Erica Maria 16.09.2010-19.09.2010
De cateva luni stiu de aceasta organizatie, am vazut-o pe Bianca pe un post de televiziune. A fost un semn primit de sus de la fetita mea....Doar ce treceau cateva saptamani de cand prea mult iubita mea fetita s.a dus sa se joace cu alti ingeri.....Si acum cand scriu imi cad lacrimi fierbinti ce nu le pot opri,lacrimi care cad de fiecare data chiar si cand doar rostesc numele ei...
Povestea mea incepe cu o frumoasa relatie de iubire,o relatie cu multe probe dar care mi-a dat cel mai frumos dar...Dupa 3 ani de relatie am ramas insarcinata, am fost cea mai bucuroasa,eu am fost cea mai bucuroasa, el a fost cel mai uimit, nu ii venea sa creada, avea momente in care se intreba daca poate fi adevarat....nu stiu ce era in mintea lui, clar e ca el dupa 2 luni de sarcina si.a revenit si se bucura la fiecare simptom.....Au urmat numeroase analize,numeroase ecografii, am facut pana si morfologie interna....Totul era ok, eu nici nu simteam ca sunt insarcinata, nu aveam decat cateva stari de ameteala dimineata si atat...Ma simteam cea mai frumoasa , cea mai norocoasa femeie din lume, la ecografii iesea ca am fetita....cel mai mare vis al meu sa am o fetita....
Pe la 5 luni am avut o scurgere rozalie,doctorul a zis ca este ok,am urmat un tratament si repaus total la pat, nu aveam voie sa ridic nici un pahar de apa, toata lumea se purta cu mine ca un bibelou.El era langa noi non.stop, se bucura la fiecare miscare, la fiecare stare provocata de printesa noastra.
La 6 luni si un pic am mers la doctor simteam unele dureri inghinale si o anumita durere la mers....doctorul imi spunea ca este normal....eu am luat,o ca atare...iar repaus iar liniste...pana intr.o noapte de septembrie, pe 12 mai exact au inceput niste dureri, adevarul e ca toata ziua am avut o stare mai proasta, eram agitata, ca si cum presimteam.....Pe la ora 21 deja incepusera contractiile, a inceput o puternica hemoragie, in 20 de minute deja eram la spitalul din Constanta...cei de acolo nu imi dadeau nicio speranta pentru copil....am stat in spital sub tratament pana pe data de 16 cand la ora 12 dupa 8 ore de travaliu am nascut-o pe fetita mea Erica Maria.....am avut parte de 8 ore de chin si de dureri de nesuportat in special din cauza hemoragiei. Toata durerea a disparut brusc cand am vazut-o, cand domnul doctor mi-a aratat.o . Avea 1.300 kg si 49 de centimetri, era cel mai frumos copil,era atat de cuminte, nici macar dupa ce a primit palmuta peste fundulet nu a plans. Am fost dusa in salon si nimeni nu imi zicea nimic, nimeni nu indraznea sa ma trimita sa imi vad copilul.....Efectiv, m-am adunat si m-am dus la salonul de prematuri, era cea mai micuta, era atat de linistita, nu a trebuit sa imi spuna vreo asistenta unde era fetita mea, am simtit-o, m-am dus direct la ea....Era pusa la atatea aparate,avea o caciulita pe cap care sustinea aparatul care o ajuta sa respire.....Ma doare si acum sufletul cand mi-o amintesc cum statea fetita mea acolo cumintica, parca nu indraznea sa se miste de frica sa nu pateasca ceva.....Ma uitam la ea si imi venea sa o iau in brate sa o acopar cu pupicuri......Eram atat de mandra de ea, cum un bebe de 1.300 se lupa pentru viata ei.....am inceput sa ma mulg, aveam atata lapte, ma trezeam din 3 in 3 ore si ii duceam puiului meu sa pape, nu simteam nicio oboseala, ma simteam cea mai binecuvantata femeie chiar daca fetita mea era in incubator...nu conta, traia, papa lapticul meu, incepuse sa fie mai bine....Cel mai emotionat a fost cand una din asistente ma lasat sa bag mana in incubator, am pus mana pe manuta ei si in acel moment efectiv am izbucnit in plans nu ma puteam controla, puneam pentru prima data mana pe fetita mea prea mult dorita....Atunci pentru prima data de cand o nascusem a plans, m-a simtit langa ea......in acel moment doamna asistenta ma dat afara din salon, mi-a spus ca agit fata...Am acceptat, in seara aceea am plans pana ma luat somnul....
