si 6 luni,Alexandru cred ca e mai mare cu cateva luni sau un an decat LUca.Pe perioada sarcini cu alex am crezut ca-mi pierd mintile;doctorul care m-a supraveghiat in cele39 de saptamani si 4 zile nu a fost explicit pe toata perioada sarcinii.O saptamana in spital trei acasa si tot asa ,nimeni nu-mi spunea de ce;eram in permanenta amenintata de avort.am trait un adevarat cosmar ,nici nu ma-m putut bucura de butica,de gandul ca voi fi mamica , eram speriata ,nu am cumparat nimic pentru bebe de frica unei pierderi, (iata-ma imi gasesc greu cuvintele)nimeni nu intelegea ce e in sufletul meu ,toata lumea imi spunea "stai linistita ca nu are ce sa se intimple" sotul meu era mereu plecat si traiam cu groaza fiecare zi ,trebuia tot timpul sa il simt ca misca.am trecut cu bine peste toate astea si stiu cat de greu a fost pentru mine atunci, nu vreau si nu pot sa imi imaginez cum ar fi fost sa imi pierd puiutul pe care l-am asteptat atat de mult.as minti daca ti-as spune ca te inteleg,nu pot sa imi imaginez ce a fost in sufletul tau in momentul in care ti-ai tinut in brate INGERASUL.nu stiu ce sa iti spun decat ca IMI PARE RAU DIN TOT SUFLUTUL MEU DE MAMA.TE PUP SI TE IMBRATISEZ CU TOT DRAGUL SI AI TOT SPRIJINUL MEU IN ACEASTA CAMPANIE.***bau1983@yahoo.com

Draga Bianca, In aceasta seara am plans pentru sufletelul nevinovat Emma Nicole si pentru durerea ta, sunt alaturi de tine cu un gand bun si iti doresc sa mergi mai departe in viata. Moartea e singurul lucru ireversibil pe lumea asta si orice am face nu putem intoarce fiinta iubita inapoi.Putem doar spera ca ne vom reintalni la un moment dat. Eu mi-am pierdut mama cand eu aveam 15 ani si ea avea varsta pe care eu o am acum, respectiv 35 de ani.Nu a trecut o zi din momentul cand am pierdut-o, 15.09.1987 ora 3.05 a.m.- prima zi de scoala a clasei a X-a, sa nu ma gandesc la ea, sa nu ii doresc prezenta, sa nu simt ca mor de dorul ei, sa nu am senzatia ca ma vede, ca ma alina, ca ma asculta, ca ma imbratiseaza, ca imi e alaturi... Iti doresc sa reuseasca tot ceea ce vrei sa intreprinzi in vederea schimbarii mentalitatii in Romania si sper sa-ti fie alaturi cat mai multe persoane care sa te ajute in acest sens. te imbratisez cu mult drag, Dana Inc

Bianca ,daca imi permiti sa-ti spun asa, te-am vazut in citeva emisiuni zilele acestea si doresc din tot sufletul sa-ti dea dumnezeu puterea sa treci peste tot si proiectul tau sa prinda contur si sa avem si noi un personal medical cum ar trebui sa fie in situatii extreme sa poata sa acorde acel sprijin si moral care este foarte important .asemenea drame nu ar trebui sa existe .asa cum spuneai ca dupa cele intimplate ti-e frica sa nu se intimple cu luca ceva si pe mine ma urmareste acest gind sa nu i se intimple ceva rau copilului meu ca orice mama cred.dupa ce ti-am citit rindurile si te-am ascultat la tv.mi-am pus desigur intrebarea de ce oare a trebuit sa tragi "lozul necistigator"???? Aceste intrbari nu-si vor gasi niciodata raspuns......iti doresc din toata inima sanatate si putere. Carmen 44ani oradea

ma uit cu groaza peste aceste randuri.nu am trecut prin aceste chinuri...dar de cand am inceput sa citesc plang intr-una.nu imi pot imagina durerea,desi am avut un frate care a murit la 6 luni,doctorii nestiind ce ar putea avea copilul,ne intrebau pe noi ce i-am facut.acum eu am o fetita de 3luni jum si a racit de 2 zile si imi tuseste si nu poate sa doarma bine.imi este tare frica si nu pot sa spun nimanui.ma simt singura desi am o familie destul de mare,dar nu prea comunicam.sunt alaturi de tine.te pup

Buna Binca ma numesc Cornelia si am 21 de ani si sunt din Bacau.Am citit si vreau sa spun ca am ramas profund impresionata de ceea ce ti s-a intamplat,e foarte dureros si nu stiu daca tot ce iti spunem noi celelalte fete sau femei poate sa stearga sau sa aline durerea care ai simtit-o atunci cand viata fetitei tale a fost curmata ....ca sa zic asa sincer imi pare rau pt tot ce ti s-a intaplat si cum ai zis si tu trebuie sa avem incredere in D-zeu si nu trebuie niciodata sa ne indoim de EL sau sa fim furiosi sau sa nu ne incredem in EL,la 19 ani am facu un chiuretaj si acum imi pare rau de fapt daca stau sa ma gandesc mai bine toata viata imi va parea rau pt asta...dar eu am incrdere in D-ZEU si stiu si simt ca imi va da un bebelus care va reusi sa umple golul lasat de un altul,nu mi-am pierdut niciodata speranta in D-ZEU si nu o voi pierde niciodata.eu am vazut in tine o femeie puternica si vei trece peste asta,vei REUSI.d-zeu sa ne aibe in paza pe toate fetele,femeile si mamele din toata lumea.BUCURA-TE DE COPILASUL CARE ESTE LANGA TINE SI SA-TI DEA D-ZEU SANATATE SI LA CATI MAI MULTI COPII

imi pare rau ca a trebuit sa treci prin asa ceva. iti doresc sa ai multa putere de acuma incolo. dumnezeu ajuta mereu oamenii buni. si imi place foarte mult acest colt al sufletului tau in care ne impartasesti si noua gandurile tale. ella, bacau

draga bianca... am urmarit emisiunea de la nashu...plang...si ma sfarsesc...pt ca sunt mama unui baietel superb si a unui bebe care inca e in burtica in 10 saptamani.Mi-e foarte greu sa citesc si sa urmaresc aceasta tragedie insa ...prietena mea.....cea mai buna...a trecut prin aceleasi clipe de cosmar in decembrie...anul trecut...in paris.Te-am urmarit pana la capat si am citit povestea ta dintr-un motiv: vreau sa invat sa ma port cu camelia, prietena mea.Durerea care a stapanit-o si care stiu ca-i sfsie sufletul m-a facut sa raman uneori fara replica...sa plang langa ea la telefon si atat si sa nu am puterea sa zic multe lucruri.Am fost cred prima persoana pe care a sunat-o dupa ce a venit de la spital...ciudat totusi sistemul frnacez.... Bianca, si tuturor mamicilor in situatia ta, IMI PARE SINCER RAU. nu pot mai mult acum ...pt ca simt ca ma sfarsesc.si ....Dumnezeu sa vegheze sufletele din ceruri si cele de pe pamant!!!!***sm@yahoo.com

Nu cred ca exista durere mai mare decat asta, am plans citindu-va si in acelasi timp plngandu-mi soarta de a nu a avea un copil. Am urmat tratamante si chiar FIV,insa in zadar, toti vor sa te jegmaneasca chiar si de ovocite.. Acum astept sa adopt un copil, dar si asta pare imposibil, trec lunile si acel copil parca nu exista, parca nu s-a nascut si totusi sunt atati copii abandonati. Iti doresc putere pentru a merge mai departe, pentru Luca si pentru ceilalti dragi. Paula - 31 ani

Draga Bianca,ma numesc Violeta(30 de ani) si am norocul sa fiu mamica unei fetite ce va implini 4 anisori intr-o saptamina.sint alaturi de tine cu gindul,cu lacrimile si rugaciunile.Numai o mama poate intelege suferinta altei mame,si cu toate ca nu am trecut prin experienta ta,te inteleg si sint si eu trista...poate nu asa de tare ca si tine.Acum ma voi duce la fetita mea care doarme linistita si o voi stringe in brate,si o voi pupa,si mi-e rusine ca a trebuit sa-ti ascult povestea ta ca sa-mi dau seama ca nu am trait fiecare moment cu intensitate si nu am apreciat ceea ce am.Imi iubesc fetita ,dar in momentele astea simt ca pot mai mult si vreau sa o fac sa nu aiba nici o indoiala in privinta asta.E atit de dragalasa....

Bianca suntem alaturi de tine noi femeile....pentru ca asa trebuie. Nu putem astepta de la un barbat sa sufere asa cum o facem noi...eu am asteptat prea mult sa fiu inteleasa si asta ma durut. As fi vrut ca tatal copilului pe care l-am pierdut sa-mi fie alaturi, sa plangem amandoi dar din pacate a ales alta cale, s-a inchis in el fara sa spuna o vorba. Pierderea primului copil nu o voi uita niciodata, este un lucru care ma marcat un lucru prea dureros insa astept cu nerabdare ziua in care pot striga lumi intregi...SUNT MAMA!

Imi pare nespus de rau ca a trebuit sa treci prin aceasta incercare cumplita! Iti doresc multa putere si intelegere, sanatate si dragoste atat tie si familiei tale, cat si celorlalte mamici care sufera de dorul copilasilor pierduti!

Imi pare foarte rau ca ai trecut prin asemenea suferinta, apreciez atitudinea si nobletea sufleteasca de care ai dat dovada.DUMNEZEU SA TE BINECUVINTEZE!

Draga Bianca, ma numesc Simona, sunt din Galati, am urmarit emisiunile si am citit pe site.Nu imi gasesc cuvintele prin care sa exprim ce simt sau pe care sa ti le pot spune intr-un astfel de moment. E cumplit, e infiorator, e crud. De ce oare se intampla???? Poate ca Dumnezeu a iubit-o foarte mult si nu a vrut sa o lase sa sufere. Poate a stiut ce urmeaza si nu a vrut sa o lase sa treaca prin durere si suferinta. Nu stiu ce sa spun, doar ca in astfel de momente imi doresc sa fiu stapanul lumii si sa ti-o pot da inapoi. Eu stiu ce inseamna sa fii mama, ce simti odata cu venirea pe lume a unui copil. Am doi copii, o fetita si un baietel: Bianca si Costin. Sunt totul pentru mine! Ma cutremur doar la gandul ca li s-ar putea intampla ceva. De aceea inteleg, intr-o oarecare masura prin ce treci. Fie ca ingerasul Emma,Dumnezeu,Luca si toti cei de langa tine sa iti poata da forta sa poti merge inainte. Trebuie!!! Luca are nevoie de tine! Si apoi, ai inceput ceva de care Romania are nevoie! Merita dus la capat acest proiect! Te imratisez, sunt alaturi de tine si iti multumesc ca ai gasit forta necesara sa arati lumii cum trebuie să reactionam noi si cei de care depinde viata noastra si a copiilor nostri, in momente ca acesta! Eu cred ca Emma, prin tine va face se schimbe ceva in mentalitatea şi în atitudinea oamenilor! Lupta, iti vom fi mereu alaturi, eu, sotul si copiii mei!

imi pare sincer rau... mi-am adus aminte si d d-na Laura Stoica,care din nefericire a murit intr-un tragic accident de masina inainte de a da nastere unui copil... si atunci evenimentul tragic a fost f.dureros pt intreaga familie... pt ca aceastia si-au pierdut toti membrii: atat pe Laura,sotul acesteia cat si ingerasul nevinovat... La fel si dansa era foarte bucuroasa,cu totii stiam ca isi dorea d mult un copil... si?!...?!?! au pierit intr-un accident care le-a curmat atat viata cat si visele.speranta... viata uneori nu e dreapta... se intampla multe lucruri pe care noi nu le intelegem si nici nu le vom intelege: mereu ne vom intreba: "De ce noi"? "Cu ce am gresit?" dar Dumnezeu insa stie mai bine aceste raspunsuri la intrebarile noastre... Viata e ciudata,nu se stie niciodata cand e sfarsitul sau cand este ultima data petrecuta in compania celor dragi... trebuie sa apreciem fiecare moment frumos alaturi d ai nostri. Problemele vedetelor ne fac sa intelegem ca si ei sunt oameni si ca si lor li se paote intampla...viata lor nu este numa roz. Daca aceasta problema se petrecea in sanul unei familii obisnuite poate ca aceasta nu ridica atata interes pt ca persoana respectiva nu era importanta...dar prin intermediul acestui site datorita tie,puterii tale,curajului tau,oamenii au inteles si inteleg ca aceste necazuri sunt foarte puternice mai ales asupra mamicelor. as dori sa sfatuiesc oamenii,atat barbatii cat si femeile,in mod special barbatii,sa aprecieze femeile mult mai mult si sa le respecte,pt ca asupra loc cade mai mult suferintza,ele sunt persoanele cele mai afectate!toata durerea ele o poarta:( te apreciez, mi-a placut intotdeauna de chipul tau angelic si de glasul tau cald. o imbratisare si o mangaiere sufleteasca din partea mea,Ana

...Draga Bianca, Ma numesc Octavia, am 30 ani. De mica ma uitam la tine cu atata admiratie si te iubeam. Erai si esti asa frumoasa, erai pentru mine ca o zana din poveste. Avem o fetita, Anne Marie, de 1 an, o luna si o zi, este BUCURIA VIETII NOASTRE, doar stii ce inseamna. Am avut si eu probleme cu sarcina, si in fiecare moment ii multumesc lui Dumnezeu ca totul s-a terminat cu bine si Anne este o fetita sanatoasa. IMI PARE NESPUS DE RAU pentru ceea ce s-a intamplat cu Emma Nicole. Nu am cuvinte, nu stiu ce sa iti mai spun, dar sunt alaturi de tine sufleteste, si daca pot participa si eu la aceasta campanie poti sa ma contactezi. Cu mult respect si admiratie, Octavia

Bianca, mamica de inger,
Tu, suflet de vis si de plingeri,
O raza de sus sa coboare,
S-aduca in tine-alinare,
Si-n mijloc de cer si de nuferi,
Sa-ti dea zbor inalt, sa nu suferi,
Ca ingerul mic te asteapta,
Cu inima-i mica, la poarta
In Rai,unde-i vesnic lumina,
Si pace si zare senina.
Acuma ramii pe Pamint,
Ajuta-ne, da-ne descint,
Si chiar daca inima-i grea,
Invata-ne tu ce-i cu ea!
Si chiar daca zborul ti-e frint,
Ajuta-l pe Luca ce-i sfint!
Iar Soarele cind va apune,
Nimic nimanui nu vei spune,
Pleca-vei la ingerul drag
Va fi tot acolo, in prag!
Veti fi tot mereu doua stele
Veti ride-ascunzindu-va-n ele,
Si de-om merita, chiar si noi
Veni-vom alaturi de voi!

Te imbratisez cu toata dragostea, Bianca ! Oricind ai nevoie sa asculti sau sa oferi un gind bun, sunt aici.Pentru tine si pentru toti prietenii sufletului tau. Caty- Piatra Neamt

Buna Seara Bianca,pt ca tocmai am urm.emisiunea,Nasul,si de aici am aflat despre tragedia ta,Condoleante...ma num.Georgeta din Slatina/Olt,si in prezent ma "chinui" sa am un copil,am facut control regulat la Dr. meu in fiecare luna,cu analize,tratament,timp de 2 ani,spunandu`mi ca nu am ovulatie,"sterilitate prima" cand am tratat,imi aparea cate un chist mic ,dar tot atat de repede si dispare,nu mai inteleg nimic, acum ma trimis la Buc.unde am descoperit ca si sotul meu are o problema "mobilitatea spermatozoizilor scazuta"nu stiu cat o sa ne mai chinuim..nimeni nu ne zice ceva concret...dar cu ajutorul lui D-zeu..speram..ne dorim foarte tare un bebelush... Pupici si multa sanatate.

draga bianca,te inteleg perfect.eu abia la a-3-a sarcina am reusit sa avem o fetita f frumoasa si f sanatoasa si nu stiu cum sa ii multumesc la d-zeu pt. asta. E o minune de copil are 2 luni jum. dar celelalte care le-am pierdut m-au sfasiat de durere pt ca au fost niste copii f doriti.si acum ma intreb cum ar fi fost...Imi pare asa de rau pt tine ca trebuie sa treci prin experienta asta f dureroasa.eu cred ca nimeni nu merita asa ceva,dar ce sa faci viata e f nedreapta cateodata.pe fetita mea o cheama AYLIN,iar celelalte sarcininu stiu ce sex au avut pt ca s-au oprit din evolutie la 7 sapt. prima si a-2-a la 9 sapt.Iti doresc tot binele din lume si imi pare nespus de rau pt cele intamplate ***usca@yahoo.com

Imi pare foarte rau ca ai trecut prin asemenea suferinta,apreciez atitudinea si nobletea sufleteasca de care ai dat dovada.DUMNEZEU SA TE BINECUVINTEZE!

