Rares Mihai 19.05.2011-22.05.2011
Ma asez pentru a nu stiu cata oara in fata calculatorului, citesc povestile triste ale mamicilor de ingerasi, sufar alaturi de ele, plang odata cu ele si ma intreb de unde au avut atata putere sa treaca peste grelele incercari. Pentru un moment ma indepartez de crunta realitate dar, in secunda urmatoare ma trezesc brusc si-mi arde sufletul de durere cand ma gandesc ca SUNT SI EU MAMICA DE INGERAS.
Povestea ingerasului nostru a inceput in luna septembrie cand Dumnezeu s-a hotarat sa ne trimita in viata noastra cea mai scumpa si iubita fiinta, chiar daca doar pentru putin timp.Doamne ce fericiti am fost sotul meu si eu cand am facut testul de sarcina si am vazut doua liniute, am sunat bunicii, rudele dandu-le fericita veste. Era primul nepot pentru ambii bunici, nici nu pot sa descriu in cuvinte fericirea pe care o traiam cu totii, chiar daca eram la inceput de drum.
Sarcina a decurs normal, cu analizele si controalele periodice, cu ecografe 2d, 4d. Din sapt. 24 am inceput sa am tensiune dar a fost descoperita la timp si tinuta in frau cu un tratament adecvat.
Nu ne incapeam in piele de fericire cand veneam de la ecograf, cand il vedeam si cand stimatii domni doctori ne spuneau ca e bine, creste si nu are niciun fel de probleme.
Timpul trecea, burtica crestea noi eram fericiti si asteptam cu nerabdare clipa in care ne vom vedea puiutul nostru scump si drag. Datorita probemelor cu tensiune doctorul m-a programat la cezariana pe data de 23 mai. Nu pot sa descriu in cuvinte bucuria pe care o traiam, vazand ca am o sarcina normala, fara probleme majore, numaram zilele si asteptam sa se faca 23... Dar puiutul nostru ne a avut rabdare pana in 23 si in dimineata zilei de 19 a decis sa ne faca o surpriza. Nu ne venea sa credem 19 MAI ... exact la 4 ani de la cununia noastra religioasa... Astfel in 19 mai, la 9:40 vine pe lume printisorul nostru RARES MIHAI de 3kg. 100, 49 cm " un baiat sanatos tun de nota 10" dupa cum imi spunea domnul doctor. Doamne cat de fericita am fost cand mi-am vazut minunea mica pentru prima oara, nu imi venea sa cred ca am fost in stare, eu, sa dau nastere unui baietel atat de frumos si de perfect si multumeam incontinuu Celui de Sus ca a avut grija de noi. parca si acum imi aduc aminte fericirea din glasul sotului meu cand m-a sunat si mi-a spus ca l-a vazut . Abia asteptam clipa in care il voi revedea din nou, cand il voi tine in brate, cand vom fi toti trei, familia noastra.
Nenorocirea a inceput in dimineata zilei urmatoare cand doamna doctor neonatolog, la vizita de dimineata mi-a spus ca e un pic palid dar sa nu ma sperii ca nu e ceva grav, il vor pune la oxigen abia de ziua urmatoare mi-l vor aduce.Din acea clipa nelinistea si nesiguranta si-au facut loc in inima mea. Am alertat pe toata lumea, mama mea a venit la spital interesandu-se de soarta bebelusului meu. Acelasi raspuns l-a primit si ea : nu e un copil cu probleme, posibil sa faca icter, l-am pus la oxigen, nu va faceti probleme. Numai eu stiu cum a trecut noaptea, cat l-am rugat pe Dumnezeu sa aiba grija de puiul meu, sa nu ne paraseasca. Sotul meu ma inguraja prin mesaje, de acasa, imi spunea ca avem un baiat puternic, imi spunea ca totul o sa fie bine.
