Cativa ani dupa nastere

Buna Bianca.Nici nu stiu cum sa incep. Nu am pierdut nici o sarcina,dar am pierdut o fetita de 2 ani. Eu cred ca e aceiasi durere in suflet pentru oricare din situati.Aceasta durere nu o sa treaca NICIODATA desi uni spun ca,cu trecerea timpului o sa uitam de INGRASII nostri si alt copil o sa ne aduca alinare,mangaiere,speranta nu este adevarat.Fiecare copil are locul lui in sufletul parintilor.De cand a murit fetita mea plang in fiecare noapte de dorul ei(sunt 9 luni,277 de zile).Stau nopti intregi si ma gandescla ea,cum ar fi crescut,cat de mare ar fi trebuit sa fie,cum ar fi sunat vocea ei spunandu-mi MAMA,cum s-ar fi jucat cu surioara ei mai mare,ganduri care nu imi dau pace si nu ma lasa sa dorm(dorm o ora maxim doua pe noapte).Toate pierderile si durerile omenesti au un nume:sotia care isi pierde sotul se numeste vaduva,sotul care isi pierde sotia se numeste vaduv,copilul care isi pierde parinti se numeste orfan,dar mama care isi pierde copilul cum se numeste?Doar durerea ei nu are nume,nu are explicatie si oricat de mult ar incerca cei care nu au trecut prin asa ceva nu au cum sa inteleaga.As vrea sa nu mai moara nici un copil nicidata,copiii nostri sa fie ultimii din acest nr. mare de copii morti,sa nu mai sufere nici o mamica niciodata,noi sa fim ultimele care sufera dupa ingerasii nostri.As vrea sa te incurajej cumva,sa iti spun multe cuvinte frumoase,dar nu pot ,trec prin aceiasi situatie si stiu ca prea multe cuvinte nu isi au rostul,poate doar un"imi pare foarte rau".

P.S.Iti inteleg durerea si disperarea dar hai sa incercam ,macar de dragul copiilor pe care ii mai avem,sa spunem ca suntem bine si sa ne bucuram de fiecare clipa petrecuta langa cei dragi ca si cum ar fi ultima din viata noastra.MULT CURAJ.

4 ani si 7 luni povestea lui Emmanuel Nicolae

Ma numesc Mihaela Georgeta Soare, sunt mama, am fost colega de liceu cu tine, Bianca, pana in clasa a X-a, cand m-am mutat la alt liceu. Iti inteleg perfect durerea, dezamagirea, deoarece si eu trec prin perioade cumplite in urma pierderii fiului meu de numai 4 ani si 7 luni, Emanuel Nicolae, Ema, cum ii spuneam noi. Nu invinuiesc pe nimeni, insa sistemul medical din Romania mi-a ucis copilul printr-o evaluare gresita, voit gresita, insa Dumnezeu va avea grija de fiecare. Nu iti pot scrie mai mult acum, sambata abia l-am condus pe ultimul drum si sunt coplesita de durere. Acum sunt pusa pe drumuri pentrui a-i scoate certificatul de deces, intrucat copilul a murit la o clinica din Germania. Am ajuns acolo, dupa multe eforturi, insa am ajuns prea tarziu. Daca ai puterea necesara scrie-mi pe adresa georgetaema@yahoo.com. Am vorbit cu Nicky despre tine acum apropape 2 ani , inainte de a-l boteza pe Luca. M-am bucurat mult pentru tine, stiam ce mult ti-ai dorit acel copil.

S

tiu ca si tu esti o femeie puternica si poate impreuna cu tine si alte mame, victime ale sistemului, vom incerca sa miscam ceva din mecanismul acesta greoi si incompetent. Nu vorbeste furia din mine, aceasta este realitatea. A trai in Romania sec.XXI este un risc enorm, in special pentru familiile care au copii.

Inchei aici, nu inaintte, de a-ti spune ca te inteleg perfect, simt aceeasi durere si iti doresc sa ai taria nu numai de a trece peste durere, ci de a concretiza durerea in fapte, care poate vor salva alti copii. Tu esti cunoscuta in mass media, eu sunt fosta campioana mondiala, cine stie? Astept, daca poti, un semn din partea ta.

4 ani si 10 luni

dragele mele, cred ca durerile noastre nu ar trebui comparate. ceea ce mi s/a intamplat mie sau voua este de necomparat! fiecare din noi a plins atunci cind, din nefericire, am ramas fara copil! fetita mea Mara a murit dintr/o eroare medicala, avea 4 ani si 10 luni si era lumina noastra. medicii au mintit de la un cap la altul (perfuzii cu glucoza 6 ore cind fetita mea avea glicemie la internare de 4,8; tratament - insulina;diagnostic final - tumora cerebrala!!! si tot asa.... s/au salvat unul pe altul iar fetita mea nu mai e....). picta frumos, vroia sa

mearga la biserica (oare de ce un copil asa mic cere sa mergem la biserica???!!!). din pacate nu mai avem alti copii, sotul mea ar vrea sa infiem unul dar eu nu am curaj... am 40 de ani, de la moartea Marei iau medicatie pentru inima si tensiune, fac atacuri de panica, mi/e frica de multe ori sa ies din casa... incerc sa imi revin (au trecut 9 ani de atunci) dar e tare greu.nu stiu incotro sa o iau, imi e mila de toti cei care sunt in jurul meu si sufera la fel ca mine. eu doresc tuturor celor care isi doresc cu adevarat copii sa aiba parte de sanatate si de diagnostice corecte! va imbratisez cu drag, Catalina Talasman, Braila, email ***man@yahoo.com

