Aspectele medicale ale avortului spontan

 

 

Pierderea spontana a unei sarcinii sau avortul spontan, asa cum il numesc medicii, inseamna nasterea prematura, spontana (neprovocata), a fatului, inainte ca acesta sa fie capabil sa traiasca in afara pantecelui mamei. De obicei, acest lucru se poate produce inainte de cea de-a 20-a saptamana de sarcina.

 

 

 

Amenintare de avort- Acest termen este utilizat atunci cand femeia sangereaza si are contractii, dar colul este inca nedilatat. Procesul poate inceta, iar sarcina poate continua. Jumatate dintre femeile care sangereaza si au contractii de timpuriu pe parcursul sarcinii nu pierd sarcina.

 

 

 

 

Iminenta de avort - Acest termen este folosit atunci cand sangerarea devine abundenta si continua timp de cateva zile, colul se dilata si apar contractii puternice. Procesul este atat de inaintat, incat nu se mai pune problema daca sarcina va continua sau nu.

 

 

 

 

Avort incomplet- Avortul complet se produce atunci cand uterul a expulzat intreg tesutul fetal si placentar.  Avortul incomplet se produce atunci cand in uter au mai ramas resturi de tesut. In unele cazuri, chiar daca fatul a murit, acesta nu este expulzat imediat.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Avort habitual- Acest termen este utilizat atunci cand femeia a suferit trei sau mai multe avorturi spontane consecutive.

 

 

 

 

Chiar daca sangerarea vaginala este un simptom al pierderilor timpurii de sarcina, ea se produce in mai mult de 30% din sarcinile in primul trimestru. Jumatate din aceste episoade de sangerare se rezolva iar sarcinile continua normal, asa ca deseori este greu de stabilit cand grija trebuie sa se transforme in alarmare.

De asemenea, contractiile in primele luni ale unor sarcini normale sunt comune, ceea ce ingreuneaza stabilirea modificarii durerii in contractii uterine puternice, care deseori se asociaza cu pierderea sarcinii. Elen si-a amintit ca s-a trezit in toiul noptii, din cauza unei senzatii puternice de crampe menstruale, pe parcursul primei sale sarcini:

 

„Nu aparuse sange, asa ca am stat intinsa in pat o perioada, intrebandu-ma ce ar trebui sa fac ulterior. Nu intelegeam ce se petrecea, dar dintr-un anume motiv, cuvantul „travaliu” mi-a venit in minte, chiar daca nu mai avusesem nici un copil pana atunci. Contractiile s-au intensificat si au devenit mai regulate, m-am speriat destul de rau. Intr-un final, mi-am trezit sotul si l-am sunat pe doctorul meu, care si-a dat seama ca probabil pierdeam copilul.”

 

Pierderea spontana a sarcinii se poate produce si fara aparitia simptomelor comune de sangerare si contractii. Avand in vedere ca la inceputul sarcinii mama nu percepe miscarile copilului, in acelasi fel, nu realizeaza cand acestea inceteaza. Pot trece saptamani de la moartea copilului pana cand corpul acesteia incearca sa expulzeze sarcina prin contractii uterine si sangerare. Daca sarcina a decurs normal, probabil ca va fi total nepregatita sa descopere ca a suferit pierderea acesteia.

Un doctor poate confirma o pierdere timpurie a sarcinii prin mai multe mijloace. Daca sarcina este mai mare de 11 saptamani, ascultarea batailor inimii cu ajutorul unui Doppler este primul pas. Daca nu se aud bataile inimii, doctorul va efectua examinarea interna si externa pentru a descoperi eventuale modificari uterine sau cervicale, sau daca anumite elemente ale sarcinii au ajuns in vagin. Testele care determina cantitatea de hormoni ai sarcinii in sange sunt precise, dar sunt necesare pana la 48 de ore pana la aflarea rezultatelor finale, un timp prea indelungat pentru parintii in asteptare.

