E normal sa simti ca...

Este normal sa va simtiti "protectoare" fata de corpul copilului.

Desi dureroase, deciziile privind corpul copilului va pot oferi sansa de a face demersuri/ritualuri/gesturi care au o semnificatie pentru dumneavoastra. Daca aveti regrete constientizati-le, constientizati-va durerea.

Este normal sa simtiti ca innebuniti; o astfel de durere e o experienta care poate duce la nebunie.

Este normal sa va simtiti usurata. Durerea anticipata (inaintea nasterii sau inainte ca moartea sa aiba loc) va poate da posibilitatea de a va pregati pentru moartea copilului dumneavoastra.

Este normal sa simtiti o usurare in leganatul copilului, faceti lucruri care va vor permite sa va amintiti de copilul dumneavoastra si sa il simtiti aproape.

Este normal sa va amintiti si sa jeliti pierderi din trecut; constientizand aceste pierderi va poate ajuta sa faceti fata mortii copilului dumneavoastra.

Este normal sa fiti iritabila/nervoasa; incercati sa limitati acest stres, gasind modalitati constructive de a va descarca, implicandu-va in activitati relaxante.

Este normal sa fiti fericita uneori; bucurati-va si lasati durerea deoparte.

Este normal sa va simtiti singura/izolata; inconjurati-va de cei carora le pasa.

Este normal sa fiti nerabdatoare cu durerea; Acordati-va timp, permiteti-va sa aveti si zile grele.

Este normal sa aveti idei de sinucidere; imaginandu-va intilnirea cu copilul dumneavoastra si veti reusi sa depasiti acele momente, insa cereti ajutor (de specialitate) daca aveti planuri concrete de sinucidere pentru ca, daca ati ajuns in acest stadiu, sunteti in mare pericol.

Este normal sa va ginditi des la copilul dumneavoastra; retraind amintirile pe care le aveti cu copilul dumneavoastra, va poate ajuta sa va adaptati progresiv acestei pierderi.

Este normal sa simtiti prezenta copilului dumneavoastra; credinta ca el exista "altundeva" va va reconforta.

Este normal sa simtiti ca v-ati schimbat, ca sunteti cu totul alta persoana; multi parinti se maturizeaza emotional in urma unei astfel de experiente dureroase.

Este normal sa va asteptati sa va simtiti mai bine dupa o anumita perioada, dar acordati-va timpul necesar pentru durere, fara sa calculati cite luni sau citi ani au trecut.

Impreuna cu deceptia si furia, sentimentul de vinovatie vine de la ideea ca dumneavoastra sunteti cea care isi controleaza viata in totalitate. Atunci cand sunteti insarcinata aveti foarte mare grija de dumneavoastra, in ideea ca daca esti sanatoasa, daca urmezi sfatul medicului, daca eviti sa consumi substante periculoase si daca supraveghezi fiecare miscare a copilului tau vei naste un copil sanatos. Atunci cand in sfarsit aveti un copil sanatos jurati ca va veti rasfata si proteja copilul atata timp cat veti trai. Atunci cand soarta va surprinde in mod tragic e posibil sa va intrebati daca a fost ceva ce ati facut sau ce nu ati facut, ceva care sa fi contribuit la problemele copilului dumneavoastra. E normal sa va simtiti responsabila de bunastarea copilului. Din cauza faptului ca acel copil a facut parte din trupul dumneavoastra si s-a aflat sub protectia dumneavoastra e posibil sa va imaginati ce ati fi putut face sa impiedicati aparitia acestor probleme. In momentul cand aveti impresia ca dumneavoastra detineti intregul controlajungeti sa va enervati usor pe propria persoana atunci cand lucrurile merg prost.

"Prima mea reactie a fost desigur "Ce am facut? Stiu ca sunt resposabila pentru asta, si ce ar fi putut sa fie totusi? Asa ca m-am simtit vinovata, dar nu stiam cum sa-mi depistez vina pentru ca nu-mi dadeam seama ce facusem. A existat chiar un medic pediatru deosebit care m-a chemat la cabinet dupa o luna si jumatate doar ca sa se asigure ca nu ma simteam vinovata. Chiar si neonatologul si ginecologul continuau sa-mi demonstreze si sa-mi spuna <<In nici un caz nu esti responsabila pentru asta. Nu ai cum sa fii.>> M-au ajutat sa ma conving." - Sarah

"M-am simtit fie ca si cum facusem ceva ca sa merit moartea copilului meu, fie ca si cum am facut ceva din punct de vedere fizic care sa fi dus la pierdere, sau ca era ceva in neregula cu mine, ceva ce ei nu au observat... Am avut sentimentul de vinovatie pe care il are orice parinte atunci cand se intampla ceva cu copilul sau. Esti responsabil pentru acel copil si se presupune ca il protejezi si ca ai grija de el si m-am simtit ca si cum nu mi-am facut datoria."-Jessie

Chiar si atunci cand medicul va asigura ca nu ati fi putut schimba nimic sau chiar daca stiti ca pierderea copilului nu e din vina dumneavoastra este posibil sa va criticati comportamentul crezand ca ati fi putut face ceva...

