David 26.08.2008 – 09.09.2008

Of, cat este de dureros, dar trebuie sa-mi sterg lacrimile si sa-mi adun toate resursele mele pentru a va spune povestea noastra.

Sa incep cu aflarea vestii ca vom fi parinti.........

In luna ianuarie a acestui an ma simteam foarte obosita, dormeam oriunde ma asezam si eram cam slabita. Impreuna cu sotul meu am decis sa merg la o clinica vestita din Cluj sa-mi fac niste analize. In urma ecografiilor si analizelor facute acolo a reiesit ca sufar de hipertiroidism si am fost trimisa la endocrinologie. Am consultat medicul specialist care era in acea sambata in clinica. Am iesit din cabinetul lui distrusa. Mi-a spus ca boala e grava, ca de ce am venit la el asa de agitata si nervoasa ( eu ii repetam intr-una ca nu sunt deloc agitata si ca am venit pentru niste analize si un consult de specialitate) , ca nu o sa pot sa am copii, ca sunt batrana (am 31 de ani si sotul meu 33): “Ce ai facut pana acum?” – m-a intrebat el.I-am spus ca desi suntem casatoriti de 11 ani acum credem noi ca e timpul sa avem un copil pe care aveam de gand sa-l “proiectam” in acest an . Eram foarte contrariata de faptul ca imi dadea o astfel de veste , nu puteam concepe faptul ca noi nu o sa avem copii. Eu iubesc copiii enorm de aceea mi-am ales meseria de educatoare, desi am studiat si alte domenii nu pot sa fac altceva.

Doctorul mi-a mai dat sa fac o analiza de recoltare hormonala, sa revin peste o saptamana si imi va da tratament adecvat. Cand i-am spus sotului ce mi-a zis doctorul si cum mi-a vorbit , a fost mai cerebral decat mine si a spus ca vom consulta si un alt specialist. Intr-adevar in 2 februarie 2008 am mers din nou la Cluj, mi-am luat rezultatul la recoltarea hormonala si cu toate celelalte analize (un dosar intreg) am fost consultata de un alt specialist endocrinolog. Acesta mi-a spus ca am un deficit hormonal din cauza glandei tiroide care nu functioneaza normal si mi-a dat un tratament cu vitamine si alte chestii.

Ne-am intors acasa tristi si eu aveam de gand sa-i spun sotului meu : “Pana la vara sa te gandesti cum vrei sa arate copilul nostru: blond sau brunet, cu ochi albastri sau verzi ... ca eu vreau sa infiem un copil.”

In seara de 27 februarie 2008 , ne uitam la televizor si eu ii spun sotului meu ca am burta prea mare, iar el ,dragut, imi spune ca am mancat prea mult ca si el se simte foarte plin. Ma hotarasc sa fac un test de sarcina chiar a doua zi si ........ doua liniute. Nu-mi vine sa cred, cu doua saptamani inainte aflu ca nu pot sa am copii si acu sunt insarcinata. Sotul meu ma ia in brate si imi spune s-o sunam pe Rodica (mama mea si omul cel mai apropiat de sufletul nostru) sa-i dam vestea. Eu il opresc si ii spun ca pana nu merg la un ginecolog nu vreau sa spun nimic nimanui.

La serviciu am rugat o colega sa-mi spuna cu cine a nascut ea ca vreau sa fac o ecografie. Imi recomanda pe medicul Muntean Corneliu. Nici nu ma gandeam atunci ca acesta ne va schimba viata si ne va provoca o asemenea durere.

In urma ecografiei imi spune ca am o sarcina de 13 saptamani si 4 zile. Calculam si saptamanile de cand eu nu am avut ciclu si ies 12 saptamani. Imi spune ca e copilul un pic mai mare dar asta nu e o problema, ca e foarte bine ca se dezvolta normal. Si eu care credeam ca am deficit hormonal...........

