Ingerasii Isabelei 5.03.2012
Povestea mea este de asemenea una trista, despre care imi este foarte greu sa vorbesc.
Am doi ingeri aparuti dupa foarte multe incercari si foarte doriti. Pe primul l-am pierdut la 6 saptamani, iar pe al doilea si care m-a daramat, la 9 saptamani cand nu a mai vrut sa ii bata inimioara.
Povestea mea incepe in urma cu 1 an si jumatate, cand ne-am hotarat sa avem un suflet langa noi, dar pentru aceasta am fost anuntata ca va trebui sa fiu supusa unei operatii, am facut-o, dupa mi s-a spus ca nu am sa pot avea un copil pe cale naturala si ar trebui sa fac inseminare artificiala, am facut-o, dar fara nici un rezultat, toate presupunand foarte multi bani, timp si suflet pus in tot. Dupa aceasta perioada am hotarat de comun acord cu sotul meu sa incercam pe cale naturala, dupa multe luni de sperante si deziluzii in noiembrie 2011 am vazut pentru prima oara cum arata un test cu doua liniute, dar fericirea nu a durat prea mult si dupa 2 saptamani am pierdut acel sufletel, raspunsul doctorei fiind selectie naturala si ca nu am ce face pentru a afla de ce s-a intamplat.
Dupa doua luni, in ianuarie 2012 am aflat din nou ca sunt insarcinata, binenteles ca am fost foarte precauta, am avut o grija exagerata de mine si de sufletelul care crestea in mine, la 7 saptamani am vazut cum ii bate inimioara, fiind cel mai fericit moment din viata mea. Am pornit la drum si am facut toate analizele de primul trimestru, vorbeam in fiecare seara cu el, rugandu-l sa stea cuminte in burtica, sa creasca ca mama si tata il iubesc enorm.
Urmatoarea vizita la medic trebuia sa fie la 10 saptamani cu toate analizele de primul trimestru, 10 saptamani fiind pe 5 martie, dar pe 2 martie am inceput sa am niste mici dureri, atunci am stiut ca ceva nu este in regula, insistand sa merg la medic pentru a verifica, dupa lungi insistente d-na doctor ma primit, iar de aici incepe sfarsitul visului meu. nu am sa uit niciodata imaginea doctorei care nu stia cum sa imi spuna ca inimioara lui a incetat sa bata, dar mi-a intors ecranul ecografului dand din cap si spunandu-mi ca sa terminat undeva prin saptamana a 9-a, moment in care am simtit ca mor, ca se invarte totul cu mine, ca este un cosmar.
Doctora spunandu-mi sec ca va fi necesara intervenitie medicala pe care ea nu o poate face si sa imi caut un alt medic care sa se ocupe, a fost inca un soc cum medicul in care ai avut atata incredere si cu care ai facut un drum atat de lung sa poata sa iti intoarca spatele in cel mai greu moment al vietii tale. Singura ei explicatie a fost ca ea este specialit in infertilitate si nu a mai facut astfel de interventii. Plageam si cautam un medic pe care l-am gasit si multumesc lui Dumnezeu ca mi-a scos in cale un medic cu un mare suflet si profesionist.
In data de 5 martie in loc sa merg la ecografia de 10 saptamani eram in spital pentru a fi supusa unei interventii care imi lua de langa mine atat copilul cat si sufletul. In acea data o mare parte din mine a murit odata cu ingerasul meu. Este infiorator cum intr-o singura clipa un om poate pierde atatea, copilul, sufletul, viata si nu in ultimul rand prietenii care nu stiu sa reactioneze.
De atunci traiesc un cosmar din care parca nu ma pot trezii, plang, plang si iar plang, nu ma mai regasesc, am atatea intrebari si nici un raspuns. Imi cer scuze ca am scris atat de mult, dar sunteti singurii cu care pot vorbi, deoarece si sotul meu este speriat de tot ceea ce mi se intampla.
Va multumesc ca existati.
Ingerasul meu te iubesc si imi este dor de tine.
Mergi sus