Paul 05.07.2005- 15.07.2005
Dragi mamici de ingeras, nu am cuvinte sa descriu ce am simtit citind povesti triste, lacrimi si durere, dar cred ca aceste cuvinte sunt insuficiente pentru a exprima marea durere din suflet... sunt mamica de ingeras si inteleg perfect...
Puiul meu a trait doar 10 zile in care a fost la incubator, a avut doar 6 luni si 900 grame, asadar nu am avut voie sa l tinem in brate sau sa-l miscam.
Suferinta a fost extrem de mare cand am primit acel telefon de la medic (Paul nu reusise sa mai lupte a suferit un infarct miocardic si a plecat sus la doamne-doamne) s-a rupt sufletul in mine, s-a oprit timpul in loc si nu am vrut sa cred ca e adevarat...
Dupa cateva luni cand fratiorul geaman a lui Paul, Raul a reusit sa lupte cu prematuritatea, acum puiul meu are 3 anisori peste 2 luni si il iubesc tot mai mult pe zi ce trece, e bucatica din mine si inca mi e frica sa nu il pierd, inca traiesc cu aceasta frica... de Paul nu am reusit sa ma atasez asa de mult, nu am avut dreptul sa-l tin in brate, e greu de explicat, dar dragostea creste cu fiecare zi, nu pot sa-mi imaginez cum e sa pierzi un copil de 1 an si jumatate sau de 3 ani sau de 20 ani, e foarte greu si multumesc lui dumnezeu ca mi-a dat putere sa inteleg ca a fost mai bine ca s-a intamplat dupa 10 zile de la nastere si nu mai tarziu... as fi innebunit...
Nu cred ca cineva are dreptul sa condamne durerea cuiva, cred ca sunt oameni insensibili; ar trebui sa inteleaga ca nu vom uita niciodata acest sufletel, ca dorul de parinte nu se stinge...
Eu nu am vrut sa discut cu nimeni despre Paul, evitam oamenii sau schimbam repede subiectul, nu ma intereseaza ce cred ceilalti. Il rog pe dumnezeu sa-i spuna ca il iubesc, eu si fratiorul lui geaman, si ca ne e dor de el...
Te iubim Paul... si pe ceilalti ingerasi puri ...
Mihaela si Laurentiu, parintii ingerasului Paul
Mergi sus