Casian Rayan 02.03.2010-14.03.2010
Buna, dragele mele
Numele meu este Renata... m-am alaturat voua in 14 martie 2010 cand am devenit mamica de ingeras.
Am trait pentru 30 de sapatamani fericirea de a fi mama, pentru ca mai apoi, viata sa dea cu mine de pamant.
Am avut o sarcina usoara, m-am bucurat nespus de fiecare zi, am spus povesti, am ascultat muzica, i-am spus cat de mult il iubesc si cu cat dor astept sa il tin in brate, i-am spus ca sufletul meu nu e intreg fara el si ca avem atatea lucruri frumoase de facut. O viata de om era prea scurta pentru cate planuri aveam de realizat impreuna. A fost un vis frumos care in 23 februarie a inceput sa se transforme in cosmar. M-am internat cu contractii dureroase care se repetau la 15-20 minute. Gynipral-ul a reusit sa le domoleasca ... nu de tot, le simteam inca dar erau suportabile. Pentru ca nu cedau, mi s-a administrat permanent gynipral din 23 februarie pana in 1 martie, intravenos, in perfuzie; la nici jumatate de ora dupa ce incercam sa renuntam la perfuzie, incepeau din nou problemele. In tot acest timp am intrebat daca bebelusul meu drag este bine, pentru ca nimic altceva nu conta.... si mi se spunea ca e bine, ca nu il deranjeaza contractiile si ca tot ce se intampla cu mine nu il afecta. In data de 1 martie, s-a constatat ca aveam o dilatatie de 2 cm.... s-a dispus transferarea mea de urgenta la Polizu cu specificatia "risc de nastere prematura". Nici nu stiu cand am ajuns la Polizu, imi aduc aminte ca am fost trecuta imediat pe atosiban (tractocile) dar din nefericire acesta nu si-a mai facut efectul, contractiile erau din ce in ce mai dese si mai dureroase...puiutul meu nu mai vroia sa mai ramana la mami in burtica. Prezentatie pelviana. De urgenta la sala. Anestezie. Cezariana. Pentru cateva secunde am auzit un firicel de voce, primavara venise la mine cu cel mai frumos ghiocel de pe pamant. Eram fericita ... stiti starea aceea de fericire profunda, calda si moale in care te cufunzi si nimic altceva nu mai conteaza in afara micului tau miracol? Bebelusul meu a venit pe lume pe data de 2 martie, la ora 0.10, avea o greutate de 1.560 si 44 cm. In zilele care au urmat asteptam cu ochii pe ceas, numarand orele, minutele pana cand imi puteam vedea sufletelul. Il mangaiam, il tineam in brate si il sarutam in gand, ii povesteam despre toti cei care il asteptau, despre planurile pe care le avem, despre cum urma sa ne petrecem vara la mare, la bunici, despre primavara, parcuri, fetite, fotbal, julituri in genunchi... nu trebuia decat sa scapam de toate aparatele si tubuletele alea uracioase. Erau probleme dar eu credeam cu disperare in miracole, il mangaiam pe degetelele de la manute, pe picioruse, pe obrajori si ii spuneam ca trebuie sa luptam, sa ne facem bine, ca locul nostru nu este acolo, ca trebuie sa plecam la joaca, ne asteapta o lume intreaga de provocari... In ziua mare a celor 40 Sfinti Mucenici, pe 9 martie, l-am crestinat pe puiutul meu CASIAN RAYAN, am simtit ca trebuie sa fac asta. Intr-una din zile ma jucam cu manuta lui si am simtit cum ma strange usor de degetul mic, intr-o alta zi a deschis ochisorii - vorbeam cu el si imi parea ca ma cauta cu privirea, la botez, un strop de apa sfintita i-a alunecat pe ochisor si s-a strambat un pic...era atat de dulce... In data de 14 martie, puiutul meu drag a obosit sa mai lupte iar Dumnezeu a decis ca ii mai trebuie un ingeras ... nimeni nu m-a intrebat si pe mine. L-am tinut in brate, parea ca doarme si l-am strigat pe nume, nu mi-a raspuns.
Nu am crezut ca o inima poate sa cuprinda atata durere si disperare si dor. Cand a plecat, mi-a luat cu el sufletul, m-a lasat goala pe dinauntru. Am urma piciorusului si a manutei lui si mai am in mine o mare de pustiu. Simt cum imi crapa inima de dor... Poate sa ma trezeasca cineva si sa imi spuna ca e doar un cosmar ??????????
Povestea pe forumul E.M.M.A.
Mergi sus