Spunem tuturor vestea cea mare ca vom avea un puiut. Incepe astfel o perioada minunata in viata noastra , dupa ce a inceput sa miste nazdravanul nostru ne distram uitandu-ne la burta mea care se modifica in toate felurile. Era linistit peste zi, dar seara cand venea sotul meu acasa si ii “auzea” vocea incepea dansul.

Doamne cat era de minunat!
Cat de mult as vrea sa dau timpul inapoi, sa mai traim aceleasi momente!
Sa simti omuletul acela mic cum creste in tine nu se compara cu nimic pe lumea asta!
Un copil este cel mai pretios lucru de pe lume!
De ce a trebuit sa se termine asa ????????

Dar sa revin......

Toata perioada sarcinii este urmarita de acest medic. La consultatii imi facea ecograf, asistenta imi lua tensiunea si gata. De doua ori imi gaseste tensiunea mare (asa mi-a spus el) , respectiv 150/90 si dupa o luna 160/90. In rest tensiunea normala . Ma documentez pe net si vad ca HTAIS este considerata doar daca tensiunea mica trece de 9 cand este luata de trei ori la intervale de 10 minute si nu de 2 ori la interval de o luna. Ma internez 3 zile in spital : tensiune deloc doar proteinurie 0,3. De atunci am facut proteinuria la fiecare 2 saptamani si a iesit negativa. Am vorbit si cu alte persoane si mi-au spus ca nu e nici o problema, ca nu este elocvent daca proteinuria a iesit doar o data in 9 luni. David se dezvolta normal, ba chiar era mai mare decat varsta sarcinii, doctorul ne spunea ca totul e o.k.

Din ce am citit si din cele aflate de la alti specialisti in cazul meu era indicat sa se faca cezariana , mai ales ca si copilul era mare. Mentionez ca niciodata nu mi-a masurat oasele bazinului, iar eu inainte de a ramane insarcinata aveam 1,69m si 52 de kg . Niciodata nu si-a pus problema ca puiutul meu avea cutia craniana mare si se poate intepeni in bazinul meu chiar daca eu l-am intrebat acest lucru.

In ultimele luni am incercat sa-i spunem ca as vrea sa-mi faca cezariana ca bebe e mare si eu am o varsta (peste 30 de ani), am insistat chiar spunandu-i ca-mi este un pic teama de dureri. Mi-a raspuns zambind: “Da ce crezi draga ca vi aici sa-ti fac manichiura? O nastere presupune si durere.”A refuzat categoric spunandu-mi ca este contraindicata cezariana, la cele cu hipertensiune , din cauza anesteziei care se face si care determina si ea cresterea tensiunii si el crede ca eu pot sa nasc normal. In mintea mea parerile se bateau cap in cap: unii au spus ca este indicata cezariana – el insista ca nu . Ba imi spune ca la 38 de saptamani trebuie sa imi induca nasterea ca sa nu apara complicatii. Stabileste ziua de marti 26 august ca atunci este de garda si poate sa-mi supravegheze nasterea daca travaliul se prelungeste foarte mult. Luni ii mai fac o vizita sa-i cer detalii. Il intreb ca daca durerile sunt foarte mari poate sa-mi faca anestezie epidurala. Imi spune sa stau linistita ca asa va face, cand am dilatatie 3 -4 o sa-mi faca epidurala. La intrebarea mea : ”Cumpar eu trusa?” imi spune ca are el tot ce trebuie la spital. Il mai intreb o data daca nu este totusi indicat sa-mi faca cezariana . Imi raspunde ca el crede eu pot sa nasc normal si ca el nu a fost deloc optimist in ceea ce priveste sarcina mea.

Parca vroia sa ne pregateasca pentru ceea ce urma. Nici nu stiam ce sa-i mai spun. Atata timp imi spune ca e totul foarte bine , ca am un baietel mare si sanatos si acum....

Ziua de marti 26.08. n-o s-o uitam niciodata. A fost inceputul unui vis urat , un cosmar din care nici acum nu m-am trezit.

