Deyan 11.02.2009 - 11.02.2009
M-am casatorit in vara anului 2006 a fost cel mai frumos si minunat moment din viata noastra. Ne-am dorit foarte mult un copilas dar Dumnezeu nu a vrut sa ni-l daruiasca pana anul trecut in septembrie.
In data de 16 septembrie am aflat ca sunt insarcinata am plans cu testele in mana si nu imi venea sa cred ca d-zeu ne-a ajutat sa ne implinim visul si familia cu un copilas. Toate au fost bune, totul mergea perfect eu ma simeam implinita ca in sfarsit voi avea un bebelus si o famile implinita.
Minunea insa nu a durat foarte mult decat pana in data de 5 ianuarie 2009 cand mergand la controlul lunar si pentru a primi CD cu miscarile bebelusului nostru am aflat cumplita veste bebelusul nostru avea holoprozencefalie(lipsa creier). Vestea a picat pe mine ca un traznet nu puteam realiza ca in curand eu nu voi mai putea fi mamica bebelusului meu. Ni sa spus sa mergem luni la spital pentru a ne face inca o data analizele speram la o minune ne rugam pentru viata ingerasului nostru speram intr-o minune.
Luni intorcandu-ne din nou la doctor vestea a fost de 2 ori mai cumplita: trebuia sa fac intrerupere de sarcina pentru ca ingerasul nostru nu avea nici o sansa de supravietuire. M-au internat in spital pentru nastere fortata. Au urmat clipe cumplite, nu intelegeam de ce mi se intampla mie asa ceva, cu ce am gresit, care a fost vina mea, nu vroiam sa accept speram in continuare la o minune. Asteptam sa vina doctorul si sa-mi spuna ca sau inselat, ca Deyan al nostru e bine si ca se va naste.
Si s-a nascut, dar nu pentru a ne bucura de el ci pentru a-l plange.
Pana sa-mi administreze pastilele pentru contractii Deyan inca misca, se juca acolo in casuta lui, asa cum noi ii ziceam, garsonierea lui mamica. Marti la ora 11 dimineata mi-au fost administrate primele 2 pastile pentru contractii. De atunci ingerasul nostru a incetat sa se mai joace in garsoniera mamicii, credeam ca pastilele i-au facut si lui ceva de nu mai misca . Cand l-am intrebat pe doctor mi-a zis ca nu din cauza pastilelor nu mai misca ci probabil pentru ca a murit. Nu puteam sa cred ca bebelusul meu nu mai e si il mangaiam in continuare pe burtica si vorbeam cu el.
Miercuri la ora 15:30 am nascut un bebelus de doar 600 de grame pe care noi il credeam deja ingeras, dar care a vrut sa traiasca macar 5 secunde sa ne bucure pe noi, parintii lui, macar cu un planset. Atat a trait scumpul si iubitul nostru ingeras: 5 secunde pretioase in care ne-a bucurat cu plansetul lui stins :(
Deyan, mami cu tati te iubim mult si ne rugam la tine scumpul notru.
Cristina, mama ingerasului Deyan.
Mergi sus