Avorturi

Buna ziua Bianca. Ma numesc Mihaela si am 24 de ani. La 20 de ani cand eram in anul 2 de facultate am ramas insarcinata cu barbatul cu care sunt si azi si cu care urmaeaza sa ma casatoresc.Mi-am dorit copii din totdeauna si acum imi pare rau ca a trebuit sa fac un avort. este una dintre cele mai mari suferinte ale vietii mele.partenerul meu de viata, desi nu imi arata stiu ca si el sufera pentru ca nu ne-a lasat viata si conceptiile familiei sa avem un copil pe care culmea ni-l si doream.nu am crezut niciodata ca se poate simti atat de devreme o sarcina. am stiut ca o sa am un copil din prima saptamana.m-am dus la doctor pentru prima oara , mi-a facut un ecograf si m-a intrebat daca vreau sa pastrez copilul si i-am spus ca nu.am putut suporta ce s-a intamplat cu mine datorita doctorei care s-a purtat foarte frumos cu mine si mi-a vorbit bland dar si datorita partenerului meu care a stat si suferit alaturi de mine.acum imi pare rau ..a fost rimul meu copil si nu o sa uit niciodata si red ca in situatia mea sunt atatea femei care responsabil sau nu fac un avort din diverse motive.e prima data cand povestesc ce am facut si ce regret cel mai mult in viata.

Ieri am aflat de la o cunistinta ca si-a obligat fata de 17 ani sa faca un avort pentru ca e insarcinata in 6 luni jumatate si "rade lumea de ei si isi strica viata". cand oare o sa inceteze aceste conceptii care culmea sunt intalnite la toatele clasele sociale.cred ca tine de mintea fiecaruia si nu neaparat de posibilitatile materiale.

Dragi mame de adolescente nu va obligati fetele sa faca asa ceva pentru ca este cel mai mare pacat omenesc pe care il puteti face si credeti-ma pe cuvant ca o sa vina ziua cand fetele d-voastra o sa se faca femei si NU O SA VA IERTE NICIODATA. o sa pacatuiti in fata lui D-zeu si o sa va pierdeti si copii si ce o sa rezolvati??? o sa ramaneti cu lumea aceea ....

Imi pare rau pentru fiecare ingerasi care a plecat cu sau fara voia noastra dintre noi dar viata merge inainte si iubirea nu o sa moara niciodata. numai bine tuturor......

Buna ziua Bianca!
Ma numesc Corina si sunt din Constanta, am 23 de ani si am o povestioara pe care as vrea s-o stii atat tu cat si toate celelalte prietene care sunt alaturi de tine, de noi. Nu aveam mult decand incepusem clasa a12-a si mai erau 2 luni pana la majoratul meu... Aveam o relatie perfecta, iar la un moment dat mi-a intarziat menstruatia; vreau sa precizez ca decand am inceput sa am o viata sexuala am stiut sa ma protejez. Am vorbit cu prietenul meu deschis si am ajuns la concluzia sa mergem la doctor, ginecolog. Acesta mi-a dat vestea ca eram insarcinata, aveam 6 saptamani si mi-a mai spus ca sunt unul dintre putinele cazuri in care se intampla sa raman insarcinata atata timp cat m-am protejat cu prezervativ. In momentul in care m-a anuntat de sarcina mi-a spus sa iau decizia pe loc daca pastrez sau renunt la sarcina. A fost cea mai grea decizie de luat pana atunci in viata mea; bacalaureat, facultate, crima, suferinta, durere... toate acestea treceau prin gandurile mele; aveam nevoie de cineva care sa ma sustina, nu stiam ce sa fac si la ce anume sa renunt mai intai... Hotararea mea a fost cea mai proasta: am privat de viata o fiinta care-mi aducea mai multa fericire si liniste sufleteasca decat orice altceva pe lume. In acel moment nu m-am gandit ca as putea continua studiile si dupa nasterea unui ingeras... Am luat acesta hotarare atat in numele meu cat si al prietenului meu deoarece era prea scurt timpul acordat pentru luarea deciziilor si nu am putut discuta cu prietenul meu de ceea ce ne putea schimba viata... Dac-as putea intoarce timpul si sa pot inlocui ''da'' cu ''nu'' ar fi totul prea bine. Au trecut 5 ani si jumatate de-atunci, copilul nostru ar fi fost.....

