Ingeras 25.04.2008
Si eu sunt o mamica care si-a pierdut copilul nenascut de 3 luni, iar ceea ce scrii tu aici este ceea ce simt si eu...si doare, doare prea tare si nu-mi doresc decat sa inceteze aceasta durere. Am 27 de ani si lumea spune ... "esti tanara, mai ai timp sa faci"..."asta trece"... sau "trebuie sa uiti si sa mergi mai departe".
Cum sa uit ca mi-am dorit copilasul acela de cand aveam 16 ani, si l-am asteptat mai bine de 3 ani? Cum sa uit ca in mine crestea o viata si acum e gol? Cum sa uit ca i-am auzit inimioara batand? Nu vreau decat sa inceteze durerea asta atat de mare si de nesuportat. Am aflat de moartea bebelusului in Vinerea Mare inainte de Paste. Mi-am facut programare pentru ecograf, nu aveam nici un altfel de simptom in afara celor de sarcina, eram fericita, radiam... imi doream o fetita, iar mama mi-a spus ca m-a visat intr-o noapte cu o fetita.
Dupa ce am facut avortul, la cateva sapatamani am visat ca am nascut o fetita moarta, eram in spital cu ea si-i spuneam sotului meu sa-i faca o poza sa o avem amintire. La ecograf mi s-a spus ca e mort de doua saptamani si ca nimeni nu stie sa-mi zica care este cauza. In momentul acela am simtit ca toata viata mea se prabuseste si eu odata cu ea. Am fost si la alti medici, am mai facut inca 3 eco si mi s-a spus acelasi lucru. Nu am avut nici un fel de simptom, doar mi s-a spus ca bebelusul meu e mort.
De atunci traiesc un calvar, incerc sa-mi concentrez atentia asupra altor lucruri, dar e greu mai ales cand vad atatea femei gravide pe strada. Doare atat de tare... am intrat in depresie si incerc sa-mi revin...
Mai rau este ca am aflat ca sunt insarcinata in acelasi timp si la aceeasi ora cu cumnata mea. Sarcina ei era mai mare ca a mea cu vreo 2 saptamani. Durerea mai mare este cand ma vad cu ea, pentru mine e un chin, pana si fratele meu a fost suparat pe mine, ca il invidiez pentru copilul lui. Nu il invidiez, dar pe mine ma doare prea tare si nu pot sa fiu ca inainte.
Si mai rau este ca eu sufar de o malformatie congenitala la inima, ca si tine, parintii mei s-au intrebat de unde si cum a aparut, nici unul nu fumeaza, nu bea, au avut o viata foarte ordonata si ingrijita. Am fost operata pe cord deschis in 96, pana acum m-am simtit bine, dar mi-am dat inima peste cap si trebuie sa plec la operatie in Italia (la noi in tara sansele de reusita ale operatiei sunt mici) operatia costa 15 mii . E o suma destul de mica fata de altele, dar destul de greu de strans pentru noi. Odata cu pierderea copilului ne-am pierdut si casa, dadusem avansul pentru apartament. Se spune ca un necaz nu vine niciodata singur, este adevarat, dar ce ne facem cand necazurile sunt prea mari si prea greu de suportat? Acum vreo luna am aflat si ca soacra-mea are cancer la ficat, iar bunicul meu care mi-a salvat viata si m-a iubit ca pe ochii lui, se simte rau... si ne asteptam la un necaz in orice clipa. Stiu ca viata are cursul ei, dar este greu sa ma despart de el, este greu sa-mi iau la revedere si sa-l las sa plece, iar asta imi sfasie sufletul de tot. Crede-ma ca am momente in care nu-mi doresc decat sa inchid ochii si sa nu ma mai trezesc.
O mamica de ingeras
Mesajul a fost postat pe site, in sectiunea „Mesajele dumneavoastra”, in :
6 July, 2008 - 21:24 — Anonymous - E greu sa ma despart de el
Mergi sus