Albert 18.08.2012
Nu stiu cu ce sa incep sau cum sa incep...sunt mama unui ingers -Albert sau Berti cum il alintam noi. Totul s-a intamplat acum o saptamana, totul e atat de proaspat incat doare.... imi amintesc cuvintele doctorului...."imi pare rau dar nu este activitate cardiaca" si apoi negru, mi-a cazut ceru in cap, nu mai auzeam nimic, eram un robot, ma durea sufletu..... copilul meu nu mai e!!!!!!!! de ce??????? stiu ca m-au tot plimbat prin spital la ecograf pentru a fi siguri, dar.......nimic, nu se mai auzea nimic....era o liniste totala si multa durere, lacrimi si suspine. Nu ma gandeam decat ca trebuie sa imi sun sotul sa i zic, ca baietelul nostru pe care il asteptam cu mult drag nu o sa mai vina...nu am fost in stare decat sa i zic....ca nu mai e! si am inchis, imi era greu sa cred cand doar cu o zi inainte il vazusem, imi facuse cu mana, era bine ....sau asa parea...
nu intelegem ce imi zice doctorul pentru ca nu puteam sa ma concentrez, ma gandeam numai cand s-a intamplat, fiindca eu l-am simtit....sau poate nu!, nu mai stiam si nu incentam sa ma rog sa ma trezesc sau sa inceapa sa miste, l-am rugat pe el sa de-a din picioruse, l-am rugat pe Dumnezeu sa nu mi-l ia, dar era prea tarziu....apoi l-am auzit pe doctor "o sa iti provocam nasterea" si atunci un nou val, cum adica??????? sa nasc!!!!!!! adica sa nasc un copil mort!!!!!. Nu intelegeam de ce nu imi face cezariana, de ce sa nasc?, mi-a zis ca niciun doctor nu imi face cezariana, ca nu vrea sa imi strice uterul....nu am ripostat fiindca nu aveam forta si acum imi e dificil sa inteleg, de ce sa nu usureze durerea unei mame? in loc sa o lase sa se chinuie, iar la final sa nu auda cum plange copilul ei..:(
Nu imi amintesc toata noaptea fiindca am plans mult, a fost o noapte plina de durere care s-a finalizat la ora 8.05 dimineata in data de 18.08, cu nasterea lui Albert, un baietel de 800 de grame, nascut la 28 de sapt. Nu mi l-au dat sa-l vad, nici eu nu am cerut in mod expres asta, insa l-am vazut pentru cateva clipe, era asa de mic si neajutorat si eu nu puteam sa fac nimic pentru el .....si atunci cred ca am realizat, ca nu o sa-l tin niciodata in brate, nu o sa i fac baita, nu o sa il imbrac cu toate hainutele care il asteptau acasa, nu o sa imi zica mama, nu o sa =-l vad crescand........ la ceva timp dupa o alta mama a nascut, dar copilul ei plangea.......nu pot sa descriu in cuvinte ce am simtit ......urmatoarele zile au fost groaznice, cu fiecare zi care trecea imi era tot mai greu, nu am reusit sa dorm decat dupa vro 4 nopti, si atunci cand dorm visez copii mici, morti sau vii si asta inca continua.
Nu stiu cum o sa trec peste, inca il simt in mine, inca imi e teama sa dorm noaptea pe burta, imi e teama sa manac chesti ca sa nu i fac rau...apoi imi amintesc ca nu mai e........
Mergi sus