Draga Bianca, Imi pare nespus de rau pentru ce i s-a intamplat fetitei tale! Regret suferinta ta, a tatalui fetitei, a familiei tale si pierderea lui Luca - pana la urma Emma a fost surioara lui!Sunt mama unui ingeras frumos si nu vreau sa ma opresc aici!Nu pot sa-mi imaginez prin ce treci! Pot doar sa-ti spun doar ca stiu cum tremura sufletul unei mame la gandul ca puiul ei ar putea avea de suferit!Iti doresc si doresc celor care-ti sunt alaturi sa gasiti putere in voi, in iubirea din sufletele voastre, in credinta in Dumnezeu, in gandurile bune care se indreapta catre voi, sa puteti, intr-un fel sau altul sa mergeti mai departe! Mi-as dori sa-ti pot fi alaturi un moment, sa te tin in brate si sa plangem impreuna pentru Emma, pentru noi, pentru cat de nepotinciosi suntem cateodata in a-i apara pe cei pe care-i iubim! Dar pentru ca nu se poate, te imbratisez cu gandul,Mamico Draga! Andreea

Sfasietor.Te-am vazut la emisiunea 6 Vine presa si la Nasul, in searaasta, draga Bianca.Imi doresc si eu mult un copil, sunt profesoara, lucrez cu copii si cred ca orice persoana sensibila ar trebui sa empatizeze cu durerea ta si a celorlalte mame care au trecut prin aceasta pierdere.Vreau sa stii cat imi pare de rau si ca sunt alaturi de tine.si eu mi-as dori ca in tara noastra sa existe mai multa civilizatie dar mai ales compasiune fata de o astfel de situatie, ma iales in sistemul medical unde exista atata nepasare.Practic dupa o asemenea situatie, mama e lasata sa sufere, cu bratele goale, cu sufletul gol, un gol pe care nimic nu il mai poate umple.Nu stiu cum ai putut sa depasesti momentul acesta, sunt alaturi de tine.Curaj.Daca vei sensibiliza viitoarele mame, preotii si sistemul medical, atunci aceasta pierdere va avea poate un sens pe care acum noi nu il putem vedea.

Draga de tine....In seara aceasta am deschis televizorul tocmai cand se termina emisiunea la "nasul"...Nu am inteles de ce erai suparata insa am prins adresa...Dupa ce am terminat de calcat am intrat si am citit...nu pot sa ma opresc din plans,(iarta-ma te rog,nu stiu ce sa-ti spun,nu vreau sa gresesc un cuvant,nu vreau sa mai fii trista!)Sunt Ioana din Rm.Valcea si in vara voi implini 34 de ani...nu am trecut prin ce ai si au trecut atatea mamicute,insa va inteleg pentru ca sunt si eu mama(am 2 fetite gemene-de 1o ani si un baietel ce va implini 9 anisori in aprilie) .Sotul meu este preot si promit ca-i voi arata povestea ta si-ti voi spune si punctul lui de vedere...parca-mi vine sa-l trezesc acum...(Doamne, e trecut de miezul noptii...)Biencuta , te respect din tot sufletul si desi sunt pentru tine o straina,ma inclin in fata suferintei tale !Dumnezeu va avea grija de tine iar ingerasul tau de fetita te va ocroti ! Nu te descuraja ,trebuie sa incerci iarasi !!! Eu il voi ruga pe sotul meu sa te pomeneasca duminica de duminica in Sfanta Biserica...nu fii trista , poate este si ca ei...nu stiu ce sa zic.....Si eu as fi cerut-ca si tine-acelas lucru...insa...au si ei legile lor care sunt facute de altii mai batrani , mai intelepti,de calugari sfinti...Voi reveni...Capul sus !!! Gandeste-te cat a suferit Maica Sfanta a Domnului IIsus HristoS cand si-a pierdut Fiul...cand a vazut cum altii il chinuie , il rastignesc...Roaga-te Ei , Maica Domnului te intelege cel mai bine,ia exemplul ei...si ea putea fi revolteta insa a zis...sa se faca voia Domnului !!!Te iubesc sincer ,draga mea !Ai grija de tine mamicuto !Irinuca sau Ioana.(Somnic usor!)

Anonim
Ma gandesc ca desi experienta traita de tine este cutemuratoare,are si o latura pozitiva prin faptul ca in sfarsit cineva da voce atatora persoane aflate in suferinta,in situatii similare de viata.tot ce vei intreprinde de acum inainte vizavi de acest lucru te va ajuta sa depasesti situatia de criza prin care treci si iti vor fi alaturi multe suflete atat de aici cat si de dincolo.

te rog sa urmaresti videoclipul acesta, cred ca te vei simti mai bine vazind ca acolo sus este bine pentru ei, in orice caz sunt alaturi de tine si imi pare foarte rau pentru ce s-a intamplat!!!!!!!

Buna Bianca!Cuvintele nu-si au rostul in situati din astea!Sper ca Dumnezeu sa-ti dea putere sa treci peste acest necaz,peste acest cosmar prin care treci si degeaba lumea zice ca o sa treaca,nu-i adevarat,in sufletul unei mame copilul ramane vesnic fie viu,fie trecut in nefiinta!

Bianca e dureros ceea ce se intampla...si tot ce pot sa zic ca sunt alaturi de tine si-ti inteleg durerea.citind ce ai scris m-a impresionat pana la lacrimi,nici nu mi-as fi putut imagina ca s-ar putea intampla asemenea nenorocire.nu sunt inca mama dar ti-am simtit durerea si m-am pus in locul tau si nu stiu daca as fi rezistat la o asemea lovitura de la viata.
Eu si sotul meu ne dorim foarte mult o fetita, baiat ce o fi nu asta conteaza , dar ascultand dramele multor mame ma cuprinde o frica si spaima in acelasi timp, dar niciodata de a renunta la gandul de a avea un copil.ti-o dau exemplu pe mama mea care a suferit 10 ani ca sa ma poata avea.multe tratamente ca sa poata avea copii.iar atunci cand acest vis imposibil s-a implinit sa i se anunte ca sarcina va fi cu probleme, malformatii. Ea a refuzat categoric sa faca avort stiind ce i s-a comunicat de medici, sustinand ca medicii nu sunt in masura sa decida daca copilul va fi cu problele sau nu.era constienta ca nu va mai putea avea copii niciodata.si iata-ma sunt bine, traiesc, sunt sanatoasa. Iubesc la nebunie copii mai mult decat propria viata si de aceea te susutin sufleteste.
Cu mult respect,
Natalia suciu, baia mare

cred ca nimeni nu intelege durerea cauzata de drama prin care ai trecut decat cei aflati in situatie,dar ce m a impresionat la tine e puterea cu care lupti ptr copii tai,chiar dacaEMMA traieste spiritual ea este cu voi mereu.si sunt sigura ca DUMNEZEU iti va rasplati cu bine tot ce ai facut si faci ptr copii tai.Esti frumoasa BIANCA dar sufletul tau si puternica ta personalitate sunt si mai frumoase si placute lui DUMNEZEU.N u i nimic ca unele din prietenele tele sa u comportat cum sti tu , cel mai important lucru e ca DUMNEZEU e alaturi de tine, fapt care multi oameni nu l pot dobindi.Sa dea DOMNU sa ti mearga bine in viata si daca faci bine asa vei primi.Cu drag NICOLETA.

Bianca, sintem alaturi de tine! Cu siguranta ca Emma ti-a dat putere si intelepciune sa-ti spui povestea, din care , cu totii, sa invatam! Sa invatam sa fim oameni, sa dam lumina si sens celor dragi. In secolul vitezei, al banilor sau al timpului mult prea grabit, uitam adesea chiar sa zimbim....Dupa ce povestea ta a ajuns si in sufletul meu, mi-am sarutat fetitele si sotia si am deschis ochii: cel mai important este sa-i pretuiesti pe cei pe care ii iubesti, clipa de clipa.Pina nu va fi prea tirziu.

Multumesc mult. Un tatic din Piatra Neamt

draga Bianca ma numesc elena am doar 21 de ani nu sunt mamica dar sunt om si imi este greu sa citesc toate randurile pe care le-ai scris pt ca este foarte dureros si nici nu vreau sa cred ca toate astea se intampa.imi pare nespus de rau si sunt sigura ca ingerasul tau Emma te va ajuta sa treci peste tot si sunt sigura ca va fis steluta care iti va calauzi viata de acum incolo.multa sanatate. si multa bafta in campania initiata de tine.Dumnezeu sa iti de-a putere sa treci peste toate astea.

draga bianca,ma numesc gabriela din petrosani,m-a impresionat povestea ta trista,numai un suflet de mama iubitor poate sa te inteleaga prin ce durere treci acum .si eu in 1998 am nascut un baietel ,dar la citeva ore a murit,nasterea a fost normala,la terman,dar din nefericire la citeva ore a murit ....iar sufletul meu a fost distrus de durere,am facut o depresie care cu greu am depasit situatua.medicu si moasa nici in ziua de azi nu mi-a dat o explicatie corecta sau mai bibe zis clara despre cauza morti copilului meu.trebuie sa-ti spun ca am avut o sarcina normala,dusa pina la 9 luni,control lunar la dr ginecolog fara probleme.....dar nici acum nu stiu de ce s-a intimplat nenorocirea si nici cauza,ingerasu meu a fost ars,fara acordul meu ,iar eu si in ziua de azi imi pling ingerasu .acum am un baietel de 9,jumate ani pe care il iubesc enorm,dar ...in inima mea de mama a ramas si acel ingeras care sa dus si va ramine pina ce voi muri si eu.de aceea ,te inteleg si iti doresc din toata inima sa te ajute d-zeu sa treci mai usor peste aceasta mare durere,pe care numai o mama adevarata o poate intelege,iti multumesc pt acest minunat sait si d-zeu sa te intareasca,fiii tare

Ma doare inima de atata durere si nu ma pot opri din plans.nu cred ca poate exista pe lumea asta mai mare durere ca pierderea unui copil.eu eram sa o pierd pecea de a doua fiica si am crezut ca o sa mor.ma rugam zi si noapte sa se nasca sanatoasa si dumnezeu nu ma dezamagit.pierdeam lichid amniotic iar la ecograf nu se depista nimic,nici cea mai mica fisura.eram abia in a 32 a saptamana de sarcina copilul fiind prea mic pentru a se naste,medicul nu imi dadea prea multe sperante si imi spunea ca e prea devreme, nu ar supravietui.dar dumnezeu a avut grija sa trecem cu bine si acum este bucuria ochilor nostri.e foarte dureros si nu se poate uita asa ceva .eu numai vazand poza micutei tale si am izbucnit in plans dar sa traiesc asa ceva ..........cred ca as muri odata cu ea. Mari din constanta

Draga Bianca............cu toate ca nu am experienta necesara d a fi in masura sa ma pronunt, totusi am simtit niste fiori cumpliti cand am auzit ce ti s-a intamplat..........e ingrozitor........cred k nici un cuvant nu poate descrie imensa durere p care o simti in acele momente.........e nedrept, dar cred k toate isi au rostul in viata.....bune, rele.......poate k tu ai fost ALEASA pt a schimba ceva in tara asta, in mentalitatea tuturor........de a ajuta pe toate mamicile care se afla in asa mare durere.........ma pierd printre cuvinte, printre idei.........nu as vrea sa-ti zgandaresc si eu durerea, d aceea o sa inchei urandu-ti multa sanatate si putere d a merge mai departe pentru a-l creste p luca.......ai incredere in Dumnezeu si nu uita k acolo de sus te vegheaza micutul ingeras Emma.......

Draga Bianca si draga cititorule,plangand scriu aici,acum. Nu,nu sunt o "mamica" care a trecut prin asa ceva,insa ma emotioneaza foarte mult durerea unui om,un om nevinovat.Ce poate fi mai dezamagitor decat "a avea" si in urmatoarea secunda "a nu avea". Foarte bine spus ca "pana nu treci prin asa ceva,nu poti simti aceeasi durere",dar de ce in Romania pana nu se intampla nu se iau masuri si daca stam bine sa ne gandim nici atunci,pe motiv ca legea,religia etc. nu ne permite Scuze gasim mereu,e mult mai bine sa dai din umeri si sa intorci capul si sa-ti vezi de viata ta care e linistita,fericita,sa nu incerci sa-l ajuti,chiar daca poti,pe cel care te implora sa o faci! E atat de strigator la cer,de aceea multi oameni isi pierd mintile,isi doresc sa moara,NIMENI nu face nimic si nici macar nu vor...........!!!!!!!!!! Cum poti trata cu spatele o speranta!? Asa e,Bianca,atunci cand viata te incearca in cel mai groaznic mod,iti dai seama ca esti cu mult mai singur decat erai atunci cand nu treceai prin asa ceva,atunci se vede cine e OM si cine nu, "mai bine nu mi se intampla si traiam cu speranta ca am multi prieteni" ...oare?... Orice esec te intareste,dar de ce un asemenea esec....?!?! Nimeni nu stie ce se va intampla si daca noi nu trecem peste,cu puterile noastre,cine sa o faca.. Ma linisteste gandul ca nu ai clacat si nimeni nu poate sa-ti impuna sa uiti si oricum ar fi EA VA EXISTA! Sper ca imi citesti randurile,nu te vor ajuta cu mult practic insa emotional sunt sigura ca orice rand e important. Cu drag,Gabriela! :hug: :hug: :hug: :hug:

Scrie aici...buna Bianca,si imi pare nespus de rau pt ce t i s a intamplat.ma numesc Raluca am 25 ani si pe 17 mai 2006 am nascut un baietel care i am pus numele ca cel al baiatului tau,vazandu te intr o emisiune cu el in parc.eu nu am avut probleme iar bebe e perfect sanatos.vreau sa ti multumesc ca ai avut taria sa povestesti drama prin care ai trecut,si fi tare in continuare pentru Luca iar Emma te va calauzii peste tot.am plans toata emisiunea de pe B1 si ceea ce am citit mai sus mai rau m a tulburat.sanatate la toti copii de langa voi,mamici,si Dumnezeu sa le fie calauza celor de langa El.RALUCA DIN CONSTANTA

buna bianca , deschid televizorul ,miercuri 7 feb 2007 pe b1 tv si o vad pe frumoasa Bianca Brad invitata la emisiunea lui radu Moraru. Va jos un subtitlt cumplita drama a Biancai Brad ...ma intreb ce s-a intamplat si privesc spre frumoasa doamna la fel cum o tineam minte si pana acum doar ca are ochii mult mai tristi , infinit mai tristi....ascult .... Imi pare rau ca nu am vazut emisiunea de la inceput! Pot sa spun ca desi prin intermediul televizorului am putut sa simt o foarte mica particica din durerea ta desi inca sunt foarte tanara (am doar 16 ani ). Chiar nu mi-a venit sa cred ce drame exista....ce se intampla in jurul nostru si noi ne prefacem ca nu le vedem ca inchidem ochii in fata acestor lucru devastatoare si nu suntem in stare sa spunem macar o vorba buna.... te admir din tot sufletul meu ca ai fost in stare sa iti expui durerea in fata publiculi si ca ai curajul sa faci ceva pentru tara asta....pentru ca datorita tie noi o sa fim mai bine informati ! Am citit si cateva din povestile postate si nu pot sa cred cata durere , cata suferinta , cata jale exista in inima voastra ! Dumnezeu sa te ajute sa poti sa realizezi tot ceea ce ti'ai propus si sa aiba grija de micuta ta . Imi cer scuze daca am fost incoerenta sau daca am greseli de scriere dar iti scriu aceste randuri profund impersionata de tot ceea ce am simtit! Iti multumesc!