Cel mai concludent si rapid test este sonograma, prin care medicul poate vizualiza si evalua conditiile pantecului, sacului embrionar si a fatului. Asa cum un fat sanatos, in dezvoltare, este vizibil pe ecranul sonogramei de la varsta de circa opt-noua saptamani de gestatie, chiar si mai devreme cu ajutorul unui sonograf intravaginal, la fel de clara este si absenta acestuia.

 

 

Cele mai des intalnite simptome ale pierderii de sarcina sunt urmatoarele:

 

·        scaderea in greutate;

·        pierderea subita a semnelor sarcinii, cum ar fi: greturile sau umflarea si/sau sensibilitatea sanilor

·        dureri de spate;

·        contractii usoare (cunoscute sub numele de contractiile Braxton Hicks), care nu tin mai mult de o zi;

·        contractii reale (dureroase si cu o frecventa de 5-20 de minute);

·        miscari frecvente ale intestinelor;

·        pete vaginale sau sangerari, care tin mai mult de o zi sau doua;

·        singerarile usoare sau intrerupte care nu sunt insotite de durere (cu toate acestea, sangerarile din primul trimestru nu sunt neaparat semnul unei pierderi de sarcina)

·        sangerarile puternice (abundente) sau persistente, cu sau fara cheaguri, insotite de dureri abdominale, crampe, sau dureri de spate in zona lombara

·        o scurgere vaginala care nu este insotita de durere sau de sangerare (poate fi semn ca s-au rupt membranele)

 

O sarcina molara, un ovul vatamat sau o sarcina ectopica (extrauterina) vor avea ca rezultat un avort. Simptomele sunt similare cu cele deja mentionate, cu exceptia ca intr-o sarcina molara uterul poate fi mai mare decat este normal, iar nivelurile hCG-ului (hormonul de sarcina) sunt crescute, in loc sa fie scazute.

Multe avorturi se incheie fara necesitatea unei interventii medicale. Insa, in cazul in care apar dureri severe sau sangerari excesive, medicul dumneavoastra poate decide sa aplice o procedura numita D&C – dilatatie si chiuretaj (procedura chirurgicala rapida prin care se realizeaza avortul produsului de conceptie).

 

 

·        Daca va prezentati la cabinetul unui doctor cu simptome de crampe si sangerari, cel mai probabil vi se va efectua un control al pelvisului pentru a vedea daca colul uterin a inceput sa se dilate.

·        Doctorul dumneavoastra va verifica de asemenea daca membranele ce inconjoara fatul s-au rupt. Daca membranele s-au rupt, atunci un avort va avea loc cu siguranta.

·        Un test cu ultrasunete poate fi executat pentru a vedea daca pot fi detectate bataile inimii fatului.

·        Se poate face un test de sange pentru a verifica hormonul de sarcina hCG. In mod normal, nivelul hCG-ului se dubleaza la fiecare doua zile pe parcursul primului trimestru. In cazul unui avort, nivelul hCG-ului nu va creste pana la valoarea normala. Este posibil ca acest test sa trebuiasca repetat de cateva ori, astfel incat nivelurile obtinute sa poata fi comparate cu cele anterioare.

·        Daca aveti tesuturi ramase, aduceti-le cu dumneavoastra pentru a putea fi examinate.

·        Dupa avort veti avea sangerari similare cu cele din timpul unei perioade menstruale dificile. Ar trebui sa scada treptat dupa cateva zile. Este recomandat sa folositi absorbante in loc de tampoane interne, pentru a evita o infectie. Veti resimti crampe usoare sau dureri de stomac. Paracetamolul ar trebui sa fie suficient pentru a scadea din disconfort dar cel mai bine este, sa intrebati doctorul, ce medicament puteti lua.

 

 

Totusi, va rugam sa tineti cont de faptul ca, in cazul in care avortul a inceput, odihna in pat nu il va stopa.

