Theo Sorel 27.08.2007-28.08.2007

Theo Sorel

ce a vrut sa traiasca caci mereu imi dadea de stire dupa cat era de viguros in miscarile din-launtrul meu.
Am avut insa de la bun inceput suspîciuni ca nu va merge bine. Am sangerat mult dupa o luna.

Apoi sangerarile au incetat si timp de patru luni totul a fost mai mult decat ok. Pana cand am inceput sa simt contractii, am facut eco de 20 saptamani si placenta era pusa pe col. In general daca aveti asta sa stiti ca e f probabil sa aveti o placenta praevia spre sfarsitul sarcinii. Eu din 20 sapt am stat numai in pat, cu loxen in vene, asta e o substanta ce se injecteaza aici in doze mici si in continuu in spitalele din franta. Acest medicament arde venele practic la fiecare doua zile trebuie schimbata vena, dar stopeaza contractiile. Aveam mainile umflate si vinete de la loxen. chiar asistentele in spital erau triste cand imi cautau vene caci nu mai gaseau.De fiecare data cand ma eliberau din loxen contractiile incepeau din nou. am trait cinci sapt cu frica ca imi pierd copilasul, desi il simteam toata ziua jucandu-se inauntru sau enervandu-se, nici eu nu stiu. Il doream enorm si mi-era frica. Stand in spital in pat nu stiu cum ca am facut si o infectie urinara, astfel ca luam si antibiotic.
Era vara, vedeam pe geamul salonului femeile gravide ce veneau la consultatie si plecau cum veneau in timp ce eu stateam in pat in continuu, dar imi ziceam ca merita!
Bineinteles ca daca ar fi sa repet, as indura si cu mai mult stoicism aceasi chestie.
La inceputul celei de a 26 saptamani membranele au cedat, de ce nu stiu si nu voi stii, bebe incepea sa nu mai se simta bine inauntru fara lichid amniotic, astefl ca dupa cinci zile m-au anuntat ca analiza crp nu era buna si ca trebuie sa ma cezarizeze. Am fost preluata la discutii de dr de la neonatologie care mi-a spus ca fiind termenul mic, e posibil ca bebe sa nu suporte si ca daca e sa aiba un rau mai bine sa moara ca de nu ramane cu sechele pe viata si eu alaturi de el voi suferi.
Acum stand si gandindu-ma imi zic ca parca vroia sa ma anunte ca ei nu vor face eforturi prea mari sa il recupereze. Am plans pana am ajuns in sala de operatii, si eu si prietenul meu plangeam.
el , imi aduc aminte, venise cu prajituri la mine, era vesel, cand a aflat ca trebuie facuta interventia a pierdut cumpatul si s-a luptat sa ii convinga ca poate e bine sa mai asteptam. sint momente grele, nu stii ce e mai bine sa faci, sa renunti sau sa lupti.
M-am trezit, aveam dureri, nimeni nu imi spunea nimic, prietenul disparuse, nu venea nici o as med, pana la urma m-au dus in salon si mi-au spus ca bebe era la incubator, ca era bine, m-am linistit, dar aveam frica caci imi spuneam ca e micut si ca mai trebuia sa stea inauntru.
Intr-un final prietenul meu m-a gasit statuse langa cuveusa lui théo, ii facuse fotografii, era asa de emotionat, nu-i venea sa creada ca e tata, ii era frica sa nu intervina ceva rau caci se documentase pe net si aflase ca intr-adevar cei nascuti asa devreme au tot felul de suferinte. Mi-a spus ca atunci cand l-au scos a si tipat ca si medicul si asistentele s-au mirat ce plin de viata era. Era frumos puiul meu!
Insa dupa o zi, Théo a murit, am reusit sa il ating, sa ii tin manuta mica, sa ii vad perisorul negru si gurita deschisa, s-a zbatut putin din umar si picioruse inainte sa moara, era ca si cum imi spunea, "mami, e prea mult pentru mine, nu pot". am plans, il rugam sa ramana aici, pana aparatele au sunat a moarte.
de atunci m-am scufundat pentru o lunga perioada intr-o tristete nemasurata si nu mai sint impacata cu viata, nici cu spitalele franceze.
Acum vreau sa raman gravida, ca el si fata mea de 11 ani sa aibe un fratior sau o surioara, inca sper ca pot da viata si ca viata va invinge in cele din urma.
Va doresc la toate sa reusiti sa va gasiti linistea in rasul si plansul de copil .

florina

Povestea pe Forumul E.M.M.A.


sageata Înapoi la "Ingerasii Nostri"

 

sg sus Mergi sus