Cum sa controlati furia

Din nefericire, daca tineti in dumneavoastra toata furia va veti prelungi depresia, starea proasta de sanatate, izbucnirile cu urmari neplacute, abuzul de substante sau orice alt comportament de acest gen. Amintiti-va ca aveti dreptul la sentimente sau fantezii iesite din comun. Nu incercati sa va controlati emotiile sau gandurile, controlati-va comportamentul. Exprimati-va sentimentele in asa fel incat sa nu va afecteze pe dumneavoastra, pe cei apropiati sau lucrurile de valoare. Exista un numar de modalitati pentru a va putea elibera de furie sau pentru a o putea controla.

Faceti exercitii fizice mai grele. Chiar si o plimbare in graba va poate ajuta sa reduceti din tensiune.

Scrieti o scrisoare in care sa va exprimati nervii (nu trebuie sa o si trimiteti!), care sa se adreseze fie medicului dumneavoastra, lui Dumnezeu, destinului sau copilului dumneavoastra.

Scrieti intr-un jurnal despre sentimentele, gandurile si fanteziile de a comite acte de distrugere.

Faceti un desen in care sa va exprimati furia sau prin care sa va razbunati.

Sculptura, lovitul sacului de box sau orice activitate de genul acesta va poate destresa.

Aruncati repetat o minge in perete.

Loviti pernele.

Bateti un covor.

Loviti cu un prosop pe o suprafata dura.

Sapati si smulgeti buruienile.

Faceti curatenie in casa.

Aruncati cu lucruri facute din plastic sau din orice alt material care nu se sparge.

Cumparati farfurii ieftine si gasiti un loc unde sa le spargeti.

Tipati si zbierati atunci cand sunteti singura.

Daca v-ati simtit vreodata neindreptatita faceti sugestii oamenilor sau institutiilor pe care sunteti suparata.

Vorbiti cu alti parinti indurerati care va impartasesc furia.

Amintiti-va ca furia trebuie eliberata si nu ingropata in rusine.

Aceste metode au ajutat multi parinti. E posibil sa gasiti o modalitate proprie prin care sa va aratati furia si care sa dea rezultate. Exprimand aceasta furie va veti apropia mai mult de iertare.

Iertarea apare atunci cand veti intelege slabiciunea morala a celuilalt, neputinta si greutatea de a se confrunta cu pierderea copilului dmneavoastra. Iertarea apare atunci cand puteti sa acceptati frica celuilalt, ignoranta pentru suferinta dumneavoastra. Furia dumneavoastra e o actiune normala dar meritati de asemenea linistea care vine din incercarea da a va exprima sentimentele.

"Saptamana aceasta am experimentat cum e sa te eliberezi de manie. Am aruncat reportofonul, am aruncat sticle de plastic pe scari, am tipat la un distribuitor de produse pentru copii in timpul unei convorbiri telefonice. Cand am fost nervoasa m-am razbunat pe loc si pe orice mi-a fost la indemana." -Janet

Simptome psiho-somatice

> capacitate redusă de concentrare sau dificultate de a lua decizii

> agitaţie sau lentoare psihomotorii aproape în fiecare zi

> scăderea puterii musculare, energie scăzută

> insomnie sau hipersomnie

> nervozitate excesivă

> pierderea memoriei

> senzaţie de sufocare

> dureri abdominale

> oboseală excesivă

> oftat des şi prelungit

> schimbări bruşte emoţionale, derutante pentru sine şi pentru cei din jur

> sentimente de amorţire, gol, negare, vinovăţie, furie

> sentimentul că devii nebun

> sentimente de disperare

> retragere în tăcere

> plâns necontrolat

> atacuri de panică

> retragere socială

> agresivitate

> coşmaruri

> gânduri suicidale

Simptomele pot apărea imediat după pierdere sau cu întârziere şi pot fi exagerate sau absente.

Reacţiile acute se pot diminua după primele 4-6 săptămâni însă pot dura mult mai mult, în mod special în cazurile deceselor bruşte.

Toate aceste reacţii pot duce la apariţia unor boli patologice dacă mamele îndoliate nu reuşesc să-şi prelucreze durerea prin plâns, oftat sau prin a vorbi despre copilul pierdut.

Dacă durerea nu este procesată şi dacă nu se primeşte ajutor profesional, se poate ajunge în timp, la apariţia ulcerului sau a astmului.

Cand sa primiti ajutor profesional/ Cum sa va ajutati singura
Pentru mame