Mara Eliza 26.01.2008

Intrasem deja in travaliu, dar am facut si un ecograf. Trec cateva minute bune, eu sunt relaxata si pregatita sa ma intalnesc cu puiuta mea...ma uit la sotul meu si .....inteleg.....era atata durere in privirea lui.....
Iar doctorita ma intreaba daca" copilul asta mai misca?" Atunci timpul s-a oprit in loc si eu m-am detasat de tot, priveam parca din afara la ce se intampla cu cineva pe care din intamplare o cheama ca si pe mine.....am intrat in stare de soc....si speram din tot sufletul sa nu fie adevarat.....
Cum am ajuns la spital....nu stiu...... stiu doar ca am vrut sa o vad dupa nastere...nu am simtit durerea prea tare desi nu primisem nici o anestezie......sufletul ma durea....
Am fost impietrita, altfel as fi innebunit in spital, in sala de travaliu unde inimioarele bebelusilor se auzeau asa de puternic...iar inimioara fetitei mele se oprise pentru totdeauna....., dupa nastere unde am stat intr-un salon plin de mamici cu fetite pe care le strangeau la piept iar eu imi strangeam geanta in brate ca sa strang si eu ceva.....
Cand a vazut-o, doctorita mi-a spus ca are sindrom Down, probabil credea ca moartea unui copil bolnav e mai usor de suportat decat a unuia sanatos. Asa a crezut ea ca-mi face durerea mai usor de suportat.....Eu am lucrat cu copiii cu probleme si stiu cum arata un nou-nascut cu Down. Mara nu avea nimic, nici o malformatie, nimic, era o fetita frumoasa, perfecta dar fara viata.....
Noi am dorit-o si am iubit-o indiferent de cum ar fi fost.....
Stiu ca nu am putut sa plang in spital.....nu am varsat o lacrima insa acasa unde aveam atatea amintiri cu ea......am clacat si am plans....ore in sir.....si mi-am dorit sa mor....in clipa aceea dar si in multe altele care au urmat....
Mama si tata te iubesc, scumpa mea....

Povestea pe Forumul E.M.M.A.

Înapoi la "Ingerasii Nostri"