M-am dus dimineata atat de optimista, de bucuroasa ca o sa-mi vad comoara, pregatita trup si suflet pentru “marea intalnire”.

La internare nu am avut tensiune deloc . La ora 10.00 imi pune o pastila pentru deschiderea colului. Mai tarziu imi rupe apa ( in mod mecanic) . Si de aici incepe cosmarul. Durerile devin instantaneu infernale (dupa aceea am aflat ca durerile la un travaliu indus sunt mult mai mari decat la un travaliu normal), mi se taia respiratia de durere, nu exista pauza intre contractii, incep sa vomit de durere, ma zvarcoleam in pat, m-am pus in patru labe ca nu mai stiam cum sa stau de durere. Moasa imi pune o perfuzie, credeam ca e ceva pentru durere si o intreb ce e acolo, iar ea imi raspunde: “Ce crezi draga? E apa cu sare.”,” Dar nu-mi puneti ceva sa-mi calmeze durerea?” – o intreb eu. , “Despre asta vorbesti cu doctoru’ tau.” – mi-o reteaza ea rapid si iese. Mintea mea o lua razna. Ma gandeam ca e doctor si stie ce face, trebuia sa rezist ca asa or fi durerile la nastere . Strangeam din dinti, ma mai vaitam in surdina , ma rugam continuu la Dumnezeu .

Intre timp veneau sa ma vada mamici care au copiii la mine la grupa si care sunt doctorite sau asistente in spital. Probabil ca ele stiau ca un travaliu ca al meu nu este normal si m-au intrebat de ce nu mi se face cezariana. Le-am repetat si lor ca doctorul nu vrea, ca el considera ca eu pot sa nasc normal. Una dintre ele , si-a luat inima in dinti si s-a dus sa-i spuna doctorului sa-mi faca cezariana. I s-a raspuns : “O sa-ti arat eu ca fata asta va naste normal!” Acum stau si ma gandesc ca replica asta seamana a ambitie si incapatanare. Ce vroia sa demonstreze si cui???????

Sotul meu era pe hol impreuna cu mama si cativa prieteni. Dupa aceea mi-a spus ca atunci a simtit ca ceva nu e in regula , nu stia ce se intampla cu mine. Cand a vorbit cu doctorul i s-a spus sa plece acasa, ca eu sunt bine si o sa nasc numai spre seara, pe la ora 18.00. Nu l-au ascultat si au ramas pe hol. Dupa alte cateva ore vazand ca nu mai iese nimeni sa le spuna nimic, sotul meu a intrebat o asistenta unde e doctorul, iar aceasta i-a spus ca domnul doctor s-a dus sa se odihneasca un pic. Atunci l-a sunat pe motiv ca vrea sa stie ce e cu mine. Doctorul i-a spus ca mai inainte a plecat de langa mine si ca acum o sa mearga iarasi sa vada ce fac. Cum a putut sa minta cu atata seninatate?

Pe la ora 18.00 durerea ajunsese sa depaseasca pragul pe care il puteam suporta, a venit si doctorul “deranjat “ de sotul meu si spunandu-mi : “Emil (sotul) “m-a luat de urechi”ca i-am promis ca nu vei avea dureri , dar asa e la nastere!” Moasa replica si ea : “Pana acum ai fost asa cerebrala , hai rezista ce e cu tine?”

Nu mai vedeam bine, parca totul era in ceata si i-am cerut doctorului sa-mi faca anestezia sau sa-mi dea ceva ca nu mai pot, imi clantaneau dintii in gura de durere iar el ma “consola” astfel: “Vrei sa ne lasam impresionati de gemetele tale?” sau “Mama ta , care e afara, cum crezi ca a nascut, cu anestezie?” I-am spus ca mama a nascut acum 31 de ani , iar noi traim alte vremuri.Vreau sa va spun ca acum, dupa ce a vazut prin ce am trecut eu , mama imi zice ca ea n-a avut bani si nici cunostinte in spital , dar acum 31 de ani nu a suferit ca mine.