Buna Bianca, Imi pare nespus de rau pentru drama prin care treci! Numele meu este Catalina si sunt fericita mama a doi copii minunati, o fetita de 7 ani si un voinicel de 1 an si 6 luni. Ambele sarcini au avut emotiile lor, dar nasterea baietelului a avut mai multe. Cand la fix 42 de saptamani m-am dus la urgenta sa nasc, dupa o saptamana de contractii, si mi-au spus ca nu se aude inima copilului, am crezut ca innebunesc. Si voiau sa-mi administreze un calmant, ca nu aveau locuri. Sora mea avusese nesansa de a trece exact prin aceeasi poveste cu doua saptamani inaintea mea, si acceptase. Nu pot sa exprim in cuvinte groaza din sufletul meu cand am vazut-o ca se intoarce de la maternitate gemand, cu burta ca un balon gata sa pocneasca, cum am numarat clipele pana la dimineata ca o smintita, de frica sa nu se intample ceva cu ea sau cu copilul...doar pentru ca nu existau locuri libere. Dumnezeu sa ii dea sanatate domnului doctor Tutunaru de la spitalul Elias, pentru ca datorita bunavointei lui am nascut in conditii excelente. N-am crezut ca mai exista medici cu frica de Dumnezeu si cu suflet in Romania, dar dumnealui mi-a luminat viata ajutand-ma sa aduc pe lume cu bine un baietel minunat! Ii multumesc bunului nostru Tata ceresc pentru faptul ca mi-a daruit multi prieteni adevarati! Conteaza enorm o strangere de mana, o privire calda, un umar pe care sa plangi. As vrea sa le spun mamicilor, si in general femeilor care au nevoie de sprijin, ca in Bucuresti exista un astfel de centru. Clinica PRO VITA are personal specializat pentru consilierea si asistarea femeilor insarcinate si nu numai. Ii puteti contacta la nr de telefon 021/223.58.55. Le cunosc personal pe doamnele implicate in acest proiect si va recomand cu caldura sprijinul lor. Imi cer scuze pentru ca nu imi pot alege cuvintele foarte bine in clipele acestea. Poveste ta si a celorlalte mamici m-au marcat profund. Nu pot decat sa iti spun ca sunt alaturi de tine si ca multumesc lui Dumnezeu ca ti-a dat puterea sa spargi acest tabu. Ma rog ca bunul nostru Tata sa va fie in continuare alaturi si sa va binecuvanteze cu pacea Lui! Cu multa compasiune, Catalina, din Sibiu

numele meu este olimpia si sunt din oradea.Imi pare foarte rau ca a trebuit sa treci prin asa ceva!Eu inca nu am copii,dar vrem sa avem 1 copil daca s-ar putea anul acesta.Mie imi este frica sa am un copil al meu,nu in sensul ca ma gandesc ce rau va fi cand voi avea greturi sau restul simptomelor,ci ma gandesc la faptul ca la noi in oradea la maternitate daca nu dai bani la doctori si la asistente nimeni nu te baga in seama si te lasa sa te chinui!E bataie de joc si sa nu mai pomenesc de conditiile din spital!!!Anul trecut a nascut o verisoara si mi-a povestit cum ca o alta femeie nascuse cand nascuse si ea si cand i-a luat copilul (femeii respective) sa-l spele l-a scapat in chiuveta si a murit copilul!Cum e posibil asa ceva????Pe langa asta o prietena a nascut tot anul trecut un baietel si dupa o zi a murit si doctorii i-au spus ca probabil a inghitit lichid la nastere.Dupa aceea normal a vrut sa-l inmormanteze si nimeni nu vroia sa-i faca macar o slujba!!!Si cu greu a reusit sa gaseasca un preot sa ii faca slujba.Nici nu vreau sa cred ca si eu as putea trece prin asa ceva!Deci mie imi e frica sa ma las pe mana doctorilor si daca ar fi sa nasc nu mi-as putea permite sa merg in alta tara.In ziua de azi nu mai este nici un doctor bun!Imi pare foarte rau ca ti s-a intamplat asa ceva !!!O alta verisoar a nascut recent are un baietel foarte frumos si medicii au lasat-o sa se chinuie 12 ore si abia apoi i-au spus ca de fapt ea nu e dilatata complet si ii face cezariana.Sa lasi omul sa se chinuie da chiar asa??Nu stiu ce ar mai fi de facut in tara asta ca daca nu ai bani nu te baga in seama nimeni!!!te lasa sa mori!!!Sper sa iasa totul bine cu aceasta campanie avem nevoie!Iti urez mult succes mai departe! PS:Cand erai insarcinata chiar ma gandeam ca iti sta bine asa,mai ales cand te-am vazut in videoclipul acela.

sunt fericita ca ti-ai revenit. o mare pierdere,dar multa putere si increere te ajuta.iti doresc tot binele din lume si sa auzim ca in curand o sa aduci pe lume alta fetita. pupici

Buna Bianca,iti multumesc ptr tot ceea ce faci ptr femeile din Romania .Tu le-ai deschis o usa continua sa o ti asa.ptr.ca o merita din plin.Eu nu locuiesc in Romania si este o diferenta mare din punct de vedere psihologic si medical.Ii multumesc lui Dumnezeu ptr.lumina vietii mele ,care s-a nascut aici departe de ACASA si care maine implineste 4 anisori.Regret nespus ptr. EMMA,dar v-a fii cu tine mereu,ea iti v-a da putere in viata,ea te v-a ajuta in tot ceea ce faci.Dumnezeu sa te binecuvanteze.Mirela 24 ani.

Buna Bianca, Ma numesc Ionela, an 17 ani si sunt din judetul Harghita. Vreau doar sa iti spun ca imi pare foarte rau pentru ceea ce ti s-a intamplat si am aflat, cu tristete, ca astfel de cazuri se inmultesc considerabil. Desi am doar 17 ani, am avut neplacerea sa vad cu proprii mei ochi in ce situatie deplorabila se afla sistemul sanitar romanesc: spitale cu conditii mizere si personal cu comportament neadecvat (bineinteles nu putem generaliza)... Nu se poate sa ramana totul ca pana acum! Trebuie sa punem mana de la mana sa schimbam aceasta situatie! Sunt lucruri de care ne lovim zi de zi! Dupa cum zice un proverb, "in unire sta puterea"! Ma bucur ca ai initiat aceasta campanie si chiar daca sunt doar o adolescenta, sunt dispusa sa particip si eu. Sunt alaturi de tine si de toti cei care au trecut prin experiente similare, precum si de cei care vor intr-adevar sa ajute la imbunatatirea conditiilor sanitare din spitale. Desi nu sunt ce mai in masura sa dau sfaturi, incurajez toate viitoarele mamici sa-si supravegheze atent sarcina, sa-si faca analize si ecografii periodic. Traim in Tara Nimanui, si daca dumneavoastra nu aveti grija de copiii dumneavoastra, nimeni nu va avea! Sper ca Bunul Dumnezeu sa iti dea putere sa mergi mai departe si sa te ajute in campanie. Cu multa caldura, Ionela.

Nu cred ca as putea rezista..o durere mai mare...plang acum si nu am cum sa iti spun ce simt....eu am o fetita de 9 luni si am citit cum si la 10 zile fatul urla cand suporti un chiuretaj...de durere.... Am atatea ganduri care mi se insiruie in minte..atatea as dori sa-ti spun..sa iti impartasesc...noi inainte de ingerasul asta am avut un catel (te rog sa nu te superi ca alatur insa era tot un suflet) la care am tinut ca la un copil...ni s-a prapadit in 3 zile fara sa stie cineva de unde ce si cum...atunci am plans si am simtit ca mor odata cu el...si eu si sotul meu...am luat alt catel dar nu e acelasi lucru, mai ales ca s-a nascut si puiutzul....ne gandeam ca poate a fost un ingeras pazitor pe care ni l-a trimis Dumnezeu si ni l-a luat ptr ca sa faca loc Puiutului nostru atat de drag... Am o prietena care a nascut o fetita cu spina bifida...cea mai grava forma...a fost parasita de catre sot in spital...iti dai seama ce durere...ptr ea nu conteaza si nu cred ca ptr adevarata mama ar conta, nu conteaza ca este un copil handicapat...e un copil normal....ptr copil va fi o normalitate ca s-a nascut asa...iar ea se mandreste cu fiica ei...Bianca, sa fii convinsa ca sufletelul ingerasului, caci ei sunt ingerasi pana la botez, va vegheaza acum...tu o vei iubi toata viata si nu o vei uita caci ce necaz mai mare poate avea un om decat asta?????Nu se umesc fiinte cele care afirma tampenii de genul "nu ai atins-o", "lasa ca nu se mai chinuie nici ea nici tu"......oare acelea sau aceia stiu ce iseamna sa simti cum copilutul te atinge prin burtica?cum il mangai inainte sa se nasca? cum ii canti? Ma rog la bunul Dumnezeu sa te mangaie desi stiu ca e greu...

ce sa zic...nu am avut rabdare sa citesc tot ce se scrie pe aici sau poate nu am avut puterea chiar si termenul de curaj ar fi potrivit nu stiu exact de ce scriu nu sunt genul care se exterorizeaza foarte mult insa...vreau doar sa zic ca nimik nu se compara cu instincul matern si cu faptul ca in interiorul tau exista ceva care infloreste si dintr-un motiv sau altul trebuie sa stopezi evolutia sau poate miracolul...nu inteleg oamenii care spun: "nu conteaza o sa fie bine la o luna jumate nu avea viatza nu era nimiik..." nu poti spune asta cuiva care simte ca din lasitate sau lipsa de curaj pentru a infrunta ce urmeaza sa vina efectiv arunca la gunoi ca pe un pantof vechi copilul care pentru ea e sfant ... ideea e ca nu o sa mi-o iert niciodata ... si inca ceva: IL IUBESC ............... semnat..........."nimeni"

Draga Bianca, ma numesc Elena, am 34 de ani,sint de loc din jud. Arad,dar traiesc de aproape 8 ani in Spania.Vazind emisiunea din aceasta seara am ramas socata. Te-am ascultat cu mare atentie si marturisesc ca am plins auzind si citind drama prin care ai trecut. Vreau sa spun ca am nascut acum 6 ani in Spania, cu cezariana deoarece copilul cintarea la nastere 4,400kg, totul a decurs foarte bine pina in momentul in care am vazut ca nu mai apare asistenta sa-mi aduca copilul, am inceput sa ma sperii si sa-i spun sotului sa mearga sa caute doctorita pentru a vedea ce se intimpla.Intr-un tirziu apare pediatra si ma intreaba,"ce nume doreai sa-i pui baiatului", in acel moment am crezut ca innebunesc, am inceput sa tremur si sa intreb ce sa intimplat cu copilul meu.Pediatra o adevarata profesionala ma luat incet si cu multa tandrete, mi-a explicat ca nu sa intimplat nimic grav, dar ca trebuie sa ramina in observatie un timp,din cauza greutatii a avut probleme cu respiratia, dar totul a fost bine si nu avem probleme.Cu aceasta vreau sa spun ca te inteleg si stiu ca vei suferi toata viata, acum mai mult, mai tirziu se va ameliora durerea dar nu va trece niciodata, si nici zece copii nu ii va putea lua locul acestei fetite.Mama mea a pierdut un baiat doar dupa 2 zile de la nastere, era al doilea, eu fiind primul copil dupa aceea au mai venit 2, dar niciodata mama nu si-a uitat copilul pierdut si marturisesc, ca de multe ori ma intreb cum ar fi aratat, fratele meu, de ce nu am avut parte de el asa ca si de ceilalti doi si cred ca uneori Dumnezeu este prea crud.Eu iti doresc multa sanatate tie copilasului si la toata familia ta, ma bucur ca doresti sa faci ceva pentru femeile din Rominia (sint foarte multe care trec prin astfel de necazuri dar se resemneaza) m-as bucura nespus de mult daca ele ar si intelege si asculta mesajul tau, iti doresc mult succes.

Cu ochii plin de lacrimi vreau sa-ti spun tie draga Bianca dar si tuturor mamicilor care trec prin asemenea drame un sincer dar sincer IMI PARE RAU.Mai vreau sa-ti spun chiar daca fetita ta a plecat mult prea devreme in ceruri ea te va MANGAIA cu orice adiere de vant, te va ALINA cu orice picatura de ploaie si iti va da PUTERE ori de cate ori te vei gandi la ea pentru ca ea un rol foarte important VA FI INGERASUL TAU PROTECTOR .Simona Onesti

Buna!.. Bianca, te-am vazut la emisiunea de aseara si am fost profund impresionata de ceea ce ti s-a intamplat!De dimineata, de cum m-am trezit mi-am dorit sa citesc aceste randuri scrise de tine... Eu nu am trait inca acest miracol, al sarcinii(anul acesta urmeaza sa ma marit), insa am 3 nepotei de la surorile mele pe care ii iubesc ca pe ochii din cap si care imi redau buna-dispozitia dupa orice nefericire. Stau de ceva timp in fata calculatorului(este ora 8 dimineata) si plang...nu ma mai pot opri din plans...citesc aceste randuri...si-ti simt toata emotia, iuberea si ..durerea...Ma trec niste sentimente pe care nici nu le pot explica... eu am trecut prin alt necaz, alta durere..Ma aflu la polul opus: mi-am pierdut mama inainte sa implinesc 17 ani.. A fost si este ceva cumplit..Si eu am suferit si mai mult pentru ca m-am inchis in mine, imi innabuseam lacrimile in fata tatalui meu, si palngeam sear in pat de una singura.. simteam ca daca as vorbi cu cineva mi-ar fi mai bine, dar nu puteam face asta...Tot ce pot sa spun ca esti curajoasa ca ai avut puterea sa povestesti lumii intregi aceasta drama a ta si a familiei tale si poate sa alini si sufletul unor familii care stiu prin ce ai trecut si prin ce treci in continuare... Imi pare rau pentru nedreptatea ce ti s-a intamplat si iti doresc succes sa schimbi ceva... Clau

...nu-mi pot stapani lacrimile de cand am citit randurile de mai sus si nu iti pot spune altceva decat sa iti dea Dumnezeu multa multa putere.o admiratoare a ta de la Sibiu.

Draga Bianca, sunt inmarmurita. Tragedia ta este, din pacate, fara margini. Fii inteleapta si puternica. Te-am vasut pentru prima oara la o prezentare de moda la Teatrul Nationa, acum multi ani Impreuna cu Catalin Botezatu ati fost vedetele spectacolului.Apoi...doar la televizor. Ultima oara cand te-am zarit a fost inainte de Revelionul ce abea trecut, intr-un supermarket. Aveai ochii tristi, frumoasa ca intotdeauna, dar ceea ce mi-a atras atentia a fost faptul ca inainte de sarbatoarea dintre ani, tu cumparasei carti si DVD. Acum inteleg. Te imbratisez cu drag si te admir,

Carmen

Draga Bianca, Aseara dupa emisiunea de la "NASUL" am ramas cu un gol in suflet. Dimineata la prima ora am intrat pe site-ul tau si ti-am citit povestea. Este incredibil de dureros si de marcant ceea ce ti s-a intamplat. IMI PARE TARE RAU.Admir foarte mult forta de care dai dovada, sinceritatea si faptul ca vrei sa faci ceva pentru toate femeile care au trait o asemenea drama si care vor mai trai. Dumnezeu sa iti ajute, sa iti lumineze calea si gandurile. Si gandeste-te ca tot ceea ce ti s-a intamplat nu a fost deloc intamplator. Toate pe pamant au rostul lor.

bianca imi pare sincer foarte rau pt ce ai intampinat.sunt si eu mamaica ,am o fetita de 6 anisori si stiu ce inseamna sa suferi pt copilul tau,acum 3 ani in urma fetita mea a facut o convulsie si am vazuto in bratele mele ca nu mai respira atunci am simtit ca imi fuge pamantul de sub piceoare,ca nu mai am aer...este greu sa spun ce am simtit dar multumesc lui Dumnezeu ca nu a ramas cu sechele ea.in schimb eu cand imi amintesc simt ca ma sufoc.oricum medici nostri nu iti spun mai nimic.as vrea sa te rog sa mergi la spitalul Al.Obregia din incinta Bgdasarului sa vezi copii amarati si nimeni nu le da speranta de mai bine.te pup si sper sa treci peste momentele grele chiar daca vor fi vesnic in mintea ta. cu drag Cristina din bucuresti

suferinta ta nu are margini.eu am ofetita de10 ani care iti porta numele BIANCA E FRUMOASA SI DESTEAPTA CA TINE.TE-AM ADMIRAT MULT IAR ACUM SUNTEM ALATURI DE TINE.SUNT BISERICI UNDE SE FAC SLUJBE PT COPII NENOSCUTI.DUMNEZEU II INCEARCA PE CEI CARE II IUBESTE.AURA