Am inlemnit de durere cand, in dimineata zilei urmatoare, asistenta care aducea bebelusii la alaptat mie nu mi-a adus nimic, spunandu-mi ca-i pare rau dar starea bebelusului meu s-a agravat si ca o sa primesc mai multe detalii de la doamna doctor. Nu am asteptat sa vina doamna doctor si am plecat sa o caut, dar in camera de asteptare i-am vazut pe sotul meu si pe mama mea pe chipul carora se putea citi nelinistea si durerea din sufletul lor. In acel moment si-a facut aparitia si doamna doctor care ne-a spus ca starea bebelusului e grava fiind suspect de anemie, infectie ceva la plamani si ceva la inima, nu stia sa ne spuna cu exactitate ce are, doar ca doamna doctor care a fost de garda pe noapte a auzit un suflu la inimioara pe care ea inca nu-l poate confirma inca,datorita ritmului alert al batailor inimioarei. Nu-mi venea sa cred de ce ni se intampla tocmai noua acest lucru, cand l-am vazut pentru prima oara in acea zi am crezut ca innebunesc, se uita la mine cu ochisorii lui frumosi in care puteai citi atata durere si chin. La indrumarea doamnei doctor l-am botezat, a fost un moment sfasietor, niciodata nu m-am gandit ca imi voi boteza copilul in asemenea conditii, tot timpul eu si sotul meu ne imaginam ce botez frumos o sa-i facem puiului nostru, in loc sa plangem de bucurie ca ne-am crestinat copilul, urlam de durere in sufletul nosru si nu stiam ce sa facem, ne simteam neputinciosi, legati de maini si de picioare. Dupa botez starea puiutului nostru s-a agravat, doamna doctor spunandu-ne sa ne asteptam la ce-i mai rau. In conditiile date am cerut sa ne trimita la un alt spital competent, Cluj sau Targu Mures, noi fiind la Baia Mare. Ni s-a spus ca nu este transportabil si ca in conditiile date nu ar rezista nici pana la lift. Au urmat clipe groaznice, in care eu si sotul meu stateam langa incubatorul in care era fiul nostru, vorbind cu el si rugandu-l sa fie tare si sa nu ne paraseasca. Doamne cata durere, nu poate fi redata in cuvinte, sa-mi vad copilul suferind si sotul plangand in hohote si implorandu-l pe Dumnezeu sa aiba mila de puiul nostru, sa-l faca bine, sa ni-l lase noua.
Starea lui s-a mai ameliorat dupa cateva ore, dar nu prea mult, doamna doctor primind analizele, spunandu-ne ca au iesit bine, deci anemia si infectia au fost eliminate.
A ramas inimioara si plamanii, ce e mai rau. Noaptea de sambata spre duminica am petrecut-o langa copilasul meu, rugandu-ma neincetat la Dumnezeu sa il faca bine, povestindu-i ce viata frumoasa ne astepta impreuna, implorandu-l sa nu se dea batut.
Rugile au fost in zadar deoarece duminica la orele 12 puiutul nostru a intrat in stop cardiorespirator. Abia atunci am primit aprobare sa il ducem la Cluj, pe proprie raspundere,cand stimatii domni doctori nu au stiut ce sa ii faca. Tot personalul medical ne-a spus bebelusul este singurul care va fi transportat cu ambulanta in timp ce mama trebuie sa ajunga acolo cum poate. In momentul in care echipajul smurd a ajuns la spital, noi am plecat spre Cluj in speranta de a ajunge la timp pt a fi alaturi de puisorul nostru.
Pe drum pana la Dej ne uitam toti inapoi si asteptam sa auzim sirena ambulantei, acest lucru nu s-a intamplat, puisorul nostru nu a rezistat declarandu-se decesul lui la ora 19, la autopsie descoperindu-se ca ingerasul nostru suferea de sindromul hipoplaziei inimii stangi, malformatie deosebit de grava, incompatibila cu viata, cel putin in tara noastra. Ne-am reintors distrusi, nebuni de durere , nu pot descrie in cuvinte momentul in care l-am vazut pe ingerasul nostru si nu pe copilul nostru. L-am imbratisat si l-am sarutat cu foc, eu, sotul meu si mama mea, constienti ca e pentru ultima data cand o facem. Parca aud si acum afirmatia sotului meu cand ne-am reintors sa ne vedem ingerasul: „ AM VENIT DOI, PLECAM DOI!”
L-am inmormantat crestineste intr-o zi frumoasa, cu o durere imensa in suflet. Tin sa le multumesc parintilor mei care s-au ocupat de tot, noi nemaiavand nicio putere. Toata lumea imi spunea ce inmormantare frumoasa a avut ingerasul nostru, pe mine ma durea sufletul cand ii auzeam. Ce poate fi frumos? Nu e nimic mai dureros decat sa iti ingropi copilul, asa ceva nu e firesc. Niciodata n-am crezut ca poate exista o durere asa de mare si mai ales ca o sa o port toata viata.
Ma doare sufletul si am o groaza de intrebari la care niciodata nu voi primi raspuns. Mi-e sila de sistemul medical din tara noastra, de doctori neglijenti si neinteresati care isi fac treaba cu atata nonsalanta, de modul in care iti spun fara nicio remuscare „ 99% sanse ca va muri”.
Nu ne ramane altceva de facut decat sa ne rugam pentru ingerasul nostru, sa-i fie bine acolo, sus, in ceruri, si sa astept clipa in care il vom revedea si vom fi o familie fericita, in alta lume daca aici nu s-a putut.
Am fost cei mai fericiti parinti prntru o zi , suntem cei mai nefericiti oameni pentru o viata intreaga.
Ingeras iubit si sfant sa stii ca mami si tati te iubesc foarte mult, tu acolo, printre norisori sa zambesti mult, chiar si atunci cand ii vezi pe mami si pe tati suparati , plansi si cu sufletul impietrit de durere.
. TE IUBIM MULT SUFLETUL NOSTRU, INGERASUL NOSTRU, CU INIMA SFANTA, RARES MIHAI!
Mergi sus