Luca Stefan 13.12.2007 - 02.02.2008
Am nascut si eu un baietel pe 13 decembrie 2007 prin cezariana.
Nu stiam ca va fi baiat, pentru ca de fiecare data cand am facut ecograful mi se spunea ca e fetita.
Bucuria a fost asa de mare cand am nascut, pentru ca acasa mai aveam o fetita si sincer mi as fi dorit un baietel. Totul a fost bine in primele zile i-am pus numele Luca Stefan, l-am declarat si totul era minunat. s-a nascut cu o respiratie mai greoaie, dar doctorul de copii mi a spus ca o sa-l tina cateva zile la incubator pentru a-l ajuta sa respire si apoi o sa mi-l dea la piept.
L-a tinut vreo 4 zile dupa care urma sa mi-l dea la piept urmatoarea zi. Dimineata, cand asteptam sa mi-l aduca, se facuse o zarva si nu stiam ce se intampla. In acest timp a aparut sotul meu spunandu-mi ca sunt probleme cu Stefanut si ca urmeaza sa ne transfere la alt spital pentru ca i-a busit plamanul. Bineinteles ca atunci am simtit ca il pierd si am inceput sa urlu de durere nu apucasem sa-l tin macar in brate. In sfarsit am venit cu el la spitalul din Targoviste. L-au pus pe ventilatorul mecanic si parea ca totul ar fi mers spre bine. A doua zi era mai binisor si toti sperau ca o sa si revina. Seara m-am dus sa-l vad era bine, dar dupa vreo ora si jumatate a venit o infirmiera sa ma anunte ca copilasul meu este rau si sa merg la terapie intensiva unde era tinut.
Cand m-am dus Stefanut facuse un stop cardiorespirator si nu isi mai revenea. Era tot vanat si doctorita incerca sa-l resusciteze, dar fara speranta. Nu pot sa descriu ce am simtit in acele momente, durere fara margini... apoi m-am asezat la caputul lui si am inceput sa-l mangai si sa ma rog la Dumnezeu sa nu-l ia de langa mine. Incet a inceput sa-i creasca saturatia pentru ca era pus la aparate. Atunci a fost o speranta ca poate Dumnezeu il va lasa in viata, dar nu am facut altceva decat sa-i prelungesc suferinta pentru ca a ramas in coma aproape o luna jumatate dupa care a murit pe data de 2 februarie sambata seara.
Nu pot sa va spun cum a trecut timpul in aceasta perioada nu pot sa descriu ce durere, ce disperare sa vezi cum copilul tau se stinge si nu poti sa faci nimic pentru a-l ajuta/medicii nu-i mai dadeau nici o sansa si-mi spuneau in fata ca trebuie sa ma obisnuiesc cu gandul ca il voi pierde... foarte dureros... si-mi spuneau ca nu au mai intalnit un astfel de caz in toata cariera lor si-mi mai spuneau ca a fost un luptator.
Pentru mine a fost sfasaietor, bineinteles ca nu am facut fata situatiei si a trebuit sa merg la psihiatru. Am scris pe scurt pentru ca sunt mult mai multe de povestit. Si totusi nici in ziua de astazi nu stim ce s-a intamplat de s-a ajuns aici. Practic nu stim cauza, de ce a murit. Doctorii incepusera sa dea vina unii pe altii, au intervenit unele discutii intre ei, dar ingerasul meu s-a dus, fara ca eu sa-l tin in brate macar o secunda.
Doare enorm, sufletul meu e pustiit, nu am cuvinte sa descriu...
Mamica ingerasului Luca Stefan
Mesajul a fost postat pe site in sectiunea „Mesajele dumneavoastra” in :
7 October, 2008 - 18:36 — Anonim
Mergi sus