Anastasia 28.08.2008

Am aflat ca eram insarcinata in martie, imi facusem o multime de teste de sarcina ca sa fiu sigura. Dupa aia a urmat ecografie care ne-a adus vestea fericita ca vom deveni parinti. Regulat mergeam la ginecolog, la echo, analizele. Totul mergea cum nu se poate mai bine, doamna doctor mi-a spus ca copilu, inca nu stiam ce avea sa fie, era foarte vioi si chiar observase miscarile active ale lui la numai trei luni. Imi facusem si un cd de la echo cu poze ale bebelusului, sa le arat si parintilor si sorei mele.

 

Incepusem sa simt miscarile micutei mele,eram cea mai bucuroasa,incercam sa am cit mai mare grija de mine. La fiecare ecografie medicu ne lauda ca crestem, suntem voinici, chiar foarte activi. Eram fosrte nerabdatori ce o sa fie, baiat sau fetita? De la inceput nu aveam preferinta, dar dupa ceva timp eram intr-o zi in mall si am vazut o fetita mica, atunci am simtit ceva. Imi doream si eu sa fie fetita, am gasit si nume Anastasia, din totdeauna am dorit sa fie numele fetiei mele. Intr-o zi m-am sculat si i-am zis foarte sigura sotului ca o sa fie fetita, asa a fost. Medicul ne-a confirmat.

 

Zilele treceau fericite, eram acasa la parinti. Atunci am inceput sa simt ca ceva nu e in regula, aveam contractii. Am mers la doctor si ne-a zis ca e eminenta de avort, mi-a dat tratament, parca ma simteam mai bine. Eram in luna a 5 atunci. Am venit inapoi la Cluj, crezind ca daca se va intimpla ceva voi fi ajutata mai mult. Ma rugam sa treaca zilele mai repede, sa ajung macar in luna a 7-a, ca ar avea sanse sa supravietuiasca.Treceau zilele, burtica crestea, eram foarte fericita. La sfirsitul fiecarei saptamini ma bucuram, gindindu-ma ca a mai crescut, avem mai multe sanse. La echo era foarte bine, facusem 4-D.

 

Totul mergea normal pina cind am ajuns la 31 de saptamini, intr-o zi de luni am simtit ca nu mai misca ca de obicei, mai rar si fara putere. Stateam ca pe ace, asteptindu-l pe sotul meu sa mergem la urgente. Aici nu au spus nimic, numai ca ar dori sa ma interneze pentru niste investigatii. Noaptea nu dormisem de loc, mi-au pus o perfuzie, dar fetita mea nu mai miscase.

 

Dimineata dupa ecografie mi-au spus ca sarcina s-a oprit din evolutie. In acel moment imi cazus-se cerul in cap, cred ca a fost cea mai nefericita zi din viata mea, ziua cind am nascut un ingeras si cind in loc de acel strigat a fost tacere.

 

Peste 3 zile plecam acasa, in aceleasi haine cu care venisem, cu pantalonii cu burta. Numai cind ii vedeam ma apuca un plins, primele zile nu am iesit din casa. La simplul gind ca trebuie sa ma imbrac cu hainele mele de gravida, fiindca altele nu-mi veneau, simteam ca innebunesc. Nu am avut multe persoane alaturi, a trebuit sa-mi alin singura durerea; parintii mei, rudele mele lucuiesc in alta tara. Veni-se sora sa steie un pic cu mine, sotul fiind la servici, iar rudele sotului, cu toate ca stam la el, nu mi-au fost de mare ajutor, zicind ca lasa, trece si asta.

 

Ma tot gindesc ce pacate am facut oare de mi-a fost scris sa trec prin asa ceva. Ma tot chinuie gindul ca am facut eu ceva gresit. Nu pot sa nu ma gindesc ca daca ar fi trait acuma poate invata sa mearga, sau spunea primele ei cuvinte.

 

Dina, mamica ingerasului Anastasia