Andrei 05.02.2009 - 06.02.2009

In luna mai a anului trecut am aflat ca sunt gravida si mare ne-a fost bucuria, pentru ca in urma cu 2 ani pierdusem 2 sarcini la interval scurt. Desi eram implicata in mai multe proiecte, am lasat tot la o parte si am decis sa fiu intai de toate MAMA. Timpul a trecut si incet, incet incepea sa se contureze ceea ce avea sa fie Andrei, baietelul meu drag. In vara trecuta am mers in Romania in vacanta si toata lumea era fericita.

Pe 3 octombrie aveam ecografia de 20 saptamani care era cea mai importanta.

In dimineata acelei zile am avut pentru prima data un presentiment ca ceva nu e in regula. Sotul meu ma intreba ce e intampla, ca trebuie sa fiu fericita, ca ne vor arata ce face "bibicul"nostru, asa cum il alintam, dar mie mi-era frica sa plec de acasa.
Am ajuns acolo, ne-au spus ca e baiat si am vazut fata doctoritei ca incepe sa capete trasaturi ciudate. A mai chemat alt doctor si au inceput sa-m zica ceeea ce vedeau: "se pare ca are o malformatie cardiaca, cu implicarea plamanului, un dublu ureter pe partea dreapta"... deja nu mai auzeam nimic... eram distrusa.

 

Au inceput probele, analize, amniocenteza si vizite peste vizite, eu mergand la fiecare ca o somnambula. De fiecare data aparea un nou diagnostic si disparea altul, eram ca intr-un carusel care nu se mai opreste. De fiecare data citeam ce ar putea avea, ce sanse are, etc. Amniocenteza a dar rezultat normal, ceea ce ma facea sa sper, sa cred ca e posibil sa fie bine.

In tot acest timp am facut varicela(desi vaccinata), imunitatea mea era la pamant, insa stiam ca nu il va afecta pe micut, pentru ca eram in luna mare. Cu cat trecea timpul, diagnosticele se eliminau, parea ca e bine . Inima era normala, plamanii erau bine, nu se vedea bine partea inferioara a traheei. Speram ca aparatura e limitata si ca e doar chestiune de timp ca sa fie totul normal.Treceam de la agonie la extaz in fiecare clipa.

Timpul trecea ca un melc, Andrei incepuse sa creasca, se juca cu mami, il gadilam la talpite si plangeam de fiecare data cand ma gandeam ce s-ar putea intampla.
Pe la 7 luni mi-au spus ca incep sa am polihidramnios (mai mult lichid decat normal) si ca asta poate fi daca mam are diabet gestational sau daca fatul are probleme de inghitire a lichidului. Au inceput analizele. Ma rugam sa am diabet. Pare de necrezut, dar ma rugam sa fiu eu cea vinovata, pentru ca stiam prea bine ce inseamna cealalta varianta. Insa analizele au iesit bine... eu nu aveam diabet. Stiam ca acest lichid poate apare si din cauze necunoscute, speranta mea nu murise. Andrei trebuia sa fie bine!!!!

Timpul trece si pe zi ce trece ma simteam tot mai grea,tot mai mare.Pe 24 decembrie m-a vizitat doctorita si m-a spus ca trebuie sa imi scoata lichid, pentru ca altfel am sa nasc prematur, dar sa lasam sa treaca Craciunul.

 

A fost cel mai urat Craciun din viata mea. Aveam abdomenul ca de lemn, nu puteam dormi culcata, nu puteam manca, stomacul meu era de comprimat ca nu intra nimic. Pe 28 decembrie mi-au scos primii 3 litri de lichid. M-am usurat si eram fericita, pentru ca imi spusesera ca cel mic e bine. Il vedeam la ecograf cum se misca, cum se ascunde dupa manute. Insa inautrul meu stiam ca acest lichid poate avea o cauza,adica probleme ale esofagului sau traheei. Nici nu vroiam sa ii spun sotului meu, pentru ca asta ar fin insemnat ca accept ca micutul poate fi bolnavior. Ma rugam ca o disperata la D-zeu sa fie bun si sa ma ierte de toate relele si sa imi dea mie suferinta, nu lui.

Au urmat alte 2 amniocenteze evacuatorii, de fiecare data mi-au scos cate 3 litri, de fiecare data se refacea. Ideea era sa ajunga la termen si baietelul sa fie destul de mare pentru a suporta o interventie posibil necesara.
Am ajuns la 37 saptamani, eram deja umflata peste puterile mele, lichidul se refacuse iar, dar nu m-am plans nici un moment, asteptam sa fie bine cel mic.
Ultima noapte inainte de internare am plans pentru ca stiam ca e ultima cand il simt fericit la mine in burtica.
M-am internat pentru inducere de nastere. A inceput travaliul... care a durat 25 de ore. Am avut dureri, mi-a fost rau, nu m-am plans, vroiam sa fie el bine. Eram doar cu sotul meu, ai nostri din Romania nici nu stiau ca sunt la spital, n-au stiu nimic din tot ce va spun.

Pe 5 februarie la ora 9 dimineata a venit pe lume Andrei, pe care il asteptau o multime de medici pregatiti pentru orice. N-a plans... I-am vazut doar piciorusele, pentru ca mi l-au luat imediat, au incercat sa il intubeze, dar nu intra sonda... pana la urma l-au intubat... si l-au dus la alta unitate... Eu ma rugam la D-zeu... atat puteam sa fac, sa fie bine el, nu imi pasa ca am dureri, nu-mi pasa de nimic.

Au inceput sa ii faca probe si in aceeasi dupa-amiaza a venit verdictul greu ca o barda de calau: "Ne pare rau, dar nu se poate face nimic, ii lipseste mare parte din trahee, plamanii lui comunica cu exteriorul prin esofag(asa au si reusit sa il intubeze), trebuie sa va dati acordul sa ii inducem.... sfarsitul "Nu va pot explica ce simteam si ce simt si acum cand imi amintesc.

Ne-au chemat sa il vedem daca vrem, sa stam cu el . M-am dus acolo, trebuia sa il vad, sa il simt. L-am luat in brate, stiam ca e prima si ultima data. El dormea ca un inger frumos ce era. Era cret si frumos, cel mai frumos copil din lume, era al meu si nu putea sa mi-l ia nimeni. Am stat, am vorbit cu el, dar nu am putut sa stau pana la sfarsit. Era peste puterile mele. Si acum regret asta, dar eram ca intr-un cosmar ce nu se termina. Pe 6 februarie la 1 oaptea ne-au anuntat ca baiatul nostru drag e dincolo... Se sfarsise totul, lumea, tot...

Au trecut 6 saptamani de atunci, plang si sper ca e mai bine acolo pentru el, ca e fericit si nu are nici o durere...
Am regrete... ca nu l-am botezat... ca nu am stat cu el pana la sfarsit... dar D-zeu l-a luat pentru ca avea nevoie de el... si candva am sa ii cer personal iertare pentru toate fiului meu, ANDREI.

Aceasta a fost povestea mea si doresc tuturor mamelor de ingeri sa fie tari si sa nu uite ca avem acolo ingeri mici si frumosi care poate ne vor trimite alti ingeri pe pamant si care ne vegheaza.
Iar tie, Bianca, iti doresc numai bine si sa iti dea D-zeu multa sanatate si putere sa mergi mai departe si sa implinesti tot ce ti-ai propus.Emma te va ajuta.
Cu drag,

Dana, mamica ingerasului Andrei