Luca  31.07.2008 - 02.08.2008

31 iulie 2008... m-am trezit la 04.30, era o zi frumoasa de vara, o zi de joi pe care parca o asteptasem o viata, m-am ridicat din pat si am mers la baie. Mi se fisurasera membranele dar ceea ce eliminam nu era o cantitate ingrijoratoare. Mi-am mangaiat burtica si i-am spus puiului meu ca in curand ne vom vedea. Mi-era asa de dor de el...asa de dor....imediat am plecat spre spital.

Dumnezeule, cat de fericiti eram, ne tinem de mana si ne priveam, urma sa devenim bogati caci cea mai mare bogatie era pe drum.
Am ajuns la spital si dupa inregisrarile de vigoare, m-am trezit intr-un salon de pe sectia de chirurgie (ciudat, dar la ginecologie in incinta spitalului Euroclinic nu era loc si pentru noi).

Apoi a inceput cosmarul nostru. Imediat am facut cunostinta cu rezidenta (Cristina Vladu ) doctorului. Primul lucru a fost sa o anunte pe una dintre asistente sa-mi faca clisma, apoi m-a dus intr-una din salile de pansamente pentru un asa zis consult. Dupa ce m-a consultat mi-a spus ca am dilatatie de 3 cm si mi-a taiat membranele pentru ca am simtit pur si simplu iar cand m-am uitat spre ea, in mana dreapta avea o foarfeca mare murdara de sange iar eu, odata coborata de pe masa si ajunsa la salon, mi-a curs toata ’’apa’.

Era 9.30 cand am intrat in travaliu, la 11 din cauza durerilor mi-au pus anestezia epidutala, doctorul meu Alexanrdu Filipescu de la Spitalul Elias nu dadea nici un semn, din cand in cand vorbea la telefon cu rezidenta care pe tot parcursul travaliului meu a dat semne de plictiseala si mai tot timpul vorbea la telefon.
Aveam contractii din 5 in 5 minute si durau 1,5 min la o dilatatie de 6. La 12.30 apare si Filipescu ca si cand venea sa-mi faca o injectie. Era linistit si relaxat, dupa prima evaluare mi-a zis ca am dilatatie 8 numai ca ...incepusem sa am contractii din ce in ce mai rar si foarte scurte.

 

Se crease deja o panica, imi tot injectau ceva pentru dilatatie erau deja la a 6 a fiola. Durerile erau clumplite, ma sufocau si ma epuizau in egala masura, intrebam intr-una daca Luca este bine . Am inceput sa-l rog sa-mi faca cezariana simteam ca bebelusul meu nu va fi bine, e cumplit cum o mama simte asta.. Din cauza durerilor lesinam, ma trezeam apoi lesinam iarasi. Mi-am intors capul mult in partea stanga si atunci am vazut cum bataile inimii puiului meu scad. Filipescu era panicat, spunea intr-una ca nu poate sa-l scoata (de parca era un gunoi in ochi), ca nu m-am dilat decat la exterior.

 

L-am implorat atunci sa-mi faca cezariana, In disperarea si durerea mea ii imploram pe toti sa-mi faca cezariana. Imi amintesc cum am prins-o de mana pe rezidenta lui si am rugat-o sa-i spuna si ea sa-mi faca cezariana iar ea, si-a tras mana si mi-a zis sa stau linistita sa nu ma mai agit ca e mai rau. Durerile era din ce in ce mai mari, sala de nastere se umpluse de medici. ....toti priveau ingroziti. Filipescu s-a intors catre ei si le-a spus din nou: ‚’’ce sa fac ca nu pot sa-l scot, incearca si tu’’ - i se adresa lui Herghelegiu care, dupa ce m-a privit pe mine, a privit aparatul care il monitoriza pe Luca si apoi i-a zis i sa ma duca urgent sus si sa-mi faca cezariana.

 

Am intors capul in stanga si am vazut bataile inimii lui Luca undeva la 40-50, apoi m-am uitat in dreapta la ceas, era 13.10. Mi-au coborat picioarele de pe masa cu toate ca Luca era pe canalul de iesire gata gata sa iasa.
.........m-am trezit pe la 17.30, am ridicat mainile si am constatat ca nu am bratara ‚’de mamica’’. Mi-a inghetat sufletul, m-am simtit ca un sloi de gheata care se sufoca. In clipa aia l-am vazut pe Vlad, singur fara Luca in brate, dar a zambit si m-am usurat, M-a luat de mana si a inceput sa ma pupe, l-am intrebat cum e baietelul nostru iar el mi-a spus ca e foarte frumos si foarte mare, mi l-a descris cu lux de amanunte iar la final mi-a spus ca are probleme cu respiratia si ca e conectat la aparate. I-am spus sa-mi arate pozele cu el dar nu ii facuse. Aceasi sloi de gheata m-a cuprins din nou. Vlad i-ar fi facut o mie de poze pana acum daca era totul bine. Mi-am dat seama ca imi ascund ceva. L-am rugt sa mearga sa-i faca poza.