Buna Bianca, Te-am vazut aseara la b1 tv si imi pare rau pentru cele intamplate. Sa-ti dea Dumnezeu putere si sanatate sa treci peste aceste momente grele. Carmen, din Pajura

Dumnezeu a iubi-o mai mult pe Ea,asa ca a luat-o la EL si acolo sus o sa ai un Ingeras care sa te aiba in paza lui.Roaga-te pentru Ea si Ea o sa se roage pentru tine.Nu dispera,Dumnezeu o sa-ti dea alceva in schimb.Iti multumim doamne pentru tot ce ne dai si ne da putere sa putem trece peste ele. MARIANA C. - Bistrita

Buna Bianca, Te-am vazut aseara la b1 tv si imi pare rau pentru cele intamplate. Sa-ti dea Dumnezeu putere si sanatate sa treci peste aceste momente grele. Carmen, din Pajura ****stase67@yahoo.com

Am 34 de ani şi nu am copii. Poate că intr-o zi voi avea bucuria de a fi mamă. Suferinţa ta e mare,pot înţelege asta pentru că vazut la bunica mea. Fiica ei, mama mea, a murit la 26 de ani -ai ei- si la 11 luni -ale mele.Nu am cunoscut-o decât din poze, dar am putut vedea cât a durut-o pe bunica- mama, cum i-am spus eu- faptul că şi-a pierdut copilul. Dumnezeu va avea grijă de sufleţelul curat şi nevinovat pe care l-a luat la el şi îţi va da puterea de a-ţi plânge copilul. Mă alătur cu drag campniei tale. Sonia, Timiţoara

Dragi Mamici, am vrut doar sa va spun ca imi pare rau pentru durerea voastra ! Eu si prietenul meu incercam de trei ani sa facem un copil si, desi dosarul nostru este plin de analize, interventii chirurgicale si retete, nu am reusit inca! Am crezut ca ce simt in sufletul meu: durerea, furia, sunt coplesitoare !Cred ca am fost egoista ! Va doresc sa gasiti putere sa mergeti inainte ! Alina, Bucuresti

BUNA BIANCA,imi pare rau pt tot ce ti s-a intamplat am vazut emisiunea de la BITV cuvintele tale mi-au ajuns la inima.Eu sunt am 23 de ani si sunt casatorita de cateva luni si cred ca din experienta ta dureroasa avem totii de invatat.Prin cuvintele tale m-ai facut sa ma gandesc mai mult la o sarcina si cate lucruri ar trebui sa stim despre riscurile si factorii care pot cauza o astfel de durere.Imi pare rau inca o data sa sti ca Dumnezeu este aproape de tine si te ajuta atat cat sta in puterea sa.Sa ai grija de tine sa-l saruti pe luca din partea mea.Sa nu uiti ca fetita ta Nicole este in siguranta alaturi de ingerii ceresti te vegheaza si intr-o buna zi va veti reintalni.DUMNEZEU SA TE BINECUVINTEZE.

Am citit intai tot ce ai scris aici pentru ca nu mai stiam nimic de tine si te-am gasit pe net. Apoi te-am vazut la Tv.Ma bucur ca ti-a dat Dumnezeu puterea de-a avea grija de alte mamici si de copiii lor!!! In Romania vestile proaste se dau cu brutalitate!!!SI MAMELE CARE NU DAU BANI DOCTORILOR SUNT LASATE SA SE CHINUIE, li se fac cezariene cumplite pe verticala, li se spun la 28 de sapt. de sarcina" Draga mea, copilul tau e tot, tot malformat!" si era prima sarcina...asa e la noi...LA NOI DACA NU DAI BAI NU PRIMESTI ATENTIE, INTELEGERE, BLANDETE!!!!Pe fiica mea era sa o pierd de mai multe ori in timpul sarcinii si atunci cand avea doar doua zile.Mi-a fost redata datorita unei asistente care si-a facut datoria chiar daca nu "am fost draguta cu ea" insemnand ca nu-i dadusem bani dinaite. Poate ca fiecare maternitate ar trebui sa aiba psiholog!!! Tu stii ca poti face multe pentru alte mame si ma rog sa reusesti!!! TE IMBRATISEZ SI EU!!!!elena

Draga Bianca Te imbratisez cu mult respect pentru gandurile frumoase pe care ni le-ai destainuit. Ingenunchez cu evlavie in fata durerii tale. Te rog sa nu uiti nici o clipa ca Tatal isi iubeste Creatia in toate formele sale, indiferent de parerea preotimii. De aceea, fii sigura, ca fiecare readucere in memorie a micutei Emma Nicole, ca fiecare cuvint pe care-l vei rosti despre ea, cu iubire, va fi mai mult decat o slujba de pomenire. Petre, 52 ani Arad, 07.02.2008

de la Andreea iti doresc sa iti dea Dumnezeu putere sa poti sa treci peste toata durerea asta

Fie ca ingerasul pe care trebuia sa-l tii in brate, sa-l alinti, sa-i canti si sa-l mangai, sa vegheze mereu asupra ta si a familiei tale, iar cand ti-e greu si ti-e dor de ea, sa te uiti la cerul instelat iar steluta care straluceste cel mai tare in acel moment e ,,steluta" ta Cu drag, Lili (Cluj-Napoca)Adresa mea este ***A@clujnapoca.ro

Draga Bianca, Ma numesc Liliana si sunt din Bucuresti.Trebuie sa-ti marturisesc de la inceput ca sunt o mama care nu a trecut prin ceea ce treci tu. Te-am vazut, recunosc, din intamplare la o emisiune (B1) si m-a miscat foarte mult cele povestite de tine si drama ta. Ascultand cele povestite de tine, cu lacrimi in ochi, mi-am intors fata spre baietelul meu de 2 ani care dormea linistit pe perna langa mine si nu am putut decat sa-i multumesc lui Dumnezeu ca mi l-a dat si ca este sanatos, l-am sarutat pe frunte, pe manute si pe ochisori si....m-am bucurat enorm ca il am. Nu pot sa-ti spun dacat ca imi pare rau de cele intamplate si sa ma rog la Cel de Sus sa te ajute sa-ti alini durerea (pe a ta si pe a celora ca tine).Spuneai ceva legat de biserica;faptul ca nu se pomenesc in slujbe copii nascuti morti sau avortati. Din cate stiu eu (si recunosc nu stiu prea multe) este o slujba in care sunt pomniti "copiii nascuti si nenascuti"; si pana la urma daca preotii nostrii nu accepta, cu siguranta Dumnezeu va accepta rugamintile tale, gandurile tale si lumanarile aprinse pentru fetita ta. Nu pot sa-ti spun decat ca ..........imi pare rau!Cu drag, stima, compasiune si cu dorinta ca tu sa reusesti sa faci ceva cu "sistemul medical" pentru toate mamele din Romania care trec prin acesta drama!te pup si cu Dumnezeu inainte!

Buna Bianca, ma numesc Elena , sunt din Iasi si am citit povestea ta si imi curg lacrimi involuntar.Am doar 26 de ani , dar sunt inebunita dupa copii si imi doresc sai am, povestea ta este sfasietoare, simti cu fiecare rand citit cum te doare sufletul, e cumplit si trebuie sa fim atente si sa invatam din drama pe care ai trait-o si ca orice trebuie facut sa eviti moartea copilului tau. In adolescenta eram o persoana zbuciumata si la un moment dat i-am spus mamei ca imi voi lua viata, la nervi, am vz ochii ei plini de lacrimi intr-o secunda si cuvintele: "Tu te duci, dar nu te gandesti o secunda la durerea noastra, ca vom inebuni de durere?". Cuvintele acelea m-au schimbat viata complet si am inteles ca numai o mama poate iubi puiul ei asa cum nu o face nimeni pe aceasta lume.Imi pare rau din suflet pentru pierderea ta, Dumnezeu sa aiba grija de ingerasul tau , de Luca si de tine!

sunt georgeta din turnu magurele.am 40 de ani si sunt mama unui ,,baietel" de 15 ani. as vrea sa gasesc cuvintele cit mai potrivite ptr. a incalzi putin sufletul tau inghetat. As vrea... dar cred ca nimic nu poate consola o mama, care a pierdut un inger. Este greu si-mi pare rau.Dar fii tare si gindestete ca undeva acolo sus ai ingerul tau.crede in el si-n faptul ca ingerii stiu tot ce facem noi pamintenii. mingiie cu privirea o stea si gindeste ca este steaua fetitei tale, iar ea va simti ca mama o iubeste, si sigur va simti, ptr. ca in ciuda a tot ceea ce spune stiinta, eu cred ca exixta viata dincolo de moarte,si mai gindestete si la faptul ca acolo sus nu exixta durere si nimic din ceea ce este rau aici pe pamint. D-zeu a vrut-o la el , iar cu D-zeu nu ne putem certa.Probabil, cindva cit mai tirziu cu putinta o vei reintilni.... ATIT...Ptr. ca orice as vrea sa mai spun este de prisos.fii tare si roaga-l pe D-zeu sa vindece ranile.

regret foarte tare ceea ce ti s-a intamplat.imi doresc enorm de mult un copil,dar pana acum nu s-a intamplat sa raman insarcinata.am 26 de ani si iubesc viata,iubesc copii.nu stiu ce pot sa-ti spun pentru a nu-ti provoca o suferinta si mai mare.ma bucur de fiecare aparitie a ta si ma bucur ca ai avut puterea sa lupti si sa treci peste aceasta nenorocire...

cuvuntele sunt de prisos fii puternica si vei putea merge mai departe.Esti demna de orice doar cineva cu o putere atit de mare ca a ta poate sa-si povesteasca suferinta...in timp te vei obisnui dar niciodata nu vei putea uita

Aseara zapand printre programe, sotul meu s-a oprit la emisiunea Nasul de pe B1 TV unde ai fost invitata. Dupa 2 minute l-am rugat sa mute. Sunt insarcinata in luna a 6-a spre 7 si recunosc ca nu puteam suporta ce auzeam. Nu am stiut ce s-a intamplat, dar am dedus din putinele cuvinte pe care le-am auzit. Astazi am vrut totusi sa aflu ce s-a intamplat, nu din curiozitate ci din respect pentru suferinta pe care o simteam in vocea ta in momentul interviului. Recunosc ca nu stiu ce as putea spune sa alin suferinta mamelor care isi pierd copii. Stiu doar ca ma rog intr-una sa nu se intample nimic rau puiutului meu, si il rog sa loveasca tare, sa il simt mereu ca misca. Mi se pare o cruzime de nedescris ce se intampla la noi in sistemul sanitar. Trateaza mamele ca pe niste animale in loc sa aiba cea mai mare grija de miracolul acesta al vietii, un copil care urmeaza sa se nasca. Nu au empatie pentru parinti, nu au compasiune pentru copii. Nu stiu de ce isi aleg aceasa profesie unii dintre ei, ca nu trebuie sa generalizam, sunt si oameni extraordinari. Ce mi se pare insa si mai crud, este atitudinea preotilor, a bisericii. Eu nu sunt ortodoxa, si trebuie sa recunosc, fara a lipsi de respect religia si oamenii care cred in ea, ma bucur ca am alta religie de fiecare data cand mai aflu detalii despre ritualuri. Dumnezeu e bun, nu te considera "necurata" pentru ca ai nascut un copil, El iubeste toti copii, nu preotul boteaza si Dumnezeu. Preotii si dogmele nu fac decat sa strice tot ce a creat bun Dumnezeu. Sper ca timpul sa iti aline suferinta, nu o uita niciodata si ai incredere ca oamenii pot fi si buni, iar Dumnezeu a primit-o cu bratele deschise indiferent de ce ti-ar zice orice preot din lumea asta. Imi pare teribil de rau pentru fiecare mama care a trebuit sa treaca prin asta.

...IMI PARE SINCER RAU BIANCA.EA ESTE SUS LA CER ,ESTE UN INGER CARE TE PRIVESTE SI ESTE MINDRA DE TINE.ASA A VRUT DUMNEZEU SA FIE.MULTE IMBRATISARI DIN TIMISOARA

Doamne nu am experimentat pina in prezent sentimentul maternitatii dar imi doresc acest lucru, sunt foarte socata de ceea ce am citit si cred in importanta analizelor pe timpul sarcinii. Sper din suflet Dna Bianca sa treceti cu bine peste aceasta incercare si cred k o durere mai mare nu cred k exista. Cu respect Carmen 24 ani Cluj

Dureros, foarte dureros, mult prea dureros. Imi pare rau, atat pentru parinti, cat si pentru copilasi.Este cumplit mai ales pentru mama, care poarta acest copilas in burtica.Sper ca Dumnezeu sa le dea putere parintilor sa poata merge mai departe...

Buna Bianca, Imi pare foarte rau pentru pierderea pe care ai suferit-o si te admir extraordinar de mult pentru faptul ca, in suferinta ta profunda, pe care nimeni in afara de tine nu poate sa o inteleaga indeajuns,te-ai gandit la cei din jurul tau si la durerea tuturor mamelor care trec printr-o situatie asemanatoare. Te-am admirat intotdeauna, dar niciodata la fel cum te admir si te indragesc acum. Nu am copii si aman intotdeauna momentul asta datorita faptului ca intotdeauna mi-am propus sa fac lucruri pentru mine, stiu ca sunt egoista. Mi-e frica in primul rand de sistemul sanitar din Romania si de felul in care mamele sunt tratate in maternitati, e cumpli...am multe prietene care au nascut...si e rusinos ce se intampla. Inca o data iti multumesc pentru tot si iti doresc multa sanatate si putere de munca. Camelia

Draga Bianca, Sunt Denisa Alina Costin,mamica unui baietel superb de aproape 7 ani. Nu am pirdut o sarcina sau un copil. In schimb, tarziu am realizat ca atunci cand l-am nascut pe Tudor se putea intampla ceva oribil. Sarcina a fost cu probleme in sensul ca eu am RH pozitiv si sotul negativ, si mai mult decat atat am avut probleme mari cu tensiunea, drept pentru care ma internam periodic pentru analize. Ideea e ca in luna a noua de sarcina (in prima saptamana) eram din nou in spital pentru analize, iar intr-o dimineata, in urma unui control de rutina (ecografie) doctorita mi-a spus ca in ziua respectiva voi deveni mamica, dupa care a inceput agitatia....M-au consultat si alti doctori, m-au mutat in sala de nasteri si...fara sa realizez ce mi se intampla au inceput contractiile si m-am trezit mamica (cu aproape o luna inainte de termen). Pana la urma a fost bine, in schimb nici acum nu pot uita atmosfera din maternitate, faptul ca nu esti tratat ca o fiinta cu sentimente, suflet, ci pur si simplu ca un obiect al muncii. Nu ti se respecta intimitatea, pudoarea, pur si simplu esti un obiect. Pentru aceste motive si pentru faptul ca simt ca am foarte multe de oferit oamenilor din jurul meu,vreau sa te ajut in incercarea ta de a convinge personalul din maternitati ca viitoarele posibile mamici sunt mai vulnerabile ca oricand in preajma marelui eveniment si nu mai spunem in situatiile ca aceea pe care tu ai trait-o. As vrea ca cei care isi aleg aceasta meserie sa mediteze adanc asupra acestei decizii si numai in situatia in care iubesc oamenii si simt cu adevarat ca isi pot face datoria si cu sufletul sa mearga pe acest drum. Mai vreau sa-ti spun ceva foarte important: stiu ce inseamna sa pierzi pe cineva drag si mai ales stiu cat de important este sa nu te simti singur in aceste momente. Nu voi insista asupra acestui subiect pentru ca este inca foarte dureros desi au trecut opt ani de cand s-a intamplat cumplita tragedie. A doua zi dupa ce ue si sotul meu ne-am casatorit civil, tatal si sora mea au murit intr-un cumplit accident de masina. Am reusit sa mergem mai departe, iar mama mea (cu adevarat cea mai incercata dintre noi) a reusit sa zambeasca din nou datorita faptului ca am luat-o langa noi si i-am dat sansa sa se ocupe de nepotelul ei. Am amintit aceasta tragedie intrucat vreau sa-ti spun ca fiecare fiinta draga din viata noastra ocupa un loc al sau in inima noastra pentru totdeauna si nimeni si nimic nu poate umple golul produs de disparitia acestora. In schimb putem aprecia fiecare secunda petrecuta impreuna cu cei dragi si mai putem sa ne gandim de doua ori inainte de a-i rani (poate nu o mai facem, nu?). In concluzie, dupa ce am trait aceasta tragedie, am realizat ca intr-adevar "Moartea e un sfetnic bun" (inainte mi se pareau morbide aceste vorbe), am realizat ca aceste vorbe te indeamna sa fii mai bun,sa savurezi viata si tumultul ei, sa traiesti fiecare zi ca si cum ar fi ultima si pentru tine si pentru cel de alaturi. Am incercat sa spun prea multe in cat mai putine cuvinte. Sper ca am fost cat de cat coerenta.

imi pare rau pentru tot ce ti s-a intamplat dar te poti considera "fericita" ca ai fost tratata uman,crestineste iti spun asta deoarece am nascut acum 13 ani intr-un spital de provincie.Nu despre mine este vorba ci despre o mama a carei copil sa nascut mort nu stiu din ce motiv.Imi amintesc ca a stat 3 zile in acelasi salon cu noi care ne alaptam copii,ii schimbam ,primeam vizite,ii aratam la fereastra sotilor si bunicilor .Nu o cunosc si nu am mai vazut-o de atunci ,ce mia ramas in minte e ca nu i lau dat ,nu-i lau aratat ,nu a putut sa-l boteze ,sa-l inmormanteze.Eram ferita nu-mi vedeam decat botul meu de aur dar citind cele traite de tine mi-am adus aminte de EA. Crezi ca vom putea fi tratati in maternitati si in spitalele noastre vreodata omeneste ?

