Stefan Lucian Vasile
08.12.2007 – 17.01.2008

Sunt o mamica a doi copii superbi, Tinu de 2 ani si 8 luni si Nicusor de 6 luni.

Nicusor a avut un frate geaman, STEFAN LUCIAN-VASILE, care a murit la varsta de 40 de zile. Prima nastere a fost groaznica, am mers tinandu-ma de pereti 3 luni dupa aceea, dar ii multumeam lui DUMNEZEU ca am un copil sanatos si cuminte si imi permite sa ma refac fara a cere din partea mea o atentie exagerata. Nu a avut nici macar colici.

Dupa 1 an si jumatate am ramas insarcinata cu gemeni, eveniment unic in istoria familiilor, atat a mea cat si a sotului. Am avut grija sa ascult tot ce-mi recomanda medicul specialist, mi-am luat vitaminele, am facut ecografiile la timp si totul era ok. Mi s-a recomandat efectuarea unei ecografii morfologice si am facut-o si pe aceea pentru a descoperi eventuale malformatii. Medicul care a facut acea ecografie, desi vorbea la telefon in timpul procedurii, m-a asigurat ca totul este bine si la locul lui.

In septembrie, cand am fost reincadrata in munca deoarece baiatul cel mare implinise 2 ani, am aflat ca firma la care lucram se afla in procedura de faliment si trebuie sa stau acasa doua saptamani in concediu fara plata. Dupa cele doua saptamani, in care toti angajatii au stat acasa, am avut un concediu medical de 10 zile pentru o infectie urinara, iar pe 1 octombrie am intrat in concediu prenatal. Am depus certificatele medicale la angajator, iar in luna noiembrie am fost la firma sa depun certificatul corespunzator lunii noiembrie. Pe data de 13 noiembrie am fost chemata la firma, mi s-au inapoiat certificatele de concediu prenatal impreuna cu cartea de munca inchisa cu data de 1 octombrie in baza unei hotariri date de lichidatorul judiciar pe data de 26 octombrie.

Desi eram gravida, am fost plimbata de la angajator la lichidator fara nici o jena, am obtinut cu greu o adeverinta necesara la ANOFM abia pe 30 noiembrie, pentru a beneficia cel putin de somaj. Mi se radea pur si simplu in fata cand ceream explicatii si i-mi spuneau domnii din firma lichidatoare sa le demonstrez ca am solicitat acele adeverinte si plata concediului medicl cel putin in perioada cand am fost incadrata in munca, iar daca nu-miconvine ceva sa-i dau in judecata ca ei sunt avocati de meserie.

Sunt un om simplu, fara studii superioare, am lucrat intr-o firma de confectii din fosta Apaca, iar indolenta lor mi-a indus o stare de depresie, iar neputinta mea m-a dus la disperare. Ma vedeam impreuna cu copiii mei mancand paine goala. Ma certam cu parintii in fiecare zi deoarece nu i-am ascultat si nu am facut avort, iar acum nu am cum sa ma angajez si sa-mi castig existenta.

Stresul, neintelegerile si drumurile au dus la o nastere prematura la doar 35 de saptamani. Am nascut sambata, 8 decembrie 2008, doi baieti frumosi de nota 9 fiecare, de 2650 g, respectiv 2800 g si 47 cm. Am nascut usor, totul era bine, nu imi mai faceam giji nici pentru bani deoarece deschisesem un proces la tribunal pentru drepturile mele, iar sotul meu incerca sa obtina un credit bancar pentru a depasii cheltuielile imediate.

La iesirea din spital mi s-a spus ca cel mic are suflu sistolic, dar sa nu-mi fac griji ca nu e nimic grav. I-am adus acasa, eram mandra de copii mei frumosi si zambareti nevoie mare. Intr-o noapte baiatul cel mare a avut cosmaruri si nu am putut dormi, capul ma durea de doua zile fara motiv, cel mic refuza sanul si fratele lui nu-i mai dadea drumul, nu vroiam decat sa dorm 5 minute. I-am luat pe toti trei langa mine sa se linisteasca, Tinu pe picioare, Nicusor la san si Stefan intre mine si tatal lui. Si am motait asa vreo 20 de minute. Cand a terminat Nicusor de mancat am vrut sa-l iau si pe Stefan sa-i dau sa manance. Era cald si moale si nu mai respira. Am chemat salvarea, am incercat sa-i fac masaj cardiac si respiratie gura la gura, dar a fost in zadar. La fel ca manevrele doctorului de pe salvare care a incercat totul pentu a-l resuscita.

M-am simtit vinovata si pustiita. Am continuat sa am grija de copii mei doar in virtutea inertiei. POTI SA AI CAT DE MULTI COPII, PIERDEREA UNUIA DINTRE EI TE TRANSFORMA SI, DACA NU-TI REVII DIN SOC, RISTI SA NU MAI FII OM. Trebuia sa-l fi tinut sub observatie mai bine, trebuia sa-l fi iubit mai mult. Trebuia sa-l fi tinut in brate si sa-l fi alinat maca,r dar eu nici macar nu am realizat ca el se chinuie sa respire langa mine si ca sufera cumplit. Pentru el am fost cea mai groaznica mama pentru ca nu am stiut sa-l iubesc suficient. Instinctele mele m-au tradat pentru ca nu m-au alarmat, nu am fost constienta ca am un copil aflat in mare suferinta.

La autopsie ni s-a spus ca inimioara lui a cedat la o prima raceala si ca s-ar fi putut intampla oricand, la joaca, in prima zi de scoala sau la o emotie mai puternica, desi nu se evidentiase nici o malfirmatie la ecografii. A fost unul din acele cazuri pentru care nici medicii nu au avut explicatii, sau a fost rezultatul unui sir lung de omiteri ale unor oameni incompetenti in frunte cu mine?

Nu stiu, dar imi place sa cred ca DUMNEZEU le stie pe toate si voi afla raspunsul la aceste intrebari cand imi voi intalni copilul pe lumea cealalta -  asta in cazul in care voi ajunge intre ingeri si nu dincolo. Pana atunci ma straduiesc sa fiu o mama buna si un om mai bun si sa-mi gasesc linistea sufleteasca aici pe pamant. Va multumesc pentru ocazia de a-mi descarca sufletul.

Eliza, mamica ingerasului Stefan Lucian Vasile

Mesajul a fost postat pe site, in sectiunea „Mesajele dumneavoastra”,  in :

30 May, 2008 - 12:48 — Cernat Elisabeta  — am pierdut un copil

Înapoi la "Ingerasii Nostri"