Sara
Buna,
Sunt o mamica de ingerasi care din intamplare a aflat de acest forum.
In urma cu 2 ani am pierdut o sarcina la 5 luni...din acel moment viata mea s-a schimbat mult. Povestea noastra a inceput acum 5 ani cand am aflat ca am avut un avort spontan la 4 saptamani. La 11 noaptea am ajuns la camera de garda cu sangerari si dureri abdominale puternice. Diagnosticul de sarcina oprita din evolutie a cazut ca un traznet....cum era posibil sa imi pierd copilasul , eu nici macar nu stiam ca sunt insarcinata ( din cauza unor probleme de sanatate aflasem cu putin timp inainte ca nu pot avea copii). Greu am acceptat pierderea copilasului si m-am rugat mereu sa mai am o singura data sansa de a fi mamica si in luna martie 2007 am adus pe lume un baietel. Sarcina a fost normala pana la nastere, travaliul din cauza medicilor a fost foarte lung, m-au operat in momentul in care s-a crezut ca baiatul a murit si eu intrasem in soc. Am stat la perfuzii 6 zile in care nu mi-am vazut puiul ( nu mi l-au aratat la nastere), dar eram bucuroasa ca traieste si ca totul o sa fie bine. Aly s-a dezvoltat normal pana la varsta de un an si 3 luni cand am ajuns in spital si de acolo au inceput regresele, vorbire comportament....Ani la rand am fost plimbati intre spitale si medici care nu imi spuneau decat ca e baiat, ca e puturos, ca totul o sa fie ok... Intr-o zi geroasa de iarna s-a imbolnavit si Aly....am ajuns cu el la urgenta...intrase in soc , abia mai respira...credeam ca o sa-l pierd, greu s-a facut bine si am reluat terapia
Ca mama am stiut ca ceva nu este bine , iar cand am ramas insarcinata cu Sara m-am bucurat enorm. Urma sa am o fetita , un ajutor pt Aly cand va fi mare , un ingeras mult asteptat. Nu am spus nimanui ca sunt insarcinata, vroiam sa trec de perioada de risc...in tot acest timp alergam cu Aly pt un diagnostic corect....si iata ca a venit Autism. Doctorul mi-s spus fara menajamente. Doamna faceti altul ca pe asta nu il mai recuperati........in aceeasi zi am pierdut-o si pe Sara , aveam 4 luni si 4 sapt de sarcina........am simtit ca pamantul imi fuge de sub picioare si ca o sa mor. Nu puteam sa gandesc,nu imi venea sa cred, sufletul meu nu putea sa accepte asa ceva..am cazut in depresie si mi-am revenit in ziua cand Aly a spus pt prima data(dupa regres) cuvantul mama. Cand a iesit din lumea lui si a inceput sa fie interesat de jucarii, primul lucru pe care l-a indragit a fost ursuletul de plus cumparat pt Sara(nu doarme fara el)...in momentul acela am stiut ca fetita mea mi-a trimis un semn si ca totul o sa fie bine. Acum ma lupt sa-mi recuperez baietelul si stiu ca intr-o zi voi reusi. Aly o sa fie mereu protejat de ingerasii lui si asta imi alina durerea din suflet.
Mergi sus