Bianca....am vazut aseara (06.02.2007) emisiunea "Nasul" unde ai fost invitata... ce pot sa spun??? inca nu sunt casatorit, nu am copii, dar imi doresc enorm!!! Nici nu pot sa imi imaginez clipele de groaza prin care ai trecut. Orice cuvant e prea putin cuprinzator pentru a atenua, macar intr-o mica masura, suferinta! De aceea, nu pot spune decat ca ma inclin in fata ta cu cel mai adanc respect pentru ca ai avut puterea sa impartasesti si cu altii suferinta ta, pentru ca incerci sa faci ceva pentru a-i ajuta si pe altii. In Romania trebuie schimbate multe...poate noi, oamenii simpli nu putem face mare lucru....insa am in credere ca tu vei putea. Cred ca este nevoie de vocea unei poersoane puternice, a unei persoane cunoscute...poate cineva, acolo sus, a vrut ca tu sa fii acea persoana. Fii tare, nu renunta....sunt sigur ca foarte multi te vor sustine! Marius

...BIANCA,AS VREA SA-TI SPUN CEVA CARE SA-TI ALINE SUFERINTA,INSA STIU CA ASTA NU SE POATE,ASA CA AM SA-TI SPUN DIN TOT SUFLETUL CA IMI PARE RAU PENTRU PIERDEREA TA.ALECSANDRA,CALARASI.

Buna Bianca, Am reusit cu greu sa termin de citit…atata suferinta, atata durere, atatea stari care iti schilodesc sufletul, atatea intrebari se nasc, atatea lacrimi care nu se mai opresc…, dar si iubire, multa iubire pentru ingerasi plecati… E greu sa incerci sa spui ce simti, tu ai reusit si ma bucur pentru tine...si pentru toate femeile care incearca sa-si deschida sufletul, sa lase durerea sa iasa si lacrima sa ude obrazul. E foarte important ca femeile sa simta ca nu sunt singure, ca au o mana intinsa , ca exista pretutindeni suflete deschise care stiu si vreau sa asculte, sa ajute… Am avut si eu doua pierderi de sarcina, cu ceva vreme in urma, e adevarat …sarcinile nu erau atat de inaintate, dar m-am regasit in foarte multe stari despre care tu ai scris. Nimanui nu i-a pasat atunci ce ramane in sufletul femeii care ar fi trebuit sa devina mama, cu exceptia sotului si a parintilor nostri, dar adevarul e ca noi toti eram cu inima franta de durere si ne-am sustinut unii pe altii cum am stiu mai bine. Acum ma bucur (impreuna cu sotul meu )de cei doi copii sanatosi si mari pe care ii am, dar nu pot sa nu ma intreb uneori...oare cum ar fi aratat... si simt un nod in gat si ochii se umezesc. Te admir din tot sufletul pentru ceea ce faci..., esti o femeie foarte puternica si curajoasa ! Dumnezeu te va ajuta sa duci la capat un proiect atat de important pentru tine si pentru toate femeile din tara asta care sunt lipsite in acele momente cumplit de dureroase...de sprijin, de o atitudine intelegatoare, atentie si putina delicatete. Te imbratisez cu tot dragul, Roxana ***58@yahoo.com

Ma numesc Magda, am 37 de ani si un baietel de 1 an si 9 luni. Sincer nici nu vreau sa-mi imaginez prin ceea ce treci, este ceva cumplit care iti sfasie sufletul.N-am putut sa citesc tot articolul, pur si simplu ma bufneste plansul.Citind am incercat ma pun in locul tau, este cumplit nu pot sa-ti descriu in cuvinte, imi venea pur si simplu sa urlu de durere.Familia ta este alaturi si noi, cei care iti scriem iti suntem alaturi.Daca as putea sa te ajut cu ceva, as face-o cu toata dragostea, dar nu stiu cum.Sa-ti Dea Dumnezeu putere sa treci peste aceste momente si nu-ti pierde credinta.DOAMNE AJUTA!

Buna, Bianca Am urmarit ieri seara emisiunea la care ai participat de la B1TV. Nu te cunosteam foarte bine insa trebuie sa admit ca am fost impresionata de prezenta ta in emisiune si modul in care ai descris lupta pe care ai dus-o. Am doi copii si nu am, din fericire, povesti cutremuratoare traite de mine. Dar este absolut splendida campania ta, modul sincer si deschis in care ai demarat-o si faptul ca prin vocea ta vorbesc, de fapt milioane de femei. Imi pare rau pentru pierderea suferita de tine si iti doresc sa pastrezi aceeasi forta si aceeasi sensibilitate pe care le-am vazut la tine aseara. Cristina

Ma numesc Andra. Probabil ca nu exista cuvinte potrivite.... Dar vreau sa stii ca admir din tot sufletul puterea ta. Nu am stiut prin ce treci, pana aseara la Nasul. Am 40 ani si am o fetita de 2 ani si jumatate. Sunt din Cluj. Am fost supravegheata in timpul sarcinii de o doctorita asa cum ar trebui sa fie toate: mi-a explicat toate riscurile sarcinii la varsta mea, mi-a recomandat toate testele de sarcina care se pot face acum in Romania, mi-a explicat care sunt implicatiile si ce se poate face in situatia in care s-ar depista malformatii sau boli genetice. A stat cu mine pe tot timpul nasterii. Si a durat aprox.12 ore! Din fericire, asa cum spuneai si tu aseara, mai exista si medici dedicati muncii lor, dar din pacate foarte putini. Se pare ca eu am avut noroc cu sarcina si nasterea. O supraveghere competenta si mai ales OMENOASA!!!! Si ce mult conteaza!!!! Nu cred ca pot sa-mi imaginez prin ce treci. Dar a fost destul sa-ti vad privirea. Esti o femeie cu sufletul distrus dar cu o hotarare ferma de a face, de a schimba ceva. Si aceste schimbari pe care le doresti pot sa salveze sute de vieti. Sunt de parere ca viitoarele mamici nu sunt informate asupra tuturor riscurilor si greutatilor pe care le impune o sarcina, asupra tuturor analizelor care trebuiesc efectuate si SE POT efectua la noi in tara, pentru a fi cat mai in siguranta atat mama cat si copilul. In acest sens trebuie neaparat facut ceva! Si bineinteles trebuie SCHIMBATA ATITUDINEA cadrelor medicale. Am observat un lucru interesant: atitudinea asistentelor si a moaselor din spital a fost la fel de omenoasa ca a doctoritei cu care am nascut. Cred ca un medic influenteaza foarte mult prin atitudinea sa, si atitudinea celor din jur. Esti o femeie foarte frumoasa si foarte puternica. Iti dorec tot binele din lume, multa sanatate pentru Luca si putere... ai tot dreptul sa te bucuri de ceea ce ai deja. Referitor la Biserica.... fara comentarii. Nu cred ca atitudinea lor este crestineasca, in momentul in care refuza slujba unui ingeras. Dar prefer sa ma abtin. Din pacate, deseori nu au dreptate.

DRAGA BIANCA ,IMI PARE TARE RAU,AM O FETITA DE 2 ANI,SI SUNT TARE FERICITA CA O AM .ITI MULTUMESC CA EXISTI,AM VAZUT SI EMISIUNEA DE ASEARA 'NASUL'.PLANG ALATURI DE TINE,DUMNEZEU SA ITI DEA PUTERE MULTA,RABDARE SI INTELEPCIUNE.DUMNEZEU SA O OHIHNEASCA IN PACE ACOLO UNDE NU EXISTA NICI DURERE NICI SUSPIN.DOAMNE AJUTA DRAGA NOASTRA.

Sunt mama unei fetite de 4 anisori. Din ziua in care am aflat ca voi avea un copil, viata mea s-a schimbat. Iubirea pentru fiinta care crestea in mine mi-a inundat intreaga fiinta. Ma bucur de magia fiecarei clipe petrecute impreuna cu copilul, cu familia. Nimic nu este mai de pret decat zambetul fetitei, care imi lumineaza viata. Stiu ca suferinta ta nu poate fi descrisa in cuvinte, ca este profunda si coplesitoare. Iti impartasesc durerea si iti trimit gandurile mele bune, drept alinare. Ingerasul tau iti va fi intotdeauna alaturi, se va bucura si se va intrista odata cu tine. Maria, Ploiesti

aiciBuna bianca sunt Corina din BR si as vrea sa iti spun ca sincer imi pare rau nimeni nu iti poate inlocui pierderea suferita .condoleantele mele

DRAGA BIANCA,AM VAZUT emisiunea de aseara la nasul si am ramas socata de drama ta.Ma numesc ALINA si am 29 de ani si am o fetita de 5 ani.La 4 luni am avut o scurgere de sange si am fost internata la spital si puteam sa pierd copilul,am avut un soc imens deoarece adoram acest copil si stiind ca in doar o fractiune de secunda pot avorta m-a facut sa realizez cat de fragila e viata.Am avut noroc si am nascut-o pe REBECCA dar nu pot uita aceea experienta toata viata mea.Iti doresc sa fii sanatoasa,curajoasa si sa te poti bucura in fiecare zi de LUCA.Am plans pentru tine si voi plange cu tine si mi-as fi dorit sa fiu prietena pe umarul careia sa plangi ore in sir.Te sarut si curaj mult.DUMNEZEU SA TE AIBA IN GRIJA. ALINA,

imi pare tare rau Bianca pentru tragedis prin care treci...chiar nu-mi pot inchipui ce inseamna asta.Probabil Dumnezeu le da astfel de incercari oamenilor puternici dar in acelasi timp le da si putere sa mearga mai departe.Am un baiat de 21 de ani este student la Cluj dar cred ca daca l-as fi pierdut viata mea s-ar fi oprit acolo...sau poate Dumnezeu nu m-ar fi lasat.Iti doresc sa gasesti energia de a merge mai departe pentru ca sunt sigura ca Emma Nicole va ramine vesnic in inima ta.

ionela:am 33 de ani si mi se pare o povara sufleteasca cumplita pt orice mama care si pierde un copil indiferent de varsta copilului,nascut sau nenascut.am doi copilasi de 2 si 4 ani .ei sunt totul pt mine nu am cuvinte sa-mi exprim dragostea si nu exista nici termen de comparatiecu care sa o compar.simt o infinita neputinta pr toate femeile care trec prin aceste cumplite momente, de aceea eu sprijin intru totul campania inceputa da tine draga mea bianca regret nespus ceea ce ti s-a intamplat ,apreciez ceea ce faci ,chiar era nevoie de acest inceput.vreau sa cred ca vom avea mai multa intelegere si toleranta pt aproapele nostru si asta asa cum ai subliniat tu incepand cu biserica.

Buna Bianca!aseara am urmarit emisiunea de pe b1 tv si vreau sa-ti spun k am plans ca un copil.imi pare rau pt pierderea suferita.nici nu vreau sa-mi imaginez ce a fost in sufletelul tau in momentul in care nu ai mai auzit bataile inimii bebelului tau...cata suferinta si amaraciune...sa stii ce in urma cu cateva zile inainte sa mearga alaturi de D-zeu i-ai simtit loviturile si cum te prindea cu manatele ei micute si dragalase.eu sunt o mamaica norocoasa!bebelusul meu a putut fii salvat si s-a nascut cu 3 sapt mai devreme multumita d-nei doctor care m-a supravegheat pe timpul sarcinii.eu am avut o sarcina foarte usoara din pc de vedere fizic,dar din pc de vedere psihic ´si emotional am fost distrusa pt k nimeni in afara de mine nu si-o dorea pt k restul considerau k sunt prea tanara le 22 ani sa am un copil!dar nu era orice copil,era bebelusul ce mi l-am dorit din tot sufletul si a prins viata in pantecele mele!!.am mers si la psiholog a fost cumplit!!!nu am dormit cu noptile si eram foarte stresata.din cauza stresului la nastere a avut dublacirculara in jurul gataului si inca o data in jurul umerilor.putea sa moara sufocata si chiar ma gandeam in momentul in care ti-am citit randurile pline de suferinta si planset oare eu ce as fii facut in locul tau...as fii avut taria sa trec peste vreodata???nu cred... probabil mi-as fii luat viata,pt ca as fii considerat k nu mai ii nevoie sa traiesc fara ea!inainte sa nasc am mers la un ultim eco,dar d-na doctor nu mi-a spus k ceva nu ii in neregual.mi-a spus doar sa vin sa nasc in data de 17 ian 2007 cand era dansa de garda k sa fie acolo sa ma supravegheze.femeiea asta care ne-a salvat vietile cred k de fapt ii un inger care are grija de noi.asa aproape am simtit-o si mai imp era alaturi de mine.dupa 4 ore de cand mi-a rupt membranele la 22:10 am nascut pe cale naturala o fetita de 2700 gr si 48 cm.era micuta si asa frumoasa si m-am bucurat k totul a fost bine.acum Maria Ariana are un anisor si 3 sapt si alearga prin toata casa.ii mai plina casa,are mai multa energie ´dar cel mai imp ii k si mie imi da energie cat si prietenului meu.ea ii motivul pt care eu mai traiesc!as vrea sa fac un apel tuturor mamicilor sa mearga des la controale si analize pt k ii foarte important.si nu in ultimul rand medicilor de tot felul...ar trebui sa-si dea mai mult interesul pt k au facut un juramant si nu ar trebui sa-l uite.in final vreau sa stii k iti doresc tot binele din urma si sa nu incerci niciodata suferinta si mai ales bucura-te k ai sprijin pt k asta ii cel mai important...Lore din Timisoara

Buna Bianca Cred ca orice cuvinte ti-as putea spune acum sunt de prisos dar, vreau sa sti ca sunt alaturi de tine si ca ma rog pentru fetita ta cea scumpa ca macar acolo sus sa aiba parte de bucurii alaturi de alti ingerasi. Nu pot sa spun ca i-ti inteleg pe deplin durerea dar, am si eu o fetita de 1 an si 2 luni si cred ca am facut si eu cateva greseli pe timpul sarcinii si puteam oricand sa o pierd. Asa a vrut Dumnezeu,ca ea sa fie sanatoasa si poate ca asta e o sansa de la El sa incerc sa indrept greselile pe care le-am facut. Eu de felul meu sunt mai miloasa si ma gandesc foarte mult la durerea celorlalti si nu-mi place sa vad oameni suferind sau plecand dintre noi poate spre o "lume" mai buna dar, cred ca cea mai mare durere posibila e sa-ti vezi copilul plecand inaintea ta...cred ca e cumplit... Aseara te-am ascultat la Nasul la B1 si m-am cutremurat de ce ai spus. Admir ca ai avut curajul sa ne impartasesti o bucatica din durerea ta , pentru ca stiu ca in sufletul tau e mult mai multa durere nealinata, si crede-ma ca desi fetita mea e sanatoasa , am simtit ca suntem una si aceeasi persoana si am simtit durerea ta de mama emotia din glasul tau atunci cand vorbeai de Emma. Ce pot sa spun...ca i-mi pare rau, ca nu doresc nimanui sa i se intample asa ceva , ca trebuie sa fii tare( cred ca ai auzit asta de prea multe ori) si sa ai incredere in Dumnezeu! Atunci cand am nascut si am vazut ca fetita mea e sanatoasa,i-am facut o promisiune lui Dumnezeu ca i-mi voi rascumpara greselile din timpul sarcinii ajutand copii mai sarmani si de ce nu, mamele care nu apuca sa se bucure de aceste minunatii si care in loc sa simta bucuria nemerginita atunci cand i-ti strangi copilul in brate au parte doar de imensa durere a pierderii celui mai scump dar care ne este dat vreodata! Adresa mea de email este alisa_ciurescu@yahoo.com si daca pot ajuta cu ceva aceasta campanie pornita de tine, nu ezita sa ma contactezi. In final, ce sa-ti spun...sunt alaturi de tine si sa fi tare , sa nu te lasi doborata de durere si de indifernta " prietenilor" pentru ca singura ta prietena adevarata esti tu! Pentru Emma , Dumnezeu sa o aiba in paza si sa-i ofere acolo sus tot ce i-ai fi oferit tu aici!

