Eva Marie (Bubu) 28.02.2008
Intru de ceva vreme pe forum si citesc ceea ce voi scrieti. Pana acum nu am avut curajul sa scriu desi de fiecare data am simtit ca am si eu ceva de spus, ca exact prin aceleasi stari am trecut si eu.
Bubu a noastra (Eve Marie) a fost o luptatoare, dar din pacate nu a depins de ea sau de noi. Simteam ca ceva nu e bine, eram insarcinata in 22 de saptamani si sistemul medical nu si-a facut treaba asa cum ar fi trebuit. Cred ca e la fel peste tot.
Chiar daca aveam hemoragie speram ca totul va fi bine si nu am incetat sa sper pana cand moasa nu i-a mai auzit inimioara batand. Atunci am simtit ca ceva s-a rupt in mine si cred ca am intrat in transa pentru ca nu realizam ce mi se intampla.
Am nascut-o fara suflare, dar era asa de mica si de delicata. Macar am avut norocul sa o tinem in brate, sa ii privim gurita, ochisorii inchisi, nasucul perfect, sa o sarutam si sa ii spunem cat de mult o iubim. Dar acum imi doresc sa fi stat acolo cu ea vesnic, sa fim impreuna o eternitate. Am plans, dar nu foarte mult, pentru ca nu realizam exact ce se intamplase.
Am plecat acasa pustiit si abia a doua zi dimineata dupa ce ne-am trezit, realitatea ne-a lovit crunt, bubu nu mai era, nu mai dadea nimeni din picioruse, eram pustiie pe dinauntru, la propriu si la figurat. Am plans amandoi ca doi copii si ne imbarbatam unul pe altul....
E greu, e foarte greu sa fim fara ea. In loc sa ii cumpar jucarii ii arnd lumanari in fiecare zi.
Un prieten mi-a zis ca acel ingeras se va intoarce, oare e adevarat? si daca d, ne va lege tot pe noi sau am dezamagit-o in vreun fel...
Va imbratisez pe toate si e dureros de uimitor cat de multi avem ingerasi acolo sus.
Cu drag, Nicoleta si Adi, parintii ingerasului Eve Marie
Marea Britanie
Mergi sus