Roxana Maria  08.07.1987 - 22.09.2008

Mi-a adus multa bucurie in viata si desi durerea pe care o simt acum este mai puternica decat mine ii multumesc din suflet pentru anii frumosi pe care mi a luminat cu prezenta ei.

Era in vacanta de vara ,terminase anul doi de facultate si era acasa , era in data de 11 august , cineva m-a sunat de pe numarul ei ,nu era ea ,era un domn care-mi spunea ca fata mea a avut un accident ,de aici a inceput cosmarul , nu stiu cum am ajuns acolo, sunt momente pe care nu mi le mai amintesc, durerea te paralizeaza, am ajuns la urgente era in coma si intubata, salvarea din spital nu o putea transporta la Timisoara asteptau o alta salvare cu dotari corespunzatoare, am plecat in final la Timisoara. Acolo i s-a facut investigatii, o prima tomografie in urma caruia spuneau ca cerebral nu are nimic, a fost internata la terapie intensive la Casa Austria, a urmat a doua tomografie a doua zi din nou au spus ca cerebral nu are nimic, dar vedeau aer in burta au intrat in operatie de urgenta ,a avut splina si diafragma rupta , au operat-o si dupa operatie medicii erau multumiti, mai avea femurul stang rupt si se gandeau ca peste doua zile sa ii faca si aceasta operatie.

 

Nu a fost asa caci semnele pe care le dadea nu erau bune a urmat o a treia tomografie si acum ne-au spus ca a aparut o ischemie pe partea stanga si sunt afectati si centrii vitali, nu am inteles de ce medical neurochirurg ne-a asigurat ca cerebral nu este nimic si dupa a doua tomografie avand in vedere ca a trecut mai mult de 48 de ore nici nu mai are ce sa apara, iar acum ne spunea tot el ca are 10% sanse de supravietuire si doar in stare vegetative si ne vorbea de cedare de organe... Nu pot sa va descriu in cuvinte ce simti in astfel de momente.

 

Am chemat un preot si dupa ce a slujit si i-a ridicat patrafirul de pe ochi a fost prima data cand a deschis ochii, atunci am avut convingerea ca salvarea ei este o minune de la Dumnezeu , a doua zi dimineata imi amintesc ca medicul a venit la mine si mi-a spus ca se pare ca nu e asa ca incepe sa-si revina din coma si au urmat cateva zile mai bune.

 

A venit cel de-al doilea hop, operatia de femur ,datorita problemelor ivite medicul ortoped care trebuia sa o opereze a plecat in concediu , a venit un medic din alt spital pentru a face interventia, au facut un implant de femur laparoscopic ,totul a decurs bine la operatie si primele 24 de ore, apoi probabil niste micoemboli au dat-o din nou peste cap. Acolo pe terapie intensiva fiecare clipa aducea ceva nou, au fost trei saptamani in care am plans si m-am rugat in fiecare clipa lui Dumnezeu sa-mi salveze copila, oricat ar fi de greu in recuperare dar sa o lase langa mine.Dupa trei saptamani paraseam terapia intensiva si am ajuns in salon, toata lumea a crezut-o salvata vorbeau de recuperare, deja facusem programare pentru recuperare la Felix de acum nimeni nu mai vorbea de moarte.

 

Si-a revenit intelegea chiar daca nu putea vorbi , nu stiu ce era in mintea ei ce a inteles din ce se intampla in jurul ei caci nu putea vorbi, dar raspundea la cei spuneam si facea ce I se cerea. Au aparut din nou complicatii, operatia de la femur s-a infectat, a trebuit sa o redeschida ,apoi dupa aproximativ o saptamana de cand eram in salon au aparut probleme respiratorii ,si o marmorare pe piele pe care nimeni nu stia de la ce este. Starea ei a inceput sa se inrautateasca si vorbisem sa plecam in Ungaria sa incepem recuperarea acolo, dar au zis sa ramanem sa-I inchida operatia de la picior.

 

Era intr-o duminica, eram de trei saptamani pe salon, am fost in ziua aceia la slujba (in cadrul spitalului) si l-am rugat pe preot sa treaca pe la ea, a venit ,iar dupa vizita lui era parca atat de linistita, imi aduc aminte ca preotul mi-a spus “ am crezut ca e mai rau, dar arata bine” , la ora 12 noaptea i-am schimbat perfuzia, am intebat-o pe asistenta daca ii mai pun alta, mi-a spus ca daca e asa de linistita sa ii pun si ultimul flacon.

 

Mai departe nu am inteles ce s-a intamplat, i s-a facut dintr-o data rau si in urmatoarea jumatate de ora deja pleca cu ea in fuga spre terapie intensiva, iar dimineata la ora 6 in data de 22 septembrie exact la 6 saptamani de la accident a plecat dintre noi si a devenit inger .
Nu am inteles ce s-a intamplat, nu mai stiam ce si in ce sa cred, am avut atata credinta si incredere in Dumnezeu si de atunci parca toata lumea mea s-a rasturnat.

Am aflat dupa autopsie ca facuse in infart cu aproximativ doua saptamani in urma ( momentul in care a inceput sa se inrautateasca starea ei)in conditiile in care nimeni niciodata nu a pomenit macar ceva de inima, iar in noaptea in care a murit l-a facut pe al doilea .

Am fost suparata pe mine, pe medici pe viata si chiar pe Dumnezeu ca nu mi-am putut salva copila ca am trecut peste atatea greutati si cand am crezut ca e bine a plecat, ar fi trebuit sa lupt cu medicii, desi le-am spus mereu ca nu e bine ca simt ca ceva nu este in ordine, dar ei erau pasivi si nepasatori, sunt convinsa ca puteau sa o salveze daca faceau investigatii sa vada de ce respire greu, ei spuneau doar “ bate-o pe spate si pune-o sa umfle baloane”.

Viata mea fara ea e mai grea decat pot cuvintele sa exprime, e doar o durere fara margin , am fost pe punctual de-a ceda de multe ori, dar doar frica ca poate nu o sa ne mai intalnim ma mai tine in viata.
Inca nu pot sa cred ca am pierdut-o, inca nu pot sa cred ca nu ma mai striga “mama” si nu ma mai strange in brate, ca acel copil frumos al meu a plecat intr-o alta lume si eu am ramas aici singura pe pamant.
Acum o parte din ea traieste si va trai veschic in inima mea, cum o parte din mine a plecat si este mereu alaturi de ea, caci dragostea noastra e mai puternica decat distanta dintre cele doua lumi.

Traiesc cu speranta ca rugaciunile mele ii ajuta sufletului ei sa-I fie macar un pic mai bine si ca intr-o zi cat mai curand ca fim din nou impreuna, o mama si fiica ei care nu se vor mai desparti niciodata .

TE IUBESC INGERUL MEU SI IMI ESTE ATAT DE DOR DE TINE

 

Maria, mama ingerului ei drag, Roxana Maria