Apoi a venit duminica, a venit data de 19 septembrie 2010 in care fetita mea Erica Maria a plecat sa se joace cu alti ingeri. Parea ca totul o sa fie bine, ma dusesem la ea cu laptic de 3 ori, cand ultima data am observat ca se schimbase culoarea, asistentele sa nu ma ingrijoreze mi-au spus ca face icter...Dar simteam ca nu este ok, inima de mama era nelinistita, am avut niste crize cumplite de stomac, asa ca l-am trimis pe taticul ei sa cheme o asistenta.....Mi-a facut un calmant, dupa care a intrat in camera mea doctorita care avea grija de fetita mea sa imi spuna ca nu mai trece de noaptea asta....Am simtit ca mor, am simtit cum imi cade cerul in cap si cum totul din jurul meu nu mai exista...Nu stiu cum am ajuns pana la fetita, deja era moarta, scoasa de pe aparate, am inceput sa plang, sa urlu, sa pun mana pe incubator, sa ma uit la ea si sa o chem inapoi....Erica, vino la mami inapoi, hai vino iubita mamei.....
Nu stiu cum dar m-am trezit in camera mea de spital, inconjurata de lume care imi spunea sa imi revin, care ma intarea cu niste vorbe care le spui in speranta de a ajuta dar nu faceau decat sa imi confirme ceea ce credeam ca am visat...Erica murise....nu mai traia iubita mea fetita, nu mai aveam pentru cine sa ma mulg si sa ii duc lapticul, nu mai exista aceea fiinta care a trezit in mine cele mai frumoase sentimente, care a trezit in mine aceea sensibilitate...Am fugit din spital in aceea noapte, cand am ajuns in curtea spitalului a inceput sa ploua.....si am inceput sa sarut picaturile de ploaie pentru ca ele erau lacrimile fetitei mele.....
Nici o clipa nu am fost suparata pe Dumnezeu, nici o clipa nu am cautat vinovati, nici o clipa nu am incetat sa ma gandesc la ea.....Cel mai mare regret este ca nu am apucat sa o botez pentru ca urma luni sa chem preotul pentru a o boteza.....si ma tot gandesc daca apucam sa o botez poate prindea putere, poate apucam macar o data sa o iau in brate....Au urmat zile groaznice, a urmat ziua in care am fost la morga pentru expertiza.....doctorii de la salonul de prematuri mi-au zis ca a facut hemoragie cerebrala iar cei de la morga insuficienta respiratorie, nu mai are importanta ce i-a provocat moartea pentru ca nimic nu o mai aduce inapoi..dupa aceea ne-am dus la primarie sa scoatem si certificatul de nastere si cel de deces, am simtit cum o alta parte din mine a murit atunci cand aveam in mana certificatul de deces, a fost cumplit, au fost niste momente care mi.au ramas intiparite pe retine...am ajuns acasa si mama mi-a ascuns certificatele, pentru ca jeleam pe ele, efectiv stateam cu ele in brate si urlam, jeleam.Au urmat zile, nu mai stiu numarul lor in care stateam numai in pat si plangeam,erau persoane in jurul meu,nu stiu cine, nu stiu ce faceau sau ce ziceau....Mama si cu iubitul meu au avut grija de sanii mei plini de lapte, imi dadeau tratament, imi schimbau compresele.
Dupa 10 zile m-am trezit o data ca eram singura in camera si plangeam, cred ca atunci m-am trezit la realitate si mi-am dat seama ce sa intamplat cu adevarat. Stiu ca nimic nu imi mai aduce fetita inapoi si mai stiu ca asa a vrut Dumnezeu, i-a fost prea draga si probabil acolo ii este mult mai bine.....
Nu am spus la inceputul povestii mele dar am varsta de 24 de ani, dar va rog sa ma credeti ca dupa aceasta mare pierdere ma simt foarte batrana si lipsita de putere,nu mai pot zambi, nu mai pot privi spre viitor increzatoare, o vreau doar pe ea....ma rog ca sufletul ei sa fie primit la ingerasi si faptul ca nu am apucat sa o botez sa nu impiedice drumul ei spre lumina....
Eu si taticul ei ne.am despartit,desi amandoi suferim foarte mult, a fost langa mine in perioada in care am luat tratament pentru incetarea lactatiei,dar eu acum traiesc in lumea mea, traiesc cu amintirile mele despre fetita mea si nu il mai simt aprope..
Multumesc pentru aceasta organizatie, e pentru prima data de cand Erica nu mai este cand vorbesc cu cineva, desi o fac prin aceasta poveste.....
Nu te voi uita niciodata Erica Maria!!!
Mergi sus