 

 

 

·        dureri crescande sau crampe;

·        usoare dureri de cap sau ameteli;

·        nevoia de a folosi mai mult de un absorbant pe ora;

·        febra sau friguri;

 

 

Statisticile inseamna mult prea putin daca sunteti direct implicata in acest fenomen, deoarece rata esecului in ceea ce priveste avortul     dumneavoastra este de 100%. Dar, pentru orice eventualitate, va prezentam cateva date:

 

·        Una din patru femei a avut cel putin un avort;

·        15-25% din sarcinile cunoscute se incheie printr-un avort. In fiecare an, in Statele Unite au loc aproximativ de 160,000 de avorturi spontane;

·        75% din toate sarcinile pierdute apar inainte de saptamana a paisprezecea a sarcinii. In peste jumatate din cazuri, cauza este nedeterminata.

·        Dupa un avort spontan, riscul de a avea un al doilea avort nu creste;

·        Dupa un al doilea avort spontan sansele dumneavoastra de a realiza o sarcina completa sunt de 80%;

·        Sangerarile apar la 1/3 din toate sarcinile in primul trimestru. In peste jumatate dintre aceste sarcini sangerarile se rezolva si se va putea         derula o sarcina normala.

 

 

Medicina utilizeaza urmatorii termeni pentru a clasifica pierderile de sarcina:

 

Ø      Riscul de avort – termen utilizat pentru situatia in care pierderea de sarcina este posibila, insa nu inevitabila. O femeie care are risc de avort poate sa prezinte singerari vaginale insotite eventual de dureri.

Ø      Iminenta de avort– termen utilizat pentru a descrie situatia in care cervixul a inceput sa se dilate si pierderea sarcinii nu mai poate fi evitata.

Ø      Avort incomplet – termen utilizat pentru a descrie situatia in care unele din produsele de conceptie (termen medical utilizat pentru a desemna sacul gestational, fetusul, cordonul ombilical si placenta) au ramas in uter dupa ce femeia a pierdut sarcina. Cu alte cuvinte, femeia a suferit o pierdere de sarcina incompleta/partiala. Pentru a elimina elementele ramase, se recurge de obicei la un chiuretaj cu dilatare sau un chiuretaj prin aspiratie.

Ø      Avortul complet – termen utilizat pentru a descrie situatia in care toate produsele de conceptie au fost eliminate din uter pe parcursul pierderii de sarcina.

Ø      Avortul «ratat» – termen utilizat pentru a descrie situatia in care sarcina a fost pierduta insa fetusul si placenta nu au fost eliminate din uter. Simptomele sarcinii incep sa dispara, insa e posibil ca mama sa nu realizeze ca a pierdut sarcina pentru ca nu a avut nici un simptom al pierderii de sarcina. Un control ecografic sau doppler va permite sa se detecteze in final lipsa activitatii cardiace.

Ø      Pierderea de sarcina timpurie (avortul la inceputul sarcinii) – termen utilizat pentru a descrie pierderea de sarcina care are loc inainte de 12 saptamani de sarcina

Ø      Pierderea de sarcina tarzie – termen utilizat pentru a descrie pierderea de sarcina care are loc intre 12 si 20 de saptamini de sarcina (uneori pierderile de sarcina din aceasta perioada sunt cunoscute sub numele de pierderi ale celui de-al doilea trimestru sau morti fetale)

 

 

 

Cu toate ca pierderile de sarcina au loc in 15-20% din sarcinile confirmate, stiinta medicala nu are prea multe informatii cu privire la cauzele si tratamentele posibile pentru acestea. La acest capitol vom studia acele « piese » ale puzzle-ului pierderilor de sarcina pe care oamenii de stiinta au reusit sa le adune in ultimii ani.

 

Cauza principala a pierderilor de sarcina o constituie anomaliile cromozomiale. Studii recente au aratat ca 60% din pierderile de sarcina au drept cauza anomaliile genetice non-recurente ale embrionului in dezvoltare. Aceste erori genetice aparute intamplator, au loc inaintea conceptiei (daca ovulul sau spermatozoidul este defectuos) sau in primele etape ale sarcinii, cind incepe diviziunea celulara.

