Larisa Lorena Szolomajer
27.03.2008 - 09.04.2008
Primul copilas, pe Rici, foarte greu l-am purtat in burtica, dar am reusit. S-a nascut in urma cu 8 ani, pe 1 iunie 2000. Mi-au trebuit 7 ani sa ma hotaresc din nou ca mai vreau sa trec prin ce am trecut prima data, cu iminenta de avort, cu Rh-ul negativ si toate celelalte probleme pe care le-am avut cu Rici pana a crescut mai mare.
Visul frumos mi s-a implinit : noua sarcina a inceput foarte bine, pot sa spun perfect, nimic nu ma durea, nu aveam iminenta de avort, puteam lucra, totul era ca un vis. Nu credeam ca se poate intampla cuiva asa o sarcina usoara. Dar visul s-a spulberat atunci cand am observat ca am prea mult lichid amniotic, fapt pentru care doctorii din Sighet m-au trimis la Cluj, unde prima durere mi-a strapuns inima : la ecograf s-a vazut o malformatie la fetita : atrezie duodenala.
In fiecare saptamana mi se facea punctie sa scoata din lichid pentru ca Larisa sa aiba timp sa creasca, sa nu se nasca inainte de vreme, pentru ca atata lichid aveam incat au inceput durerile inainte de vreme. Am trecut cu bine de trei punctii dupa care au inceput contractiile de nastere. Alte doua saptamani am rezistat sub tratament si am ajuns la 38 de saptamini, cand Larisa era pregatita sa se nasca cu cezariana pentru ca avea burtica mai mare decat capul si ar fi fost periculos sa se nasca natural (avea prea mult lichid in burtica : din cauza atreziei duodenale nu trecea lichidul pe care-l inghitea).
Inainte de a naste am vorbit cu Dna.Conferentiar de la Neonatologie despre operatia care urma sa-i fie facuta Larisei - care de fapt nu era o operatie foarte grea (unii ziceau ca e cea mai usoara malformatie congenitala existenta). Totul era stabilit : se naste, o vor tine o zi la Neonatologie pentru observatie, iar a doua zi o vor duce la Chirurgie Infantila pentru operatie si dupa cateva ore o vor aduce inapoi. Zis si facut : in 27 martie 2008 la ora 10:00 se naste Larisa prin cezariana, e tinuta o zi la Neonatologie, iar a doua zi e dusa la operatie, dar doctorul refuza sa o mai aduca inapoi. Imaginati-va disperarea mea : eu tintuita la pat dupa cezariana, iar fetita mea la o alta clinica fara nimeni langa ea, sotul fiind acasa cu Rici cu care are de umblat la scoala.
Zilnic am sunat sa vad ce face fetita, dar deabia puteam afla ceva de ea : si doctorii de la maternitatea unde am nascut sunau sa vada ce-i cu fetita si tot nu puteau convinge doctorul sa o aduca inapoi, pana in ziua in care mi s-au scos firele si m-au putut transfera dupa ea.
Cand am ajuns acolo Larisa nu era bine. Avea burtica foarte mare, era agitata si plangea mult, facea febra avand antibiotic in tratament. Cand i-am spus medicului mi-a raspuns ca febra nu-i de la operatie, dar nu i-a schimbat antibioticul, n-a facut nimic. Ii faceau clisma, analize si din punctul lor de vedere totul era bine.La cateva zile fetita a facut de mai multe ori stop cardio-respirator, fapt ce l-a facut pe doctorul Ordeanu Calin sa se descotoroseasca de noi : a chemat o ambulanta si ne-a transferat la Neonatologie unde ar fi trebuit din start sa o aduca. Aici i-au schimbat antibioticul, i-au dat tot ce era omeneste posibil sa o salveze.
De la antibioticul cel nou i-a cedat febra, deci ar fi fost bine daca i s-ar fi dat din timp. Dar pentru Larisa a fost prea tarziu. Din cauza ca au lasat-o sa se anemieze prea tare i-au scazut prea mult trombocitele (adica factorul de coagulare) si a facut hemoragie digestiva care nu s-a mai putut controla cu nimic, a facut blocaj renal, coma ireversibila si a murit la 51 de ore de la transferul la neonatologie, marti, 09.04.2008, ora 13:50. A trait doar 13 zile.
Diagnosticul dat la autopsie a fost : PERITONITA VECHE DE O SAPTAMINA- SEPTICEMIE GENERALIZATA, avea meningoencefalita, avea deja puroi pe ficat, pe splina, pe rinichi-un puroi galbui-verzui ce ar pleda spre un PIOCIANIC(inca n-am primit rezultatul microscopic ).
Larisa n-a fost o zi acasa, deci este foarte limpede ca este infectie intraspitaliceasca , peritonita este o boala pe care un chirurg o poate rezolva, dar in cazul nostru n-a vrut sa o faca. In concluzie sunt convinsa ca daca o aduceau inapoi la Neonatologie o puteau salva.
Si stiti ce-i mai dureros in toata povestea asta? Faptul ca eu sunt asistenta medicala si vedeam tot ce fac ei si priveam neputincioasa pentru ca n-am avut nimic de spus . Cand am cerut-o inapoi la neonatologie ei refuzau, vedeam ca nu-i bun antibioticul, dar ei nu i-l schimbau. Daca de mine nu s-au ferit stiind ca stiu ce fac cu fetita mea, atunci cum fac ei cu un om care nu are habar ce se petrece?
Cea mai mare frustrare a mea este ca operatia a reusit si ca ar fi putut si in ziua de azi sa traiasca daca n-ar fi fost infectata, daca cineva m-ar fi auzit si pe mine in spitalul acela.
Ii ducem dorul ingerasului Larisa Lorena :
Mama - Andreea Ecaterina ; Tatal - Adrian Zoltan ; Fratiorul - Ricardo Iosif
(Sighetu Marmatiei)
Mergi sus