Luca si Matei  07.04.2007

Anul trecut in seara de INVIERE (7 aprilie 2007) am pierdut o sarcina gemelara la 4 luni, baietei, gemeni in casute diferite, dar din nefericire cu o singura placenta, din vina medicilor.

Totul a inceput la 14 saptamani cand din senin am sangerat. Am fost internata in maternitate si mi s-a administrat tratamnet cu duphaston, spun medicii ca fixeaza sarcina. La o saptamana am inceput sa am dureri ingrozitoare pe piciorul stang. Am fost internata din nou in maternitate cu diagnostic TROMBOFLEBITA (boala ce a luat mare amploare in sarcini) si SINDROM ANTIFOSFOLIPIDIC. Au inceput medicii cu tot felul de tratamente: heparina, antibiotice(augumentin), fraxiparina, toate intravenos. Pe timpul tratamentului cu heparina nu e voie administrare de injectii intramuscular. Tromboflebita produce febra, iar medicii imi administrau antibiotic pentru infectie, nici atata n-au stiut, am aflat eu dupa de pe internet.

La 3 zile m-au diagnosticat cu probleme hepatice, sarcina mai precis sindromul antifosfolipidic mi-a afectat ficatul (imi crescusera foarte mult globulele rosii, eram la un pas de hepatita) si au inceput sa-mi administreze aspatofort, care dupa am aflat ca nu e voie sa se dea in timpul sarcinei. La alte 17 saptamani, dc. ginecolog, nu vreau sa-i dau numele ca o fac de rusine, mi-a diagnosticat sarcina cu SINDROM TRANSFUZOR-TRANSFUZAT(gemenii isi furau sangele de la unul la altul), ceea ce vazuse de la 8 saptamani si nu mi-a zis nimic. Mi-a zis foarte senin ca sarcina se dezvolta normal, doar ca am cam mult lichid si ca cel mai rau caz unul din bebelusi va muri si se va pietrifica, dar pe celelalt o sa-l nasc normal la 7 luni.

M-au trimis la FUNDENI la DC.Uscatescu unde am inceput tratament cu anticoagulant, necesar pe toata durata sarcinei.A m facut un alt control la Bucuresti, la dr. Voiculescu si de cand mi-a auzit povestea mi-a spus sa renunt la sarcina ca altfel o sa am sanse sa mor odata cu ei. A fost singura care nu-mi dadea nici o sansa si-mi spunea sa ma tin de capul doctoritei de la brasov sa-mi intrerupa sarcina, fiind la 4 luni deja trebuie facuta comisie la maternitatea judeteana de care apartii, sa se faca investigatii si numai daca rezulta ca sarcina dauneaza mamei, numai atunci o intrerup.

Pe 7 aprilie seara, mi s-a produs avort spontan. Dimineata, tin minte tot minut cu minut, pe 7 trebuia sa merg la maternitate sa-mi faca tratamentul cu aspatofort si pentru ca urma Pastele au zis sa vin dimineata si la pranz cand se termina perfuzia ma lasa acasa, urmand sa revin dupa 3 zile pentru comisie.

Nu pot spune cat de greu am convins-o pe doctorita sa-mi intrerupa sarcina, imi spunea ca ea nu-si face pacate si ca sarcina e bine, dar eu ma simteam groaznic, mi-era rau, aveam la 4 luni burta de 9 luni, era tare si nu simteam nimic ca misca sau nu bebelusii. Parintii mei, saracii cand ma vedeau cum arat, eram ca un schelete ambulant cu o burta mare, imi spuneau ca ei nu vor nepoti fara mama si sa inteleg o data ca nu pot tine sarcina.

Am trait niste momente infioratoare, sa dea Domnul sa fereasca de asa ceva, sa vezi cum doi mititei ies din tine, morti, si nu poti face nimic. Si acum cand ma gandesc, simt ca mi se rupe sufletul. Eu am avut de dimineata contractii, dar fiind prima sarcina, n-am stiut cum se manifesta, si le-am asociat cu probleme musculare. Chiar cu o seara inainte sotul mi-a facut injectia de fraxiparina si mi-a facut-o intramuscular, ceea ce nu e voie si am dat vina pe acea injectie. Cand eram la perfuzii, i-am spus sotului ca ma dor muschii de la burta si pe picioare, mi-a spus sa-i spun asistentei, dar de frica sa nu ma tina in maternitate nu i-am spus.

