Ingerasii Roxanei (Bucuresti)
Buna tuturor,
Sunt Roxana, mama de ingeri micuti, pe care nu am apucat niciodata sa-i vad decat la echograf...
Dupa fiecare sarcina pierduta, speranta de a avea un copil palea, dar dorinta crestea invers proportional. La fel si indignarea fata de neputinta medicilor de a-mi da un diagnostic. "se mai intampla"- spuneau. Ce usor le era lor...
Si la primul copil dus la termen, am mers pe bajbaite, cu tratamente, cu multa, multa frica, cu multe lacrimi...
Dupa Teresa, caci ea a fost alinarea suferintelor mele anterioare, am mai pierdut o sarcina in 4 luni. A fost drama vietii mele, pentru ca toti doctorii ma asigurasera ca dupa o prima nastere, totul va fi ok... Si n-a fost sa fie. Fetita mea stia deja ca urmeaza sa aiba un fratior si poate cel mai cumplit a fost sa vad nedumerirea in ochii ei cand punea mana pe burtica mea, asteptand sa-i povestesc de bebe, iar eu izbucneam in plans...
Dupa moartea intrauterina a baietelului meu au urmat doi ani si jumatate de incertitudini...Nu mai aveam curaj sa incerc...Doar gandul unei posibile alte sarcini pierdute ma traumatiza...
Si totusi, la sfarsitul lunii septembrie, cateva luni inainte ca puiul meu sa implineasca 4 ani, am avut un nou test pozitiv.
Nu am avut puterea sa schitez un gest de bucurie pana in ianuarie 2008, cand am aflat ca e fetita si ca e aparent sanatoasa...
Ma aparam instinctiv de o eventuala suferinta pe care o intuiam aproape mortala, cel putin pentru sufletul meu ranit...
Sa va spun adevarul? Astept dintr-un moment in altul sa o aduc pe lume pe Vanessa, dar inca mi-e frica, nu vreau sa recunosc asta, dar inima mea este inca in ghearele cumplitei spaime de a nu o pierde...
Deci parerea mea? Niciodata nu suntem 100% recuperate dupa un ingeras care pleaca in ceruri. Intotdeauna vom privi cu dureroasa duiosie copii rudelor sau prietenilor care au varsta pe care ar fi trebuit sa o aiba puiul tau. Ne aruncam doar cu capul inainte, din fireasca dorinta de a da vietii o continuitate. Si asta ne face mult bine. Dar cred ca la fel de uman si firesc este sa varsam o lacrima pentru ingerasii nostri pana cand ii vom reintalni in Ceruri.
Roxana, mamica de ingerasi
Mergi sus