David 16.09.2008 - 20.09.2008
Eram o familie fericita…un sot ce ma adora..o fetita frumoasa si sanatoasa…ne doream un baietel..sau un al doilea copil..sa nu o lasam pe Denisa singura pe lume…bucuria pozitiva a aparut intr-o zi de februarie…testul de sarcina a iesit pozitiv…Au inceput vizitele la dr, analize peste analize, teste genetice, tot ce se poate face pentru a depista din timp vreo eventuala problema.Aflam ca v-a fi baietel, ii dam un nume, David.Era David al nostru, pe care il asteptam cu toata fiinta mea..il iubeam mai presus de orice..era viata mea, respiram,, mancam, ma odihneam pentru puiul meu.Doamne cate planuri….Sarcina decurge bine, pana in saptamana 30, cand dr de familie imi face vaccin antitetanic. Nu vreau, nu pot,nu acuz, nu caut vinovati, oricum e tardiv.Incep sa ma simt rau, cu dureri muscluare, merg si sunt vazuta la spital, mi se da no spa , dar bebe David e bine.Dupa 2 saptamani ma internez, cu dureri de spate, si la cateva zile, se declanseaza nasterea prematura, cu un travaliu precipitat, care n-a durat mai mult de 2 ore.
Era intr-o marti, la 17 45 se naste puiul meu David, prematur, dar cu greutate buna pentru saptamanile ce le-a avut, 2460g la 32 de saptamani.Primeste Apgar bun, 7’, dar se seziseaza un lichid amniotic urat mirositor.David ingerase lichid, l-au aspirat, i-au pus cateter si l-au incubat si pus pe medicamente.Sotul meu era in culmea fericirii, avea baiatul mult visat.L-a si vizitat la cateva minute.Indata ce m-au dat jos de pe masa am cerut sa merg sa-l vad.Doamne cat de frumos era, era puiul meu, iubitul, doritul si alintatul meu.Atat de fragil si de nevinovat.Mi se spune ca ar avea ceva infectie , ca e sub tratament medicamentos, si ca primele 48 de ore sunt critice. Nu pot descrie durerea ce am simtit-o, cum cele 48 de ore mi se pareau decenii.A trecut prima noapte, urcam la rezerva de terapie intensiva, din 2 in 2 ore, nu vroiam sa fiu mai insistenta, ca nu cumva sa deranjez.Stateam si plangeam neputincioasa langa incubator, incercand mereu sa citesc monitoarele care-I monitorizau functiile vitale.A inceput sa mearga bine, s-a stabilizat, nu mai avea nevoie de oxigen suplimentar, chiar au inceput sa-l hraneasca cu lapte.Mi-au cerut sa-I duc laptic, meregam bucuroasa cu cate 10-15ml, incantata ca-l hranesc.Asa au trecut cele 48 de ore critice.Intr-una din seri, urcand la el, il vad mult mai rau, imi spun ca nu a mai mancat, avea din nou pornite perfuziile, desi au fost zile cand le-au oprit.Parca simteam ca nu v-a fi bine…sotu isi sarbatorea feciorul…eu ii spuneam sa mai astepte…optimist imi spunea san nu ma mai gandesc la prostii ca totul va fi bine…Oare de ce nu-l puteam crede? Acum stiu…sunt mama lui..si presimteam raul ce v-a veni!..incercam sa fiu optimista..dar ceva nu ma lasa..Simteam…A cincea zi….urc de dimineata sa-I duc laptic puiului meu…deschid usa..si…imi vad copilul …intins..pe patul incubatorului..si asistenta si d-na doctor …resuscitand-ul cu balonul…nu pot descrie durerea si disperarea ce-am simtit-o..neputinta..manie..durere..imi venea sa urlu..sa plang..sa alerg…sa mor…
Nu era bine..asta vedeam si eu…sange..mult sange pe asternuturi...mi se spune ca nu e bine deloc...asta vedeam si eu..aparatele sunau...saturatia de oxigen scadea simtitor...imi spusese ca-l ventileza de cateva ore..isi revine..si face stop cardio respirator din nou...sleita de putere..pierduta...disperata..cu o durere imensa in suflet...ies de acolo...era ultima data cand il vedeam..daca as fi stiut…a fost prima data cand l-am atins…pe piciorutul lui mic si fragil.Nu-l atinsesem inainte de frica sa nu-l ranesc, era atata de fragil..sa nu-I bag bacterii in incubator..vroiam sa-l stiu ferit de microbi…imi sun sotu..sa-l anunt..e intubat si transferat la alt spital....durere, speranta, neputinta...asteptam vesti...nu primeam prea multe...i se fac analize suplimentare…ii duce sotul preotul..e botezat crestineste…ne rugam..secundele-mi pareau ore..minutele pareau zile..tresaream si raspundeam speriata la fiecare telefon ce-l primeam…suntem anuntati ca..s-a stins…Puiul meu, David, se duce langa ceilalti ingerasi... n-am apucat sa-l tin in brate, sa-I cant, sa-l alint, sa-I spun cat il iubesc…durerea pierderii unui copil e de nedescris…D-zeu l-a iubit mai mult si l-a luat sa-I fie inger!
Dormi in pace..suflet bland!
Mami si tati te iubesc!
Mergi sus