Andreea 11.11.2008

Bogdan 01.07.2010

Am accesat accest site intr-un moment foarte greu din viata mea, un moment in care trebuia sa luam o decizie, o decizie foarte importanta o decizei care ma schimbat definitiv, dar mai intai sa ma prezint.
Numele meu este Ioana ,am 27 de ani si sunt mamica a trei copilasi, unul pe pamant , Dragos ( 19.02.2006)si doi in cer .Pe cel de al 2 lea copilas l-am pierdut la doar 6 saptamani , sa oprit din evolutie(11.11.2008) vreau sa cred ca a fost fetita asa ca i-am
spus Andreea, pe cel de al treilea l-am pierdut la 20 de saptamani(01.07.2010) ,avort terapeutic, a fost baietel si numele lui este Bogdan.Imi este foarte greu sa vorbesc despre asta deoarece toti din jurul meu imi spun sa trec peste dar nu pot ,ma simt vinovata de tot ce sa intamplat, toata lumea imi spune ca nu a fost vina mea,ca asa a fost sa fie dar eu ma simt in continuare vinovata de multe lucruri.Cand am pierdut-o pe Andreea am
suferit dar am trecut destul de usor peste deoarece am ajuns sa fiu obsedata sa incerc sa raman din nou insarcinata,lucru care sa intamplat in 2010, cand am aflat ca sunt din nou insarcinata eram cei mai fericiti din lume, Dragos se ruga in fiecare seara la Doamne Doamne sa-i trimita o surioara, si spunea ca daca DD nu are o surioara poate sa-i trimita si un fratior.Totul a fost bine pana la 8 saptamani cand am inceput sa sangerez, m-am speriat foarte tare si strigam prin casa,l-am sunat pe sotul meu care era la sedinta in alt oras asa ca a venit tatal meu, m-am spalat cum am putut ,m-am imbracat,l-am imbracat pe Dragos si am mers la urgente,vreau sa va spun ca in curtea spitalului m-am intalnit cu doctorul meu care tocmai iesea din spital l-am strigat,i-am spus ce se intampla si mi-a spus sa merg repede la urgenta ca, colegii lui se vor ocupa de mine,ma asteptam sa vina si el ,ma dezamagit, in cele din urma era un hematom mi-au dat dufaston 4 pastile pe zi (tin sa precizez ca luam dufaston de la inceputul sarcini 2 pe zi) am stat internata o saptamana in spital apoi am iesit din spital, ma simteam bine dar am decis impreuna cu doctorul ce cel mai bine ar fi sa nu mai merg la servici, asa ca am ramas acasa,nu prea ieseam din casa, nu faceam mai nimic prin casa, sotul meu se ocupa de toate treburile,pana la 14-15 saptamani cand acasa fiind,singura, am simtit ceva cald m-am dus la baie ,era sange ,m-am speriat si mai tare deoarece de data aceasta am avut hemoragie putin mai mare si cheaguri mari si multe, l-am sunat pe sotul meu,nu aveam voce, a venit acasa repede ,sa speriat si el
,am inceput sa urlu ca nu vreau sa-l pierd ,am ajuns la spital ,unde mi sa spus ca doctorul meu este in concediu de odihna, sotul meu la sunat pe doctorul meu, doctorul C, acesta ia spus ca el este in concediu si ca ,colegi lui se vor ocupa de mine, a urmat o saptamana de spitalizare dupa care am revenit la ritualul meu zilnic ,adica stateam intinsa toata ziua in pat si ma rugam ca Dumnezeu sa nu imi ia copilul, la aproximativ 16 saptamani
ne-am dus la un verisor de al nostru , medic ginecolog la o clinica privata, doctorul M,vroiam sa-si dea si el cu parerea si vroiam sa aflam sexul bebelusului, a urmat o ecografie de 2 ore in care ni sa spus in cele din urma ca este baiat dar ca exista niste probleme,erau doar cu semnul intrebari, lichid amniotic in cantitate redusa, la coloana vertebrala erau alte probleme,rinichii unul nu functiona deloc,nici forma de rinichi nu o avea cum trebuie,(agnezie renala)iar la celalat avea hidronefroza( problemele acestea sau confirmat mai tarziu), dupa 3 zile m-am dus la doctorul meu C care ma programase la triplu test, la 8
