Rebeca Elena 24.09.2010

Rebeca Elena, asa ar fi trebuit sa o cheme pe fetita mea pe care Dumnezeu a vrut sa mi-o ia la El la 26 de saptamani de sarcina, nu a vrut ca ea sa fie sanatoasa. Imi e foarte greu sa scriu si sa recunosc ca nu mai este, cateodata chiar mi se pare ca mai o simt in pantece acolo unde eu sper ca s-a simtit ocrotita si iubita de noi. Nu sunt inca pregatita nici sa spun toata povestea, nu sunt pregatita sa spun nici o rugaciune pentru ca sunt dezamagita de tot ceea ce ma inconjoara, de Dumnezeu,... de tot. Nu ma intreb "de ce eu?" pentru ca stiu ca ar trebui sa fim toti egali in fata lui Dumnezeu si atunci intrebarea ar fi "de nu si eu?". Incerc sa aflu o logica la ceea ce am pierdut, sa gasesc un scop... In loc sa cumpar trusoul, sa ii pregatesc camera, sa ii iau rochite... sa ma pregatesc de nasterea ei... nu fac nimic, ziua de 28 decembrie cand eram programata pentru nastere, cand trebuia sa ii daruiesc sotului meu cel mai frumos cadou pentru ca primul lui copil se nastea in aceeasi zi cu el nici nu stiu cum o sa o astept...

 

Vreau doar sa va multumesc pentru ceeea ce faceti cu acest site, cu acest manifest si sa va rog sa imi puneti si mie o fotografie cu un balon cu numele ingerasului meu si cu ziua comemorarii ei din 24.09.2010 ziua cand aripile ingerasului meu au inceput sa mai palpaie, ziua cand am simntit-o cand se stinge in pantecele mele, cea mai neagra zi din viata mea...

 

Mami nu te va uita niciodata si nu va inceta sa te iubeasca Rebeca mea frumoasa!!!

 

Povestea pe forumul E.M.M.A.