M-a schimbat complet aceasta situatie nu reuseam sa ma mai suport pentru ceea ce facusem, nu ma intelegeam, parca nu luasem eu acea decizie... Dupa ce-am luat bac-ul ca sa ma impac cu mine insumi am ales Facultatea de Psihologie, pe care am absolvit-o in vara lui 2007. Am ajuns sa ma impac si sa ma iert datorita unei persoane cu suflet mare care detine functia de psiholog. Sunt sigura ca voi fi alaturi de toate persoanele care vor avea nevoie de un sprijin in luarea deciziilor si lupt sa fiu ''omul potrivit la locul potrivit''. Voi fi alaturi de oricine are nevoie de ajutor si voi ajuta ca alte femei sa nu calce vreodata pe urma mea. Pacat ca noua, psihologilor proaspat absolventi, nu ni se acorda sanse sa profesam, dar in nici un caz eu nu ma las pana nu voi ajunge sa profesez ceea ce-mi doresc cel mai mult. Cel mai mult regret faptul ca oameni care isi doresc cu adevarat copii in viata lor, uneori nu au parte de ei, iar cei care au parte nu stiu sa reactioneze si iau decizii regretabile; printre acestia din urma ma numar si eu si voi duce pacatul acesta toata viata.

Imi pare foarte rau pentru ceea ce ti s-a intamplat tie si familiei tale... . Te respect pentru ceea ce esti si te apreciez pentru ca ne ajuti sa ne deschidem sufletele; poate astfel, reunindu-ne vom reusi sa fim alaturi si altor suflete pierdute care au nevoie de ajutorul nostru.

Iti multumesc din suflet Bianca si nu uita Dumnezeu ne este alaturi! Te pup si iti urez numai bine tie si familiei tale!

Mi-ar face o deosebita placere sa discutam, poate chiar sa ne cunoastem personal. Adresa mea de mail: ***tza@yahoo.com

Buna Bianca,ma numesc Adriana, am 32 de ani si sunt din Contanta. Am vazut si eu astazi in reluare emisiunea Femeia Conduce si sunt profund miscata. Cat am vizionat emisiunea, mi-am strans cat de tare am putut baietelul in brate...

In 1997 aveam 22 de ani si ...s-au intamplat f multe...dar nu am nici timp si nici dispozitia necesara sa povestesc totul, voi spune doar pe scurt. Era vara lui `97 si am inceput sa ies cu un coleg de munca. Aveam ceva probleme in familie si parea ca ma intelege...dar s-a dovedit a nu fi asa... Intr-o zi am primit toti angajatii invitatii la concert cu Holograf in Portul Tomis. In seara respectiva eu si respectivul asa-zis 'prieten'ne-am dus in Portul Tomos, insa pe ocolite, am coborat pe scarile De la Rest.Zorile, ptr ca acolo, dupa spusele lui trebuia sa ne intalnim cu toti colegii...nu m-am gandit nici macar o secunda la ce avea sa se intample...

Am fost trantita pe stapilopozi si agresata...am strigat, dar nu m-a auzit nimeni...m-am zbatut...dar m-am ales cu cu vanatai de la stanci, muscaturi si palme... nu va pot exprima in cuvinte ce am simtit atunci...ce am simtit mai apoi cand am aflat ca sunt insarcinata...prin ce am trecut...am ales intreruperea de sarcina...mi se pare ca suna prea urat- avort...

Nu am putut vorbi cu nimeni, decat mult mai tarziu dupa...nu am putut plange, decat dupa ce am plecat de la cabinet...si cel mai greu a fost ca nu mi-a fost nimeni alaturi, am fost singura...

Timpul a trecut, si desi viata a mers mai departe, ce s-a intamplat atunci m-a schimbat total.Am facut si facultatea de psihologie, tocmai pentru a ajuta si alte fete-femei in aceasta situatie...insa in timpul facultatii...am pierdut-o pe mami (cancer de plamani), si aceasta este o alta trista si dureroasa poveste...si viata mea s-a schimbat din nou, total...

e un an si 7 luni, baietelul meu Codrin Florian a dat sens vietii mele, vietii noastre.(eu si sotul meu) Si nu e zi in care sa nu-i multumesc lui D-zeu ca mi-a daruit un baietel sanatos...o minune de baietel... Ceea ce simt pentru puiutul meu este mult deasupra sentimentului de iubire.

