Matei Alexandru 08.01.2010
Ma numesc Ioana-Raluca,si sunt mama unui ingeras nascut mort la 35 de saptamani,pe data de 08.01.2010,care urma sa se numeasca MATEI ALEXANDRU.
In urma cu opt luni si putin,10.06.2009 am aflat ca sunt pentru prima data insarcinata.Eu si sotul meu am fost foarte fericiti pentru ca urma sa fim pentru prima data parinti.Au urmat numai zile si saptamani de bucurii,planuri cu bebelusul si totodata intrebari daca vom reusi sa fim niste parinti buni.....toate astea fara sa ne gandim ca intr-o buna zi nu se vor implini.
Investigatiile medicale ne incurajau si ne dadeau asigurari ca totul va fii bine si bebelusul nostru se dezvolta normal. Datorita unui test care a ridicat semne de intrebare am fost nevoita sa recurg la amniocenteza.Fara a sta macar o secunda pe ganduri am decis sa fac tot ceea ce este mai bine pentru ingeras si am fost de acord sa-mi se recolteze lichid amniotic pentru a descoperi daca copilul este perfect sanatos si nu sufera de vreun sindrom( in ciuda faptului ca varsta nu ridica probleme,27 ani,si nici in familie nu avem astfel de cazuri).Pana la rezultatul amniocentezei ,4 saptamani,caci atat dureaza la noi in tara,am acumulat foarte multe cunostinte de genetica...........citeam tot felul de articole .........eram avida de o informatie noua, referitoare la ceea ce imi invada gandurile. Si a venit si ziua mult asteptata in care se confirma faptul ca bebelusul,de sex masculin, este perfect sanatos.........Nu cred ca am trait in viata mea o fericire mai mare.................Imi venea sa spun tuturor faptul ca acest copil este sanatos si va veni pe lune in luna Februarie(5-10 Februarie). De atunci si pana pe data de 07 Ianuarie 2010,ziua onomastici mele a fost o perioada foarte frumoasa pentru noi,pentru familia noastra,pentru ca deja ne numeam familie cu trei membrii (Matei,mami si tati).Bebelusul se dezvolta normal........pana in ziua in care am ajuns la spital la urgenta deoarece incepusem sa am dureri de burtica si am eliminat dopul gelatinos.
Deoarece medicul care-mi monitoriza sarcina nu era in
si aici am aflat ca bebelusul nu mai avea activitate cardiaca.................fara nici o explicatie medicala ............am inteles ca bebelusul meu este mort.
Am refuzat sa cred ca este adevarat si am solicitat sa fac o alta ecografie la un aparat mai performant.Am plecat impreuna cu sotul meu la un alt spital cu speranta ca totusi Matei este bine si cei de la camera de garda s-au inselat.Nu-mi explicam sub nici o forma cum de se intampla asa ceva cu copilul meu...........cum de nimeni nu mai poate face ceva sa ma ajute.............
Intr-un final am fost dusa la un ecograf performant... Doctorii se tot dadeau unul pe altul la o parte din fata ecografului..........Apoi s-a facut liniste...Mi-au confirmat :copilul este mort.,,totul arata asa de bine ..........numai inima nu-i bate..........,,.In acele momente am simtit cum a murit si o parte din mine..........din sufletul meu.
Am fost internata si ulterior am avut o discutie cu medicii care mi-au recomandat nasterea naturala (eu initial trebuia sa nasc prin cezariana).
Mi-au spus ca riscurile sunt mai mari in cazul nasterii prin cezariana a copilului mort si ca recuperarea pentru o a doua sarcina in cazul meu(nemaiavand copii) ar dura mult mai mult.Apoi mi-au provocat travaliul care durat aproximativ 22-23 de ore de calvar.Nu pot explica in cuvinte prin ce chinuri am putut trece........aveam perfuzii pentru contractii dar nu ma dilatam decat foarte putin...Cu mine in salon erau alte doamne care se chinuiau sa nasca copii sanatosi,altele care-si alaptau bebelusii abia nascuti iar eu ma chinuiam sa nasc un copil mort............Nu pot sa-mi gasesc cuvintele ca sa pot descrie ceea ce am simtit atunci.....
Vis-a-vis de salonul meu era salonul cu bebelusii abia nascuti .........care la interval de cateva ore plangeau..........si iar plangeau ........ In aceea stare de agonie eu tot mai speram ca si bebelusul meu va plange ,precum ceilalti,atunci cand se va naste.........inchideam ochii plini de lacrimi si imi imaginam ca si eu voi avea la piep pe puiutul meu.............
Dar nu a fost asa .Am deschis ochii si m-am trezit in realitatea crunta pe care nu vroim sa o accept.
Am nascut in jurul orei 22.00,dupa 22-23 ore de chin .Tot timpul am fost perfect constienta si am simtit cu puiul meu a iesit dar fara nici un sunet ,fara nici un scancet asa cum fac bebelusii la nastere....
Am reusit sa-i vad doar caputul mic acoperit de perisor care era foarte negru si putin din trupusorul sau .........apoi am vazut cum fara nici un fel de jena mi l-au pus intr-o cutie de carton.........Am crezut ca-mi smulg sufletul din piep ...........vazand acel lucru, dar sub nici o forma nu am putut face nimic..........
A urmat un alt episod la fel de dureros ,dar de data asta fizic vorbind ,scoaterea placentei.Datorita faptului ca era destul de aderenta si lipita de fundul uterului a durat destul de mult.
Dupa tot acest cosmar m-au mutat intr-un salon cu mamici care-si alaptau bebelusii.Eu nici macar nu reusisem sa-l vad pe al meu.........am cerut sa-l vad ..........dar nu m-au lasat...........mi-au luat si acest mic drept pe care-l mai avem ,sa-mi vad copilul care aproape 8 luni l-am purtat in burtica .......
Si din acel moment au inceput un sir lung de intrebari al caror raspuns nu-l voi gasi niciodata.
Numai Dumnezeu stie ce s-a intimplat exact. Numai El stie de ce a trebuit sa se intimple asa. Mi-am dat seama ca sintem prea mici si prea neputinciosi in fata Lui.
Poate voi afla de ce s-a intimplat asa, dar asta in lumea de dincolo. Doar acolo imi voi cunoaste ingerasul. Doar acolo voi reusi sa-l alint, sa-i cant, sa-l strang in brate, sa-l sarut, sa-l mangai, sa-i spun ca il iubesc, asa cum mi-am imaginat pe tot parcursul sarcini.
Am fost externata la 2 zile de la nastere.Acum asteptam rezultatele la anatomo patologie pentru a vedea cauza medicala a decesului copilului..........
Doamne cat de greu mi-a fost sa plec din spital fara burtica,cu bratele goale si doar cu un bilet de externare pe care scria ca am nascut un copil MORT.Pentru prima data in viata mea NU mi-am dorit sa nu ajung acasa,locul unde trebuia sa fim o familie,unde ne asteptau o multime de lucruri pentru bebelus.......
Acum trebuie sa invat sa accept realitatea cruda .......trebuie sa invat sa traiesc cu acest gol imens in suflet......sa invat cum trebuie sa-mi recapat increderea pentru ca intr-o zi sa pot sa o i-au de la capat,pentru ca ne dorim un copil.
Multumesc pentru faptul ca am avut posibilitatea de a ma alatura mamelor de ingeri, multumesc pentru ca noi, cele care ne-am pierdut ceea ce aveam mai drag, putem sa ne alinam gandurile si sa ne regasim pe site-ul acestei FUNDATII.
Toate cele bune,
IOANA RALUCA
Mergi sus