Bianca 7.04.2010
Buna ziua,
Ma alatur mamicilor care au un ingeras sus in Ceruri...pe data de 7 aprilie 2010, am pierdut un sufletel...pe Bianca (asa ar fi trebuit sa o cheme pe fetita noastra). Trebuia sa se nasca pe 22 aprile insa cu 2 saptamani inainte s-a produs inevitabilul, am avut o hemoragie puternica din cauza placentei iar bebe nu a mai putut fi salvat. Ii multumesc insa lui Dumnezeu ca sunt in viata, ca am totul neatins si ca am o familie minunata..de asemenea am langa mine un sot minunat si am parte de o iubire infinita!
Ma doare enorm..atate vise atatea planuri...vorbeam cu ea, ii cantam..toata lumea o astepta cu dragoste, insa Dumnezeu a avut nevoie de un sufletel pur..
Nu pun intrebari si nu caut raspunsuri...ii multumesc Cerului ca sunt in viata..pretuiesc tot ce am si asta ma tine pe linia de plutire...
Cu frica, cu teama si cu multa rabdare ( pt ca pot incerca doar peste un an sa am alt copil)voi incerca sa fiu cea mai curajoasa!
Draga Bianca cand mi-am pierdut puiul m-am gandit la tine si la lupta pe care ai dus-o si o duci...multumesc pt sansa de a vorbi despre acest subiect!
Le multumesc in final doctorilor de la spitalul Polizu - adevarati profesionisti.
Dumnezeu sa ne ajute pe toate sa ne dea sanatate tuturor si sa ne intareasca!!!
*********************************************************************
Buna ziua tuturor mamicilor de ingeri
Nu vreau sa-mi incep povestea inainte de a le multumi Cristinei Iancu si lui Marwana pentru mesaje, incurajari si suportul acordat...
Nu vreau sa-mi incep povestea inainte de a le multumi Cristinei Iancu si lui Marwana pentru mesaje, incurajari si suportul acordat...
Casatoriti din 2008 eu si sotul meu ne doream un pui mic si am inceput sa lucram la proiectul "bebe" asa cum ne placea noua sa spunem....dupa 8 luni de zile de incercari si nenumarate teste negative....anul trecut in luna august s-a produs si minunea...am ramas graviduta, testul era pozitiv si noi eram atat de fericiti...apoi am aflat ca este fetita...Numele ei ar fi trebuit sa fie "Bianca"...nume la care visam de cand eram adolescenta...apoi am alintat-o ZANEL
A trait prin mine, prin noi 36 de saptamani...clipe in care i-am vorbit, am comunicat cu ea si eu si sotul meu...ii cantam, mama mea ii spunea povesti..totul se invartea in jurul ei...toata lumea o astepta cu drag si dragoste..
Pe data de 7 aprilie 2010...stand in pat am crezut ca mi s-a rup apa...insa in loc de apa era sange..Am umplut de sange o camera si un hol intreg - Dumnezeu m-a salvat pe mine in ziua aceea insa pe zanel a luat-o langa El... Cand am ajuns la spital era deja prea tarziu pt puiul meu...hemoragia fusese prea puternica...tot sangele din placenta si de la zanel il pierdusem...
M-am urcat pe masa de operatii speriata dar cu speranta ca totul va fi bine....
La ecograf auzisem doctorii cum spuneau "nu mai are batai de cord....dea bea se mai vad..."
Pe parcursul sarcinii medicii imi spusesera ca am o "placeta bilobata" si un col scurt....Ma speriasem un pic insa citind nu prea multe pe internet (pt ca este un diagnostic f rar) despre acest tip de placenta am inteles care era riscul....riscul ar fi fost sa nu imi hraneasca puiul si sa se opreasca din evolutie....Fapt care nu s-a intamplat...Zanel era mai mare cu 5 zile de fiecare data si totul era in parametrii normali...ea era sanatoasa si eu la fel... Trebuia doar sa fiu atenta si eu si medicul care ma urmarea ca la nastere toata placenta sa-mi fie scoasa pentru a nu ma infecta - doar atat mi-au spus pe parcursul sarcinii..
Ce nu s-a vazut insa la ecografii a fost o vena care mi-a traversat placenta pe jos...vena care a cedat si din cauza careia am avut aceasta hemoragie.....Daca ar fi trecut pe sus totul ar fi fost ok....
Dupa cum imi place sa spun nu pun intrebari si nici nu caut raspunsuri..am avut familia alaturi de mine (sotul meu iubit, ambele perechi de parinti) cat si prietenii care m-au sutinut si m-au sprijinit mai ales in primele zile cand mi-a fost cumplit de greu..
Nu mi-am vazut puiul insa sunt convinsa ca este un inger superb..nici eu nu am cerut lucrul acesta nici medicii nu m-au intrebat..Cititnd mesajele voastre mi s-a aprins luminita...ca as fi putut sa o vad..
Iubita mea sper sa ma ierti..sper din tot sufletul sa stii cat de mult te iubesc si te voi iubi..
Din cauza cezarienei trebuie sa astept un an pt a incerca din nou sa avem un alt copil - lucurl asta ma omoara...nu pentru a o inlocui pe Bianca ci pt a avea un copil un pui caruia sa ii povestesc de surioara lui/ei..
Va multumesc ca mi-ati oferit posibilitatea de a ma alatura voua si de a scrie povestea noastra..imi cer scuze daca am scris haotic insa durerea si lacrimile imi ingreuneaza abilitatea de a ma exprima.
Va imbratisam cu drag pe toate Andreea si Ingerasul Bianca..
Povestea pe forumul E.M.M.A.
Mergi sus