Rudolf Bodolay 19.09.2004 - 12.10.2007

Rudolf Bodolay Pe 19 septembrie a implinit 3 ani... ca luna urmatoare, pe 12 octombrie 2007, sa moara de laringita! Spun laringita, anno 2007! Ramane in urma un frate geaman si doi parinti sfartecati de durere! Moare dupa ce petrece aprox.2,5 h in Spitalul Judetean Baia Mare. Spun 2,5 h! Hai! 1,5 h! Timp in care se castiga/pierd razboaie... timp in care se prabusesc imperii! dragii mei! Toate astea deoarece copilul este trimis la sectia pediatrie in loc sa fie intubat la sectia Reanimare! Toate astea pentru ca medicul de garda doarme. Doarme in papucii statului! Pentru ca medicul de garda consulta pacientul in mod "remote", adica de la distanta, fara sa il consulte/sa il vada personal - ceea ce, conform Regulamentului Privind Organizarea si Functionarea Colegiilor Medicilor si Farmacistilor, precum si Indatoririle Etice ale Personalului Medical si Farmaceutic (18 iunie 1970 - valabil si astazi):"Art. 28 – Medicul poate recomanda, prescrie sau aplica mijloace de investigatie si terapeutice numai dupa efectuarea examenului medical prealabil. Fac exceptie cazurile de urgenta sau de forta majora (imbolnaviri pe vapor, avion etc.) cand se vor putea da indicatii terapeutice prin telegrame, radio etc."... deci este ilegal (sau imoral?). Medicul de garda de la Urgenta Pediatrie se afla la somn la fel ca cel de la etajul 11. Copilul meu moare, pentru ca sotia trebuie sa strige dupa medicul de garda sa vina in sfarsit sa vada copilul care deja incepe sa-si piarda cunostinta.

Concluzia anchetei interne a spitalului judetean si a colegiului medicilor este ca nimeni nu e vinovat, toata lumea si-a facut datoria. Mentionez ca nici eu nici sotia nu am fost de fata la audierea(?) medicului in culpa. Nu am primit nici un document prin care sa ni se aduca la cunostintza dovezile conform careia hotararea este luata.

Am reclamat la Colegiul National Pentru Combaterea Discriminarii(CNCD) faptul ca nu am fost lasat sa stau cu fiul meu in spital pana la sosirea mamei. In Romania tatii au voie sa se interneze cu copiii doar in cazul in care mama este plecata din tara sau este bolnava! Explicatia Medicului Sef este ca nu erau paturi suficiente, de parca vroiam sa ramana acolo pentru ca as fi fost un homeless, sau vroiam sa ma uit la televizor! Consider ca acea jumatate de ora in care copilul meu a ramas pe mana asistentei de la Urgenta Pediatrie a fost decisiva, timp in care daca as fi fost langa el, simpla mea prezenta (si nu numai) ar fi schimbat cursul istoriei.

Ce-a urmat? O stiu doar cei cu gemeni! Cand ii vezi crescand impreuna, jucandu-se impreuna, caca-pisu impreuna (scuze de expresie!)... adica inseparabili si la propriu si la figurat, ramai cu unul, care te intreaba:"Unde-i Rudi?"... si in prima saptamana plangi. In loc sa-i raspunzi. A 2-a saptamana iar plangi. A 3-a saptamana deja trebuie sa-i spui ceva, ca devii ridicol! Si ii spunem ca e "acolo sus, langa ingerasi, alaturi de Iisus... seara... cand se vad stelele pe cer se uita la tine"... si il vezi facandu-i cu mana, crezand ca intradevar alea 2 stele albe pe cerul negru sunt ochii lui care se uita la el... ii trimite pupici si te intreaba:"Cand vine inapoi?" Si in clipa aia simti cum pamantul se despica sub tine... inima ti se rupe in doua... iti vine sa urlii de durere! Si el te intreaba,vazandu-ti ochii inlacrimati:"Te dor ochii?De aia plangi?"...

Pierderea unui copil e cel mai mare chin pe care un om il poate indura/sau nu. Pierderea parintilor, a fratilor e o nimica toata pe langa pierderea unui copil. Pentru asta am sa lupt cu medicii pana pot. Pana cei vinovati vor fi... nu bagati la puscarie. Nu asta e deviza noastra. Ci macar sa sufere intr-un fel sau altul MACAR jumate cat suferim noi.

Poate ziceti ca, totusi,a ramas unul in viata, putem fi bucurosi! Ey bine, pentru noi, parinti de gemeni, cei 2 erau unul singur.

Sunt barbat. Nu vreau sa devin patetic. Consider ca durerea materna este mult mai profunda decat cea paterna! Dar ca sa-l aduc inapoi, as muri in orice clipa. O singura rugaciune am avut in viata : copilul/copiii mei sa ma inmormanteze pe mine, nu eu pe ei. Nu pentru ca sa nu sufar eu. Ci pentru ca asa e normal... inca nu s-a terminat ciclul vietii. Inca mai sper...

(Baia Mare)

Povestea pe forumul E.M.M.A.


sageata Înapoi la "Ingerasii Nostri"

 

sg sus Mergi sus