Mihaela 04.06.1983-12.06.2011
Maine, 12 martie se implinesc 9 luni de cand scumpul meu pisoias nu mai este; nu accept nici acum ca ea este un inger, ma uit la fotografia ei de unde imi zambeste, dar eu plang, merg la cimitir la mormantul ei, dar parca mi-e ceva strain.
Am fost o femeie puternica, m-am agatat toata viata mea, de cand m-am casatorit ca-mi voi creste nepotii, ca trebuie sa rezist pentru a-mi ajuta copii.
Dar viata e cruda, poti sa ai o suta de copii, moartea unui copil te arunca intr-un hau din care nu mai iesi, cu atat mai mult daca nu esti ajutata, sprijinita.
Mihaela mea a implinit pe 4 iunie 28 ani, iar pe 12 iunie 2011, in sfanta duminica de Rusalii a devenit un inger.
Desi mai am un baiat, de atunci toata viata mea s-a dus, plang si ma rog sa-mi mai spuna inca o data "mami', mi-e dor de glasul ei, de tot cea insemnat ea pentru mine.
In prima luna imi veneau in minte numai imagini cu ea, imi puneam mereu intrebarea unde am gresit, de ce a murit de cancer, de ce nu am putut s-o salvez.
Si atunci mi-am impus sa nu mai gandesc, sa trec prin viata nepasatoare la cei in jurul meu; daca incercam sa ma concentrez imi aparea in minte zilele si noptile ei de chin si atunci intram iar in starea de amnezie.
SOTUL NU MA INTELEGE, e tot timpul ironic cu mine, dar daca incerc sa vorbesc cu el ma face nebuna si mincinoasa, ca mie nu-mi pasa de Mihaela, ca vreau doar eu sa am dreptate.......... si atunci intru iar in starea mea inerta, poate e mai bine asa.
Nu suporta sa ma auda plangand, vars lacrimi pentru ea cand el doarme.
Viata mea este un chin, nu am cu cine vorbi, cui sa-i spun ce este in sufletul meu.
Simt nevoia sa-mi spun durerea, simt nevoia unui om caruia sa-i spun ce-i in sufletul meau si chiar daca nu ma intelege macar sa ma asculte si sa nu ma insulte.
Doamne, ai grija de sufletul tuturor ingerasilor.
Povestea pe forumul E.M.M.A
Mergi sus