Pentru ca in aceasta etapa a dezvoltarii umane e prea putin loc pentru « eroare », aceste sarcini sunt intrerupte. (daca nu ar avea loc pierderile de sarcina, numarul copiilor nascuti cu anomalii genetice ar creste substantial, crescand de la procentul actual de 2-3% la aproximativ 12%)

 

Cresterea probabilitatii pierderii de sarcina poate fi cauzata de unele boli, precum: 

 

Ø      dereglari ale sistemului imunitar, cum ar fi lupus

Ø      boli cardiace congenitale

Ø      boli grave de rinichi

Ø      diabete nesupravegheate

Ø      boli de tiroida

Ø      infectii intrauterine

 

 

Un dezechilibru hormonal poate determina pierderea unei sarcini. Sarcina poate fi pierduta daca, de exemplu, corpus luteum (corpul galben) care se dezvolta in primele saptamani de sarcina, nu reuseste sa secrete suficient progesteron pentru a mentine consolidarea endometrului din uter pentru a sustine sarcina. (Nota : corpus luteum – este structura creata in ovar atunci cand ovulul este eliminat din folicul. Rolul lui este de a produce progesteron – substanta vitala pentru mentinerea sarcinii.) Aceasta situatie, cunoscuta sub numele de “insuficienta de faza luteala” este considerata responsabila pentru o treime din pierderile de sarcina repetitive.

“Insuficienta de faza luteala” poate fi diagnosticata in urma unor analize / teste - fie prin masurarea nivelului de progesteron din sange, fie prin efectuarea unei biopsii endometriale in a doua jumatate a ciclului menstrual (faza luteala). Acest test implica inserarea prin cervix a unui cateter ingust in uter, astfel incat sa poata fi prelevata o cantitate mica de tesut.

In cazul in care a fost diagnosticat insuficienta de faza luteala, pot fi prescrise supozitoare sau creme vaginale cu progesteron. Ele trebuie administrate incepand cu momentul ovulatiei si pana in saptaminile 10-12 de gestatie. (In acest moment al sarcinii, placenta va prelua rolul de a produce cantitati suficiente de progesteron). Unii medici trateaza aceasta situatie cu citrat clomiphene– un medicament pentru fertilitate care ajuta la producerea de progesteron pe durata primelor saptamani ale sarcinii.

 Insuficienta de faza luteala nu este singurul dezechilibru hormonal care poate afecta femeile insarcinate. Exista o legatura intre un dezechilibru hormonal cunoscut sub numele de «sindrom ovarian polichistic» - si pierderile de sarcina repetate.

Un studiu britanic recent a aratat ca intre 44 si 56% din pacientele care au avut pierderi de sarcina repetate sufera de sindrom ovarian polichistic, caracterizat prin cicluri menstruale neregulate (sau chiar absenta totala a acestora) sau cresterea excesiva a parului. (pilozitate excesiva)

 

Incompatibilitatea RH-ului apare atunci cand mama are RH negativ iar tatal RH pozitiv. Aceasta este o combinatie destul de des intalnita, avand in vedere ca 15% din populatie are RH-ul negativ. In cazul in care copilul are si el RH-ul pozitiv si o parte din sangele lui ajunge in sistemul sangvin al mamei pe parcursul sarcinii, mama poate deveni imunizata RH( ?) (Cu alte cuvinte, ea poate dezvolta anticorpi care pot ataca globulele rosii ale copilului cauzand anemie sau o serie de alte boli grave posibile, cunoscute sub numele de boli de RH – atat in sarcina curenta cat si in sarcinile viitoare).

Bolile de RH au fost odinioara o cauza principala a pierderilor de sarcina, dar pot fi acum prevenite prin administrarea de Imuno-Globulina RH (ex. Rhogam) in cazul femeilor cu RH negativ care au parteneri cu RH pozitiv, dupa fiecare nastere sau pierdere de sarcina;

In cazul in care exista un semn sau o posibilitate de sangerare pe parcursul sarcinii (de exemplu dupa amniocenteza, in caz de placenta praevia sau ruptura de placenta) si pe parcursul saptamanii 28 de sarcina. (Imuno-Globulina RH previne producerea anticorpilor pentru celulele de RH pozitiv – ceea ce ar putea cauza probleme intr-o sarcina viitoare).