Draga Bianca, incep familiar acest mesaj pt.ca inca mai am lacrimile in ochi dupa lecturarea si trairea alaturi de tine a experientei pe care ne-ai impartasit-o.Sunt si eu mama, dar cred ca nu despre asta doresc sa vorbesc acum.... Sunt trista ,pentru ca asa ma simt acum,si sunt trista pentru tristetea ta. E normal sa te revolte unele lucruri,dar eu asa stiu ca din suferinte profunde traite impreuna cu Dumnezeu nu pot sa se nasca decat adevarate miracole.... Pe tine asta te asteapta si incearca sa nu te rupi de Biserica si Dumnezeu. Sunt atatea femei care trec prin incercari dureroase, femei care nu pot sa se faca auzite pt.ca nu au stattut de persoana publica....... N-as vrea sa cad in ispita de a dori incercari cat mai triste "vedetelor" pentru ca si pe plan social la un nivel mai larg sa inceapa sa se miste lucrurile. Tu esti extraordinara...statutul de persoana publica,cu toate riscurile si expunerile pe care acesta le preupune, a fost invins de dorinta de a ajunge si sprijini persoanele obisnuite care au nevoie de acest gen de ajutor... Cu deosebita consideratie, Liliana COZMUTA

Bianca ma numesc Denisa si am nu baiat de 21 de ani.Nici nu-mi pot imagina prin ce treci de unde mai ai putere...probabilDumnezeu le da astfel de incercari oamenilor puternici si tot El le da si puterea de a merge mai departe.E greu cind pierzi un parinte un frate sotul dar este peste puterile unui om sa-si ingroape copilul.Imi pare foarte rau pentru Emma Nicole dar sunt sigura ca vei gasi energia necesara de a merge mai departe.Mereu va ramine in inima ta si tot timpul din lume nu-ti va vindeca ranile din inima.Multa putere iti doresc si intelepciune ca sa poti intelege de ce tocmai tu de ce Emma Nicole...

Imi pare nespus de rau BIANCA dar tot e pot sa iti spun e ca sunt alaturi de tine asa cum pot eu adica cu SUFLETUL MEU.Iti doresc sa depasesti momentele grele cu bine si Dumnezeu va avea grija de ingerasul tau(fetita ta)care a devenit si ingerul tau pazitor.SA ITI DE-A DUMNEZEU PUTERE SI FORTA MULTA SANATATE TIE SI FAMILIEI TALE SI MAI ALES CELUI DE-AL DOILEA INGERAS PE PAMANT ADICA PE LUCA BAIETELUL TAU.Cu drag MIRELA CASARU din Bucuresti,18ani.FII TARE BIANCA!!!!TE SARUT.

Bianca......ce as putea sa-ti spun: am 34 de ani ,sunt necasatorita si nu am avut niciodata fericirea de a fi macar insarcinata . Un singur lucru stiu ca l-as face daca te-as intalni : te-as imbratisa cu toata dragostea unei surori si nu stiu daca as fi in stare sa-ti vorbesc. Dumnezeu sa va binecuvanteze pe toti! Marlena - Buzau

Bianca imi pare sincer rau pentru ce ai patit. Eu am vazut emisiunea cu Nasul si asa am aflat de drama si de durerea prin care treci. Roagate la Dumnezeu sati dea putere si sa te intareasca sa poti sa ajuti si mamele din Rominia . Iti doresc sanatate tie si lui Luca ( familiei tale) . Imi pare sincer rau.

Buna Bianca ma numesc Georgiana si am 26 de ani nu sunt mamica inca dar i-mi doresc foarte mult. Imi pare nespus de rau sunt sigura ca ingerasul tau Emma ti-a dat putere si intelepciune sa treci peste acest urat cosmar. I-ti doresc multa sanatate, ca bunul Dumnezeu sa-ti calauzeasca pasi si sati umple inima de multa bucurie si fericire. Sunt alaturi de tine , si multumita tie am aflat lucrurii de care nu stiam.

Buna draga mea, Numele meu este Laura, am 27 de ani si in toamna, eu si viitorul meu sot intentionam sa concepem un copilas. Acum parca mi-e si putin frica, dupa ce am citit articolul tau. Doresc sa-ti spun ca imi pare foarte de ceea ce ti s-a intamplat, dar D-zeu te va ajuta in timp sa nu mai suferi atat, mai ales ca esti o femeie foarte puternica. E bine ca il ai pe Luca, cred ca il iubesti atat de mult. Citind ceea ce ai scris, mi-au dat lacrimile. Probabil nu iti simt durerea, dar incerc sa inteleg. Gandeste-te ca puisorul tau e in Cer si poate cand va vrea D-zeu il vei tine in brate, il vei saruta, il vei alinta. Sa te ajute D-zeu sa treci peste aceasta durere. Te sarut frumoasa,

Bianca, ti-as raspunde prin tacere, asa cum as face-o cu fiecare mama, cu fiecare parinte care isi pierde copilul. Cred ca nu exista pe lumea aceasta, suferinta mai mare decat aceea de a-ti vedea copilul stingandu-se. Orice pierdere de acest fel este insurmontabila. Lumii ii este greu sa insoteasca pe cineva in doliu si de aceea fuge sau cauta sa grabeasca "vindecarea lui" insa ... Ma gandesc la tine, si la voi toate, dragi mamici, dragi tatici ce ati fost striviti sub o astfel de povara. Exista o strofa scrisa de un mare intelept odata, demult, pe nume Omar Khayyam care spune asa: "Joc monoton e viata. Castigul ei? Suferinta sau moarte./Fericit e copilul ce-n nastere avu parte/ de cea de-a doua; si mai fericit/acel ce inca nici nu s-a ivit". Sa va de-a Dumnezeu puterea, intelepciune si dragoste.

Draga Bianca, Am urmarit emisiunea Nasul si am plans tot timpul...Ma bucur ca ai reusit sa treci peste aceasta durere,atat cat sa o poti impartasi si altora.Cred ca m-as fi inchis in mine,as fi fugit de toata lumea,m-as fi refugiat undeva unde sa fiu singura..Doamne cata durere cred ca ai simtit.Daca eu,un strain si simt asta,tu cred ca esti un om foarte puternic. Eu am avut o colega in facultate care a dus sarcina pana la final;a avut mici probleme cu tensiunea,dar medicii i-au spus sa stea acasa ca nu sunt probleme.Apoi a nascut un copil mort.Medicii au spus ca s-a infasurat in cordonul ombilical.Nu am stiut ce sa-i spun.Cum sa reactionez?Mai tarziu m-am intalnit cu ea pe strada,eu eram insarcinata.M-am simtit vinovata.Nu am stiut ce sa-i spun,am ramas fara cuvinte. Noi nu suntem educati pentru viata.Nu stim sa reactionam in situatii dificile.Ar trebui facute ore de psihologie in scoala,in care sa se discute situatii concrete,sa li se spuna tinerilor cum ar fi mai bine si mai usor de depasit asa ceva. Eu am nascut cu bine;a fost o nastere usoara,normala.Am doi baieti gemeni de 8 ani.Uneori venim obositi de la munca si ne rastim la copii,care nu au nici o vina.Dupa aceea regretam, dar ne este greu sa recunoastem.Pentru ca nu am fost educati asa.De acum voi incerca sa imi cer scuze.Avem doar o viata si trebuie sa o pretuim si sa o traim frumos. Iubiti-i pe copii si bucurati-va de ei cat puteti de mult. Cred ca cel mai bine ar fi sa infiintati o fundatie care sa-i ajute pe parinti,undeva langa sau in interiorul spitalului.Sa existe un psiholog,un medic,un prieten langa mame chiar de la inceput. Ma numesc Elena si iti doresc tot binele din lume.

Draga Bianca,ma numesc Ana,imi pare rau ... dumnezeu a vrut sa m-ai aiba un ingeras alaturi...Fratiorul meu a murit la 4 luni ...stiu cat o suferit mama ...si am nevoie atat de multa de un frate,nu l-am cunoscut era mai mare decat mine dar durerea mamei pentru ca era primul copil mi-a transmis-o si mie...Suferea de sindromul Daun...medicii i-au zis ca oricum murea,ce mult au linistit-o...citind ceea ce ai scris tu,mi-am dat seama cat de mult conteaza sa ai cine sa te stranga in brate cand ai cea mai mare nevoie...si mi-am dat seama ca sunt putini oamenii aceea...sa ai grija de tine si de copilasul de langa tine...

Draga Bianca,sunt Monica din Bucuresti,nu am trait o asemenea drama ca a ta dar inteleg perfect prin ce treci acum,dar mai ales prin ce ai trecut atunci,cand asteptai cu nerabdare ca totul sa fie bie,si din pacate nu a fost asa.Sunt mama si eu ,si stau si ma gindesc cum unele femei isi abandoneaza copii? Oare ce suflet au? Eu iti spun ca timpul va cicatriza ranile,ca trebuie sa te gandesti si la ingerasul de sus care va fii mereu alaturi de tine chiar daca nu i-ai auzit glasciorul,ca trebuie sa razi alturi de Luca ,caci el acum nu intelege drama prin care treceti voi familia.In asemenea situatii cuvintele sunt de prisos,dar iti doresc sa fii tare,caci cu toate ca esti o fiinta gingasa esti si puternica.Trebuie sa ai incredere caci dupa cum vezi viata ne loveste pe toti intr-un fel sau altul.Salut initiativa ta si sunt alturi de tine in ceea ce vrei sa faci.Iti doresc numai bine tie si familiei tale.

Luminita sunt din iasi, am aflat drama prin care treci de la fratele meu, si vreau sa iti spun ca toata lumea e alaturi de tine si trebiue sa ai incredere ca Bunul Dumnezeu are grija de toti, el le randuieste pe toate chiar daca noi cate o data socotim ca e nedrept ceea ce ni se intampla. poate ca Dumnezeu a vrut, ca ingerasul tau, sa nu sufere de acea boala si l-a luat langa el sa ii aiba de grija si in acelasi timp sa va fie si ingerul vostru pazitor. eu cred, si simt ca cei care nu mai sunt in viata sumt mereu printre noi si ne indruma. Nu stiu ce insemna sa fii mama dar in acelasi timp sufar alaturi de tine si de toate mamicile care trec prin astfel de momente. eu sunt sigura ca Dumnezeu o sa te intareasca si o sa i-ti arate calea cea dreapta. te iubesc enorm bianca si nu uita ca nu ai doar prietenii care ii cunoati foarte bine, ai poate mii de prieteni care plang cand tu esti suparata si care zambesc alaturi de tine cand tu ne zambesti. Dumnezeu sa va poarte de grija tie si familiei tale si sa va dea sanatate multa si curaj sa treceti peste toate. nu uita ca prin credinta ai sa ajungi la Dumnezeu si la copilasul tau care poate e trist ca tu esti trista. trebuie sa inveti sa zambesti iar ca si fetita ta sa zambeasca o data cu tine. Dumnezeu sa va aiba in paza. va sarut

Draga Bianca, ma numesc Corina,sunt din Brasov,dar locuiesc de 8 ani in München.Vazindu-te in seara aceasta pe B1 la Tv,am aflat de povestea ta.Am intrat bineinteles pe site si am citit ce ai scris.Pe cit de frumos ai scris pe atit de dureros este...Am plins...Ai fost si esti o luptatoare.Cred ca ai ajutat foarte multe mame prin tot ce ai scris.Chiar si pe mine,cu toate ca nu sunt inca mama,nici casatorita.Prin ce ai afirmat despre Germania(München),mi-ai reamintit ca sunt in Germania.De multe ori uit si mi se par normale toate aceste lucruri bune de care beneficiezi aici.Dumnezeu sa-ti poarte de grija si sa te intareasca. El este mereu linga tine.Iti doresc si eu mult succes in aceasta campanie. Inchei spunindu-ti ca imi pare foarte rau... Cu mult drag,Corina

buna bianca ma numesc oana din maramures si am 18 ani am citit tot ce ai scris,toata suferinta asta cumplita prin care ai trecut si mai treci inca si vreau sa ti marturisesc, ca am ramas impresionata pana la lacrimi ,desi eu nu sunt mama si nici nu am fost insarcinata inca.Cu toate acestea citind am simtit o durere in suflet deoarece si eu iubesc copilasii foarte mult si gandul ca intr o zi voi fi si eu mama am ramas pe ganduri si mi am dat seama cata suferinta zace in tine.Eu iti doresc tie si tuturor mamelor care au trecut prin aceasta grea incercare sa va de a Bunul Dumnezeu o putere mare si o alinare a suferintei,pace sufleteasca gandindu va la ingerasii vostri din ceruri care va privesc din ceruri.

Draga Bianca numele meu este Mariana si vreau sa iti spun ca imi pare rau de ceea ce ti sa intamplat nu am trecut prin durerea de a-mi pierde vreunul dintre copii dar am trecut prin durerea de a-mi pierde fratele la o varsta destul de frumoasa 32 de ani si cunosc si eu ce inseamna suferinta de ati pierde pe cineva drag si sa iti fie foarte dor de acea fiinta sper ca Dumnezeu sa iti aline din durere tie si sotului tau si sa va aiba in paza cu mult respect mariana badea

Draga Bianca, imi pare nespus de rau. Iti doresc liniste si sanatate, putere si credinta. Te imbratisez cu drag, Adriana.

Gabi Timisoara, mama a unei fetite de 14 ani Sunt profund marcata de ceea ce ti s-a intamplat,si ma rog la Dumnezeu sa-ti aline durerea, iar ingerasul tau din ceruri te va vedea ce vrei sa faci , sa alini durerea altor mamici care au trecut printr-o situatie asemanatoare, si de acolo de sus iti va da putere sa mergi mai departe, si va fi fericita de mamica ei . Dumnezeu sa vegheze asupra tuturor viitoarelor mamicii,

BUNA BIANCA SUNT LAURA DIN TIRGOVISTE TE-AM URMARIT LA EMISIUNEA DE LA B1 SI VREAU SA-TI SPUN CA TE ADMIR PTR CEEA CE FACI TU ACUM CIND AI TRECUT PRIN ACEASTA MARE DURERE EU NU AM PIEDUT SARCINA SI CU AJUTORUL LUI DUMNEZEU NICI COPILUL DAR AM TRECUT SI EU PRIN CLIPE DE GROAZA LA MATERNITATE CIND UNELE ASISTENTE IMI SPUNEAU CUVINTE DE GENUL ;ORICUM O SA FIE O LEGUMA;ATUNCI CIND EU NU MA PUTEAM OPRI DIN PLINS SAU CIND AM AUZIT ;N-O SA TRAIASCA; SIMTEAM SA SE NARUIE TOT IN JURUL MEU . AM VAZUT CA AI VB DESPRE CUM A TREBUI SA VORBEASCA MEDICII ,ASISTENTELE,MOASELE CU NOI FEMEILE ATUNCI CIND TRECEM PRIN ASEMENEA DURERI.STII CITE FEMEI TREC PRIN ACEST TRATAMENT IN SPITALELE NOASTRE.POATE CA TU VEI PUTEA AJUTA SA SE SCHIMBE CEVA PTR CA ESTI FORTE PUTERNICA EU ASA TE VAD SI SUNT SIGURA CA VEI REUSI SA AJUTI ACOLO UNDE E NEVOIE CU TOATA STIMA ,LAURA

Un,,imi pare rau !" e putin spus ,sau cred ca nu isi are sensul , urmarind emisiunea de pe postul TV , am simtit ca desi durerea sufleteasca nu e a mea , ma afecteaza si pe mine , ma simteam coplesit de durerea care cred ca te-a macinat si te macina inca. Pot spune ca sunt un tatic al unui baietel de 2 ani si 2 luni(Sebastian Stefan) ,sanatos si frumos ,care mi-a schimbat viata in bine asa cum nu puteam sa imi inchipui inainte de a aparea el .Ma gandesc uneori cum ar fi fost viata fara el(si ma cuprinde un fior rece) , in nasterea lui am gasit adevaratul sens al vietii si cred ca-ti inteleg durerea .Chiar am incercat sa ma pun in locul tau (desi sunt barbat si nu pot sa ma compar cu o femeie care poarta in pantec un copil si care apoi il pierde , eu am toata admiratia pentru mamele insarcinate ), insa m-au trecut niste fiori reci , o senzatie ciudata si chiar o durere in suflet. Imi dau seama ca aceste lucruri care ti se pot intampla te fac , te schimba si nu vei mai fi acelasi care ai fost inainte si cred ca durerea nu va disparea niciodata , ea se va face mica si se va cuibari in suflet , doar timpul va fi dusmanul ei .Sper ca cine trebuie sa auda , sa auda si sa faca ce e de facut pentru femeile din Romania , sau poate noi toti ceilalti sa facem ceva ca aceasta durere sa fie alinata pentru toate persoanele care trec prin asa ceva. Cu sinceritate , respect si multumiri pentru curajul de a vorbi despre astfel de lucruri , 074***,e-mail ****srupea@yahoo.com).

