Sunt insarcinata si am dureri groaznice…merg la medic lunar si incerc sa spun cum ma doare…O asistenta imi raspunde taios”Lasa draga ca te obisnuiesti cu durerile nasterii”.
Vine si acest moment,nasc…e baiat.Sotul meu si-a dorit un baiat!Suntem fericiti…O sa il cheme Andrei.

Pe vremea aceea(1993) nou nascutii aveau salonul separate de mame.Merg sa alaptez si vad ca micutul meu era conectat la oxigen si gemea…
Incep sa ma agit,sa pun intrebari…Ce se intampla?Se ia hotararea sa fiu trimisa in Bucuresti unde micutul va fi ajutat si totul va fi bine…
Sunt singura,nu am telefon mobil,nu pot sa imi anunt familia.Sunt luata pe sus in halat,desculta,dezbracata…Era luna martie dar nu simt frig,nu simt nimic…trebuie sa imi salvez copilul…
Abia daca ii vad fata in bratele asistentei.
La Bucuresti o doctora incearca sa imi dea de inteles ca este prea tarziu...refuz sa cred… Ma sprijin de pereti pentru ca nu ma tin picioarele si incerc sa ajung la salon.
In sfarsit vine sotul si parintii nostrii.M-au gasit!Ce usurare…Faceti ceva,mergeti si vedeti copilul!Liniste…
O asistenta intra si se apropie de patul meu dupa care se intoarce fara sa spuna un cuvant…Ce vrea?
“Vali, du-te si vezi ce face baiatul” Tacere…Privesc adanc in ochii lui pentru ca nu inteleg ce se intampla si-i vad plecati.Durere…am inteles ce nu puteau rosti…Nu mai era…
Imi fac injectii care ma linistesc,i se permite sotului sa ramana alaturi de mine
In salon un casetofon canta”Aduceti flori si coroane/caci copilasul meu doarme”. Plang…si iar nu mai stiu ce se intampla.
Sotul meu isi ineaca lacrimile si durerea pentru a ma sustine pe mine.

Ajung acasa si apropiatii vin sa ma vada…Se intalnesc mai multi,discuta intre ei,chiar rad.
Imi vine sa ii dau afara(nu imi amintesc daca am avut vreo reactie dar s-au mutat cu discutia in alta camera).Par ca nu inteleg de ce sunt furioasa si ma port ciudat(era un copil pe care nici nu am apucat sa-l tin in brate…gandesc ei).Dar el ,sotul meu era acolo langa mine
Si vad un copil mic pe strada si plang…si nu pot vorbi despre el…si strig in durerea mea ”unde imi este copilul,ce ati facut cu el?”(nu l-am vazut mort si aveam impresia ca nu a murit).
Abia dupa trei ani am avut curajul sa nasc alt copil…Apoi altul…am inceput sa discut despre Andrei…

Acum l-am pierdut si pe Vali.Pe 13 mai 2008 un sofer care venea din sens opus a lovit masina in care se afla si a murit pe loc.
Durere…Confuzie…Frica...
Acum este alaturi de baiatul nostru in cer ,iar eu am ramas alaturi de fetele noastre.
Si ii iubesc pe toti la fel de mult.

 

Scrisa de Marilena Perijoc