Adrian Alexandru 05.01.2009
Dragele mele prietene "Mame de ingeri"!...dati-mi voie sa va spun asa...sentimentele mele, cuvintele de durere, regretele si neputinta sunt cu siguranta doar de voi intelese...doar de sufletele voastre greu incercate prin fierderea prea vremelnica a celor mai dragi fiinte, pierderea ingerasilor. Va rog din tot sufletul meu sa ma iertati, daca nu-mi gasesc cuvintele, sau daca sunt "dezordonata" in idei si exprimare, dar nu-mi mai gasesc linistea si nici nu pot sa mai gandesc coerent...gandul meu zboara printre nori, zboara spre ingerasul meu...si apoi coboara cu revolta spre aceasta lume rece, dura, si rea...in care am ramas noi, cei nemangaiati.
As vrea sa va povestesc despre ingerasul meu Adrian Alexandru.
Plang, dar oare pot?
Offf. Ma numesc Betty...de fapt, Bettina, insa pentru voi cei aproape de sufletul meu o sa fiu Betty. Am 26 de ani, curand implinesc 27. Sunt cadru militar in prezent, insa cu ceva timp in urma am fost asistent medical generalist, si am lucrat la un centru de paleatie (ingrijirea persoanelor cu cancer, in faza terminala)...si timp de 3 ani am fost voluntar S.M.U.R.D.
Plang, dar oare pot?
Offf. Ma numesc Betty...de fapt, Bettina, insa pentru voi cei aproape de sufletul meu o sa fiu Betty. Am 26 de ani, curand implinesc 27. Sunt cadru militar in prezent, insa cu ceva timp in urma am fost asistent medical generalist, si am lucrat la un centru de paleatie (ingrijirea persoanelor cu cancer, in faza terminala)...si timp de 3 ani am fost voluntar S.M.U.R.D.
Inainte cu cateva zile de Craciun am avut cateva simpome de sarcina, sustinute fiind si de lipsa menstruatiei. Vreau sa fac o paranteza, daca-mi permiteti...unde locuiesc, zilnic sunt cel putin 5-6 prieteni daca nu chiar 20, printre care era si prietena mea Bia gravida pe atunci in luna a 8-a). Toti in perioada Craciunului faceau glume, ca se mareste marea noastra "familie". Si am primit cadouri, doar lucruri pentru bebelusi. In data de 31 decembrie, pe cand faceam pregatirile de revelion, mi-am facut cel de al 3-lea test si a aparut minunea...cele 2 liniute magice. Nu va pot exprima in cuvinte bucuria generala din casa noastra in acea noapte. Vorbeam cu Bia, ne faceam planuri, sa iesim al plimbare cu sufletelele noastre, imi spunea de sentimente ce o sa le am peste un timp...multe si multe povesti si clisee impreuna cu sufletelul meu.
Pe data de 3 Ianuarie, pe la amiaza, cand mai toti erau din nou pe la noi, ma simteam forte rau...iar unul dintre cei mai buni prieteni, care este medic a decis sa mearga cu mine la urgenta sa vedem despre ce este vorba.
Mi-a facut ecografie si mi-am vazut ingerasul
Era mic, era acolo, era bine, l-am atins, i-am vorbit...
Am venit acasa, usurata fiind de ideea ca poate fi ceva in neregula cu sufletelul meu. Am zis ca mai astept pana pe data de 5 Ianuarie sa se intoarca in tara medicul meu. Dar nu era zi lasata de al Dumnezeu sa nu am simt rau, dureri de cap, senzatii subtile de greata...
Pe 5 Ianuarie, de dimineata am fost la lucru, dar starea mea era parca din ce in ce mai rea...am cerut sa fiu lasata acasa...ceea ce s-a si intamplat.
Mi-a facut ecografie si mi-am vazut ingerasul
Era mic, era acolo, era bine, l-am atins, i-am vorbit...
Am venit acasa, usurata fiind de ideea ca poate fi ceva in neregula cu sufletelul meu. Am zis ca mai astept pana pe data de 5 Ianuarie sa se intoarca in tara medicul meu. Dar nu era zi lasata de al Dumnezeu sa nu am simt rau, dureri de cap, senzatii subtile de greata...
Pe 5 Ianuarie, de dimineata am fost la lucru, dar starea mea era parca din ce in ce mai rea...am cerut sa fiu lasata acasa...ceea ce s-a si intamplat.
Am ajuns acasa si de aici cosmarul!
La ora 12 am observat o usoara sangerare, iar la 13 am plecat urgent la ginecologie. Doamna doctor mi-a spus in urma consultatiei si a ecografiei ca sunt cu iminenta de avort. M-a trimis de urgenta la spital pentru internare, in speranta ca sarcina va mai putea fi salvata. In drum spre spital am simtit ca mor, ac ceva din mine se rupe, nu doar fizic, ci si sufletesc...pana la spital am suferit avort spontan. Medicul de garda, mi-a confirmat aceasta, sub diagnosticul de "avort incomplet efectuat la II luni" si mi-a explicat necesitatea efectuarii unui chiuretaj. La orele 19,30 eram in sala de tratament. Nu vreau sa si nicic nu pot sa exprim ce am trait.
