Alexandru Andrei 20.12.2010 - 15.01.2011
Nu stiu exact cum ar trebui sa incep, dar o voi face multumindu-va ca existati. In vara lui 2009, am aflat ca sunt insarcinata pentru prima oara, insa bucuria nu a durat pentru mult timp intrucat sarcina s-a oprit din evolutie la 9 saptamani. Am aflat apoi ca o posibila cauza ar fi putut fi toxoplasmoza. Dupa aceasta intamplare am zis ca voi ramane din nou insarcinata cand va fi sa fie. Si a fost sa fie in mai 2010. Am fost asa fericiti intrucat era un copil asa dorit si asteptat atat de mine cat si de sotul meu. Data nasterii se intrevedea candva la inceputul lunii ianuarie 2011 si cu toate astea de la inceput i-am zis doctorului meu ca sigur voi naste in decembrie. Toate controalele au decurs f bine, am avut o sarcina usoara si totul parea asa de bine. In data de 20 decembrie, pe la 4.30 dimineata au inceput contractiile si am avut o usoara sangerare asa incat m-am prezentat la clinica. Aveam 37 de saptamani. Doctorul meu a decis ca mai bine imi face cezariana atunci decat sa incerce sa-mi opreasca contarctiile. Astfel ca la 8.32 am nascut cel mai frumos baietel Alexandru Andrei care a avut 54 cm si 3040. A primit nota 9, ca dupa 5 min sa primeasca nota 10. Doamne ce copil perfect. In prima zi totul a decurs bine, mi l-au adus in salon de 2 ori, l-am pus la piept...pt ca incepand din acea seara sa se naruie totul. A doua zi am aflat ca starea lui se inrautatise peste noapte. Nu s-a descoperit nimic la ecograf, restul analizelor erau bune, asa ca a fost dus la Neuromed pentru a i se face RMN. Asa s-a aflat ca s-a nascut cu o malformatie la o vena din cap, care i se sparsese. A fost operat in aceeasi zi si a rezistat. Ca urmare a sangerarii, trebuia sa ne asteptam sa faca hidrocefalie, si a facut....Toata perioada asta, am stat in spital, dar am avut un weekend - 3 zile - 3 zile minunate in care am avut puiutul nostru acasa, in care l-am rasfatat, in care a dormit in patutul lui...3 zile suna asa putin dar pentru noi au fost asa intense zilele acelea.
Dupa acest weekend, ne-am intors la spital, si i s-a mai facut o interventie la capusor. Din pacate sangerarea initiala a inceput din nou. Ni s-a explicat ca sansele sunt mici. Asa ca ne asteptam la orice. Eu doar un gand aveam...nu vroiam sa-l vad ca sufera. Atata. Nu mai contam noi. El a luptat sa fie 3 saptamani cu noi, atat de mult a luptat, si pentru asta trebuie si noi sa luptam sa fim tari in continuare. Pe 15 ianuarie puiul meu a devenit un ingeras. Durerea e imensa, dar cu toate astea multumesc bunului Dzeu ca am avut sansa sa am cel mai frumos, cuminte si luptator baietel, care sunt sigura ca ne vegheaza neincetat si care va face sa fie totul bine in viitor.
Va multumesc ca existati.
Mergi sus