Am ajuns acasa pe la 2 dupa-amiaza, am mancat si chiar ii spuneam mamei ca nu mai suport burta asta mare. Era grea, parca ma sufoca. M-am asezat in pat si pe la 7 m-am dus la baie cu senzatie de urinare. Si cand sa urimez mi s-a spart apa, prima casuta. Am strigat la sotu si cand a venit s-a uitat la mine si un piciorus iesise afara. Pe moment m-am speriat, dar nu stiu cum am prins dintr-o data curaj. A venit repede mama, ca stam in aceeasi curte si i-am spus "Mami, nu-l mai pot tine", am tipat si l-am scapat.

 Apoi mi s-a rupt a doua punga cu lichid si m-au apucat durerile si niste frisoane de abia stateam pe wc. Am stat asa vreo jumatate de ora pana a venit intr-un tarziu salvarea. Era o asistenta care habar n-avea ce sa-mi faca, ii spuneam eu sa-mi taie cordonul de la primul ca nu pot merge cu el intre picoare, apoi a vrut sa mi-l lase acasa si am tipat la ea sa-l ia la spital ca asa e normal.  Am ajuns la maternitate cu dureri mari, practic am nascut. Doctorul de garda n-a vrut sa-mi faca nimic pana nu iese el singur ceea ce era periculos pentru tromboflebita mea, el nici nu s-a uitat peste fisa mea, dar am avut noroc ca era cazut jos si cand m-a consultat a zis ca ma ajuta sa-l scoata.

 M-a chiuretat si gata, ceva s-a rupt din mine pentru totdeauna. Apoi pe 30 aprilie a fost ziua mea de nastere, ce zi mohorata, trista si plina de amintiri. De atunci nu mai sunt fericita. Din pacate nu mai am voie sa raman gravida. Unica sansa e sa infiez. Dau vina pe medici, ca practic au facut experimente pe mine si pe bebelusii mei cum au vrut ei. Te duci in maternitate si ei te distrug. Cu acest sindrom te nasti, adica sangele iti e prea coagulat, ai surplus de trombocite in sange, si se formeaza cheaguri care circula prin vene, netratate duc la embolie pulmonara si apoi deces. Afecteaza nasterea si produce avort spontan prin obturarea vaselor placentare, practic aceste cheaguri se duc pe vasele placentare si opresc toate legaturile dintre mama si fat, nu mai are aer si hrana.  Nimeni nu-ti spune nimic, macar ginecologul, de fapt nimeni nu te invata de cand iti planuiesti sa ai copii.

 Cand venea doctorita, imi arunca niste termeni medicali si ma lasa asa sa-mi storc creierii ce o fi si asta. Am aflat mai tarziu prin intermediul internetului.Si pacat ca nu se discuta mai mult prin scoli, spitale, cabinete de planificatie familiara despre acest subiect, probleme si riscuri ale coagularii sangelui.

Cel mai tare m-au enervat oamenii din preajma mea ca-mi spuneau lasa ca o sa mai ai si alti copii, dar eu ii vroiam pe acesti doi micuti pe care i-ar fi chemat Luca si Matei, ca pe sfinti. Si doctorita Voiculescu, in ea am acum incredere, ca a fost singura care a prevazut nenorocirea, mi-a spus ca sunt o gravida cu mare risc din cauza Anticorpilor anticardiolipilici cu care m-am nascut si ii am in sange, care se declanseaza la sarcina si corpul meu percepe sarcina ca pe o boala si o elimina.

Am ramas doar cu o ecografie, care mi-e teama s-o privesc, dar o voi pastra toata viata mea.
Dupa ce am iesit din maternitate, m-a scos sotul la plimbare. Vedeam numai copii pe strada, mai mici, mai mari si mergeam, taceam si plangeam. Am devenit foarte rece acum cand e vorba de copii, nu-i pot tine in brate, ii tratez cu distanta. Am ramas mereu cu gandul cum ar fi aratat, cu cine ar fi semanat si cel mai dureros este ca nu am un mormant unde sa-i plang si sa le pun o lumanare. Exact ce se spunea in emisiune, copilasii mei au fost automat incinerati.
Acum inchei, ca m-au roscolit foarte tare aceste amintiri.

In final,cu lacrimi in ochi, nu pot spune decat "Dumnezeu sa-i odihneasca in pace!"

Raluca, mamica ingerasilor gemeni Luca si Matei

 
Înapoi la "Ingerasii Nostri"