 

Slabiciunile / dezavantajele Imuno-Globulinei RH sunt urmatoarele : pe de o parte ea poate distruge anticorpii existenti, iar pe de alta parte nu functioneaza intotdeauna (nu are efect pentru toata lumea).

Daca Imuno-Globulina RH nu a fost administrata inainte ca organismul femeii sa aiba posibilitatea sa produca anticorpii (de obicei pe parcursul celor 72 de ore ale etapelor descrise) , ea poate dezvolta anticorpi RH. In acest caz, urmatoarea ei sarcina va trebui supravegheata foarte intens. O transfuzie de sange ar putea fi necesara pentru copil inainte sau dupa nastere, pentru a evita o anemie severa. Daca nu este tratata, aceasta anemie poate cauza privare de oxigen si deficienta cardiaca – care pot duce la moarte intra-uterina sau deces neonatal. De asemenea, este posibil sa devina necesara declansarea nasterii, in cazul in care se declanseaza « hydrops fetalis » - afectiune care pune in pericol viata bebelusului, care devine extrem de umflat ca rezultat al unei anemii grave si a unei afectiuni cardiace.

Copii cu « hydrops fetalis » sever se pot naste fara viata sau sa moara la putin timp dupa nastere. Aceia care nu sunt afectati in mod grav, de cele mai multe ori raspund la tratament, insa tratamentul (transfuzii de sange intra-uterine) implica anumite riscuri.

 

Dezechilibrele sistemului imunitar sunt considerate responsabile de 5 pana la 10% din pierderile de sarcina repetate. Acestea au loc atunci cand sistemul imunitar al femeii insarcinate – care a fost programat sa lupte impotriva « intrusilor » straini cum ar fi bacteriile si virusii – face o greseala, si incepe sa atace celulele sanatoase din propriul organism.

 

Starea numita sindromul anticorpilor antifosfolipidici este unul din cele mai cunoscute dezechilibre de acest tip. Acesta apare atunci cand organismmul decide in mod gresit ca fosfolipidele (portiuni ale membranei celulei care functioneaza ca izolator) sunt elemente straine. Acesti anticorpi, care sunt produsi ca rezultat al acestei amenintari percepute, sunt considerati ca fiind cauza cheagurilor de sange la nivelul vaselor sanguine placentare – ceea ce intrerupe circulatia oxigenului si a nutrimentelor de la mama la fat.

 

Femeile cu sindrom antifosfolipidic nu prezinta doar un risc ridicat de pierdere de sarcina, dar pot sa prezinte si riscul dezvoltarii insuficiente fatului (atunci cand dezvoltarea copilului este inferioara nivelului asteptat intr-o anumita perioada a sarcinii), preeclampsie (o complicatie grava in sarcina, caracterizata prin tensiune ridicata), si rupturi placentare (separarea prematura a placentei de peretele uterin). Toate acestea pot cauza decesul copilului.

 

Din fericire exista multe tratamente pentru sindromul antifosfolipidic. Conform unui studiu publicat in British Medical Journal in 1997, procentul pierderilor de sarcina in cazul femeilor care nu recurg la nici un tratament este de 90%, iar pentru femeile care iau o doza de aspirina pentru copii pe zi dinainte de conceptie si pe toata durata sarcinii, procentul de nasteri reusite este de 42% ; femeile care au fost tratate cu aspirina si heparina (un medicament de fluidizare a singelui care previne formarea cheagurilor de singe in placenta) procentul de nasteri reusite este de 71%. (Alte studii au raportat procente de reusita intre 75% si 93%).

Singurul aspect negativ al tratamentului cu heparina este ca aceasta poate cauza diminuari ale masei osoase. Din aceasta cauza femeile care fac tratament cu heparina sunt sfatuite sa previna efectele acestei diminuari prin efectuarea de exercitii fizice sau prin administrarea de calciu si vitamina D.

