Doru Marian  1991 - 13.02.2008

Draga Bianca

“Buchete mari de flori din stele /Voi veti primi in cer in dar/Iar de la noi iubire multa /Si candele aprinse la altar”…Oare s-a gandit bunica EMMEI ca aceste versuri vor sta ca mtto pe o cruce? Le-am adaptat putin, (sper sa nu fie cu suparare) ca este in amintirea a doi INGERI : DORU SI VLAD.

Asa am considerat ca voi crea o legatura intre INGERII NOSTRI, dar s-a creat o legatura si intre noi MAME de ingeri … De multe luni am aflat de tragedia ta… am vazut cum EMMA crestea in fiecare zi, hranita nu cu lapte ci cu lacrimi de mame… dar si cu iubire,bunatate, credinta in Dumnezeu si cu tot ce a lasat El mai bun pe pamant.

Azi,dupa ce te-am cunoscut pe forum, mi-am intarit inima si am hotarat sa-ti scriu povestea mea. Sunt o mama oarecare… aveam o familie frumoasa: doi baieti (unul al sotului meu din prima casatorie) si o fetita.

Am fost fericita o vreme, dar pe masura ce timpul trecea, fericirea era tot mai scumpa la vedere. Sotul meu a inceput sa bea si de aici a inceput calvarul. Ma luptam sa fim incontinuare o “familie”, dar era tot mai greu. Doru m-a ajutat in aceasta lupta si in fiecare zi puneam in aplicare adevarate strategii. Imi era greu, dar el era mereu alaturi de mine, avea un suflet mare si o inima iubitoare, cu toate ca necazurile ii umbreau copilaria…

Acum 2 ani am ramas fara tatal meu… Copii m-au ajutat sa merg mai departe. Am reusit cu toate ca atunci am spus ca pentru mine nu va fi o durere mai mare in viata…

Dar… Dumnezeu mi-a aratat ca pot duce mai mult… 13 .02.2008. Dimineata Doru a plecat la dentist (intr-un oras la 40 km.distanta) impreuna cu doi prieteni, din care unul era colegul sau de banca, iar celalalt avea masina. Dentistul era doar un bun pretext, pentru ca ei cumparau si cadouri pentru prietenele lor de ziua indragostitilor. La ora 10 l-am sunat si mi-a spus ca avea sa intre el in cabinet, asa ca am stabilit sa vorbim cand termina… n-a mai sunat… el… niciodata… mai aveau 6-7 km… se grabeau sa ajunga la prietenele lor… se grabeau spre viata… aveau 17 ani… dar… au intrat sub un camion! Doru si Vlad… colegi de banca… au plecat impreuna… Erau unul langa altul acoperiti cu un cearceaf alb… alb… pur… ca sufletul lor… alb... gol… ca mintea mea…

Au trecut 8 luni si 10 zile. Fara EL!!! Cum sa spun ce e viata mea fara Doru? Care “viata a mea”? Traiesc doar pentru fetita mea si pentru celalalt “fiu” al meu.”Eram” deja fara sotul meu de ani de zile asa ca am divortat. N-a fost si nu e alaturi de mine… de noi… Acum nu mai bea… Ne-am mutat cu fiica mea intr-o locuinta de servici, cu chirie… Am lasat totul in urma… 20 de ani… familie… tot ce am agonisit… ce am construit… Nu fac partaj, nu vreau nimic de acolo… doar liniste… e mult?... e putin?...

“Da-mi Doamne puterea de a accepta ceea ce nu pot schimba, Curajul de a schimba ceea ce i-mi sta in putere, Si intelepciunea de a face diferenta dintre ele”. PUTERE… CURAJ … INTELEPCIUNE… OARE E DE AJUNS PENTRU O MAMA DE INGER?????!!!!!!

De 8 luni mai precis din 13.02.2008 sunt mama de inger. Fiul meu Doru Marian de numai 17 ani a fost smuls de langa mine de un tragic accident. Cum as putea spune in cuvinte ce este el pentru mine?! Vedeti ca folosesc timpul prezent pentru ca pentru mine el este inca aici, o sa il port viu in inima mea si atat cat va mai bate Doru traieste.

Cum sa fie un roman fara DOR... Aceasta a fost si motivatia pentru a-i da acest nume. Povestea mea este mai mult sau mai putin tragica raportata la ce am citit pe acest forum dar cu toate ca am incercat de multe ori sa o scriu nu o voi spune in amanunt nici acum.

Ceea ce voi scrie va fi sper mai de folos celorlalte mame care ca si mine ne zbatem sa mergem mai departe. Pentru mine ceea ce la inceput a fost doar o carare ingusta, s-a dovedit mai tarziu a fi o cale lina plina de liniste sufleteasca prin care mi-am descoperit puteri nebanuite. Nu stiu cum sa explic de aceea singurul cuvant ce-mi vine este MIRACOL. Miracolul de a descoperi ca Dumnezeu ne iubeste, ca El este iubire si iertare.

Da! Miracolul de a transorma durerea in iubire si iertare; si cum durerea mamelor este imensa inchipuiti-va cata iubire avem de dat. Totul este sa o facem din tot sufletul si toata inima noastra si atunci vom percepe altfel tot ce ni se intampla si vom putea merge mai departe impacte atat cu Dumnezeu cat si cu ceilalti semeni. Sa incercam sa fim asa de bune si nevinovate ca si INGERII nostri pentru a putea nadajdui ca Dumnezeu va face ca odata si odata sa fim din nou cu ei.

Victi, mamica ingerasului Doru Marian Sarmasu (Mures)

O parte din mesaj a fost postat pe site in sectiunea „Mesajele dumneavoastra” in : 27 October, 2008 - 10:17 — Victi - Au plecat impreuna