David 22.10.2008  si  Alessia 23.03.2006

Am facut toate analizele, am stat acasa in concediu pt. risc, am respectat toate indicatiile medicului si inevitabilul s-a produs . Nu pot uita cuvintele doctoritei care in acele clipe cumplite ma invinuia pe mine ca nu am venit la timp ca poate se putea face ceva, durerea ce o simteam cand vedeam mamici cu copilasii langa ele in maternitate, furia pentru cele care nici macar nu isi doreau un copil si-l aveau .

Dupa doi ani, schimbarea locului de munca, a localitatii de domiciliu si a doctorului am incercat din nou. Ma gandeam atunci ca sansa sa se intample din nou era foarte mica. Aveam un intreg dosar cu analize, au urmat altele sub indrumarea unei doctorite inimoase, d-na doctor Todorut. Pe la 24 de saptamani au inceput sa apara primele semne de tensiune, a urmat internarea in spital, medicatie, analize, situatia nu era prea roza dar speram.

 

Era prea devreme pt cezariana...David a rezistat pina la 28 de saptamani, cand in urma unei eco facut la maternitate s-a constatat lipsa activitatii cardiace. Nu imi venea sa cred ca se intampla din nou, imi venea sa strig, sa urlu, sa fur alt copil din maternitate .

De ce era viata atat de nedreapta cu mine? Cu ce gresisem? De ce din nou? Voi mai fi vreodata mama?
In momentele acelea nu ma gandeam ca pot lua copilul acasa sa-l inmormantez, nu am vrut nici sa-l vad si acum regret ca nu am unde sa-l plang,ca nu l-am vazut...

Au trecut de atunci 5 luni dar atunci cand cred ca mi-a mai trecut durerea ea revine cu si mai multa putere.
Acum imi fac alte analize in speranta ca voi descoperi ceva, nu stiu daca voi mai gasi puterea de a incerca din nou...

Multumesc Angela, Ella, Genny, Vio ca m-ati primit si ascultat.

Angela nu am uitat vb tale la prima intalnire cu mamicile de ingeri "Intr-un fel sau altul vom avea si noi un copil"...

 

Diana, mamica ingerasilor David si Alessia