Din pacate nu toate cazurile de sindrom antifosfolipidic pot fi tratate atat de simplu. Unele femei cu acest sindrom necesita de asemenea un tratament cu «Prednison», un steroid despre care se spune ca anihileaza activitatea anticorpilor. Acest tratament este controversat din cauza efectelor secundare posibile atat pentru mama cat si pentru copil.

Un alt tratament posibil este imunoglobulina intravenoasa, situatie in care mamei i se administreaza anticorpi ai unui donator, care functioneaza ca « momeala ». Aceasta momeala va « distrage » anticorpii daunatori care nu vor mai ataca placenta. Principalul dezavantaj al acestui tratament este costul lui : intre 10.000$ si 30.000$ pentru toata durata sarcinii.

 

 

Unele femei dezvolta anticorpi impotriva leucocitelor partenerului. Aceasta complicatie poate fi tratata in anumite cazuri prin imunizarea femeii cu leucocite ale tatalui sau ale unei alte persoane, aceasta fiind o tehnica de inducere in eroare a organismului femeii pentru a produce anticorpi care previn respingerea copilului de catre organismul mamei.

 

 

Oamenii de stiinta au identificat si alte cauze comune ale pierderii unei sarcini:

 

·        Probleme anatomice ale uterului si cervixului. Anumite tipuri de probleme anatomice ce sunt legate de uter si cervix pot conduce la pierderea sarcinii. Se crede ca anomaliile congenitale uterine sunt responsabile pentru aproximativ 10 la suta din sarcinile pierdute recurente. Adeziunile uterine sau fibroizii pot sa interactioneze cu implantatia si pot sa conduca la pierderea sarcinii. Un cervix incompetent ( un termen ginecologic grosier care se refera la faptul ca cervixul se poate deschide foarte devreme in sarcina, ceea ce conduce la pierderea sarcinii) se poate deschide prematur, si poate sa conduca la pierderea unei sarcini de trimestrul doi.

·        Infectiile virale si bacteriene. Infectiile virale si bacteriene sunt considerate a avea un rol important in pierderea sarcinii, desi in multe cazuri relatiile cauza-efect nu sunt in totalitate clare.

·        Medicamentele antistres si consumul de alcool. Femeile care folosesc medicamente pentru eliminarea stresului sau care consuma cantitati mari de alcool in timpul sarcinii se supun unui risc crescut de pierdere a sarcinii.

·        Expunerea la substante daunatoare. Expunerea la anumite tipuri de substante daunatoare poate creste riscul de a pierde sarcina. Substantele care ar trebui evitate include dozele mari de radiatii, substantele chimice periculoase, cum ar fi acelea folosite de curatatorii sau magazinele foto, medicamente citotoxice (chemoterapeutice), cocaina, alcoolul, fumatul si dozele moderate pana la cele crescute de cafeina (peste cinci cesti pe zi conform New England Journal of Medicine). Chiar si ceva cum ar fi apa de la robinet, ce aparent pare inofensiva, poate fi o posibila amenintare in dezvoltarea bebelusilor. Un studiu aparut in Jurnalul Medical de Epidemiologie a dezvaluit faptul ca femeile care beau mai mult de cinci pahare de apa de la robinet, pe zi, care contine cel putin 75 micrograme pe litru de trihalometan, au fost supuse unui risc de a se confrunta cu pierderea sarcinii. (Trihalometanul- este o substanta care se formeaza atunci cand clorul reactioneaza cu acizii proveniti din statiile de tratare a apei - se crede ca ar produce daune placentei si embrionului)

·        Varsta maternala crescuta. Sansa de a pierde o sarcina creste pe masura ce inaintati in varsta. In timp ce femeile care au in jur de douazeci de ani au doar un risc de 10 la suta de a pierde o sarcina, riscul pentru femeile ce se afla la varsta de patruzeci de ani se crede ca este de aproximativ 50 la suta.

