Mihaita 02.07.2010-03.07.2010

Buna ziua,

Va scriu povestea mea care a inceput ca orice poveste, frumos, cu doua liniute pe un test de sarcina, a continuat apoi cu o inimioara ascultata batand la ecograf, cu o burtica vesela ce a inceput sa se rotunjeasca, cu multe bucurii, sperante si vise, dar care s-a incheiat brusc cu un intuneric gros si greu in care incerc in zadar sa gasesc o lumina.Si Doamne, ce mai doare!

Acum o luna si jumatate eram cel mai fericit om de pe pamant.Eram la a doua sarcina si asteptam cu multa bucurie pe Mihaita sa vina pe lume sa-l aducem acasa.Eram bucurosi, si eu si sotul meu, dar parca cel mai bucuros era baietelul nostru Andrei care astepta bebelusul.
Ce s-a intamplat nici astazi nu stiu; nu stie nici sotul meu; nu ni s-a spus nimic la maternitate.

La maternitatea Buzau m-am prezentat in dimineata zilei de 2 iulie, speriata dar si bucuroasa.Nu aveam nici un fel de contractie, dar doctorita Lupu Codrescu care mi-a supravegheat sarcina, asa a considerat ca trebuie: sa vin mai devreme  sa-mi faca cezariana. Prima nastere am avut-o tot cu ea, tot prin cezariana, ca asa mi-a indicat atunci. Si nu puteam sa pun sub semnul indoielii cele spuse de doctor. Si de data asta am avut incredere oarba in ea si m-am lasat pe mana ei. Cea mai mare greseala.In timpul sarcinii nu am avut probleme deosebite, ma durea burta ca era grea si nu puteam sa stau mult pe scaun.Eu lucrez la calculator si trebuia sa stau pe scaun ore in sir, de aceea din luna a 5 a am intrat in concediu medical, sa nu fac rau la bebelus.Mergeam in fiecare luna la control, ma controla, imi lua banii cu zambete si seninatate si ma asigura ca totul era bine.Nici eu nu aveam motive sa ma indoiesc ca ar fi altfel, pentru ca ma simteam bine, iar copilul se misca intr-una.

Intrasem in saptamana 38 cand m-a operat. Stiu ca am intrat in camera unde se faceau internarile, apoi la doamna doctor care m-a controlat si a zis ca e bine, apoi m-au dus sa ma pregateasca pentru operatie ; nu mi-au facut nici un fel de analiza, au venit in schimb cu un aparat, au ascultat copilul dupa care a venit o asistenta.N-am stiut ca trebuie sa-i dau bani inainte si am vazut pe propria piele ce greu se poate pune un cateter sau cat de dureroasa poate sa fie introducerea unei sonde urinare.Toti dau vina pe sistem, dar spune-ti si mie, asistentele astea nu pot fi mai umane?Asa ceva nu se cumpara si nici nu se invata.
Mi-am invatat lectia si l-am rugat pe sotul meu sa le dea bani la toate.Noi sa fim sanatosi sa scapam de acolo.Va spun ca am trait un sentiment de neputinta de parca eram intr-un lagar nazist
Apoi a venit o asistenta care m-a dus razand la anestezista intrebandu-ma daca stiu ce am de facut.I-am dat si anestezistei 1500000.De fapt acolo trebuia dat la infirmiera cate 500000 sa te ajute sa fii curata, 500000 la asistente sa-ti faca calmante( scuze cacofonia), pe fiecare tura, bineinteles.

Am intrat in sala de operatie mi-au facut anestezie generala si atunci s-a terminat totul.Sotul, sora si cumnata mea asteptau cu totii afara.M-am trezit intr-un final, fara sa inteleg nimic din jurul meu, am intrebat pe sot de copil si mi-a zis ca-i bine; e la incubator ; fiindca imi facusera cezariana, zicea el.Mi se parea ciudat ca un copil sanatos, mare, de 3.6 kg, fara nici o alta problema de altminteri sa ajunga la terapie intensiva; dar dupa anestezie, eram amortita.