3 ani

Buna Bianca,
Numele meu este Steluta si vreau sa te felicit sincer pentru ideea acestei campanii nascuta din durere,din raspunsuri neprimite inca la intrebari de genul:DE CE EU?DE CE COPILUL MEU?ETC

La 20 de ani a venit pe lume primul meu copil,Danut un baiat superb,pe care l-am primit cu toata dragostea,dar la varsta de trei ani DUMNEZEU a hotarat ca locul lui este printre ingeri.Cu o saptamana inaintea decesului sau l-am luat cu mine la o imormantare a unei rude si Danut m-a intrebat "Ce face nenea in groapa?",iar eu i-am raspuns ca doarme si cuvintele lui au fost"Mami cum sa doarma in groapa unde este intuneric si frig si mult pamant?".La o saptamana copilul meu scump a plecat in intuneric si frig.Au trecut 24 de ani de atunci si nu pot uita,este o rana deschisa si multe ,multe intrebari fara raspunsuri. Cand s-a intamplat tragedia eram insarcinata in 3 luni,dar la o saptamana am piedut sarcina,dupa care inca doua sarcini.Cu mult efort si tratament am reusit sa pastrez 2 sarcini si acum am doua fetite splendide care au mai umplut golul ramas.

Cert este ca o asemenea tragedie te marcheaza,cel putin pe mine m-a afectat atat phihic cat si fizic,pana la varsta de 45 de ani cat am acum am facut 4 operatii la san,in 2006 am facut o histeroctomie totala si sunt multe zile cand nineni si nimic nu imi intra in voie. Bianca iti multumesc anticipat pentru timpul acordat si doresc ca viata sa te rasplateasca cu tot ce este mai bun,iar daca DUMNEZAU fotaraste ca trebuie sa mai ai un copil sa nu refuzi indiferent de varsta sau alti factori.

Iti doresc tot binele din lume si multa sanatate si dragoste.

5 ani

Doamne cand aud si citesc atata suferinta imi este greu sa nu-mi aduc aminte de nepotelul meu in varsta de 5 ani...nu am cuvinte..totul era in regula pana intr-o dimineata cand am primit un telefon de la cumnatul meu sa-mi spuna ca a murit.Nu mi-a venit sa cred..2 ore am fost in stare de soc..cu nici 12 ore inainte venise la mine la locul de munca si am vb. cu el a baut un suculet..ce sa mai imi era imposibil sa cred..mie papai mamei lui...la spital dupa autopsie i sa spus ca avea o malformatie la inima din nastere care nu a fost nici macar banuita vre-odata de noi...Este greu ..nici nu vreau sa-mi imaginez atata suferinta mai ales ca am si eu o fetita de 1 an si 7 luni, ingerasul meu...si am fost destul de stresata in cele 9 luni pentru ca eu am rh-ul negativ..tot timpul m-am rugat sa fie sanatoasa.....sincere regrete..nu stiu cum as putea sa te incurajez pentru ca asta nu se mai poate schimba...Iti doresc sa ai liniste sufleteasca...semnat Nicoleta din Calarasi 28 ani

Draga Bianca

Ti-am scris cred ca printre primii dintre cei care au citit de tragedia ta intr-un Ziar si ti-am vorbit despre tragedia mea eram bucuroasa ca este cineva dispus sa ma asculte pentru ca de cate ori voiam sa-i vorbesc cuiva despre nenorocirea mea, mi se parea ca nu ma asculta, poate pentru ca nu imi intelege nenorocirea sau pentru ca nu vrea sa auda asa ceva. M-am mirat putin ca povestea mea nu a aparut, dar nu m-am suparat, pentru ca nu voiam neaparat s-o citeasca multa lume, voiam sa stii tu ca o mama care si-a pierdut fiul, e adevarat ca acum multa vreme, intelege ce este in sufletul tau. M-am hotarat sa revin pentru ca am citit ca nu ai redat ceea ce ti-au scris persoane rau intentionate, si as vrea sa cred ca nu ma consideri printre ele. Este adevarat ca fiul meu avea 17 ani, dar sa stii ca nu sunt printre cei care considera ca durerea este mai mica in cazul tau. Chiar daca ochisorii Emmei nu au vazut lumina zilei, tot ochisori sunt, chiar daca manutele nu ti-au imbratisat gatul , tot manute sunt, chiar daca piciorusele nu au indreptat-o catre tine in primii pasi pe care ii fac copilasii, tot picioruse sunt. ai simtit-o miscand in burtica si i-ai ascultat bataile inimii.

Sunt alaturi de tine si-ti inteleg pe deplin durerea. Indiferent de ce varsta are copilul care ti-a murit, tot mame de ingeri suntem.Mult succes iti doresc in demersurile tale. si ma iarta daca nu pot sa am aceeasi credinta in Dumnezeuâ. imi doresc din tot sufletul dar nu pot sa cred ca ar putea sa lase sa se intample asa nenorociri Multi mi-au raspuns ca l-a vrut inger la el, ca Dumnezeu alege oameni buni sa-i fie in preajma.Dar noi, mamele?..De ce a facut sa-i zamislim, sa-i simtim in pantece , ca apoi sa ni-i ia? .sunt cuvinte pe care ti le-am scris si data trecuta.
Elena

 

sg sus Mergi sus