Imi pare foarte rau de ceea ce ti s-a intamplat.Am fost si eu insarcinata si am pierdut, si nimeni nu mi-a inteles cu adevarat suferinta.Mi s-a spus "esti tanara, o sa ai altul" sau "nu a fost sa fie"...dar nimeni nu a vazut ce se intampla in sufletul meu.Nimeni si nimic nu pot inlocui aceasta pierdere, oricati copii voi avea de acum, mereu ma voi uita peste umar si ma voi gandi la cel pierdut...Dumnezeu sa fie cu tine si cu toate care au trecut prin asta!Ramona

Imi pare sincer rău pt. ce ţi s-a întâmplat.Nu sunt mama încă dar imi doresc din tot sufletul să fiu cât mai curând.Am o prietenă căreia i-a murit fetiţa la vârsta de 2 aniţori după o operaţie la inimă deşi înainte de operaţie i s-a spus că şansele de reuşită sunt foarte mari.A cui o fi vina.........??? De ce....???Prietenii, familia şi faptul că a rămas însărcinat la scurt timp după această dramă a ajutat-o să meargă mai departe, cu paşi mici şi înconjurată de pozele şi amintirile fetiţei. Deşi azi are încă o fetiţă, se gândeşte că de fapt ea are două fetiţe.Şi cea mică ştie că are o surioară pe care Doamne-Doamne a iubit-o atât de mult încât a luat-o la El în ceruri.Te doare sufletul numai când te gândeşti că se întâmplă aceste lucruri....că Doamne fereşe -i se poate întâmpa şi ţie.Încă o dată îmi pare sincer rău şi îţi trimit mii de îmbrăţişări.Cori

ma numesc delia si reau sa iti spun k imi pare rau,,,,,nu cred k sunt cuvinte pe care le poti spune unei femeii care trece prin ceea ce treci tu.si eu am pierdut o sarcina in 2005 din cauza medicilor,,,,atunci aveam 19 ani si imi doream copilul cu toata fiinta mea dar l-am pierdut,,,,,mi-a ramas un singur eco doar atat din ceea ce trebuia sa fie bucuria vietii mele,,,inca o dat aimi pare sincer rau si sa stii k sunt alaturi de tine,,,,te pup si o mare imbratisare

Sunt ravasita, mi-am amintit cum acum 12 ani pe 9 februarie am nascut dupa 9 zile de stat in spital, noua zile de rugaminti sa ma mai consulte o data ,pentruca simteam ca baietelul meu trebuie sa se nasca din clipa in clipa, iar medicii imi spuneau sa astept.Stiu ce ai simtit pentruca pentru aproape 16 ore am simtit si eu la fel.Am nascut prin cezariana, nu mi-am vazut baietelul cand m-am trezit, iar prietena mea care m-a asistat la nastere nu a putu sa-mi spuna nimic , cand am intrebat-o, sotul meu mi-a spus ca nu l-a vazut..... nimeni nu-mi dadea nici un indiciu, mi se parea ca toti ma evita, am vrut sa mor pentruca ma gandeam la ce este mai rau.La un moment dat am simtit ca m-am dezlipit de trup si o vedeam pe mama, care era in ceruri de un cateva luni si care nu apucase sa-si sarute nepotul cum ma chema la ea.....o clipa am intins bratele si i-am spus iama si in clipa aceea ceva de departe mi-a spus AI NASCUT UN BAIETEL CUI IL LASI....Am avut senzatia ca ma intorc in trup pentruca am simtit cum cad ca un bolovan .Si acum dupa atatea ani imi amintesc de acele ore cumplite pana dimineata cand efectiv m-am tart pe langa pereti, ca sa pot sa-mi vad baiatul. Nimeni nu m-a ajutat desi aveam" pile" cativa doctori si o prietena care fusese medicul meu. Imi pare rau Bianca si sper ca dumnezeu sa te intareasca si sa te iubeasca asa cum m-a iubit si pe mine.Sunt Florentina din Iasi

Buna Bianca, imi pare rau pentru ce ti s-a intamplat.Nu stiu cum as putea sa te ajut, am 22 de ani, nu sunt casatorita si nu pot sa iti impartasesc durerea, pentru ca nu stiu ce se simte.In momentul in care am inceput sa citesc am simtit cum imi siroiasc lacrimile pe fata, fara sa le pot opri si continua sa cada si in aceste momente cand iti scriu... Am inteles ca e o durere imensa care te sfasie atat in interior cat si in exterior.Imi pare rau pentru toate mamicile care trec prin asa ceva si nu pot decat sa spun ca sunt alaturi de voi cu sufletul.

Sunt impresionata de povestea ta si sunt alaturi de tine.Sper ca bunul dumnezeu sa iti dea puterea sa treci peste durerea provocata de aceasta pierdere.Am si eu o fetita de 2 ani jumatate Alexia Teodora si ma rog mereu sa ii dea Dumnezeu multa sanatate pentru ca restul se poate rezolva dar sanatatea este un dar pe care il primesti dar iti poate fi luat.Referitor la medicii romani si eu am unele retineri pt ca atunci cand am nascut am fost lasata cu dureri aproape doua zile spunand ca nu sunt dureri de nastere iar cand i-am intrebat ce au de gand mi-au spus ca nu am tipat ca sa stie ca nu mai suport durerea.Dar momentul cand am tinut-o in brate a fost unic si m-a facut sa las totul deoparte dar nu sa uit atitudinea lor. Lavinia

Stai la mine in brate putin, lasa-ti capul pe umarul meu stang, cel mai aproape de inima... Luna

Buna , Draga Bianca, Numele meu este Elena si locuiesc in Bucuresti, am citit tragedia, daca o pot numi asa, a vietii tale, cumpana prin care ai trecut si vreau sa-ti scriu si sa iti spun ca sunt si eu alaturi de tine, cum si alte mamici de ingerasi sau copilasi, au fost, sunt si vor fii... Eu o sa-ti spun povestea vietii mele de mamica astfel: sunt mamica a doi copilasi, un baietel, Valentin-Roberto si o fetita Maria -Roxana, amandoi lumina ochilor mei, insa ce vreau sa iti spun, este poate un pic mai mult decat as putea spune in cuvinte de dureros si ori de cate ori imi amintesc acest lucru, simt aceeasi durere in suflet.Pe baiat l-am nascut, sa zicem de tanara, aveam atunci 21 ani, nu prea stiam eu multe despre cum este cu copii dra mi l-am dorit si l-am nascut, sanatos in termen,la 3.600gr , ok, nici un fel de alta problema, insa cu fetita chiar ca am intampinat multe probleme aproape toata sarcina, anul trecut pe vremea asta, in luna februarie dupa ce mi-am facut testul de sarcina si s-a dovedit a fi pozitiv, m-am bucurat atat eu cat si sotul meu, caci demult ne doream sa avem inca un copilas, si Dumnezeu m-a auzit si m-a ajutat. Au trecut primele 3 luni sa zicem, bine, dar in luna a patra au inceput surprizele, multe la numar, nici nu mai stiam unde sa merg si pe cine sa ascult, asa de derutata eram ,pentru ca nimeni, absolut nimeni nu vorbeste amanunte, se ascund, iti spun fel si fel de chestii nestiute si neintelese de noi, ba chiar mai mult nu iti spun la ce sa te astepti, si gata. In fine,poate am avut sa zicem noroc amandoua pana la urma, eu nu pot sa-l numesc altfel, pentru ca in toata lupta asta, viata,fiinta din mine, acea micuta de acolo, din burtica mea, a viitoarei mamici, a izbavit reusind sa treaca peste sute de obstacole si piedici nestiute de noi... Nu stiu ce as putea sa concluzionez, este un moment de cumpana in viata fiecaruia, negresit, exista, sau va exista, insa noi nu avem total puterea sa trecem peste, oricat am vrea, este greu..., dar in toata istoria asta, fetita mea s-a nascut la momentul nestiut de nimeni, ci pur si simplu, nu stiu daca intelegi, am trait trauma vietii mele, atunci, in sfanta zi de Duminica, cand mi s-a spus :"haide mamica ca te operam, sus la sala de operatii".., asa dintr-o data, am inlemnit. Nu stiam ce anume se intampla,de ce noua, am refuzat sa cred alte lucruri...., si m-au operat... la 31 saptamini si cateva zile.M-am rugat la Dumnezeu cat am putut, caci sunt credincioasa, asa in felul meu, ca fetita mea sa se nasca sanatoasa, sa nu fie surpize, dupa...., dar nu a fost chiar cum mi-am dorit in toata fiinta mea.Sincer ,atunci cand m-am trezit dupa operatie, nestiind ce anume s-a intamplat cu copilul, am inceput sa intreb in stanga si in dreapta cum este starea fetitei mele.Mi s-a spus ca este ok, si atat.Eu nu puteam in acel moment sa ma conving daca intradevar asa este, fiind abia operata, dar in urmatoarea zi, dupa vizita, m-am rugat la Dumnezeu sa ma tina pe picioare, sa ma pot ridica sa merg sa imi vad fata.Si am ajuns, era la terapie,cu o suta de aparate pe langa ea, medicul copilului de acolo mi-a explicat foarte pe scurt: "fat nascut prematur la 31 saptamani, cu probleme la respirat,plamini nedezvoltati,.... noi incercam sa facem tot ce putem....., etc,etc, ... aveti de stat ceva in spital..,"cuvinte care m-au durut tare in acel moment, adica asteptam sa-mi spuna ce..., eram sau devenisem deja o mamica in asteptare....ca alte mamici de altfel, ce traiau cu aceeasi suferinta sau aproximativ..., fiindca niciodata un caz nu seamana cu altul. Asa ca ma rugam in fiecare zi si ma rog in continuare, ca fetita mea sa fie bine si toti copilasii, caci sunt fiinte nevinovate.... Acum cand ti-am citit povestea, am indraznit sa am curaj si sa scriu sa iti pot spune ca exista suferinta indiferent de moment, ca mama si ca iti inteleg foarte tare suferinta, este ceva in toata trairea noastra pe acest pamant,ceva de neinteles, Domnul ne da... dar si cand ne ia..., Ceea ce vreau sa subliniez, este faptul ca aceste mamici in asteptatre ca si mine , sufera...., ceea ce nu este tocmai necesar in acele momente delicate. Aceasta suferinta la multe mamici se termina fatal, altele, cum si eu m-am nimerit, au un hapy end, ca sa-l numesc asa...Dar in toata povestea mea vreu sa intelegi un lucru: in toata acea perioada critica, nimeni nu iti spunea nimic, astepti sa vina ziua urmatoare, ca dupa vizita medicului la copil sa mai vezi ceva nou la patut sau la incubatorul copilului, asa ceva este greu de descris in cuvinte... Peste toate astea Dumnezeu mi-a dat putere sa trec, dar ranile sunt inca deschise,asa sistem in toata sanatatea asta si asa oameni prost pregatiti, nu am intalnit si chiar am ramas cu un gust amar... Ce sa mai zic, sunt alaturi de tine si de toate celelate mamici in suferinta sau suferinde, sincer as fii poate nu prime si nici ultima de parere ca ar trebui introdus in sistemul sanitar romanesc o veriga si anume cea de consiliere a mamicii inainte si dupa nastere, de pregatire a momentului inanite de nasterea copilului mult asteptat si dupa nasterea fericita sau nu a acestuia..., aici avem lipsuri la greu. As vrea sa iti pot scrie mai multe, dar nu stiu daca o sa ai timpul de citit atatea cat as vrea sa-ti descriu si daca as avea putere as face un club al mamicilor cu asemenea probleme, caci numai prin cominicare iti mai alini durerea sau nu neaparat pe ea. Vreau sa stii ca nu esti singura, ca esti inconjurata de noi, mamici ca si tine, ca poti conta pe ajutorul si sprijinul meu intotdeuna. Daca vei vrea vreodata si vei avea nevoie de ceva, neconditionat eu te voi ajuta cu ceea ce voi putea, incerc sa iti spun, daca pot in acest moment de cumpana, sa fii o luptatoare pentru Luca si nu numai, in asa fel incat sa nu vezi viata altfel decat ROZ. Cu drag , Elena

buna ,Bianca.Ma numesc Elena si am 30aniimi pare foarte rau ca a trebuit sa treci prin aseemenea clipe dureroase.Stiu ,ai mai auzit asta de mii si mii de ori,probabil nici nu vrei sa le mai auzi.Nu pot sa-mi imaginez cum este sa suferi ,dar incerc sa te inteleg.5 ani am asteptat cu disperare sa raman insarcinata,am facut analize peste analize si toti imi spuneau ca nu am ovulatie.ma obisnuisem cu gandul ca nu o sa am un copil niciodata,insa anul trecut in martie chiar inainte de Buna vestire(culmea,exact cand afla si Sfanta Fecioara Maria ca e insarcinata)mi-am facut un test de sarcina si spre marea noastra bucurie eram insarcinata.In sfarsit visul nostru se impinise. am avut o sarcina usoara pot spune dar 9 luni am trait cu gandul ca voi pierde sarcina Nu stiu de ce ,dar tot timpul ma gandeam la asta.cred ca toate femeile gravide trec prin asemenea ganduri.Am nascut pe 23 noiembrie un dolofanel de 4,200kg,binenteles prin cezariana.II multumesc lui Dumnezeu in fiecare seara si in fiecare clipa cand il tin in brate si ma uit la el.Nici acum nu imi vine sa cred ca e puiul meu.Este o minune dumnezeiasca.Vreau sa-ti spun ca in urma cu 2 ani am fost la Busteni la Manastirea Caraiman la staretul manastirii,si i-am spus plangand ca nu raman insarcinata.L-am rugat sa se roage la Dumnezeu sa ne dea si noua un copil.Mi-a pus mana pe burta ,mi-a spus o rugaciune si mi-a zis ca o sa raman insarcinata,o sa am un baiat si sa-l fac preot.Stii care a fost primul gand cand am aflat ca sunt insarcinata? Exact,parintele si gandul ca trb sa ajung sa-i multumesc.In mai am fost la Busteni si la fel,mi-a pus mana pe burta si a zis ca o sa-l tin 9 luni,se va naste la termen si va fii baiat.a avut draptate.Bianca,te rog mult sa mergi la parintele Gherontie Puiu de la Manastirea Caraiman.Iti doresc multa sanatate si ai grija de puiul tau Luca.

BIANCA draga sa-ti dea D-zeu puterea de a suporta aceasta durere... nu stiu ce altceva as putea sa-ti spun... imi pare tare rau ca se intampla astfel de nenorociri ....FII TARE!