A doua zi m-au dus la salon.Nici o asistenta, nici doctorita care m-a operat nimeni n-a venit sa- mi spuna ceva de copil.Era dreptul meu.Eu nu venisem acolo pentru o jertfa; eu venisem sa- mi nasc copilul; iar nimeni nu-mi spunea nimic.In timpul asta ceva ma tragea spre camera unde erau incubatoarele; vroiam sa- mi vad bebelusul.Am vorbit cu o infiermiera mai cu suflet si m-a dus acolo. Nici n-am ajuns bine, nici n-am deschis gura sa o intreb pe doctorita CHIHAIA, neonatologul de la Buzau(.Sa va fereasca D-zeu de ea, ca o stie tot Buzaul; numai intrebati oamenii pe strada si va vor spune multe despre ea.), ca aceasta a inceput a tipe la mine, probabil este ceva ce a invatat la cursurile de psihologie pentru sustinerea lauzelor, vreo noua metoda de terapie de soc, ca de ce nu am adus radiologul. Pentru ce sa aduc radiologul? am intrebat cu puterile unei femei operate de o zi.Copilul e rau.Am simtit ca cerul cade pe mine.
Intr-adevar mi-e nu mi-au spus nimic dar sotului care a fost de a cumparat seringi, tratament si toate cele, care le-a tot intrebat, lui de ce nu i-au spus ca e grav?
L-am sunat pe sot,iar el cu sora mea a plecat la Micro XIV, Spitalul Judetean sa aduca radiologul de acolo.Sunt 15 minute cu masina.Oare De dimineata si pana la ora 11, cand am ajuns eu la bebelus, nu stia nimeni ca e nevoie de radiolog? Sau era sambata si de ce sa trimita papucul de la maternitate sa faca un asemena drum.Intre timp rudele mele sunau de zor prin Bucuresti sa vada unde sa-l duca la Polizu; au sunat si la 112; am aflat mai tarziu ca vroiau sa-l trimeata la Polizu de cand s-a nascut, pentru ca avea probleme respiratorii, dar nu a vrut o doctorita.
Si asa l-au lasat sa moara; mergeam pe holul ala cu camere cu mamici care-si alaptau copiii si nici macar nu puteam sa plang; nu intelegeam ce se intampla si de ce mi se intampla mie?

In camera nu puteam sa stau pentru  ca era o mamica care-si alinta copilul si se uita la mine ca la sperietoare.In acele momente m-am rugat; nimeni nu venea la mine sa-mi dea vreo veste.Atunci m-am vazut ca un biet animal disperat ca puiul este dus la taiere. In timp ce ma rugam, deodata s-a facut liniste in mine si am simtit ca o pace.Gata.
Am inteles ca s-a terminat.Au trimis pe cineva la mine sa-mi faca un sedativ, iar apoi s-au prezentat curajoase la mine, rugandu-l pe sot sa ma anunte.
De atunci urasc tot ceea ce inseamna sistem sanitar;Nu contest ca exista si medici adevarati sau asistente adevarate, dar prea multi sunt departe de a fi oameni.Chiar daca ar fi fonduri in spitale, tot ar fura seringile, vata si ce ar mai prinde, tot s-ar rasti la o amarata, tot ar cere bani si tot ar prefera sa doarma noaptea si sa faca injectiile pe la 11 ca nu cumva sa stea pana la 12.
 
Nici astazi nu stiu ce s-a intamplat cu Mihaita al meu; mi-au spus ca a facut pneumotorax, altceva...
Am vorbit cu o doctorita si am aflat ca asta nu e ca boala, ci e ceva care intervine brusc neasteptat, un fel de accident, care apare in cazul in care se naste prin cezariana provocata; asa cum mi-a facut mie doctorita sa poata pleca in weekend din localitate.Cand a sunat-o sotul sa o anunte ce s-a intamplat si a rugat -o sa vina sa ma externeze, a zis ca nu poate ca e plecata din localitate.Atunci cand lua banii luna de luna cate un milion putea, cand m-a operat a putut sa ia 6 milioane, acum nu putea sa vina sa-mi spuna ce s-a intamplat.Cred ca daca facea asta, nu mai simteam ura asta fata de ea, fiindca vedeam ca-i pasa, ca e OM.
Multi m-au sfatuit sa nu dau spitalul in judecata, pentru ca ei au fisele, cunostintele, documentele de la necropsie se fac la Spitalul Judetean Buzau, care are in subordine si maternitatea.Nu stiu cum e prin alte maternitati, dar la Buzau este un jeg, material si uman.
La terapie intensiva am stat pe un cearceaf patat de sange, nu era al meu, iar pe picioare mi-au pus o patura groasa de lana.Era 2 iulie.Folosea aceeasi plosca la toate pacientele si de spalat ne spala pe toate din acelasi vas.Nu aveau seringi, nu aveau perfuzoare, sonde urinare, vata, leucoplast.
Ma ingrozesc la gandul ca mai trebuie sa treaca si alte femei prin chinurile si durerea mea.Dar cine ne asculta pe noi?
Pe Mihaita nu mi-l poate aduce nimic inapoi.Am fost si l-am vazut atunci .Mi-a dat D-zeu putere sa merg atunci in maternitate sa-l vad.Era asa micut, asa frumos; avea un perisor negru si des; o gropita in barbita si niste degetele micute...Era sufletelul meu.
Acum merg la cimitir si ii pun flori, vorbesc cu el si sper sa-i fie bine acolo unde este.

Mama mereu o sa-l iubeasca pe pokemonul ei.Asa il alintam cand dadea din picioruse : Picaciu.

Dumnezeu sa-i odihneasca pe copilasii nostri plecati prea devreme.
Poate incepem sa facem ceva, noi societatea civila, sa declaram copiii ca prioritate nationala si sa-i cream toate sansele sa traiasca.Avem dreptul la viata, la sanatate si la educatie.

De ce nu ne asculta nimeni?

Povestea pe forumul E.M.M.A.

Înapoi la "Ingerasii Nostri"