Fratele Mirunei 10.10.2007 - 10.10.2007
Buna ziua tuturor mamicilor de ingerasi, va spune Stefania din Bucuresti, daca putem numi ziua ca fiind "buna", dar asa este vorba la noi, la romani. Sunt bucuroasa sa descopar ca am atatea prietene de suferinta, desi as fi dorit sa fim cat mai putine... descopar cu tristete ca suntem tot mai multe. Pentru acele mame de ingeri care nu imi stiu povestea... o sa va spun ca este la fel de trista ca toate celelalte, poate si mai trista, sau poate.........NU?
Anul trecut la inceput de martie (luna in care este si ziua mamei) am aflat ca sunt insarcinata... cea mai frumoasa veste. Aceasta veste ... cele 2 liniute ... ne-a bucurat enorm, pe mine si pe sotul meu... de altfel, pe cine nu ar fi bucurat ?...
La scurt timp am facut prima ecografie, fiind necesara din motive medicale, exista riscul de a pierde sarcina. La acea ecografie bucuria s-a dublat... aveam gemeni..............Offfffff , Doamne, ce greu este sa-mi amintesc! Din acel moment am inceput sa ne gandim ce vor fi : fetite, baietei, sau vor fi pereche. Mergeam la ecografie lunar si abia asteptam clipa cand ii vedeam pe monitor... asa ii vedeam ce fac si nu ma saturam doar sa-i simt. Aceasta bucurie imensa a durat insa putin... dupa care s-a transformat intr-o mare intrebare... DE CE MI S-A INTIMPLAT ASA CEVA? CU CE AM GRESIT PE ACEASTA LUME?... DE CE NOI, DOI PARINTI FERICITI?.........
La cinci luni cand am facut ecografia 3D am aflat o veste ce taie respiratia oricui... un embrion avea sindromul Down si acela se oprise din evolutie la 18 saptamani, in timp ce celalalt era perfect sanatos si normal (era o fetita). O vorba romaneasca spune: "un ochi plange si altul rade"... mi se potrivea de minune. Nu va pot spune in cuvinte ce a fost in sufletul meu atunci : aveam doua mari posibilitati... sa renunt la sarcina sau sa merg mai departe asumandu-mi orice risc. De frica sa nu am un avort spontan din cauza embrionului oprit din evolutie, doua saptamani nu m-am miscat din pat decat pana la toaleta, iar in urmatoarele paseam ca si cum as fi calcat pe un teren minat. Au urmat controale, ecografii si analize la doua saptamani. Cu ajutorul lui Dumnezeu si al doctorei mele (careia ii multumesc din suflet ca a avut grija de mine si si-a dat toata silinta pentru a duce sarcina pana la termen) am ajuns la 38 de saptamani. Prin operatie cezariana am nascut o scumpete de fetita de 3.100 kg si 49 cm cu un par lung si negru si cu un nasuc in vant, perfect sanatoasa si normala.
A fost intradevar un dar de la Dumnezeu... sa pot duce sarcina pana la termen cu asa probleme. Fetita mea are 3 de 10 deoarece sa nascut pe 10 a 10-cea la ora 10 (10.10.2007, ora 10:00) si, pentru ca este o minune de la Dumnezeu, se numeste MIRUNA-ELENA. La operatie mi s-a scos si celalalt embrion, atunci aflandu-se ca era baietel . De aceea nu ne-am gandit la un nume... ramane doar "fratiorul Mirunei" .
Multa lume mi-a spus "sa fii fericita ca ai ramas doar cu unul" sau "mai bine unul sanatos..." cum poti gandi asa ceva...c and eu l-am simtit la mine in burtica si cateodata aveam impresia ca se joaca amandoi, ba chiar l-am tinut 5 luni oprit din evolutie, nu stiu cata lume poate intelege ce sentimente am trait eu?
Pe 10 mai fetita mea implineste 7 luni... as fi putut sarbatori 7 luni la patrat... offff.
Le doresc tuturor mamicilor care au copii sa se bucure de fiecare clipa petrecuta alaturi de ei, iar mamicilor de ingerasi - toata compasiunea mea. Trebuie sa fim unite. Va pup dulce.
Stefania, mamica de ingeras - fratele Mirunei
(Bucuresti)
Mergi sus