Alexandru Mihai 17.10.2009-23.04.2010
Buna.
Sunt Alina din Craiova si sunt si eu mamica unui superb baietel devenit ingeras in urma cu aproape 4 luni, dupa 6luni de chinuri, sperante viata si moarte. De multa vreme incerc sa-mi fac curaj sa scriu povestea noastra dar ceea ce s-a intamplat la Maternitatea Giulesti m-a determinat in sfarsit sa va scriu. M-a tulburat atat de tare acest eveniment ca simt ca ma prabusesc pentru ca si copilul meu a fost victima acestui sistem defectuos dar si a rautatii si indifrentei medicilor, desi noi am ajuns sa cunoastem si profesionalismul si omeniaunor medici romani.
Totul a inceput 13.10.2009 cand insarcinata fiind in 28 de saptamani am inceput sa pierd lichid. A doua zi am mers la unul dintre cei mai renumiti medici ecografisti din Craiova care mi-a spus ca nu am nimic totul este perfect si ca baietelul are 1,800g.Era prima data cand aflam ca vom avea un baietel. Bucuria a fost foarte mare avand acasa deja o fetita de aproape 3 ani. Apoi am mers direct la spital la medicul care urmarea sarcina pentru aceeasi problema. m-a consultat si mi-a spus ca nu e nimic probabil a fost o secretie mai abundenta si m-a trimis acasa. Au urmat niste zile de cosmar pentru ca nu mai suportam cat lichid pierdeam , vineri 16.10. am mers la cabinetul medicului si dupa ce m-a consultat a zix ca ii pare rau dar este lichid sa merg la spital ca vine si el si ca ii pare rau ca trebuie sa faca cezariana pt un copil care n-o sa fie viabil. Am ajuns la spital dupa cateva ore a venit si doctorul, l-a trimis pe sot sa cumpere dexametazona dar din pacate timpul a trecut si a doua doza mi-au facut-o cu putin timp inainte de nastere. Sa va mai spun ca m-au pus sa cumpar inclusiv lama pentru bisturiu si ca inanite sa intru in operatie medicul a venit sa-mi spuna ca nu exista incubatoare libere si ca l-am auzit vorbind cu neonatologul de garda -nu ma intreseaza ce faceti dar nu vreau sa-mi moara mie.
Totul a fost groaznic. Cand s-a nascut copilul avea 1,100g , a plans si a fost intubat imediat. Dupa 3 zile l-au detubat si a respirat singur timp de 3 saptamani. Cosmarul abia acum a inceput , cand am reusit sa ma ridic din pat si am mers sa-l vad am fost luata la intrebari si acuzata de catre medicul neonatolog -sef de sectie- ca bebelusul este asa din cauza mea ce am facut. si asta a fost tratamentul de care am beneficiat timp de 3 saptamani cat am stat acolo.In ceea ce priveste pe Alex, nu facea progrese, nu tolera lapticul si pana la urma a facut hemoragie intracraniana si apoi hidrocefalie.
Nu am fost instintati de acest lucru decat atunci cand au decis ei ca bebelusul moare.Dna sef de sectie m-a chemat si mi-a spus ca sta de vorba cu mine pentru ca sunt intelectual si apoi mi-a spus ca Alex o sa moara dar pentru ca nu stie cand mi-a sugerat sa merg daca amsuperinfluente la Spitalul Bagdazar sa-l operez la caput. Ne-a trimis acolo stiind foarte bine ca acolo nu exista sectie neonato si copilul nu poate fi tinut in viata. Asa ca singuri am aflat de domnul doctor Stoica de la Marie Curie si am trimis pe cineva sa vorbeasvca acolo.Am avut norocul sa-l gasesca si sa vorbeasca tocmai cu seful sectiei de neonato dl doctor Cirstoveanu care a spus ca ne primeste dar sa-l sune dna de la Craiova care stie foarte bine ce are de facut.si asa am reusit sa plecam de acolo de unde eu am suferit o mare trauma psihica iar copilul una fizica si cand am urcat in salvare au continuat sa ma intrebe ce am facut de am nascut.