Doctorul ma consulta si cheama anestezistul sa-mi faca injectia. Eu am citit pe net ca la epidurala se lasa un cateter pe care se mai introduce anestezic daca e nevoie . Pe mine m-au pus sa stau pe un scaun cu spatele curbat si mi-au injectat anestezic in coloana. Mai tarziu am aflat ca asta se numeste rahianestezie si ca in spitalul din Hunedoara nici macar nu se face anestezie epidurala. Inca o minciuna a doctorului descoperita prea tarziu deoarece si cu o zi inainte ne-a spus sa stam linistiti ca-mi face epidurala.

Imi amortesc toate de la piept in jos si intr-adevar nu mai simt nimic decat oboseala. Sunt luata pe sus si pusa in pat. Tot acum doctorul il aduce, pentru 2 secunde , pe sotul meu sa ma vada. Parca-l vad in usa , plansese si strangea in maini o hartie cu Crezul . Atunci am realizat ca la fel ca mine si ei se rugau acolo pe hol. Inca mai speram ca totul o sa fie bine. I-am spus ca acum sunt bine ca mi s-a facut anestezie dar inainte...... Nu am fost lasata sa termin ca doctorul l-a luat de umeri spunandu-i: “No vezi ca e bine!” si au plecat.

Doctorul anestezist a intrebat ce dilatatie am ca anestezia nu va tine decat 2 ore timp in care ar trebui sa nasc. Doctorul Muntean i-a spus ca am aproape 3 dar ma mai ajuta el , si la mine sigur o sa tina mai mult.

Vreau sa va spun ca dupa 2 ore incep sa misc picioarele si sa ma dezmortesc. Revin durerile, eu eram sleita de puteri si mi se parea ca o sa pierd controlul si o sa lesin. Imi repetam intr-una ca trebuie sa ma mobilizez, ca doctorul a zis ca o sa fie bine si in curand o sa nasc. Ma rugam, dar sufletul imi plangea de durere si nu ma mai puteam concentra la nimic. Imi veneau in minte tot felul de intrebari : de ce nu am nascut pana acum?, cat o sa mai dureze pana imi vad puiul?, de ce nu face nimeni ceva sa ma ajute?, de ce toate cele care au venit acolo in sala de nasteri au nascut si doar eu am ramas?. Uneia dintre ele, care venise tot in acea dimineata, doctorul i-a facut cezariana, de ce la ea s-a putut face cezariana si la mine nu? Mai era o singura gravida acolo, doctorul vroia sa-i induca travaliul ca si mie , dar ii spunea inca de dimineata ca sa mai astepte sa termine cu mine si dupa aceea se va ocupa si de ea. Culmea este ca “dupa ce a terminat cu mine” ei i-a facut cezariana chiar daca ea a vrut sa nasca normal. Sotul meu l-a intrebat acum cateva zile pe doctor de ce acelei paciente i-a facut cezariana si mie nu? I-a raspuns ca a prevazut ca acea gravida va avea un travaliu greu . “Si travaliul sotiei mele cum a fost?” l-a intrebat sotul meu .

Am mai rezistat catva timp pana in jur de ora 21.00, deja piedusem notiunea timpului si i-am cerut moasei sa-l cheme pe doctor ca simteam ca innebunesc. Deja nu mai era doar durere ,era chin, delir nu exista cuvinte sa exprim ceea ce se intampla cu mine.

Doctorul a chemat iarasi anestezistul si mi-au mai facut o doza de anestezic. Din cand in cand moasa asculta copilul, la un moment dat ii da stetoscopul doctorului cam impacientata. Acesta il ia si se cam plimba cu el pe burta mea. Pana acum il ascultau intr-un singur loc pe care l-au insemnat cu pixul pe burta mea. L-am vazut parca un pic speriat si l-am intrebat daca e vreo problema. Mi-a spus ca e bine totul. Eu nu mai simteam copilul, dar mi s-a spus ca e din cauza anesteziei.

