Ana Sofia 20.06.2011-23.06.2011
O replica stupida pe care am auzit-o de nenumarate ori in ultimele 40 de zile: „Asa a fost sa fie!”.E o replica pe care eu si sotul meu o dam, zeflemitor, unor persoane care se gandesc ca ne consoleaza cu replici de genul "Sunteti tineri, faceti altii...", "Ce sa va fac daca v-au trebuit copii...", "Decat sa fie cu probleme mai bine asa..." Mai bine tacere, indiferenta, decat ineptii.
Dupa sarbatorile de iarna a venit si vestea cea mare: eram insarcinata. Prima sarcina, primul copil, prima nepoata, prima stranepoata, prima ... Ne-am bucurat de 6 luni jumatate de sarcina doar... 6 luni cu emotii, dureri, analize, tratamente, dar cu o bucurie imensa in suflet si pe chip am trecut peste toate. Vorbeam cu ea in fiecare seara, iar tati o gadila la talpi si era asa bucuros ca ii raspunde. Cand am aflat sigur ca e fetita, dupa amniocenteza, i-am gasit si numele perfect: Ana Sofia. Sofia, pentru ca am vrut un copil intelept, care sa stie sa aleaga ceea ce e mai bine pentru el...cat adevar s-a dovedit a fi in semnificatia numelui. A fost inteleapta si a ales o lume mai buna, probabil.
Cu 2 zile inainte de a se declansa nasterea am alergat intr-un suflet la spital doar ca sa ii ascult inimioara batand. Burta mi se intarea atat de mult incat nu reuseam sa o mai simt pe Sofi miscand. D-na dr ne-a linistit si ne-a zis ca totul e in regula, sa nu ne mai facem atatea griji.
Si totusi...dupa 2 zile, pe 20 iunie, la 2 noaptea, m-am trezit pentru a lua o pastiluta cu progesteron (le luam la 8 ore). Dupa jumatate de ora m-am trezit cu palpitatii si cu febra. Ne-am urcat in masina si ne-am dus fulger la spital. Medicul de garda m-a urcat pe masa de consultatii si de acolo a inceput tot cosmarul. La consultatie mi s-au rupt membranele, dar nu asta era problema majora, ci ca lichidul avea culoarea verde-maronie, ceea ce indica o infectie urata. N-au avut ce sa mai faca, incepusera si contractii neregulate, febra nu ceda, iar lichidul curgea continuu. Am intrat in sala de operatii abia la pranz, cand s-a eliberat o sala la insistentele d-nei dr. Ana Sofia s-a nascut la 12:30, avand doar 1100 g si 32 cm. Era prea mica dar totusi a supravietuit... doar 3 zile pentru ca infectia ajunsese de la mine la ea. Au botezat-o in aceeasi zi. Nu am putut sa o iau in brate decat dupa ce nu mai era. Era atat de mica si de frumoasa...perfecta. Exact cum mi-am dorit. I-am mangaiat pielea fina, nasucul micut, gurita rozalie si nu ma puteam abtine sa o intreb unde pleaca, de ce ne lasa, de ce , de ce...
Dupa autopsie, tati i-a cumparat rochita alba de ingeras. A asezat-o intr-un sicriu micut in loc de patut si am dus-o la cimitir in loc sa o ducem acasa. Am realizat ca totul s-a terminat abia cand am vazut pamantul acoperind-o. Si s-a asternut o liniste grea in sufletul meu...
Mi-a luat ore sa scriu aceste randuri. M-am oprit de nenumarate ori pentru ca lacrimile nu ma lasau sa vad tastele. Plang in hohote si nu inteleg de ce.. de ce s-a intamplat asa ceva, ce am facut atat de rau incat sa primesc pedeapsa cea mai mare care o poate primi o femeie. Ce lectie atat de importanta vrea D-zeu sa ne invete incat a lasat sa se intample asa ceva?
Se spune ca timp de 40 de zile sufletul ramane pe pamant si se plimba prin toate locurile pe unde a fost cat a trait. Sofi s-a plimbat mult in burtica, deci a avut treaba nu gluma. Astazi probabil urca la Doamne-Doamne si de acolo ne priveste si are grija de noi. Dumnezeu sa o odihneasca!
Condoleante tuturor celor de aici si multa putere sa mergeti mai departe!
Mergi sus