Vlad s-a intors in scurt timp de la Luca , ii facuse o poza.
Era atat de frumos, atat de frumos, era perfect insa pe frunte avea un pansament si era intubat. Inainte sa pot sa intreb ceva Vlad mi-a spus ca are o urma de la forceps dar care va trece curand. Am inghetat din nou: el poate nu stia ce insemna un forceps la o nastere dar eu stiam. Si..........nu vroiam sa ma gandesc, nu puteam sa accept ca Luca al meu, minunea mea, a fost adus pe lumea asta cu forcepsul.

Cezariana a fost facuta prea tarziu pentru baietelul meu. De la 9.30 pana la 13.10, Luca a stat fara pic de lichid si datorita faptului ca a fost un baietel mare nu am putut nici eu sa il aduc si nu a putut nici el sa ma ajute sa vina pe lume natural. Cu toate strigatele mele sa-mi faca cezariana , doctorul a ales sa-l scoata cu vaccum-ul si cu forcepsul si pentru ca nu a reusit nici asa, a fost nevoit sa-mi faca cezariana. Aveam sa aflu mai tarziu ca imediat dupa cezariana, fara sa imi inchida operatia, Filipescu a plecat. M-au cusut medicii de la Euroclinic, el s-a panicat probabil.

Luca nu a primit nici o nota la nastere, nici macar nu a putut fi cantarit in primele ore. Starea lui era mai mult decat critica. Pe Vlad l-au lasat sa stea cu el, sa-l tina de manuta, l-au invatat cum sa-i tina corpul mic si firav in cazul in care facea convulsii si l-au mai invatat sa se roage sa nu se intample asta in primele 12 ore. Si stiu ca s-a rugat cu toata fiinta lui dar Luca al nostru nu a rezistat si a facut convulsii. A 2 a zi am incercat sa ma ridic sa merg la Luca, speram ca o sa-i dau sa pape, stiam cat de esential e laptele matern ca doar d’aia optasem pentru nastere naturala, ca sa pot sa-i fiu alaturi intr-u totul din primele clipe de viata dar, nu am reusit , eram mult prea slabita.

Pe la 11 a venit in salon neonatologul lui Luca. A incercat sa ne explice ca starea lui nu e buna si ca il transfera in Polizu pentru mai multe investigatii. I-am multuit iar raspunsul ei aproape ne-a ucis :’’aveti pentru ce sa-mi multumiti, am facut tot cese putea face, doar Dumnezeu mai hotaraste acum’’
Vlad a insotit salvarea lui Luca iar eu urma sa mergin 2 ore. Dupa ce au plecat, am urlat. Ma durea sufletul.

Trecusera 24 de ore cand l-am vazut pe Luca pentru prima data. Era la terapie intensiva si nu aveau voie decat mamele asa k am intrat singura.Baietelul ala superb din incubator era al meu. Era minunea mea, era sufletul meu, era mai mult, mult mai multe decat reprezint eu. Daca as fi avut eu ataea perfuzii in manute, picioruse si buricut cate avea el nu m-ar fi durut nici pe sfert decat m-a durut cand l-am vazut pe el atat de conectat la aparate. Era in pampersi iar pe cap avea un fes crosetat rosu cu alb in dungi iar in picioruse sosete albe. M-am arcuit de durere. L-am atins pe manute, era atat de cald iar pielea lui era atat de fina. L-am privit pret de 10 minute, doar atat aveam voie. Dar nu mi-au ajuns si nici nu am stiut ca nu-l voi privi o viata.

 

Nu stiu daca avea ceva de la mine, Vlad imi spune ca barbita, eu si astazi stiu ca era un Vlad in miniatura. Am inceput sa ma rog, aveam la sutiet mir adus de cel care trebuia sa-l boteze. Cu teama de a nu ma vede asistentele am deschis sticluta si am inceput sa-l ating pe tot corpul... si ma rugam, ma rugam la Dumnezeu sa mi-l lase, ii promiteam orice doar sa mi lase. Ca un raspuns la rugamintea mea Luca si-a miscat manuta stanga cu putere. M-am bucurat enorm, mai tarziu am aflat ca era doar un gest incostient.I-am ridicat caciulita de pe cap si ii-am vazut perisorul: era negru si cret de aproape 2 cm., unul dintre ochisori era intredescris, avea ochii caprui.

Apoi neonatologul a stat de vorba cu noi. Ne-a explicat ca sansele lui sunt minime si ca daca ar trai, datorita afectiunilor survenite in urma travaliului, Luca si-ar fi miscat poate doar ochisorii.
Datorita asfixiei Luca avea hemoragie la toate organele interne, iar din cauza vaccum-ului si a forcepsului i se sparsesera vasele de sange si sangele ii patrunsese in substanta cenusie.

 

Atunci am hotarat sa-l botezam. L-am tinut de mana pe tot parcursul slujbei si l-am rugat. L-am rugat sa nu plece. Dar nu m-a ascultat, La mai putin de o ora toti ingerasii vostri au venit sa ma anunte ca Luca o sa mearga cu ei pentru ca e asa de bine si frumos in lumea lor... si mai mi-au spus ca o sa aiba grija de el si impreuna vor veghea asupra noastra. Apoi au plecat cu totii, dar nu inainte de a ma ruga sa va transmit fiecareia dintre voi ca ei va iubesc si isi doresc sa aveti puterea si taria sa mergeti mai departe, ca doar asa vor considera ca sacrificiul lor a meritat.

Alina, mamica ingerasului Luca