Ingerasii Mirelei

Draga Bianca, am prins, intamplator, la tv, o emisiune cu tine si despre sarcina ta pierduta. Mi-am amintit prin ce am trecut eu. Te rog din suflet sa ma ierti daca iti voi rascoli amintirile.

Sunt Mirela. Am 32 de ani. In 1997, dupa o sarcina fara nici cea mai mica problema, am nascut un baiat de 4 kg, sanatos si frumos. Alex. Aveam 20 de ani. Dupa 2 ani, in 1999, eu si sotul meu am hotarit sa mai avem un copil.

Am ramas insarcinata foarte greu, iar la 5 saptamani au inceput problemele: sangerari, dureri abdominale. Am fost internata, dar la 8 saptamani de sarcina au inceput niste dureri ca la nastere si... am pierdut.

Dupa alti 2 ani, mi-am luat inima in dinti si am incercat iar. Ma temeam in fiecare clipa sa nu pierd si sarcina asta. Stateam mult in pat, sotul ma menaja cat de mult putea, faceam baie in genunchi sa nu ajunga apa unde nu trebuie. Dar la 5 saptamani, iar au aparut mici pete sangerii. Am plecat de urgenta la spital, m-au internat, mi-au facut ecograf si dupa o saptamana au observat ca bebe nu creste. A ramas la varsta de 5 saptamani. Au hotarat sa-mi faca chiuretaj. A fost foarte dureros si fizic, dar si psihic, si nu m-a pregatit nimeni pentru asa ceva. Am suferit ingrozitor de mult. Mai ales ca Alex isi dorea si el o "fratioara". Nu a putut intelege de ce fratioara nu a vrut sa ramana in burtica si sa se nasca la timpul potrivit. Dar nici eu! si nici sotul meu! Am trecut foarte greu peste durerea pierderii celei de-a 2-a sarcini! Treceau pe strada copii de 1-2 ani si nu ma puteam uita la ei! Asa au trecut alti 5 ani.

 Cu greu am hotarat iar sa mai avem un copil. Am fost la medic, i-am povestit despre celelalte sarcini si am facut si analize. Medicul era optimist: nu se mai putea intampla nici una dintre cazuri: sa pierd ca o nastere sau sa moara bebe in timpul sarcinii. Eram mai linistita stiind asta. Am facut chiar si un tratament inainte de a ramane insarcinata cu acid folic.

In sfirsit, in ianuarie 2006 am ramas iar insarcinata. Eram fericita, dar si foarte nelinistita: daca se intampla ceva? De cum am aflat ca sunt insarcinata, am plecat iar la medic.A zis ca totul decurge bine, dar pentru ca sa stau eu linistita, mi-a dat utrogestan si no-spa . Eram in 5 saptamani. Totul mergea perfect . La 15 saptamani am fost cu sotul si copilul la o plimbare . Era duminica, 9 aprilie. Dupa ce am ajuns acasa , am simtit un junghi in burta. Am mers la baie si ...am vazut iar pete de sange. Erau maronii. Am plecat iar la spital. M-au internat de urgenta. Doctorul mi-a facut ecograf si m-a intrebat care a fost ultima zi a ciclului. I-am raspuns ca in jurul craciunului. Apoi l-a scos pe sotul meu afara si au vorbit ceva. A doua zi au venit la ecograf toti medicii ginecologi din spital. Vreo 6. Toti au zis acelasi lucru: sarcina oprita in evolutie la 8 saptamani!!!!  Iti dai seama ? Am stat cu bebe mort in burtica 7 saptamani??!!! Puteam eu sa mor de 700 de ori!!!!!!!

M-au pregatit pentru un nou chiuretaj, parca mai dureros decat celelalte 2. Am plins... plangeam intr-una, nu ma mai puteam opri. Doamnele din salon nu stiau ce sa-mi zica. Taceau. Si tacerea lor ma durea. Apoi a venit baiatul meu la mine sa ma vada . Era deja cu lacrimi in ochi cand a intrat in salon. As fi vrut sa-i pot spune ceva, sa-i alin durerea ce i se citea in ochi, dar nu am putut. Plangeam unul pe umarul celuilalt."De ce , mami, de ce?" si eu nu am stiut sa-i raspund .

Si nu stiu nici in ziua de azi, pentru ca nu am vrut sa mai fac analize si sa vad de ce pierd sarcinile. Oricum, nu mai am curajul sa fac alt copil. Dar ii multumesc lui Dumnezeu ca mi-a daruit unul sanatos si frumos. Acum are 11 ani si e mai inalt ca mine. Are 165 cm. Dar face sport de 2 ani: volei. Si e al meu . Stii ce ar mai fi de zis? Ca prima sarcina am pierdut-o pe data mortii soacrei mele (dar ani diferiti), iar a doua pe data de nastere a ei!! coincidenta?? nu stiu!! Mi-a spus cineva ca daca nu i-a potut avea aici pe pamant, ea si-a dorit nepotei acolo sus cu ea. Ce zici ? Se poate una ca asta? Oricum,  chiar daca ar fi asa, pe mine nu ma alina cu nimic, pentru ca nu erau ai ei, ci ai mei, si i-am dorit eu, cu mine, aici. Eee, draga Bianca, ma crezi ca si acum ma gandesc ce varsta ar fi avut, ce ar fi fost: fata sau baiat, ce ochi ar fi avut, cum ar fi zimbit... si multe, multe altele.

Dar timpul trece, durerea se estompeaza si viata merge inainte. Sunt fericita ca am un copil, dar eram si mai fericita daca avea cu cine sa se inteleaga cand va fi mare, asa cum am si eu o sora cu care sa ma inteleg. Daca nu a fost sa fie...! Sa stii ca mi-a fost greu sa ma destainui, dar ma simt mai bine acum . Am si plans scriindu-ti.  Ma doare inca si cred ca ma va durea toata viata! Si imi pare rau ca Alex va fi singur cand va fi mare. Dar sper ca Dumnezeu il va ajuta sa treaca peste toate, asa cum ma ajuta si pe mine.

Si sper ca te va ajuta si pe tine cu organizatia EMMA. Esti un inger printre oameni si te rog sa ramai asa. Pentru ca si ingerasul tau de fata te va veghea si te va ajuta de acolo de sus. Dumnezeu sa aiba in paza toti ingerasii din lumea asta chiar daca au apucat sa vada lumina soarelui sau nu.

Mirela, mamica a trei ingerasi

Mesajul a fost postat pe site, in sectiunea „Mesajele dumneavoastra”,  in :

30 June, 2008 - 08:36 — Mirela  - CRED CA MA VA DUREA TOATA VIATA!

Înapoi la "Ingerasii Nostri"