Andrei 15.11.2010-15.11.2010

Ma numesc Mady si sunt mama unui ingeras de 2 luni. La fel ca multe dintre voi si eu vin cu o poveste cu final trist. In noiembrie 2010, am nascut un baietel care nu a supravietuit decat 2 ore in care s-a luptat sa traiasca...am avut o sarcina fara nici o problema, am facut analizele necesare si cu toate ca malformatia copilasului meu se putea vedea ecografic, acest lucru nu s-a putut confirma de catre medici. Copilasul meu s-a nascut cu o malformatie congenitala diafragmatica stanga. Imi este foarte greu sa scriu despre acele momente, singura fericire a mea a fost ca am avut posibilitatea sa-l vad viu si sa-l sarut imediat dupa ce am nascut. Cel mai dureros moment a fost cand dl. doctor a venit si mi-a spus ca copilasul nu mai este. Am fost socata pe moment, nu realizam ce se intampla, parca timpul s-a oprit pentru mine totul fusese bine pana atunci, chiar si doctorul care mi-a urmarit sarcina nu putea intelege de ce s-a intamplat asta. Am plans foarte mult si inca mai plang dupa micut. Il cheama Andrei si a murit nebotezat ca multi alti copii pleacati prea repede in ceruri. Cel mai mult ma afecteaza imaginea lui in acel cosciug mic (arata ca o papusica), amintirile cu el cand imi misca in burtica, pozele de la ecografii si cand l-am avut cateva secunde in brate dupa nastere sunt amintiri care nu pot fi sterse, ramai cu ele pentru tot restul vietii.

Am cazut in depresie si cu toate ca incerc din rasputeri sa arat ca m-am vindecat, numai Dumnezeu stie ce este in sufletul meu. Si poate voi, care ati trecut prin aceasi drama. Am observat ca oamenii nu mai au rabdare sa te asculte, nu inteleg cand dupa cateva luni inca mai plang si sufar enom.

Ei vor sa uitam si sa stergem cu buretele tot ce s-a intamplat dar aici, pe forumul mamicilor de ingeri, am observat ca nu sunt singura care a trecut prin acele momente groaznice si m-am reagasit in multe povestiri. Singura alinare mi-a ramas baietulul mai mare, Alexandru in care mi-am ,,varsat'' toata dragostea. El s-a nascut cu note autiste si speram ca prin Andrei sa-si gasesca un frate si prieten adevarat (copiii de varsta lui il evita si rad pentru ca nu il inteleg). De multe ori ma intreb de unde mai am putere si cat o sa mai sufar am momente in care imi doresc un alt copil, cand nu concep viata fara alt bebe si perioade cand ma apasa o mare frica, necontrolabila.Am o prietena care a nascut un copil sanatos si am incercat sa-mi infrunt teama, am mers sa o vizitez, am ajutat-o cat am putut, dar simt ca nu ma mai pot controla, ptr ca ea nu stie cat ma abtin sa nu-i trasmit suferinta mea. Nu stiu daca voi avea puterea sa trec peste aceasta tragedie. Sunt confuza, nu mai stiu ce vreau, ce este bine.

Va rog, daca puteti, ajutati-ma cu un sfat. Pentru ca va simt aproape de sufletul meu, trecand prin ce am trecut si eu.