dimineata am fost acolo nemancata iar doctorul a binevoit sa vina la mine pt eco pe la ora 10, cand a venit era foarte nervos (din motive personale mi-a spus) mi-a facut eco care a durat mai mult decat de obicei (max 25 min), ma dus la 2 ecografe diferite ,iar eu cunoscand deja prolemele copilului meu l-am intrebat daca e vreo problema(nu i-am spus ca am fost si la alt doctor)mi-a raspuns" nu e nici o problema cu copilul ,sunt eu nervos doar" mi-a dat o hartie cu care m-am dus la laboratorul spitalului ca s imi faca triplu test iar dupa o saptamana am avut rezultatul,care era perfect adica nu prezenta sindroamele respective,in aceea saptamana m-am rugat intr-una sa nu pierd copilul si sa fie sanatos, apoi cu rezultatele am mers la doctor M( la doctorul C nu am mai fost deloc, ma dezamagit cumplit si mi-a lasat impresia ca el totusi a vazut ceva dar nu a vrut sa se implice),doctorul M la chemat si pe seful sectiei doctorul A care a confirmat tot ce mi-a spus doctorul M, din pacate erau din ce in ce mai vizibile problemele bebelusului nostru ,atunci ni sa spus ca trebuie sa luam o decizie,nu va mai spun ce a fost atunci in sufletul meu ,si prin ce am trecut, nu am vrut pana nu ne mai confirma cineva, am mai fost pe urma trimisi de doctorul M la seful sectiei de ginecologie de la spitalul judetean .profesorul S ,care este sef pe 3 judete , ne-a spus sa nu ii aratam hartiile ca vrea sa vada el daca este vreo problema si sa nu se lase influentat de rezultatele pe care le aveam la noi, mi-a facut ecografia si ne-a indrumat sa facem totusi si o aminocenteza , asa am facut sapt viitoare ne-am
dus la aminiocenteza la dansul, era totul pregatit dar cand mi-a facut ecografia mi-a spus" imi pare rau lichidul amniotic este atat de putin incat nu mai putem face amniocenteza "si mi-a aratat monitorul,atunci a fost ultima data cand mi-am vazut bebelusul, intradevar se vedea clar ca ,cantitatea de lichid era aproape inexistenta, si mi-a spus ca ma asteapta luni la intrerupere, in acel weckend mama mea sa dus la un calugar din Moldova , el ia spus
ca ,copilasul meu se va naste mort ,iar pentru mine vor face rugaciuni foarte puternice ca sa fiu puternica si sa scap cu bine, ia mai spus ca va fi foarte greu dar ca pana la urma voi fi bine(lucrurile acestea le-am aflat dupa),a fost un wechend greu ,a venit si duminica seara si l-am luat pe Dragos deoparte si i-am spus :"Dragos mami merge maine la spital pt ca o doare burtica si sa o vindece domnul doctor" iar el mi-a raspuns" nu mami, tu mergi la spital pt ca acolo in burtica a fost un bebe care acuma sa dus la Doamne Doamne in Rai" ma blocat si nu am stiut ce sa ii mai spun, a venit si ziua de luni dupa un weckend de groaza.Luni m-au internat si au inceput sa imi introduca in col ceva pastile ca sa imi provoace cotractiile, pastiile ce trebuiau introduse tot la 4 ore, aveam dureri 2 ore ( dar suportabile) dupa care inca 2 ore nimic si tot asa pana joi ( a fost ingrozitor, nu stiam ce sa fac ,eram depresiva ,sa fug din spital ,sa ma arunc pe geam ....)joi la ora 11 a venit profesorul (sunat fiind de sotul meu care,era disperat,nu mai stia cum sa ma linisteasca)si a marit doza de medicament, mi-a pus chiar dansul pastile,dupa 30 min au inceput