Iata mai jos doua subiecte deschise de mine...voiam sa scriu la randul meu o carte despre "dragostea de mama"...despre ceea ce simtim noi , mamicile...insa m-am lovit de negativism mult...

pupici multi si sunt alaturi de tine si de toate mamicile care au suferit astfel.

Aceasta este adresa mea de mail adr1at1cu***ara@yahoo.com. Sunt si eu alaturi de tine in aceasta campanie, daca pot ajuta si eu , o fac din tot sufletul. Adriana dinn Constanta

am citit acum si cu ochii plini de lacrimii ii scriu bianca si eu durerea mea care o tin ascunsa undeva in sufletul meu de multi ani am fost violata knd aveam 17 ani si am ramas insarcinata si am fost nevoita sa fac o intrerupere de sarcina mam casatorit 18 si am ramas imiediat insarcinata nu iti pot descrie bucuria din sufletul meu toata sarcina ma rugam sa fie sanatos noaptea plingeam pe furisi sa nu ma vada nimeni ruganduma ca acel copil sa fie celalant care am fost nevoita sa fac chiuretaj am nascut un baietel de2kg 600 si 47 cm la nici 19 ani afost un sentiment de teama amestecat cu bucurie ce numai o mama poate intelege in orele care au urmat a venit si durerea de care m-am temut toata sarcina doctorul ma anuntat ca copilasul meu are rh nustiu cum si ca nu mai pot face copii ca ori sa iasa cu malformati eu si sotul meu nu eram compatibili din puct de vedere genetic si sotul meu avind ceva genetic atunci nu se dadeau prea multe detali am simtit cu toata finta mea ca dumnezeu ma pedepseste pentru chiuretajul facut si dum nu ma iertat si totusi iam multumit pentru sansa care mia dato totusi facinduma mamica.ani au trecut si dumnzeu mia aratat ca ma iubeste si nu ma lasat si mia lasat sansa de a fi mamica si nu mia loat copilasul cu toate ca m-am chinuit mult cu el.sint o femeie sinpla si nu ma pricep la cuvinte alese ar mai fi multe de scris si multa durere de povestit pin cite am trecut cu copilul eu sint una din mamicile fericite am ramas cu ingerasul meu am un flacau de 16 ani dar nu trece o zi sa nu ma gindesc ca totusi dum,ne iubeste si ne da putere sa trecem peste multa durere,neputinta,disperare,ura,frica,si ma gindesc pin ori cate am trece avem totusi ,,puterea,,sa luptam si sa nu ne coplesasca durerea care totusi iti ia mintile eu iti multumesc bianca ca ne dai ocazia sa ne spunemi durere si sa fim alaturi de tine iti mai spun sa-ti dea dumnezeu putere sa treci peste durerea di suflet si sa-ti dea dumnezeu un alt ingerasi.

