Am aflat ca sunt insarcinata la inceputul lunii iunie. Am avut la inceput sangerari si am urmat un tratament pentru mentinerea si fixarea sarcinii. A trecut totul cu bine pana in luna octombrie cand la o vizita la ecograf (aveam 26 saptamani) doctorul a dat nemultumit din cap si nu stia cum sa-mi spuna ca vede ceva la cap. A pus un diagnostic cu semnul intrebarii:HIDROCEFALIE.

 

Lucrez cu copiii cu handicap mintal de 10 ani. Va dati seama ca cerul parca s-a prabusit peste mine. Am fost trimisa la Cluj la unul din cei mai buni dr si acolo Dumnezeu a fost bun cu noi si ni s-a spus ca copilul e sanatos nu are nimic. Tot atunci am aflat ca o sa am o fetita. Am inceput sa caut nume si pana la urma am ales numele Alexia. Vorbeam cu ea mai toata ziua, ii cantam, ii spuneam mereu ce mult o iubesc ca astept cu nerabdare sa o cunosc, sa ii simt caldura trupusorului, sa o sarut din cap pana in picioare si sa ii dau toata dragostea de care sunt capabila si sa o apar pe cat pot de toate relele. Alexia era un copil vioi. Misca foarte mult.

 

Pe data de 20.01.2009 am fost la ecograf data aproximativa de a naste fiind 5 februarie. Totul era bine si frumos. Dar dupa doua zile ne-am intors la ecograf pentru ca copilul meu nu mai misca. Nici nu vreau sa imi amintesc clipele acelea prin care am fost nevoita sa trec. Am auzit doar "Imi pare rau dar nu gasesc inima copilului. Bataile inimii s-au oprit. Se pare ca fatul a murit."

 

In momentul acela as fi vrut ca inima mea sa se opreasca si ea si sa pot fi alaturi de copilul meu mult dorit si iubit. Am fost internata in aceeasi seara , mi s-a provocat nasterea am nascut normal. Inca nu se stie de ce a murit, dar la prima vedere la autopsie a reiesit ca nu avea nici o malformatie externa sau interna ci se pare ca s-ar fi asfixiat cu lichid amniotic. Asteptam analizele finale ale autopsiei.

 

Din pacate nu am avut curajul sa imi vad fetita, sa o iau in brate si acum sunt momente cand ma intreb daca nu am gresit. A fost atat de greu momentul in care m-am intors acasa. Sotul si mama mea au luat din casa tot ceea ce era pregatit pentru marele eveniment. Simt o durere imensa un gol mare in suflet si nu stiu cum sa fac sa fie mai usor. Sotul nu plange nu se descarca si e oarecum nemultumit cand ma vede ca plang si imi spune ca nu mai putem face nimic, dar eu as plange tot timpul si ma doare ca poate nu intelege ca durerea de mama e mult mai mare decat cea de tata.

 

Simt cum ma dor bratele de faptul ca nu am stans fetita la piept, ca imi explodeaza inima de atata dragoste pe care am adunat-o ca sa i-o ofer dar nu mai am cui. Fetita mea nu mai este si e un lucru atat de greu de acceptat.

 

Iti multumesc pentru ce ai facut pentru mamele de ingeri si ma rog pentru sufletele tuturor ingerasilor nostrii.

 

...........................................................................................................................................................

 

Imi este atat de greu sa astern cateva cuvinte. Simt ca viata mea nu mai are nici un sens.
Acum cateva saptamani ii spuneam Alexiei ca va avea un fratior sau o surioara,dar acum....
Anul 2009.Era o zi de JOI cand am mers la ecograf sa vad ce se intampla de iubita mea nu mai misca si atunci am aflat ca e moarta.Era luna IANUARIE.
Anul 2010.Tot o zi de JOI cand m-a pornit o mica sangerare si am mers la dr si asa am aflat ca sarcina s-a oprit din evolutie(ar fi trebuit sa avem 14 saptamani).Tot luna IANUARIE.
De ieri 8.01.2010 mai am un ingeras acolo sus. Imi facusem vise si sperante ca de data aceasta totul va fi bine dar se pare ca Dumnezeu a vrut altceva pt mine sa mai puna o cruce pe umerii mei pe care sa o duc.

Va iubesc ingerasii mei, copilasii mei dragi.

 

 

Delia, mamica ingerasilor Alexia si Bebe mic