dureriile foarte dureroase si dintr-odata, in jurul orei 15 m-au pus pe masa sa vada dac sunt de ajus dilatata, bineinteles ca nu eram doar 3 cm si au considerat ca e mai bine sa rabd, doar ca surpriza dureriile au disparut ,m-au dus in salon si tot ce imi doream era sa
adorm, nu intelegeam prea bine de ce stau 3 oameni langa mine, de ce mi se ia tensiunea si pulsul din 10 in 10 minure, sub mine era numa sange, ma apucat o hemoragie foarte puternica cu cheaguri ,dar eu tot nu aveam dureri , vroiam sa inchid ochii sa dorm dar cand ii inchindeam sinteam ca ma afund adanc si gandul ca nu o sa il mai vad pe Dragos ma facut sa tin ochii dechisi, pana la urma contractiile au aparut din nou dar erau altfel, simteam ca sunt blocata de la mijloc in jos picioarele si corpul imi era foarte greu ,nu reuseam sa ma intorc singura decat dupa mari eforturi, in cele din urma m-au dus pe masa la 17.30,unde am asteptat o noua contractie ca sa pot impinge, am impins si aunci i-am simtit capusorul lui mic, si spatucul cum ieseau din mine, am inceput sa plang si am inchis ochii, mi-a fost frica ( asta e un motiv pt care ma simt vinovata,ca nu am avut curaj sa ma uit la copilasul meu,oricum mi sa spus apoi ca nu mi-l aratau ca nu e voie)apoi trebuia sa imping sa iasa placenta ,dar placenta nu iesea atunci doctorulP,care era de garda ,a inceput sa ma apese pe burta foarte tare,si am reusit sa elimin si placenta,dar toate astea nu erau de ajuns asa ca mi-au facut si chiuretaj fara nici macar un algocalmin, nimic pt durere, dar am trecut si de astea, in seara accea sotul meu a venit ,mi-a dat sa mananc ,ma spalat si a stat cu mine.A venit si ziua externarii credeam ca sunt bine ca am
trecut peste asta dar aveam dureri ,sanii ma dureauingrozitor(stateam cu comprese pe ei si luam mediacamente ca sa imi treaca laptele)dureriile fizice erau suportabile dar au inceput remuscariile ,si urlam de durere vroiam sa ma omor si ma gandeam cum sa o fac ,imi faceam tot felul de planuri in cap, nu mai imi pasa de nimeni vroiam sa fiu cu copilasul meu in cer, sotul meu a fost alaturi de mine tot timpul ,la toate crizele mele chiar daca nu a fost doar una , a vrut sa ma duca la doctor,am refuzat, in cele din urma crizele au incetat,am o saptamana decand nu ma mai gandesc la moarte si asta deoarece am un sot minunat dar si
un copil minunat ,un copil pe care l-am ignorat aproape 5 luni ,un copil care rade cu lacrimi in ochi cand vede ca acuma il iau si eu in brate,ca ii fac si eu baita nu numai tati,un copil care nu mai spune acuma "mami iar plange?", o sa ii multumesc lui Dumnezeu toata viata ca mi la daruit pe Dragos,o sa-i multumesc lui Dumnezeu pentru tot ce imi da si o sa-i cer iertare in fiecare zi Lui si lui Bogdan daca am gresit in decizia pe care am luat-o. Dupa proximativ 2 saptamani am fost la preotul din cartier care ma cunostea decand eram mica ca sa imi citeasca rugaciuniile de dupa nastere si mi-a spus asa: "Ioana ,mai bine un inger in cer decat un copil bolnav pe pamant" asa este i-am raspuns dar eu vreau sa stiu ce pot sa fac pt copilul meu ,daca pot sa fac rugaciuni pt odihna sufletului lui ,mi-a raspuns ca nu pentru ca nu a fost botezat, am fost foarte dezamagita dar am mers mai departe si ma voi ruga mereu pt sufletul copilasiilor mei.Aceasta este povestea mea ,sper sa imi iertati greselile de ortografie sau faptul ca poate am scris prea in amanunt, dar sincer am simtit ca ma descarc in sfarsit de durerea ce o am in suflet.

Va multumesc ca ati avut rabdare sa cititi povestea mea.

Povestea pe forumul E.M.M.A.

Înapoi la "Ingerasii Nostri"