Draga Bianca, Imi pare nespus de rau pentru tine si pentru toate femeile care au trecut prin asa ceva!!!! Cred ca cel mai greu pe lumea asta este sa fi mama; grijile incep din momentul in care ramai insarcinata............. Cu doctorii de la noi este adevarat ca ei nu sut pregatiti pentru astfel de momente. Ei nu stiu cum sa se comporte cu tine,nu inteleg cat de mult conteaza sa fie alaturi de tine!Eu am nascut normal si stiu ce inseamna acele dureri groaznice, simti ca mori, ca nu poti sa treci peste acele dureri ,iar doctorii,moasele mai si tipa la tine. cristina

...Bianca imi pare nespus de rau pentru cele intamplate.Sper sa gasesti putere sa mergi mai departe.

Buna bIANCA!Ma numesc adina si sunt din roman,am 20 ani si am urmarit emisinea de pe b1tv fara a sti prin ce drama ai trecut si treci in continuare!Vreau sa te felicit pentru forta pe care ai avut-o de a trece paste aceasta drama si de a merge mai departe.Esti un om model si iti doresc tot binele din lume tie si familiei tale.eu nu stiu inca ce inseamna o casnicie dar dupa ce am citit articolul tau am plans pentru ca am simtit cat de mult suferi si vreau sa-ti spun ca-ti sunt alaturi...te admir foarte mult si stiu ca Dumnezeu iti va intinde o mana de ajutor.DUMNEZEU sa te ajute in continuare!

imi pare sincer rau de suferinta ta,trebuie sa ai puterea sa mergi mai departe,fiul tau Luca iti da aceasta putere,pentru el trebuie sa iti revii,BINEINTELES ca nu vei uita NICIODATA dar cum ai spus si tu viata mrege mai departe.din fericire nu am trecut prin asa ceva,sper din tot sufletul sa nu am parte de asa ceva,Dumnezeu ne-a daruit anul trecut o fetita sanatoasa,si sper ca si tie o sa-ti daruiasca DIN NOU O SURIOARA SANATOASA PENTRU LUCA.IMI PARE SINCER RAU.Cat despre doctorii din romania..............intradevar mai sunt si exceptii,eu am intalnit una in craiova si ii multumecs din suflet DR Cotarcea Smarandita o super profesionista.continua demersul tau de a ajuta si alte mamici faci un lucru exceptional.DUMNEZEU SA TE BINECUVANTEZE. SCUZE MUMELE MEU ESTE ELI TARU

Buna Bianca Am urmarit sfarsitul emisiunii ieri seara si abia asteptam sa intru astazi pe internet sa vad in detaliu despre ce a fost vorba mai exact. Dar intrand m-am intristat rau si nu ma mai pot opri din plans. Sunt insarcinata in luna a saptea cu un baietel si mai am acasa un baietel de 2 ani si 3 luni. Sunt foarte multumita si fericita ca ambii copii au sanatate, insa fericirea imi este umbrita de tristetea pierderii lui Emma. Plang si cei din jurul meu imi spun sa ma linistesc dar nu pot. Este mai bine sa plang si tu ai plans cred ca nu mai ai lacrimi. Chiar imi pare foarte rau pentru ce ti s-a intamplat tie si fetitei tale stiu ce inseamna sa ai copii. si mai ales sa astepti sa se nasca dupa atata timp petrecut in burtica. Elena, Brasov

MESAJ DE LA:SICA data:JOI7februarie 2008 Nu am cuvinte sa-mi exprim sentimentele.Este cumplit ce ti s-a intimplat.Nu am copii ,imi doresc din tot sufletul.Vreau sa stii ca sint alaturi de tine desi nu te cunosc personal si crede-ma ca as face orice sa pot sa-ti alin macar putin durerea incomensurabila prin care treci.Ai grija de tine si de baietelul tau pe care il pup si iti doresc din tot sufletul sa mergi mai departe si sa te bucuri de baietelul tau.

Nu ma pot opri din plans.... nu sunt inca mamica...dar m-a impresionat profund ceea ce ai scris....e tare dureros!!!!!NU GASESC CUVINTE PENTRU A VA CONSOLA! IMI PARE NESPUS DE RAU!!!SUNT SUFLETESTE LANGA VOI!!!ESTI O FEMEIE DESEBITA, PUTERNICA, INTELEAPTA, CURAJOASA.....DUMNEZEU VA OCROTESTE SI VA DA PUTERE IN FIECARE ZI, SA PUTETI INDURA SUFERINTA.. PRETUITI FIECARE CLIPA A VIETII, CU BUNE, CU RELE....TOATE AU UN ROST...DUMNEZEU NE-A CREAT SA AVEM VIATA VESNICA!!! VA IMBRATISEAZA,PE TOTI, CU MULT DRAG SIMONA SI ANDREI!

Bianca,tare mult as vrea sa fiu langa tine,vorbele nu iti umple golul,doar cine a trecut poate sa te inteleaga,sa te strang in brate si atata.Mama mea a trecut prin asta stiu ce inseamna,pacat ca ea numai e printre noi sa iti scrie.Lupta sa faci ceva si in Romania,sa schimbi mentalitatea.IN TOATE SUNT ALATURI DE TINE,undeva in BANAT,in CARAS SEVERIN,in ORAVITA,ai o prietena.MEREU MA GANDESC LA TINE.LAVINIA.

draga Bianca, sunt socata............Am si eu un baietel de un an jumate si sunt insarcinata in doua luni.ma gandesc cu groaza ca o sa nasc din nou in spitalele astea ramanesti, ma gandesc cu groaza la neomenia doctorilor...Imi pare nespus de rau pt ceea ce ti-i s-a intamplat.este cel mai groaznic lucru care i se poate intampla unei femei.nu stiu ce as face, as inebunii, as vrea sa mor si eu, dar totusi mai am un suflet pe care trebuie sa-l cresc, sa am grija.Baiatul meu are nevoie de mine mai mult ca de aer, spun asta pentru ca asta am simtit si eu cand eram copil. Bianca sa -te ajute D-zeu si sa-ti dea putere sa mergi inainte. Andree, Bistrita

Bianca,tot ce pot sa iti spun e ca imi pare rau...am doar 19 ani,dar am ramas marcata de povestea ta...stiu cum e sa pierzi pe cineva drag...dar stiu ca e acolo si ma priveste...tata...e ingerul meu pazitor!Asa cred ca este si Emma pentru tine...Iti doresc din tot sufletul putere,credinta si speranta!Esti o femeie demna de admirat!Iti doresc tot binele din lume!Alina

Buna.Eu locuiesc in strainatate,am urmarit emisiunile de pe Euforia in legatura cu pierderea sarcinii.As vrea sa ajut intr-un fel sau altul pentru ca sa se schimbe ceva in spitatlele rom.Si eu am pierdut o sarcina,dar medicii de aici s-au comportat omeneste,atat ei cat si asistentele si ma gandesc daca in Romania se va intampla oare vreodata ca unn medic sa te vada ca pe o persoana nu doar ca pe un pacient in plus,mai ales in asemenea momente. Imi pare rau si crede-ma ca am plans impreuna cu tine si celelalte invitate.Cat de tare doare pierderea unei sarcini si niciodata nu voi putea uita acest lucru. Cum sau ce as putea ajuta ca sa ne fie mai bine.

Buna BIANCA .....imi pare sincer rau ....te imbratisez si te pup ....

buna bianca sunt gabi din bv am un baiat de 18 ani sunt mama si stiu ce inseamna el e viata mea since am plins la emisiunea de la b1 fi tare ca dumnezue e bun si a are grija de ingerasul tau acolo sus iti urez succes in campania ta

Bianca, imi pare rau pentru pierderea pe care ai suferit-o.Sa-ti dea Dumnezeu sanatate si putere sa treci peste ea.Daca ai timp si rabdare du-te la un preot intelegator cu care sa vorbesti, daca nu gasesti unul de mir, incearca sa mergi la o manastire unde sunt sigura ca vei gasi un preot care sa te asculte si sa te ajute,calugarii au mai mult timp liber si mai multa rabdare, chiar daca par mai aspri.Imi pare rau ca nu iti pot recomanda pe nimeni fiindca sunt din provincie, nu din Bucuresti, dar pe mine ma ajuta mult acest lucru, mai ales spovedania.Corina A., Iasi

Stimata doamna Bianca, Sunt si eu un telespectator al emisiunii de aseara de la Nasul, si initial nu am vrut sa vad emisiunea, pentru ca era prea dureroasa sufleteste atat pentru tine si cei dragi tie, care sunt convins ca au fost si vor fi mereu alaturi de tine, dar in acelasi timp si pentru cei care au pierdut pe cineva drag. Si eu, un barbat, ma numar printre acestia, avand o fetita care s-a nascut moarta, cu multi ani in urma, 1982. Este adevarat ca dupa aceea am avut si mai am inca, doi copii, un baiat si o fata, de care sunt foarte mandru, chiar daca uneori ma supara prin notele lor la scoala - facultate, dar sunt cuminti si sanatosi, ceea ce iti doresc si tie. Asteptam revenirea ta cu surasul atat de placut si cald. Andrei (52 ani), Bucuresti

draga de tine,mult incercata si totusi puternica Bianca, nu stiu ce pot sa-ti scriu asa incat sa nu fie nelalocul sau...este prea mult pentru un suflet delicat si fragil ca al tau...prea multa durere te stiu din perioada adolescentei mele(avem cam aceeasi varsta) si te-am apreciat pentru multe din realizarile tale..in vremuri grele si gri erai ca o lumina...aparitiile tale erau stralucitoare frumos este ca te-ai mentinut tanara si proaspata,diafana sper din suflet sa poti sa intri "in acord" cu tine in primul rand,apoi cu ceilalti...ai perfecta dreptate,trebuie sa ai curaj sa spui ce simti fara a avea senzatia ca te-ai "descoperit" in fata celorlalti...nimeni nu poate sa inteleaga tririle interioare ale unei mamici ranite...ai rabdare si timpul te va alina,ranile se vor inchide.Incet-incet vei reusi sa accepti ce s-a intamplat,dar mai ales de ce s-a intamplat ! cu admiratie,Rodica Ghenoiu

Imi pare sincer rau prin ce treci...si eu sunt femeie si imi doresc din suflet un copil,desi sunt inca tanara. Dar cand aud cate se intampla din cauza medicilor parca mi se face frica. Te pup si suntem cu totii alaturi de tine.Nu esti singura.

Imi pare sincer rau de drama prin care treci "frumoasa Bianca",insa viata e destul de dura si ne incearca tot timpul, e un test de rezistenta toata viata si mai ales noiu femeile trecem prin foarte multe incercari care se lasa de multe ori cu suferinta...mult curaj si putere, iti doreste din tot sufletul Daniela din Iasi-o mamica de fetita ...

imi pare asa de rau... am fost un caz rar cand am fost insarcinata. am fost operata la 4 luni jumatate. mi s-a facut rau deodata, nu s-a stiut ce am, a fost o peritonita (apendicita). rahianestezie cu risc... apoi, toata sarcina am stat in spital cu mici intreruperi de veniri acasa.... am nascut de ziua mea un baietel. sunt mandra de el acum. Am spus in putine cuvinte prin ce am trecut eu si vreau sa-ti amintesc ca noi, femeile suntem cele mai puternice. Trecem peste necazuri. Depaseste si tu aceasta perioada si iubesteti mai mult ceea ce ai. Baietelul. da-i lui ceea ce simti ca era al ei. Da-i lui partea ei de iubire si n-o lasa sa se piarda. Uita si mergi mai departe. curaj ****ana05@yahoo.co.uk

Am vazut azi emisiunea de la Antena 2... Apoi ti-am citit povestea pe site... Nu pot spune nimic, doar ca imi pare foarte rau... foarte rau... Cuvintele sunt prea sarace si prea putine... Sunt alaturi de tine, fie si doar in ganduri si rugaciuni... Sa-ti dea Dumnezeu alinare si sa fii sanatoasa sa poti schimba ceva cu fundatia ta! Inca o data, sunt alaturi de tine... Diana

Dumnezeu sa te ajute sa treci peste aceasta durere imensa,iti inteleg durerea.............nu pot sa-mi gasesc cuvintele,sunt consternata de ceea ce am citit mai sus.........

Draga Bianca,puterea de a trece peste orice vine de la Dumnezeu.Lui trebuie sa ne rugam.Am citit povestea ta si m-am bucurat vazand ca nici o asemenea nenorocire nu te-a indepartat de Dumnezeu.Acest lucru este cel mai important,pentru ca El este singurul care te poate alina.Sigur ca si noi putem sa te ajutam sustinandu-te in campania pe care ai inceput-o si pentru care te felicit.Eu am convingerea ca EMMA va fi vie prin ceea ce faci tu,ca numele ei va fi pomenit de multi si mai ales ca multe dintre mamele cu aceasta problema vor invata sa treaca mai usor peste ea.Te rog sa ma ierti ca am scris chiar daca eu nu fac parte din aceasta categorie,dar nu poti ramane fara ecou la citirea randurilor scrise de tine.Am 38 ani si o superba d-ra de 16 ani.Iti doresc ca bunul Dumnezeu sa-ti dea bucuria de-ati vedea visul implinit.Simona P.

Draga Bianca,nu pot spune ca am trecut prin ce ai trecut tu,dar ti-am simtit din plin durerea.Cu fiecare rand pe care il citeam ochii mi se umpleau de lacrimi si un fior rece imi trecea pe sira spinarii,nu ma gandeam decat la fiul meu si la cat inseamna el pt. mine.Nici nu vreau sa ma gandesc cum as fi reactionat in situatia ta.Te admir pt.ca esti foarte curajoasa si sper ca toate persoanele care ti-au scris pe site ti-au demonstrat ca nu esti singura.Si il rog pe D-zeu sa aiba in paza toti copilasii.IOANA,PUCIOASA

Cuvintele vor fi intotdeauna mult prea putine si prea "neincapatoare" pentru a descrie o durere asa de mare, doar lacrimile ne mai trezesc din amorteala si ne dam seama ca in ciuda tuturor lucrurilor intamplate, noi, am ramas in viata, neputiincioase, dar cu datoria de sacra de a ne continua viata. Se spune ca toate incercarile prin care trecem in viata au menirea sa ne intareasca. Cine stie . . . E greu sa intrevezi ziua de maine, cand nu stii cum se va sfarsi ziua de azi. Poate ca nu trebuia sa traim pana la capat o asemea bucurie, dar am avut onoarea, fie chiar si pentru un timp scurt, de a purta cu noi/in noi o viata ce ne dadea speranta. Viata... s-a risipit, dar speranta e inca a noastra. Putem spera orice, oricat, oricum. Iar bucuria de a fi fost purtatoare de viata nu ne-o poate lua nimeni niciodata. E doar a noastra. Desi durerea surda nu va pieri . . . Imi pare rau pentru toti cei care poarta in suflet o astfel de durere! Maria

Buna ziua, Bianca. Numele meu este Adrian si sunt din Brasov. Durerea este cu siguranta fara de margini, si nicidecum nu poate fi perceputa, inteleasa si simtita de cineva care nu a trait vreodata ceea ce ai trait tu, Bianca. Poate ca face bine si alina durerea faptul ca cei care doresc sa iti fie aproape iti arata asta cu adevarat, nearuncand vorbe in vant doar de dragul de a parea "miscati" de trauma adanca lasata de pierderea fetitei. Parerile de rau sunt de cele mai multe ori mincinoase(multi s-ar putea sa-mi sara in cap pentru ceea ce spun, demonstrand, poate, inca o data ca s-ar putea sa am dreptate, din pacate pentru ei...) si devin o anosta formalitate, ceva ce trebuie facut deoarece asa ne-a invatat obisnuita, rutina aceasta molipsitoare care din pacate a ajuns sa ne manevreze actiunile si sa ne guverneze traiectoria vietii. De aceea voi incerca sa ma debarasez pe cat posibil de acest mod de a-mi exprima regretul pentru cele intamplate. Bianca, in aceste momente cumplite prin care treci, iti doresc sa iti pastrezi luciditatea si credinta in Cel de Sus. El exista cu siguranta si ii va pedepsi in cele din urma pe asa-zisii slujitori ai lui Dumnezeu care au avut tupeul nefiresc de a-ti nesocoti intr-un mod atat de barbar durerea si de a te judeca pe nedrept. Toate cele bune si nu-ti pierde niciodata speranta!

Mergi sus

Despre

Mesajele dvs.

Evenimente

Resurse

Suport

In memoria

Compasiune