Anestezistul l-a intrebat la ce ora o sa nasc ca vrea sa fie chemat si el ceea ce nu s-a intamplat. La 23.00 m-au dus in sala, m-au urcat pe masa si................

De aici incolo eu am doar fractiuni de imagini si vorbe pe care acum incerc sa le leg. Mi s-a spus sa imping si eu impingeam intr-una. Mi-am pierdut cunostinta de 2 ori si m-am trezit in timp ce doctorul tipa la mine :”Vorbeste Sorina, ma vezi, vorbeste!!” Si iar incepeam sa imping. Era intuneric in jurul meu si faceam totul automat. Stiam doar ca trebuie sa imping. La un moment dat aud din partea stanga: « Domnu’ doctor, are tensiune 3 » si iarasi se face noapte . Cand mi-am revenit o infirmiera impreuna cu doctorul apasau cu coatele pe burta mea si strigau intr-una sa imping. Imi adun toate puterile (care erau epuizate)si iarasi imping. La un moment dat aud ca scapa ceva metalic pe jos, suna sinistru, si imi dau seama ca incearca sa puna forcepsul deoarece doctorul spune: “E cam mare si cutia craniana.” Mie atunci imi vine in minte momentul din acea dimineata cand l-am intrebat daca nu cumva cutia craniana a copilului si greutatea lui sunt cam mari . Si in acel moment parca m-am prabusit intr-un hau mare am simtit ca s-a intamplat ceva rau. Apoi am auzit : masaj cardiac, are puls, adrenalina..... Simt ca doctorul ma coase si intreb: “Copilul meu de ce nu plange?”, iar el imi spune linistit : “Copilul tau s-a nascut cam sifonat”. Intreb din nou: “De ce?” si nu mai aflu nici un raspuns....

Din acel moment mi se pare ca tot ce traiesc nu e real, incep sa simt frica , durere sufleteasca, totul e sumbru , imi imaginez cu cine seamana puiul meu , parca visez si-mi spun ca o sa ma trezesc si totul va fi bine , as plange si as urla dar parca mi se opresc cuvintele in gat .......

Sunt dusa intr-un salon si pana dimineata a uitat toata lumea de mine, nimeni din personalul medical (cu toate ca au fost stimulate financiar de sotul meu incepand de la infirmiera si pana la asistente) nu a venit sa-mi deschida usa, sa vada mai traiesc sau nu. Eu nu am dormit toata noaptea, am plans si m-am rugat intr-una si ma macina faptul ca nu mi-au aratat copilul.

Am aflat dupa aceea ca si familia si prietenii care asteptau pe hol au trecut prin clipe groaznice. Au vazut ca toata lumea se precipita, au inteles ca ceva s-a intamplat, nimeni nu venea sa le dea nici o veste. Toti doctorii si asistentele s-au facut nevazuti. Pe mine m-au scos din sala de nasteri la 23.45 si era aproape 2.00 noaptea si familia nu stia nimic.

Au chemat paza sa-i scoata afara fara sa le dea nici o explicatie. Mama a cerut imperativ sa ma vada si s-a si indreptat spre salon fortand nota. Dupa ea si sotul meu si astfel au putut sa ma vada. Una dintre prietenele mele a intrebat o infirmiera unde este doctorul pentru ca e normal sa instiinteze familia despre starea mamei si a copilului.

Intr-un tarziu a aparut si doctorul spunandu-le ca eu sunt bine dar copilul nu.

Miercuri dimineata sotul meu ia decizia sa mearga cu copilul in alta parte sperand ca-l mai poate salva. Il intreaba pe doctor de ce nu mi-a facut cezariana cand a vazut ca se prelungeste travaliul, dar a primit acelasi raspuns:”Putea sa nasca normal. Din punct de vedere medical eu am facut ce trebuia.” Si luandu-l de dupa umeri pe sotul meu a adaugat sadic: “Fii barbat Emile si nu-l mai du niciunde pe copil ca oricum nu mai traieste.”