La ora 12 am observat o usoara sangerare, iar la 13 am plecat urgent la ginecologie. Doamna doctor mi-a spus in urma consultatiei si a ecografiei ca sunt cu iminenta de avort. M-a trimis de urgenta la spital pentru internare, in speranta ca sarcina va mai putea fi salvata. In drum spre spital am simtit ca mor, ac ceva din mine se rupe, nu doar fizic, ci si sufletesc...pana la spital am suferit avort spontan. Medicul de garda, mi-a confirmat aceasta, sub diagnosticul de "avort incomplet efectuat la II luni" si mi-a explicat necesitatea efectuarii unui chiuretaj. La orele 19,30 eram in sala de tratament. Nu vreau sa si nicic nu pot sa exprim ce am trait.
Am ramas internata pana pe 7 ianuarie. Timp in care, nici unul dintre cadrele medicale nu s-au uitat la mine, si nu mi-a explicat ce s-a intamplat sau ce va urma de acum in colo. In ziua externarii am avut o alta lovitura, pe langa pierderea ingeasului meu...am auzit un "discurs" care va ramane mereu intiparit in mintea mea "AUZI AICEA DOAMNA ! ALTA DATA SA TE INREGISTREZI MAI REPEDE CU SARCINA CA ALTFEL,TU TE TOT F..I SI EU TE SUI PE CAPRA SI TI-L DAU AFARA , TU IAR TE FU..I SI EU TI-L SCUIP AFARA "
Acum sunt acasa, nu sunt prea bine nici fizic, nici sufleteste...insa am sufletul impacat ca ingerasul meu e sus intre ingeri. Cu ajutorul uni prieten apropiat, am reusit sa ii fac o slujba ingerasului meu, iar preotul m-a ajutat sa-i dau un nume... ingerasul ADRIAN ALEXANDRU.
Acum nu imi mai ramane decat sa va multumesc pentru ca m-ati ascultat, ca mi-ati permis sa-mi descarc sufletul, si sa il rog pe Bunul Dumnezeu sa ne aline sufletele si sa aseze sufletele ingerasilor nostrii acolo unde dreptii se odihnesc.
Am crezut ca Dumnezeu e nedrept, cateva zile am gandit asa...si plangeam si suspinam, ma condamnam si uram tot ceea ce reprezenta viata. Intr-o seara cand suspiam si simteam ca viata mea nu mai are nici un semn, ca parka totul e sfarsit mi-a venit un gand in mintea mea plina de intrebari, acuzatii si disperare, ca …Dumnezeu a avut nevoie de un inger …si l-a chemat pe cel mai mic si nevinovat, dintre noi…iar el a raspuns afirmativ, simtind ca lumea in care urma sa vina e rece si rea.
Cicatricile trupui sunt vizibile si usor vindecabile, dar cele ale sufletului cer mult timp si blandete pentru a se putea vindeca, insa, in urma lor ramane amintirea…
Noi, ca “Mame de ingeri”, am avut locul nostru in viata lor, dar lumea ingerilor era mai presus de orice pentru ei…Daca ingerul nostru a plecat departe, mult prea departe sa-l mai putem vedea , cu siguranta ca in locul in care ingerasii nostrii au ajuns, traiesc cele mai minunate clipe. Dorinta noastra de a ramane langa noi, de a ne bucura de ei, de zambetul lor, de clipele ce ni le-ar fi putut oferii odata cu trecerea anilor, a fost mai prejos decat dorinta lor de a fi ingerasi printer ingeri, devanind acum o amintire si o lacrima pentru noi.
Multumesc din tot sufletul meu, pentru incurajari, sustineri si ajutor. E dureros, e trist, e de neinteles, prin ce trecem noi toati, parintii de ingerasi. Cred ca ma intelegi, daca iti spun ca nu-mi gasesc cuvintele, daca iti spun ca as vrea sa-ti scriu cat un roman intreg, dar ideile si gandurle imi sunt dezordonate , zburand in cele mai multe clipe la ingerasul meu. Eu sunt mama de ingeras, prin avort spontan suferit la 2 luni, mai exact la 7 saptamani si 6 zile, din cauze necunoscute. Acesta fiind si motivul pentru care nu m-am avantat sa scriu mai nimic pe forum, inmarmurind in fata suferintelor clor ce si-au pierdut ingerasii mult mai tarziu ca mine, si pentru care, cu siguranta, sunt mult mai traumatizante pierderile. As vrea sa va fiu alaturi, tututror, cu ce pot.
Momentan sunt Soldat Gradat Voluntar in M.Ap.N, insa inainte de a ramane insarcinata decisesem sa ma intorc la marea mea dragoste S.M.U.R.D. Am fost 3 ani voluntar S.M.U.R.D si renuntasem din nevoia de bani. Acum ca s-a intamplat sa pierd ingerasul meu dulce, am decis, ca dupa recuperare, care nu este deloc usoara, sa ma intorc in randul S.M.U.R.D -istilor, ca sa salvez in numele ingerasului meu, alte vieti. Poate dupa intoarcerea mea ca paramedic acolo, o sa va fiu mai de ajutor ca acum. Dumnezeu sa ne intareasca pe toti si sa aseze sufletele ingerasilor nostrii in locul dreptilor.
Nu te voi uita niciodata! Vei ramane vesnic in amintirea mea, ingerasule!
Cu multumiri si respect deosebit , Bettina, mamica ingerasului Adrian Alexandru
Mergi sus