La Bucuresti cum am ajuns is-au facut analize, punctie intracraniana(pe care la Craiova nu au reusit s-o faca) si i-au sco 60ml de sange din cap si i-au pus diagnosticul- hidrocefalie, grava stare de subnutritie - alex avea dupa 3 saptamani la Craiova 900g. Nu a fost alimentat pentru ca la Craioca in tot spitalul nimeni nu foloseste catetere si de aici i s-a tras totul. Au urmat clipe grele stopuri respiratorii , resuscitari, operatii. Prima impresie pe care mi-am facut-o acolo e ca nu suntem in Romania. Sectia arata impecabil iar domnul doctor Cirstoveanu si domnul doctor Stoica niste oameni cu foarte rar gasesti. Intr-o luna de zile Alex isi dublase greutatea si ii mergea foarte bine. mai aveam sa ii punem suntul si apoi puteam fi externati(asta prin ianuarie) cand a facut o boal cronca pulmonara si de atunci 3 saptamani respira singur apoi era iar intubat si tot asa. Acum capul era o problema rezolvata trebuia doar sa i se dezvolte plamanii, numai ca de la atatea intubari si de la tuburile de intubat care in Romania se refolosesc a luat o bacterie Klebsiella si a facut meningita si pana sa-si dea seama medicii a intrat in coma si apoi in moarte cerebrala.
Totul a fost groaznic.
Dupa atatea luni in care murisem, inviasem si tot asa si in care ajunseseram de multe ori sa putem fi externati a venit verdictul ca trebuie sa-l deconectam de la aparate. Nici nu pot sa exprim in cuvinte ce a insemnat pentru mine si pentru sotul meu sa-l imbracam si sa-l pregatim sa-l omoram cateva minute mai tarziu si sa-l tinem in brate sa moara. Inainte sa-l deconectam am stabilit sa ii donam organele si sa salvam alti copii dar domnul doctor (caruia o sa-i multumesc toata viata ca mi-a oferit posibilitatea sa-mi cunosc copilul, sa-i cant, sa-l tin in brate, sa-l rasfat )ne-a spus ca in Romania nu se poate asa ceva, nu se fac transplanturi la bebelusi iar din banca internationala nu facem parte. Asa ca nu ne-a mai ramas nimic de facut decat sa-l deconectam si sa ne pregatim d inmormantare.
Ce simt nici nu stiu cum sa descriu. o mare durere pe care atrebuit sa mi-o reprim de dragul fetitei. Am senzatia ca nu am avut timp sa meditez la ceea ce mi s-a intamplat . Faptul ca la 3 zile dupa inmormantare si dupa 6 luni de chin a trebuit sa merg la serviciu mis-a parut de neconceput. Sa dau ochii cu lumea afost cel mai greu sa spun la fiecare ce s-a aintamplat a fost si este groznic . inca nu pot sa vorbesc despre tot ce a fost mi-e teama ca spunand tare totul ma voi declara singura vinovata pentru moartea copilasului meu. Poate ca nu am luptat destul, poate ca aunci cand am aflat de meningita si de coma am renuntat prea repede sa mai sper..nu stiu si cred ca nu voi sti niciodata sper doar ca baietelul meu iubit care plangea mereu cand il luam in brate din incubator sa nu mai sufere si sa fie acolo in Cer cu bunicul lui si sa simta toata grija si dragostea pe care i-o purtam. Ce mai vrea sa va mai spun este ca cele 6 luni petrecute in spital au
fost groaznice si cati copii am vazut murind...nici nu le mai stiu numarul si de ifecare data cand murea cate un copil il vedeam pe domnul doctor Cirstoveanu si pe doamna doctor Costinean plangand. Daca fiecare medic ar avea macar 10% din sufletul acestor oameni cred ca ar incepe sa se miste ceva in tara asta. recomand cu cea mai mare incredere sectia de ATINN de la marie Curie celor care din nefericire au nevoie. Este locul unde gasesti profesionisti,oameni, unde nu ai nevie de bani pentru ca nimeni nu primeste locul de unde copii ca care nu pot fi tratati in Romania pleaca in strainatate insotiti de domnul doctor cu avionul. Este un loc pe care un singur om l-a facut sa arate asa- domnul doctor Cirstoveanu asa ca daca aveti posibilitatea ajutati-l pe domnul doctor sa extinda sectia prin construirea unui nou spital este singura sansa pentru toti bebelusii care se nasc cu probleme si care asteapta la coada viata.
Va multumesc ca ati avut rabdare sa ne cititi povestea si sa speram ca toti copilasii nostri ingersi au incins ao joaca pe cinste acolo in locusorul lor si poate asa nu ne va mai chinui gandul ca noi dormim in pat la caldura iar ei niste fiinte nevinovate afara , in cimitire,in pamantul rece.
Te voi iubi mereu Alexu meu dulce
Alina,34 ani, mamica de ingeras
Mergi sus