Astia sunt medicii nostri, omoara cu sange rece fara nici un fel de remuscari. Daca puteam sa nasc normal de ce nu s-a intamplat asa , domnule doctor????????????? Aceasta este intrebarea la care nu avem nici acum raspuns. Daca tot mi-ati facut rahianestezie de ce nu ati facut cezariana????????? Culmea este ca nu mi-a crescut tensiunea asa cum mi s-a spus. Acum stau si ma gandesc ca nici nu am avut tensiune niciodata ci ca nu era calibrat stetoscopul de la cabinetul doctorului deoarece la doctorul de familie nu aveam tensiune si nici cat am stat in spital nu am avut. Deci .........

David a avut 3,600 kg. si a primit nota 1 la nastere deoarece s-a nascut fara puls. Anestezistul si azi se intreaba de ce nu a fost chemat la nastere, doar la 23.45 cand i s-a spus ca e ceva cu copilul si el este cel care l-a resuscitat si a rugat asistentele sa-l ventileze manual pana dimineata. Tot el ne-a spus ca nu stie de ce a durat expulzia 45 de minute cand in mod normal trebuia sa fie de cel mult 15 minute.

Doctorita neonatolog de la Hunedoara i-a spus sotului meu ca a sunat la Cluj, la Targu Mures pentru a-l transfera pe David intr-o clinica de specialitate si nu sunt locuri, de parca in spital te duci cu rezervare ca in concediu. A mai spus ca va fi trimis la Deva ca si acolo au aparatura. Dupa aceea am aflat ca asa se musamalizeaza cazurile de acest fel, adica greselile facute de doctorii hunedoreni, pacientii sunt trimisi cu salvarea la Deva si pe drum fac stop cardiac si sunt declarati morti.

Sotul meu a refuzat si a cerut ajutorul unor prieteni cu mai multa influenta. O sa le raman datoare toata viata ca ne-au ajutat sa-i mai dam o sansa puiului nostru care vroia sa traiasca chiar daca altii au vrut sa-l omoare. Acesti oameni sunt un europarlamentar si subprefectul judetului care ne-au facut rost de un elicopter de la Ministerul Apararii si de un echipaj SMURD care l-au transferat pe David la Clinica Odobescu din Timisoara. Va puteti imagina ca doctorita neonatolog de la Hunedoara nici nu a vrut sa insoteasca copilul pana la elicopter, dar o persoana din spital i-a spus sa mearga ca a aparut televiziunea si vor ajunge caz national. Prietenul nostru si cel care urma sa fie nasul copilului a auzit si i-a spus doctoritei ca o duce el cu masina.

Toti copiii stau cu mamele lor dupa ce se nasc, al meu a stat cu tatal , iar eu l-am vazut dupa doar 2 zile. Sotul meu a plecat la Timisoara, iar eu am fost dusa cu o Salvare abia joi. Salvarea am facut-o tot noi rost , cu ajutorul acelorasi oameni, pentru ca personalul spitalului a spus ca nu e de competenta lor sa ceara Salvarea. La Hunedoara m-au tratat cu indiferenta si cateva perfuzii cu niste fier si abia au asteptat sa scape de mine.

La Timisoara am intalnit adevarati profesionisti. Doamna doctor Olariu este un om exceptional, l-a luat pe David in primire si a facut tot posibilul sa-l salveze, dar era prea tarziu. Medicii de acolo s-au ocupat si de mine mi-au facut analize, mi-au dat tratament de ablactare . Au fost socati cand m-au dus , dupa 7 zile, sa-mi scoata atele. N-am putut umbla 3 zile deoarece am fost cusuta cu nailon (ca pe vremea razboiului) care s-a strans foarte tare si nu mai puteam misca piciorul drept. A fost un cosmar si scoaterea nailonului a fost ingrozitor de dureroasa, il rugam pe doctor sa se opreasca dupa fiecare nailon scos ca sa-mi mai trag sufletul. La un moment dat aud: “Vai da ce-i aici, esti cusuta si inauntru foarte mult si afara...” O asistenta vine spre masa se uita si ma intreaba : “Da de unde vii , draga?” M-am simtit parca veneam din cine stie ce catun si am nascut acasa, parca eram din preistorie.