Buna bianca!numele meu este madalina si sunt din vaslui.am urmarit emisiunea de la 'nasu'si nu am putut adormi fara sa intru pe site sa citesc cateva randuri din scrisoarea ta.m-a impresionat pana la lacrimi de la primele raduri.imi pare enorm de rau pentru pierderea voastra(a ta si a logodnicului tau)desi nu sunt inca mama in seara asta am simtit durerea in suflet ca oricare alta femeie care are un copil.dar la fel de mult m-a impresionat si "tratamentul" de care ai avut parte de la medicii la care ai fost.asta m-a facut sa retraiesc cateva clipe din viata mea. Intradevar in romania lucrurile sunt ceva rigide,daca pot spune asa.cu 3 ani in urma am ramas insarcinata,dar imprejurarile m-au fortat sa fac avort(pe deasupra aveam doar 19 ani).imi e destul de greu sa intru in amanunte.esti prima persoana careia ii povestesc.acel moment m-a marcat pt mult timp(si acum ma mai gandesc dar privesc lucrurile din alt unghi).in momentul cand am mers la medic pt intrerupere am crezut ca imi va iesi inima din piept de teama ce imi era.eram practic un copil care urma sa faca un alt copil dar eram sigura de pasul pe care il aveam de facut.medicul repectiv m-a tratat ca atare : o pustoaica venita singura(nu stia decat o prietena de sarcina dar m-a lasat singura in ultima clipa)ca sa repare :o noapte de dezmat" de cate ori merg la cate un medic imi apare imaginea cu figurile doctoritei si a asistentei sale care m apriveau cu scarba.uneori parca simt acel aspirator si toate instrumentele in interiorul meu.dupa ce am scapat de pe acel pat asistenta vine si imi spune ca saccina mea a fost la limita legalitatii si nu mai am bani mai multi la mine?desi platisem suma pe care mi-o cerusera.(intamplator toti banii din porftofel). Dupa ce s-a convins ca asta era tot ce aveam mi-a aruncat o privire scarbita si a inceput sa "generalizeze" ca ne place viata(ca sa nu folosesc cuvintele ei jignitoare) dar apoi ne plangem de consecinte.cam asta se intampla in romania.cred ca noi femeile chiar si barbatii ar trebui sa fim mai curajosi si sa luam atitudine atunci cand e vorba de starea noastra fie de sanatate,de suflet sau orice altceva.asta e tara noastra!!! Iti doresc mult succes in campania ta si sper ca cei care ar trebui sa se simta ca sunt in masura sa schimbe ceva(ma refer la madici,preoti etc-cei de care vorbeai in emisiune)sa nu mai zaboveasca si sa faca ceva!
Te felicit pentru puterea pe care ai dobandit-o si pe care o transmiti celorlalti!

Mesaj de la IULIANA -Miercuri 6 februarie 2008 ora 00:30 DRAGA BIANCA,imi pare nespus de rau prin ce ai trecut.Sunt Iuliana din Pitesti si am o prietena care de 13 ani i-a murit un baietel la varsta de 5 ani si dupa atata timp plange si se uita la caseta de la botezul copilasului.Sunt alaturi de ea, ii inteleg durerea si plang alaturi de ea.Numai cu asta o pot ajuta.Plang alaturi de ea si o imbratisez.Eu trec printr-o perioada foarte grea pot spune deoarece nu mai pot avea copi,asta din cauza unei boli cumplite - diabet-.Acum 8 ani am ramas insarcinata si am depistat ca am diabet zaharat tip II in urma unor analize.Doctora mi-a spus atunci ca pot ramane oarba la nastere,lucru ce nu era in mod obligatoriu sau frecvent adevarat.Aveam 3 luni de sarcina si m-am gandit ca deja este prea tarziu.Am facut intrerupere de sarcina,fiind cea mai mare greseala a vietii mele deoarece de atunci nu am mai ramas insarcinata niciodata.M-a pedepsit Dumnezeu.Au trecut ceva ani(8 ani),si nu pot accepta ideea ca nu am nici un copil.Am 38 de ani.Vreau doar atat sa-ti dai seama din acest mesaj ca IMI PARE RAU prin ce treceti(tu si prietena mea) si in mai mica masura eu.Totodata vreau sa-ti spun ca eu nu am copil (poate)dintr-o eroare medicala.Aici doresc sa mentionez incompatibilitatea doctoritei care m-a sfatuit sa aleg calea cea mai anticrestina,din lipsa mea de informatii la vremea aceea.
Iti doresc mult curaj,puterea de a trece peste............
Te imbratisez,te iubesc si multumesc lui D-zeu ca existi.Te pup!!!!!!

Draga Bianca ma numesc Cristina am 24 ani si am trecut si eu prin ceva asemanator,doar ca eu mi-am omorat capilul cand nici nu avea 10 saptamani.Am facut-o de frica unor probleme pe care le aveam cu sarcina si mi-a fost teama ca nu va trai si ca nu voi mai putea avea copii niciodata.E foarte dureros,inteleg suferinta ta pt ca si eu trec prin ea de cate ori vad copi.Ma gandeam ca ma voi vindeca dar este imposibil sa te vindeci de asa ceva.Ma incearca vinovatia in fiacare zi si am ajuns in stadiul in care ma gandesc ca era mai bine sa-l pastrez si sa fi hotarat Dumnezeu soarta lui si nu eu.Imi pare rau ca ti s-a intamplat asta dar poate toate se intampla cu un scop in viata asta si asa suficient de grea.Sper ca Dumnezeu sa-ti usureze suferinta.