Vlad 1990
Vreau doar sa-ti multumesc Bianca pentru minunea facuta pe 9 martie 2008. Am avut prilejul sa fiu alaturi de fiul meu inger, Vlad. Nu credeam ca am sa pot vreodata simti ca fiul meu asteapta dincolo de nori balonul cu manutele intinse, ca va veni la intalnirea cu mama lui. A fost acolo stiu, simt ca s-a bucurat alaturi de ceilalti copii ingeri.
Au trecut 18 ani de cand fiul meu s-a nascut pentru a fi inger, 18 ani de durere tacuta, de disperare tinuta ascunsa, de vinovatie asumata, de sentiment al esecului. Pe 9 martie m-ai ajutat sa inteleg ca nu sunt singura mama de inger ca nu eu sunt vinovata, ca nu trebuie sa ma tem sa vorbesc despre ce s-a intamplat.
Mi-am dorit si eu sa vorbesc acum 18 ani cu un preot care sa ma aline, sa ma ajute sa inteleg ce se intampla, sa ma invete sa traiesc fara fiul meu ; nu am gasit. Raspunsul dat m-a ingrozit mai tare „Daca nu l-ati vazut cum sa va doara ?”
Oare disperarea si durerea se pot masura in zile traite alaturi de fiinta atat de dorita si de asteptata? Iti multumesc inca o data pentru puterea ta si pentru tot ce faci in continuare ca mamele care trec prin aceasta grea incercare sa nu mai fie singure.
Fie ca bunul Dumnezeu sa nu mai ingaduie sa se nasca copii-ingeri, fie ca mamele sa se bucure de copii lor aici pe pamant .
Cu recunostinta, Roxana, mamica ingerasului Vlad
Mesajul a fost postat pe site, in sectiunea „Mesajele dumneavoastra”, in :
2 June, 2008 - 22:27 — Roxana — Iti multumesc, Bianca
Mergi sus