Dragul nostru David era pus la aparate, cu o multime de perfuzii. Cand l-am vazut prima data am crezut ca ma topesc. Era asa de frumos, semana leit cu sotul meu, era mare si dolofan. Doamne, de ce ni l-ai luat??????

Stand langa el si tinandu-l de mana ma rugam si ii spuneam sa fie tare , ca trebuie sa biruie , noi il iubim asa de mult ca nu se poate sa ne lase. Nu-mi venea sa cred ca e bolnav, parca dormea. Sufeream amarnic ca nu-l pot tine in brate. Il puteam doar mangaia si tine de mana. As urla daca s-ar putea...........

In urma primelor analize Doamna Doctor ne-a spus ca are analizele unui copil perfect sanatos, ca au inceput sa-i functioneze rinichii dar ca nu se poate pronunta pana nu-i face si investigatii neuro. Acestea au fost amanate pana a trecut efectul sedarii la care a fost supus pentru calatoria cu elicopterul. Socul mare a venit vineri cand ......... Doamne, de ce noi????? Doamna Doctor ne-a spus ca toate celulele creierului sunt necrozate, atrofiate, ca de fapt David este in moarte clinica din cauza asfixiei perinatale. Ca va mai trai atata timp cat va rezista inima. Avea niste iesituri in frunte, ni s-a spus ca erau de la faptul ca s-a intepenit in oasele bazinului meu neputand sa iese, avea urme si de la forceps.

Si iarasi ma intreb de ce nu ati facut cezariana domnule doctor criminal pentru ca iata ca nu am putut sa nasc normal asa cum ati vrut ? Daca nu stiti sa luati decizii pentru a salva vieti de ce nu va lasati de meserie???

David a rezistat 2 saptamani, pe 09.09.2008 s-a dus la ingeri lasandu-ne cu un gol imens in suflete. Mi-e asa de dor de el!!!!! Dumnezeu l-a iubit asa de mult ca ni l-a luat.

Doctorii de acolo se intrebau si ei de ce nu s-a facut cezariana pentru ca putea fi salvat deoarece era un copil perfect sanatos si normal dezvoltat. De ce?

Cand ne-am intors acasa am aflat ca acest “doctor” distruge familii foarte des, o profesoara a patit acelasi lucru acum 2 luni, o alta familie e plecata cu copilul la Viena deoarece in urma nasterii intarziate copilul are paralizie si nu se stie daca-l mai pot salva si altele.

Sotul meu merge saptamanal la cabinetul “doctorului” il intreaba de ce nu a facut cezariana si primeste acelasi raspuns de fiecare data :”pentru ca putea sa nasca normal”, ii duce tot felul de detalii despre ce inseamna hipertensiune, despre anestezie, despre greselile pe care le-a facut. I-a spus ca nu-l lasa sa ne uite asa cum face cu celelalte cazuri. Vazand ca avem contraargumente la toate afirmatiile lui a ajuns sa spuna sa-i facem reclamatie daca vrem.

Acum ne adunam putinul dram de putere si vrem sa-l chemam in instanta. Nu vrem nimic de la el doar sa nu mai profeseze, sa nu mai pateasca nimeni ceea ce traim noi acum.

Suntem cam dezamagiti cateodata cand vedem cat de multe cazuri de culpa medicala se intampla in Romania si nimeni nu ia nici o atitudine fata de cei care iau vieti fara nici un drept.

Speram sa ne dea Dumnezeu puterea sa ducem la bun sfarsit ceea ce vom incepe.

Cu durere in suflet,
Sorina si Emil – parinti de ingeras