 

 

 

            In zilele noastre, Colegiul American de Obstetrica si Ginecologie recomanda efectuarea de teste dupa o a doua pierdere consecutiva de sarcina- in mod particular daca pacienta are varsta de peste treizeci si cinci de ani. Motivul pentru care efectuarea testului mai devreme este unul evident: minimizarea numarului de ori cand o femeie trece prin trauma pierderii unui copil. (Este bine de observat faptul ca medicii incep sa revina asupra acestei probleme particulare. Foarte multe cupluri se simt mahnite din cauza ca sunt fortate sa treaca printr-o serie de sarcini pierdute inainte ca ei sa fie luati in serios si ca testarile sa inceapa.)

 

 

 

 

 

 

 

In functie de ceea ce s-a descoperit din aceste teste, doctorul dumneavoastra ar putea sa va recomande unul din urmatoarele tratamente:

 

·        Operatie chirurgicala efectuata pentru a extirpa fibroizii mari de marimea unui grapefruit sau fibroizii mici ce sunt situati exact sub linia uterului, sau corectarea oricaror anormalitati uterine care au fost identificate. Daca o problema structurala pare ca este vinovata de pierderea repetata a sarcinilor, operatia va va creste sansele de apleca acasa cu un copil viu la sfarsitul sarcinii cu aproximativ 70 pana la 85 la suta.

 

·        Inserarea unei cusaturi asupra cervixului (o procedura cunoscuta ca cerclaj) pentru a feri cervixul de deschiderea prematura. Aceasta operatiune va va fi recomandata daca ati fost diagnosticata cu un cervix incompetent.

 

·        O cura de antibiotice pentru a vindeca oricare dintre infectiile care ar putea duce la pierderea sarcinii.

 

·        Imbunatatirea managementului bolilor cronice, cum ar fi diabetul sau lupusul, care pot influenta pierderea.

 

·        Efectuarea terapiei cu hormoni pentru a corecta deficientele existente (ex. o faza luteala defecta sau sindromul ovarelor polichistice) care produc dificultati organismului in sustinerea unei sarcini. Scopul este acela de a face ca hormonii sa ajunga la nivelurile optime pentru crearea unui mediu intrauterin cat mai prietenos cu embrionul.

 

·        Tratament pentru problemele de sistem imunitar, cum ar fi sindromul anticorpilor antifosfolipidici care poate cauza pierderea sarcinii. Tratamentul acestuia poate implica folosirea aspirinei, heparinei, prednisonului, si chiar a injectiilor cu anticorpi.

 

·        Tratament pentru factorii alogenici care pot cauza pierderea sarcinii. Un tratament experimental implica tratarea partenerei cu leucocite (celulele albe ale sangelui) de la partener.

 

O sa considerati ca efectuand toate aceste teste va fi posibil sa determinati cauzele pierderilor de sarcini care se repeta. Din nefericire, nu este asa de usor. La circa 50 la suta din cupluri, cauzele sarcinilor pierdute care se repeta raman din pacate, neexplicate.

O parte a problemei este, desigur, aceea ca o serie de sarcini pierdute pot fi cauzate de diferiti factori. De exemplu, o prima sarcina pierduta de o femeie ar fi putut fi cauzata de o anomalie cromozomiala intamplatoare, in timp ce a doua ar fi putut sa fie rezultatul unei cauze necunoscute.

Din fericire, informatiile despre sarcinile pierdute recurente nu sunt atat de sumbre. In ciuda faptului ca aceste cupluri au experimentat pierderi in trecut, cuplurile care au un istoric de sarcini pierdute a caror cauza ramane nestiuta au de la 52 la suta pana la 61 la suta sanse sa dea nastere unui bebelus viu la sfarsitul urmatoarei sarcini. In timp ce aceste sanse sunt considerate mai mici decat sansele de 75 la suta de care se bucura cuplurile care nu au un istoric in ceea ce priveste pierderea sarcinilor, acestea sunt destule cat sa incurajeze un numar semnificativ de cupluri care viseaza sa-si ia acasa bebelusul sanatos.

 

 

                                                                                                                                -Henri Ford II