Tudor Constantin (Teddy) 27.12.2009-28.12.2009
Nu m-am gandit nicicand ca as putea sa fiu mama de ingeras, sa trec printr-un astfel de cosmar. Dumnezeu a avut alte planuri.
Am avut o sarcina in care singura problema a fost RH-ul meu negativ dar periodic mi se luau dozari anti-Rh si anticorpii erau absenti, fiind prima mea sarcina. Toate analizele erau perfecte. Controalele periodice aratau ca totul este perfect.
Urmatorul control pentru sapt. 30 era pe 28 decembrie 2009. Nu am mai ajuns. In schimb am ajuns in seara de 27 dec. la U.P.Urgente cu diagnosticul decolare de placenta. Sangeram rau si viata mea putea fi in pericol. Asta auzeam de la medici...Viata mea. Nicio clipa nu am realizat pericolul in care se afla bebelusul meu drag din cauza faptului ca plamanasii sai nu erau pregatiti pentru nastere. Ma gandeam ca Dumnezeu are grija de el. Poate asta a si fost motivul pentru care l-a luat la El- eu nu m-am gandit la el in primul rand; sa am grija de el; si mi-am dat acordul scris pt cezariana dupa ce am vb la telefon cu dr. care imi supraveghease sarcina, si mi-a explicat ca nu exista alta solutie decat cezariana. Iar medicii de garda m-au refuzat cand am cerut ecografie sa vedem gradul de decolare. La ora 23 s-a nascut baietelul nostru, care acum e ingeras la Dumnezeu.
Prematuritate severa a fost diagnosticul pentru puiul nostru mic. Pot spune ca din ignoranta sau lipsa de comunicare medic-pacient eu calculasem ca bebe avea 7 luni (32 sapt) si trebuia s fie ok. Avea 29 de saptamani, iar medicii nu l-au putut ajuta. Am fi dat orice ca sa el sa fie bine!
Nu a trait decat 4 ore, intubat, fara sa ii aiba pe mami si tati, ale caror voci le cunostea si iubea, alaturi de el. I-am auzit glasul, dupa curatarea cailor respiratorii, i-am vazut manutele si piciorusele micute, si eram atat de fericita ca este bine in ciuda varstei sarcinii. Dar am auzit comentariile medicilor si am realizat ca el nu este deloc bine. Plamanii sai nu erau pregatiti sa fuctioneze singurei, fara ajutorul lui mami.
Tati lui a avut grija sa fie botezat, cu 2 ore inainte de a muri. Tudor Constantin este numele ingerului nostru.
Nu ne-am asteptat la nimic de genul asta. Nu au existat semne de decolare de placenta, nu am depus efort, nu m-am stresat pe timpul sarcinii. Am fost un caz fericit. Poate unul prea fericit.
In seara in care am avut sangerarea instalasem paturul si curatam caruciorul pentru bebe, doar de dragul de a le atinge si de a le vedea.
Nimic nu ne-a pregatit pentru ce a urmat. Nimic nu te poate pregati. Si eu si sotul meu am fost neputinciosi. Ne priveam nedumeriti. Parca nu intelegeam. Totul fusese absolut perfect pana atunci.
Acum am ramas cu sufletul gol, si citind mesajele celorlalte mamici de ingerasi am realizat ca golul lasat de bebe Teddy nu va fi umplut niciodata.
Tot timpul o sa imi amintesc senzatia inexplicabila de sufocare pe care am trait-o pe patul de la Reanimare la ora la care inimioara lui, obosita de efort s-a oprit. In ciuda calmantelor administrate am simtit o agitatie fff mare, o senzatie de sufocare.
Durerea o sa ramana cuibarita in sufletul meu, alimentata de vesnicul "De ce el?"
Familia si prietenii m-au sustinut atunci, dupa operatie si la inmormantare, insa cu trecerea timpului, au inceput sa uite usor. Eu sunt singura care nu a uitat. NU AM UITAT NIMIC!!! Si nu voi putea uita niciodata.
Ati avut vreodata dorinta de a va ghemui intr-un colt? Ca un animal ranit, pentru a isi linge ranile? Se fac 2 luni de la nasterea si moartea piticutului meu, dar senzatia asta e prezenta mai mult ca niciodata.
Mami si tati te vor iubi mereu, si ne rugam pentru tine! Sa fii un ingeras curajos!
Povestea pe forumul E.M.M.A.
Mergi sus