Ingerasul Violetei 25.02.2010
Buna...
Ceea ce vei citi este asemanator cu ceea ce ai trait tu...
Am fost insarcinata...a doua sarcina... mai am un baietel in varsta de 2 ani, si urma sa mai am unul... care din pacate nu a supravietuit..l-am nascut mort, pe 25.02.2010.
Povestea incepe cam asa: Eram insarcinata in 36.4 zile...am mers la un control de rutina...sa vad cand urma sa nasc...stiam termenul probabil...22.03.2010 (data mea de nastere), dar fiind ultima luna, trebuia sa merg sa vedem cum stam cu dilatarea colului.
Am ajuns la spital, dr. in urma controlului a hotarat sa ma interneze pentru o zi, colul fiind dilatat, dar inca nepregatit pt nastere. Am mers in sala de travaliu, asistenta de svc. a incercat sa-mi monitorizeze bataile inimii copilului, dar , nu a reusit...Aveam lichid amniotic in cantitate foarte mare (43 cm fata de 25 cat era limita superioara)-cauza necunoscuta, deoarece la toate analizele, ecografiile, totul parea normal... eu nu sufar de nici o afectiune care sa poata determina o asa cantitate de lichid, iar bebe avea functiile complet dezvoltate -deglutitia si urina functionau normal- fapt pentru care s-a stabilit diagnosticul de polihydramnios idiopatic(cauza necunoscuta)... am mers in camera de garda...m-a preluat dr care a supravegheat sarcina (acelasi si cu care am nascut si prima data-care este un medic f bun si in care am toata increderea si l-as recomanda tuturor mamicilor sau viitoarelor mamici)si, la fel ca si tine, am ramas fara cuvinte...bebe nu mai misca,
nu ii mai batea inimioara... era mort... eu nu am simtit nici o clipa ca el nu mai este, pt ca , avand lichid foarte mult, el balota iar burta mea se misca in functie de "miscarile" lui... Atat eu cat si dr am ramas efectiv fara cuvinte...pt ca totul a fost normal, absolut toate analizele au iesit bine, la ecograf nu s-a vazut nimic suspect, cordonul era la locul lui... deci nu a murit sugrumat... In situatia actuala, nu pot sa spun decat ca aceasta a fost voia Lui... Mi-e greu sa ma obisnuiesc cu ideea, cateodata reusesc sa accept ca nu mai este, dar cand ma uit la cel mic, nu-l vad decat alaturi de fratiorul lu, care nu mai este. Eu l-am vazut, nu mi-a fost teama nici un pic...l-as fi luat in brate, insa, fiind mort de 3-4 zile in burtica, era deshumat...era un copil foarte frumos...l-am nascut la 2850 grame, la aproape 37 de saptamani. L-am luat acasa, l-am ingropat...fara slujba, fara preot, fara...doar o groapa si un cosciug... l-am vazut de trei ori...as fi vrut sa-i
fac o poza, dar n-am avut curaj. Acum regret... imi pare rau ca nu mai pot sa-l vad... incerc sa ma concentrez sa-mi aduc aminte cum arata, insa de cele mai multe ori nu reusesc.
Incerc sa depasesc momentul, caut sa am diverse activitati, insa orice as face, mi-e imposibil sa nu ma gandesc la el... Stiu ca e prea devreme, au trecut abia cateva zile de cand am nascut, insa astept momentul , ca si tine, in care lumea sa nu ma mai priveasca asa cum o face, sa nu-mi mai planga de mila...mi-e frica sa ies afara din casa...ieri am iesit un pic pan ala poarta, si am dat in plans instantaneu...doi vecin doar m-au intrebat "ce fac"...dar modul in care au facut-o... fara rautate sau alte chestii... mi-a pus capac incat cred ca n-o sa reusesc niciodata sa depasesc...
Cam asta este povestea...ciudat...mi-a zis o foarte buna prietena despre acest blog... Am tot incercat sa citesc...marturisesc ca nici acum nu am reusit sa termin ceea ce ai scris tu...mi-e foarte greu, dar, iti spun sincer ca desi nu ma asteptam , ma simt un pic mai bine.
Si in cazul acesta, nu-mi ramane decat sa-ti multumesc!
O sa-ti las si adresa de mail, nu stiu insa in ce masura o sa pot raspunde, nu sunt genul de persoana care sa-si manifeste durerea...asteapt sa ajung la duhovnic sa vorbesc despre asta, dar , repet, ceea ce ai scris tu, m-a ajutat foarte mult.
O sa aflam rezultatele analizei placentei si a cordonului ombilical zilele acestea, dupa care voi fi supusa unor alte investigatii...nu stiu daca o sa descoperim ceva...eu am refuzat necropsia lui bebe... Nu stiu unde a fost problema,pt ca absolut toate analizele au fost ok... In sfarsit, asta este...Cheia este la Dumnezeu .
Iti doresc multa sanatate si incredere in Dumnezeu, pentru ca el nu "da niciodata unei persoane mai mult decat poate duce"...
Violeta
Mergi sus